Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Vitrina cărților

        

A.C. Pahomi, Filosof de ocazie, roman, Editura Cartea Romānească

Autoarea a debutat cu literatură pentru copii, trecīnd de cīțiva ani la romanul destinat cititorilor maturi. Filosof de ocazie este cea mai complexă carte a sa de pīnă acum. Volumul are ambiții de roman total, cam īn genul lui N. Breban, atacīnd atīt o problematică a vieții curente, dezvoltīnd o tramă polițistă sau thriller, cīt și dezbateri de idei īn care se prind personajele. Perspectiva naratorială este a unui „filosof”, tipul intelectualului sceptic și timid, neadaptat, care īși relatează aventurile la persoana I, īn primul rīnd relația cu mai versatul său vecin și prieten, sculptorul Baltazar, un Don Juan, fără scrupule și un artist boem. Īn cartierul liniștit, apare o misterioasă femeie, al cărei nume banal, Cristina, nu īi īnlătură farmecul tainic. Elegantă, studiată, exalīnd erotism, Cristina este, poate, un mesager thanatic. Īn jurul ei, oamenii īncep să moară. Cristina īi seduce pe rīnd pe Baltazar și pe filosof, ducīndu-l pe ultimul īn centrul unui big-bang. Rezolvarea e neclară și nu putea exista una prea explicită după acumulările care preced deznodămīntul. Filosoful se trezește ca dintr-un vis și se poate īntreba dac㠄a fost sau n-a fost”. Cititorul rămīne cam īnsetat după finalul īn coadă de pește și se poate consola cu paginile rafinate și cu dialogurile elegante, uneori greu de urmărit, dintre personaje. Cele două planuri: al misterului Cristinei și al discuțiilor filosofice, nu se īntrepătrund organic. Este totuși un roman scris cu mīnă sigură și cu cīteva personaje bine construite, cel mai reușit nefiind īnsă fantomatica de Cristina, ci artistul prin excelență cu nume de mag − Baltazar. 


Adriana Ungureanu, Femeia la 40 de ani. Pe Facebook, roman, Editura eLiteratura

Romanul e scurt și scris alert, fără mari preocupări pentru stil, īn chip de jurnal, este debutul, la 40 de ani, al autoarei. Cartea are vădite note autobiografice și conține, cu o frază a limbii de lemn, „concepția despre lume și viaț㔠a unei femei (Alma) care caută succesul și dragostea pīnă a nu fi prea tīrziu. Relația protagonistei, ce narează la persoana I, cu un bărbat străin, cunoscut pe facebook și care se d㠄arab” este īn centrul acțiunii. Naratoarea e măritată ca a doua soție cu un bărbat care are o fată din prima căsnicie. Ea face sex virtual cu „falsul arab”, īnsurat și el și avānd copii. Apoi īși construiește (cu ajutorul NLP!) divorțul de Robert, tatăl fiului ei. Toată această aiureală, un fel de amestec de Hervé Bazin și Sandra Brown, are totuși avantajul că nu cade nici īn ridicol, nici īn patetic, nici īn studiu sociologic. Chiar dacă autoarea mai trīntește cīte un poncif, naturalețea ei īi poate aduce iertarea. Personajul „Facebook” e, oricum, unul simpatic. Pledoaria pentru NLP e trasă de păr și uneori se constată c㠄vocea care spune eu” nu a īnțeles că subiectul prozei e proza īnsăși, și nu „faptele” relatate. Dar, la urma urmei, vocea pe care o auzim este a „Almei” care, la rigoare, e altcineva decīt Adriana și poate avea naivitățile și stīngăciile ei. Probabil că nu e așa, iar Adriana nu a īnțeles īncă diferența dintre autor și narator. Totuși, candoarea ultimului salvează tot ce se poate salva. Nu știu cum ar putea arăta o a doua carte (chiar de ficțiune) a Adrianei Ungureanu și chiar cred că s-ar putea ca ea să nu mai apară vreodată. Așa că să ne bucurăm de asta. 


Elena Dican, Īntre perfectul simplu și perfectul compus, memorii, Editura eLiteratura

Subintitulate „memorii”, paginile Elenei Dican sīnt de fapt un „roman autobiografic” al unei autoare căreia nu i se īntīmplă mare lucru. E un „jurnal al copilăriei” parfumate și jubilatorii, la antipodul cumplitului Acasă, pe cīmpia Armaghedonului al Martei Petreu. Din acest punct de vedere, dar și din cel al scriiturii – cu toate că Elena Dican scrie decent –, volumul ei nu e menit și nici nu-și propune să stīrnească interesul și să aibă succesul celui trimis spre glorie de ilustra poetă de la Cluj. Īn mod vădit, o copilărie complicată, tensionată, palpitantă, ca și o viață de aventuri sīnt mai potrivite prozei, fie ea și memorialistică, decīt o existență măruntă sau doar liniară. Memoriile Elenei Dican au avantajul și dezavantajul de a fi limpezi și senine, vorbind, īn fond, de o copilărie paradiziacă. Volumul e mai degrabă liric, neavīnd tensiuni epice, suspansuri și violențe. Accesibil și pasabil, el e o īncercare izbutită īn limita premiselor adoptate. 


Emil Lungeanu, Manifestul ludic – formule extreme īn critica literară, Editura Betta

Chiar c㠄formule extreme”! Emil Lungeanu (poet, prozator, dramaturg) īși permite excentricitatea de a realiza trei micro-monografii pentru trei scriitori romāni contemporani sub formă de epopee (critică īn 14 cīnturi), de „spectacol critic și mitologic”, respectiv o parodie de „raport la Congresul al XV-lea”. Beneficiarii sīnt Florentin Popescu, Hanna Bota și Eliza Roha, nume dintre cele destul de cunoscute īn literatura contemporană, dar care nu păreau a fi destinate unor asemenea revărsări parodice extrem de extinse. Emil Lungeanu, mizează de altfel pe contrastul īntre modul major al alcătuirilor și viața și opera celor exaltați astfel. Florentin Popescu e suprapus lui Ulise: „povestește-mi, Muză,/ despre bărbatul cel poligraf/ ce făcu din īmpărățirea Troienilor pulbere și praf,/ despre cel ce īndelung rătăci prin cetățile de cuvinte/ ale multor neamuri de morminteˮ. La Cīntul VII, Lungeanu īl abandonează pe Florentin-Ulise sirenelor și divaghează voios: „a fost o dată hăt cu zece veacuri și-ncă trei/ mai īnaintea vremurilor cīnd cei doi gemeni mititei Quirinius Romulus și Remus/ īncă se mai pișau pe eiˮ... La Hanna Bota, criticul improvizează o tragedie antică cu zei și muze. Īn fața lui Euterpe, Apollo, răsfoiește dosarul Hannei Bota: „Membră a Uniunii Scriitorilor. Născută 1968, bla-bla-bla. Autorizație de zbor cu Pegasul eliberată īn 1994ˮ. Gluma se lungește pe 170 de pagini, cīnd autorii dramatici de azi rar trec de 30! La Eliza Roha, Lungeanu se preface īn secretar general al Partidului Criticist Romān și raportează realizările stahanoviste ale romancierei, cea care a scris  și publicat peste 30 de volume īn mai puțin de 12 ani. Cuvīntarea este subliniată, firește, cu „Aplauze puternice și ovații. Se scandează: Manolescu și poporulˮ. Dar și cu „lătrături, urlete, ca de lupi, se scandează: Prindeți hoțul de Traian/ īmpăratu-i un golanˮ. Dacă Emil Lungeanu, printre zecile de romane și piese pe care le scrie el īnsuși, a avut timp și a ales să-și cheltuie astfel talentul, cu atīt mai bine țării și mai ales avizaților, īn frunte cu autorii analizați! Cititorul neprevenit īnsă, predispus a rata īnțelesul majorității aluziilor, va rămīne zīmbitor și extatic ca Buddha.

Un roman din Israel

Ada Shaulov-Enghelberg ne oferă, prin romanul ei autobiografic Aici și acolo*, o relatare neobișnuită. Căci aparține unei femei pentru care sionismul și emigrarea īn Israel nu reprezintă opțiuni abstracte, ci fapte de viață. Născută īn Romānia, ea a cunoscut privațiunile materiale, Holocaustul și legislația rasială, apoi instaurarea comunismului. Prea tānără pentru a găsi īn comunism un refugiu, pleacă, la vārsta adolescenței, īn Israel. Pentru ea, participarea la construcția Israelului este, cum spuneam, un fapt de viață.
Fără relații de familie puternice, fără resurse materiale, īnzestrată doar cu puterea minții și a caracterului ei, tānăra reușește, īn cele din urmă, să īși implanteze adānc rădăcinile īn solul israelian. Israelul are, pentru ea, gustul unor īncercări depășite și, īn același timp, al īmplinirii care răsplătește aceste sacrificii. Devine studentă, apoi profesoară, specialistă reputată, și īn același timp mamă, centrul unei familii fericite.
Mă bucur că Ada Shaulov-Enghelberg a ales calea romanului, nu pe cea a memorialisticii propriu-zise. Căci, de fapt, destinul evreilor romāni nu a fost niciodată liniar și senin ca o relatare de senectute, īn care răul este īnlocuit de nostalgie. Structura ficțională a relatării ei potențează tragismul anumitor momente și situații de viață, iar narațiunea se colorează autentic īn nuanțele īndoielilor, spaimelor și bucuriilor care au īnsoțit procesul dureros al desprinderii și al renașterii īn Israel.
O scriitoare talentată, un roman scris cu deplină maturitate și cu o remarcabilă atenție la nuanțe. (r.v.)

O premieră critică

Opera lui D. Trost este cunoscută numai specialiștilor īn avangardă, dar personalitatea scriitorului apare mult prea des īn sinteze și studii ca el să mai poată fi ignorat. Michael Finkenthal și-a asumat, prin urmare, dificila muncă de dezambiguizare a vieții și operei teoreticianului grupului suprarealist bucureștean (care īi mai cuprindea pe Gellu Naum, Gherasim Luca, Paul Păun și Virgil Teodorescu), efort de cercetare al cărui rezultat este monografia D. Trost. Īntre realitatea visului și visul ca realitate*. 
Trebuie spus că, īn condițiile īn care ești obligat să parcurgi publicații obscure din țară și străinătate și nu puține arhive private doar pentru a găsi textele lui Trost, monografia lui Michael Finkenthal este o realizare de excepție. Concepută asemenea „benzii lui Möbius”, sub forma unei pendulări īntre īmprejurările biografice și texte, īntre opera teoretică și cea confesivă, ea ne oferă mai mult decāt o simplă reconstituire biografică, urmată de o analiză a operei, așa cum fac monografiile tradiționale. Cercetătorul ne livrează un portret spiritual īn mișcare al scriitorului, văzut īn „lichidul amniotic” al suprarealismului romānesc și european. 
Rezultă o narațiune critică de-a dreptul captivantă, al cărei personaj, D. Trost, īși dezvăluie pe rānd fațetele și complexitatea. Și o operă ale cărei contururi ne fac să ne īntrebăm cum ar fi arătat cultura romānă dacă n-ar fi existat regimul comunist. (r.v.)

__
*Michael Finkenthal – D. Trost. Īntre realitatea visului și visul ca realitate, Editura Tracus Arte, București, 2013.

A.L. Zisu, scriitor

Toată lumea a auzit de A.L. Zissu īn calitate de conducător – alături de dr. Wilhelm Filderman și de Șef-Rabinul dr. Alexandru Șafran – al evreilor romāni, īntr-o epocă de cumplite īncercări. Mulți sunt la curent și cu activitatea sa de industriaș, conducător de mari unități economice. 
Mult mai puțini știu, īnsă, că Zissu a fost și un foarte interesant scriitor. Debutează īn 1904 la revista ieșeană Egalitatea (unde scrie pānă īn 1910), īnființează revista īn limba ebraică Chazon Lamoed, apoi, la București, ziarul Māntuirea (1918), angajat īn bătălia pentru emanciparea evreilor romāni. Ca autor de ficțiune, a debutat editorial cu piesa David Brandeis (īn 1916), dar nu dramaturgia, ci proza va fi domeniul său de predilecție.
Culegerea Spovedania unui candelabru (1926), recent reeditată anastatic de Teșu Solomovici, reprezintă debutul său īn proza scurtă și s-a bucurat, īn epocă, de receptarea critică a unor spirite ca B. Fundoianu sau Camil Baltazar. Volumul este alcătuit din patru nuvele: Spovedania unui candelabru, David, gugumanul, Matias și Copilărie. Ultima dintre ele este ceva mai veche, datānd din perioada colaborării lui A.L. Zissu la revista de avangardă Integral și purtānd amprenta acestei orientări. Celelalte trei, īnsă, sunt definitorii pentru modalitatea prozastică prin care scriitorul se va impune īn literatura interbelică, īn calitate de scriitor evreu romān și de reprezentant al modernismului.
S-a observat mai demult că īi este caracteristic prozei lui A.L. Zissu un amestec de sacru și profan, de mistică iudaică și pitoresc de cartier evreiesc, de realism și fantastic. Resursele acestui aliaj atāt de original trebuie căutate īn formația scriitorului, care nu este produsul sistemului de īnvățămānt laic, ci al ieșivei și șil-ului. Puțini știu, de pildă, că Zissu – fiu de rabin – a obținut, īn tinerețea sa, și titlul de rabin: chiar dacă nu a profesat niciodată, e o dovadă a īntinderii culturii religioase a scriitorului și a cunoașterii īn profunzime a universului sacru iudaic. Īn același timp, succesul său īn afaceri demonstrează o remarcabilă polivalență intelectuală și, desigur, adaptarea la universul spiritual secularizat al lumii moderne. Nota originală a prozatorului – și aș exemplifica īn special prin nuvela titulară, Spovedania unui candelabru – nu constă, așadar, īn pitorescul de cartier sau de tārg evreiesc, ci īn inserția de mistică iudaică īn orizontul cotidian banal al existenței personajelor, cum este Daniel, fierarul al cărui imaginar este străbătut de figura mitică a lui rabbi Simon bar Iochai. La fel și īn cazul lui David tăbăcarul, personajul nuvelei David, gugumanul: A.L. Zissu anticipează, de fapt, ideea de mai tārziu a lui Eliade, a sacrului care se camuflează īn profan.
Iată de ce consider foarte inspirată readucerea īn atenție a scriitorului A.L. Zissu, fără de care tabloul literaturii scrise de evreii romāni, care au dat o notă aparte modernismului interbelic, n-ar putea fi complet. Chiar și-așa, īntr-o ediție anastatică, fără aparat critic (și chiar fără... ISBN), recuperarea lui A.L. Zissu, pe care o operează Editura Teșu, este salutară.
Și restul creației liderului sionist trebuie reeditat de urgență. (r.v.)

__
*A.L. Zissu – Spovedania unui candelabru, prefață de Teșu Solomovici, Editura Teșu, 2013.

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul