Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
0
Premii

   
Cautare dupa nume autor

O schimbare de sex în „Secretul atomicˮ

        Dinu Grigorescu

Doamna Lucia Verona e o maestră a construcției dramatice şi performează în scrierea pieselor cu 1-2 personaje, care au o şansă mai mare de a fi jucate decât cele care conțin mai multe personaje, asta în epoca economiilor de tot felul: bani, actori, decor. Piesa − jucată cu succes la Teatrul giurgiuvean „Tudor Vianuˮ, premieră pe 26 februarie − e veche, haina e nouă. Subiectul etern: predarea puterii de la un președinte cu mandatul expirat la alt președinte inocent. Care, la rândul lui, va preda Secretul atomic succesorului său, în cadrul unui carusel al puterii supreme. E vorba și nu e vorba de America. Pe autoare a inspirat-o Franța, dispărută timp de o oră din prim-planul președintelui Mitterand, succesorul lui Jaques Chirac. Am putea extrapola franțuzeşte predarea-primirea puterii de către președintele Hollande de la Sarkozi. Scriitoarea a fost curioasă să-şi imagineze ce se poate discuta în culise. De aici s-a născut piesa. Ceea ce e fantezie e, de fapt, muta realitate şi ceea ce e realitatea piesei e fantezie. Jocul e dublu, perfid. Dar perfidă e, în primul rând, Puterea. De peste tot. Așa se predă puterea – Arta Puterii. Dar și președinții sunt oameni. Beau, mănâncă și clevetesc, au pasiuni mărunte, în ciuda marilor responsabilități. E masca lăsată la garderobă. Piesa, tipărită şi în limba franceză, stă în așteptarea teatrelor românești mult prea ocupate cu derizoriul, cu temele care nu mușcă, sexuale, şi care își spală marile păcate repertoriale − cruda indiferență, cinica lor indiferență față de textul valoros românesc dacă el nu este emanația unor autori de casă. De generație, din familie.
Lucia Verona atacă sus. Și foarte bine face. Şi o face dramaturgic. Piesa e rotundă ca o guvernare de cinci ani, întoarsă pe toate fețele. Nu există comic de replică. Scriitura e gravă ca președinţia. Şi decurge ca un mandat. Nu e nevoie de suită, de personaje secundare ce viețuiesc în umbra starurilor. Numai ei doi, face-to-face. Doi președinți, cel care pleacă și predă ștafeta secretelor către cel care îi ia locul. Cu alegeri democratice, firește. Nu e satirizată instituția prezidenţială, nu, ea e respectată. Ce face obiectul satirei este dezvelirea sufletului prezidențial. Omu’ e om. Judecata lui e cea a omului standard aflat în postura unei plecări dintr-o poziție.
Nu ai, ca președintele unui mare stat al lumii, secretul atomic. Regia, semnată de autoarea însăși, asistată de un tânăr profesionist, modifică nu datele problemei, ci sexul unuia din personaje. Președintele care vine e o femeie, raporturile se modifică. Într-un fel discută bărbații între ei, altfel este abordată o femeie. În plus, femeia aduce feminitate, contrast, slăbiciune, dar şi puterea ei care stă în voturi. Elegantă, frumoasă, feminină, actrița Violeta Teașcă creează încă un rol care se reține prin măiestria compoziției şi acuratețea interpretării. Un rol dificil, întrucât se află în defensivă.
Bărbatul domină. În rolul prezidenţial masculin, actorul Pavel Bârsan a dovedit multă suplețe interpretativă, fiind autoritar, dar și flecar, profund și superficial, totodată, reușind să creeze un portret dinamic, printr-un joc fluent, adaptat cerințelor dificile ale textului, alături de experimentata Violeta Teaşcă, contribuind esenţial la victoria întregului spectacol.
Comedia se naște din jocul obiectelor: sticle de whiskey, de vin, rachiuri, cocktailuri sofisticate, un tirbușon care seamănă cu o armă din dotarea președintei, a SPP-ului, volume gigantice ce conțin secretele birocratice. Lecția Războiului Troiei, sertare fortificate, case safe ascunse în tablouri, tapiserii, un amalgam de fiare și o mașină de scris ce semnifică, simbolic, aparatul de multiplicare în mai multe versiuni emoționale a discursurilor prezidențiale, incluzând și celebrul limbaj de lemn al şefilor de stat care, în fond, zic uriașe banalități în fața publicului de gură cască. În fine, joacă un rol, un mare rol vestimentația doamnei președinte care este dezbrăcată la piele (în spatele unui pudibond paravan) din cauza necesității de a fi verificată pentru a nu ascunde cine știe ce aparatură de înregistrare a marilor secrete ale statului. Un banal reportofon găsit în poșetă şi sticlele de băutură, steagurile din birou, paharele, scaunele, fotoliile, tablourile, hărțile şi planiglobul, toate aceste obiecte susțin acțiunea comică, vorbindu-ne aidoma ca personajele despre una și alta, despre slăbiciunile umano-prezidențiale, într-o sarabandă de mișcări ce demască sensuri, psihologii, atitudini. Este absolut remarcabil cum banale obiecte capătă puterea de a împinge acțiuni mai departe şi cum chiloții și ciorapii de damă ai doamnei președinte sunt verificați profesionist, fără nici o conotație erotică a garderobei intime. Nu se alunecă spre altceva. Se așteaptă şi iar se așteaptă, se discută și iar se mai bea un pahar, în așteptarea marelui secret atomic. 
Miza comică crește pe măsură ce trece timpul, minut cu minut, aflând astfel secretele de protocol prezidențial de o imensă importanță în relațiile internaționale, arta prefăcătoriei, știința disimulării, specularea naivilor, demascarea în fond a Marei farse. Miturile se dizolvă ca un săpun căzut în apa de la baie. Lucia Verona scrie un roman polițist și complică ițele ca Agatha Christie. Președintele e surprins înainte de a preda secretul atomic. E un supersecret ce nu poate fi divulgat publicului, ar dezonora pe veci instituția prezidențială. Şi doamna președinte preia acest terifiant secret al necunoașterii secretului şi îl transmite mai departe, la rândul ei, la sfârșitul mandatului, noului președinte ales. Scenografia contribuie din plin la succesul reprezentației prin aceea că se sugerează, cu atât de necesarele economii bugetare, un cabinet oval, al unui președinte cu un mandat rotund. 
Coincidența face ca subiectul doamnei Lucia Verona să se intersecteze şi cu realitatea românească, din care lipsește însă secretul atomic și unde, de fapt, nu mai există secrete, de nici o natură, la nici un nivel, dar povestea asta reclamă alt an, altă piesă. Reacțiile de la premieră ale publicului îndemnat la reflecție de o temă gravă ne demonstrează încă o dată inteligența spectatorului român de teatru, atașat valorilor comediei profunde şi de imensă actualitate.

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul