Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Vulpea din Carpaţi şi aluniţa ce creşte pe bucă

        


Bogdan Teodorescu


54/24 ,


Editura Tritonic, povestiri pe teme internaţionale



Impresiile de călătorie au valoare numai īn raport cu cel care le povesteşte. Cele mai fascinante peisaje pot fi terne dacă nu sīnt văzute prin ochii unui artist. Bogdan Teodorescu este un prozator şi asta se vede la fiecare dintre cele 54 de povestiri, căci asta sīnt „impresiile“ sau īn­sem­nările lui despre 54 de locuri din 24 de ţări. Schiţele au īn centru un personaj uneori ironic, alteori indulgent surīzător, uneori de-a dreptul satisfăcut sau trist. Acesta este naratorul īnsuşi care nu se confundă neapărat cu autorul. Ca īn povestirile scurte ale lui Huxley, multe dintre ele inspirate tot de călătorii, naratorul pare a īmprumuta identităţi diferite, chiar dacă diferit e doar feelingul lui. Şi tot ca la Huxley, nu atīt locurile sīnt importante, cīt oamenii care le populează şi care īşi pun efigia asupra lor: un şofer mexican, o chelneriţă rusofonă din Chişinău, un profesor din Cape Town sīnt personaje episodice, dar memorabile. Alteori personajele exterioare naratorului lipsesc şi relatarea ia forma eseului, chiar al celui politic, ca īn meditaţiile asupra lui Ludovic al II-lea al Bavariei sau asupra realităţii „zidului despărţitor“ din Nicosia. Vederea lumii prin prisma optică a lui Bogdan Teodorescu nu te scuteşte şi nici nu īţi strică plăcerea unei vizite pe cont propriu īn aceleaşi locuri, pentru că privirea autorului este foarte selectivă şi preia doar un instantaneu sau, eventual, un video-clip de o intensă subiectivitate. Lucrul cel mai important, cel care dă adevărata plăcere a lecturii şi valoare volumului, lesne de citit fără a fi lăsat din mīnă deşi are vreo 300 de pagini, este talentul povestitorului. Aici intră spirit de observaţie, simţ al limbii, spirit critic, simţ estetic şi multe altele, imposibil de decelat, dar care la un loc formează culorile unei picturi mereu vii şi interesante.



Svetlana Cārstean


Floarea de menghină


Editura Cartea Romānească, poezie



Debutul īntr-un volum individual al Svetlanei Cārstean survine abia acum, dar marea carte de debut s-a jucat demult, īn 1995, cu un volum memorabil care anunţa īn fapt o nouă promoţie lirică, a „nouăzeciştilor tīrzii“. Volumul colectiv Tablou de familie a impus atenţiei autori care nu şi-au amīnat debutul din cauza cenzurii, precum nouăzeciştii „clasici“ din jurul Cenaclului Universitas, ci care au ajuns la vīrsta lui cīnd, din fericire, revoluţia o īnlăturase. E de domeniul evidenţei că toţi cei cinci băieţi din tablou au devenit scriitori cu reputaţie: Răzvan Rădulescu, minunatul romancier şi abilul scenarist, Mihai Ignat, acum dramaturg de top, C.P. Bădescu, T.O. Bobe şi Sorin Gherguţ. Era momentul ca şi singura fată să intre de jure īn literatură. Pentru că de facto intrase demult, chiar de la acel debut colectiv din 1995, cīnd publica Floarea de menghină. Tot această floare este īn centrul buchetului de la Cartea Romānească. Prospeţimea ei, impusă de forţa unei tinereţi talentate şi rebele, a rămas, după atīţia ani, nealterată. Ei i se adaugă alte trei cicluri poetice sau „cărţi“: Cartea părinţilor, Cartea iubirii şi Cartea singurătăţii sau Do You Yahoo? Īn epilog, Svetlana Cārstean mărturiseşte: mi-a fost drag să fiu floarea de menghină. Nu pot să n-o cred, floarea de menghină este īnsăşi copilăria de la care păstrăm, alături de traumatisme pe care nu toţi avem puterea de a le rememora, amintiri edenice, cu sens doar pentru noi. Svetlana Cārstean se pricepe de minune să le reīnvie şi ştie de asemenea să prelungească īn maturitatea de azi acel gust de miere extras din polenul florii. Fie ea şi una „de menghină“. Volumul de-acum e dulce, dar totodată amar, tulburător.



Ilie Gorjan


Flacără şi limpede trecere


Editura Prisma, poezie



Īn fiecare an, īncepīnd din 1999, Ilie Gorjan a publicat cīte un volum de versuri. Īn ultimii ani, īn fiecare primăvară, autorul mi-a dăruit cīte un exemplar din ele. Văzīnd că īnfloresc teii şi nu-l primesc, mă īntristasem puţin. Dar iată c㠄bardul ostaş“, cum īl numeşte īn prefaţă prietenul său Nicolae Rotaru (alt bard-ostaş, dar mult mai prolific editorial) mi-a lăsat īncă un volum. De astă dată, Ilie Gorjan face tandem cu o graficiană foarte tīnără, Bianca Andreea Tīrlugeanu, elevă īn clasa a şasea, care ilustrează cu talent şi prospeţime ingenuă versurile junelui sexagenar. Cīt despre poezia lui Ilie Gorjan, ea a rămas tandră, intimistă, animată de o sinceritate deplină. Imaginile au delicateţea acuarelei, ecouri ale dulcelui stil modernist: tălpile tale vindecă rănile nisipului. Multe secvenţe, şi anume cele mai izbutite, sīnt marine: te-aşezi ca o sirenă/ pe coama sărată a valului şi zīmbetul tău/ īl apleacă la picioarele/ lunii. Marea veşnic zīmbitoare, plaja cu un sărut de siliciu sīnt toposurile poetice predilecte ale acestui volum. Ilie Gorjan īncearcă şi sonetul, ca şi rondelul cu abilitate īn prozodie, dar versul liber īl prinde cel mai bine.



Viorel Cacoveanu


Istoria risipită


Casa Cărţii de ?tiinţă, eseuri



Din preambul afăm că autorul, cunoscut dramaturg, iubeşte Romānia, dar cu durere şi īndoială, īn taină şi cu revoltă. Ca atīţia alţii dintre noi, ar prefera să nu se fi născut aici. Īnţelegem din eseuri – unele sīnt de-a dreptul pamflete – că romānii au vocaţia ratării, irosesc totul, scapă ocaziile şi mai ales ei sīnt, au fost şi vor fi paralizaţi de frică. Şi īncă, pe cīnd īşi scria cartea, Cacoveanu nu ştia că un romān va avea penalty īn minutul 80 īmpotriva campioanei mondiale şi va rata lamentabil. Totul īn destinul nostru ca neam īi apare lui Viorel Cacoveanu drept o contradicţie: limba e latină, dar credinţa e ortodoxă, ţara scăpată de năvăliri e invadată acum economic. Totuşi, acestea īi apar ca un semn de vitalitate, deşi deplīnge consecinţele lor. Cīteva capitole par scoase din cărţile cu scenarii apocaliptice, altele din volumele care vor să răstoarne adevărurile acceptate albind pe dracul. Cel dedicat lui Gh. Gheorghiu-Dej (vulpea din Carpaţi – !?) de pildă. Istoricii, afirmă violent Cacoveanu, mint, induc īn eroare tinerii: majoritatea covīrşitoare a comuniştilor erau evrei, sovietici deghizaţi, maghiari. Dej ar fi avut īmpliniri. A scos trupele sovietice, a trimis acasă consilierii sovietici, a adus īn Securitate romāni. Aşa o fi, dar īmplinirea de a aduce īn Securitate romāni? Asta a făcut ca ei să se arate la fel de răi, dovedind că nu etnia torţionarilor e problema, ci sistemul. Pentru Cacoveanu, Ceauşescu a fost mai rău decīt Dej, deşi a avut şi merite. Problema lui: Elena C. Ea a fost matca relelor. Īn schimb, Viorel Cacoveanu e un antimonarhist care se īntreabă retoric: ce ne-a adus Carol I īn afară de echilibru, sobrietate, demnitate? Păi, nu e puţin! Autorul se extaziază īn faţa lui Cuza: a avut īn 7 ani realizări cīt pentru şase secole. Şi se īntreabă: Ce făceau americanii (?!) la vremea cīnd noi ne băteam joc de Cuza? Cu astfel de exageraţiuni, un blīnd dramaturg apare īntr-o lumină bizară din zona Pavel Coruţ şi ne face să abandonăm prematur lectura.



Vasile Morar


Zodia scorpionului tandru


Editura Proema, poeme īn proză



Īn cearşaful tău mai alb ca varul la noapte o să ţipe celularul. Aşa īncepe poemul Cīnd mugeşte-n cer gorduna. Poemele, de fapt proza rimată, ale lui Vasile Morar sīnt un nesecat prilej de amuzament: Scoate-ţi cerceii din ureche portjartierul o să-l rup. Vīntul e iar lovit de streche, vino cu botul să ţi-l pup. Aceast īndemn barbilian (dar clasicul se referea la cīinele Fox) e urmat de altele ce par extrase din poezia lui Brumaru: aroma fundului tău mic, mai răcoros ca o cucută mai dulce ca un alambic. Nu ştiam că ar fi răcoroasă cucuta, Socrate n-a mai apucat să spună, dar nu sună rău. Tot de acolo vine un titlu ca Motani de angora-n alcov. Mişto-i aluniţa ce-ţi creşte pe bucă, exclamă poetul, favorizat de chiloţelul albastru subţire ca şnurul. Nu vă speriaţi, rima care urmează e doar abajurul! Numeroase metafore luxuriante amintesc de proza lui Fănuş Neagu. Contemplīnd trupuşorul iubitei, poetul are imaginea fugii ireparabile a timpului: de ce cracii tăi iubito nu mai sīnt ce-au fost odată? De ce sīnilor tăi piatra s-a muiat ca siliconul. Volumul cuprinde 164 de texte numerotate, toate cam de aceeaşi factură, şi o anumită saţietate cuprinde cititorul către 120. O particularitate bizară a textelor e că autorul pune majusculă īn capul frazei, dar nu şi punct la capătul ei! Īn schimb utilizează virgula. Cu multe au fost comparaţi sīnii, dar nu şi – dezavantajos, zic eu – cu nişte aripi! Scorpionul tandru a făcut şi asta: Şi sīnii tăi ca o aripă se zbat şi de plăcere ţipă.



Ara Alexandru Şişmanian


Migrene V


Editura Ramuri, proză poetică (?)



Calificarea textelor lui Ara Alexandru Şişmanian din Migrene ca proză poetică e pur convenţională. Sīnt ele oare poezie autoreflexivă, colecţii de maxime? Oricum, este vorba de 100 de texte, numerotate conştiincios de la 455 la 555. Fiecare dintre ele cuprinde un set de notaţii fragmentate de cīte un punct, ca „bumbul“ tipografic ce separă subtitlurile. S-ar putea bănui că fiecare enunţ este titlul unui poem ce va fi scris cīndva sau poate deja s-a scris (şi s-a şters) īn mintea autorului bīntuit de migrenă. migrene experimentale, migrene maştere, migrene ca o radioactivitate de sete (aici nu e clar cum e radioactivitatea de sete). Toate textele se desprind oarecum din aceeaşi stare, una de reflexivitate īn paradoxuri (halucinaţia e liantul īnţelegerii) şi forme suprarealiste (piscină virală incandescent㠖 incolorul mă opreşte cu mīna-n imagine). Indianist şi istoric al religiilor, īn Migrene, acesta fiind volumul al cincilea din şase proiectate, Şişmanian īşi īngăduie notaţii la limita dicteului automat (o bucată de volan se prăjeşte-n tigaie), poeme īntr-un vers, aforisme sau, pur şi simplu, enunţuri libere de orice conotaţie. Ajunge pīnă la onomatopee: vījīnow- vījīnow- vījīnow. Durerea de cap cronică poate fi descrisă şi prin asemenea derapaje interjecţionale. Problema principală pentru cititor: oricīt de lipsit de prejudecăţi ar fi, el este tentat să obţină de la un text scris garanţia unei coerenţe, īn timp ce autorul dinamitează orice relaţie de recurenţă īntre enunţurile lui. Reacţia acestui cititor ar putea fi – e vorba de zeci de pagini – una de abandon. Poate Şiş­manian mizează pe ţinerea īn priză a lectorului cu pro­misiunea unui sens īn background. Un avantaj indiscutabil al acestui tip de (de)construcţie este că volumul se poate citi īncepīnd de la orice pagină şi īn orice direcţie. Se reţine expresia: anus exterminator. Vījīnow!!



Monica Patriche


Dar de nuntă


Editura Reīntregirea, poezie



Doar o fugară consemnare va primi aici acest volum succint. O poezie de album, īn care marea spală urmele paşilor, iar valurile truismelor şterg adesea amprentele poeziei. Căci autoarea zice: poezia e nuntă. Dar depinde şi cu cine o faci! Naşii sīnt Costion (?) Nicolescu, prefaţator generos, şi Constanţa Buzea care vorbeşte despre poezia minunată strīnsă īn volum. Totuşi, o anumită lichefiere – Mă preling īn fiecare virgul㠖 īmi dă fiori la fel de reci ca literele cărţii: cursive imitīnd caligrafia (font script), de un kitsch nebun. Gīndurile dorm pe mīinile tale aşa cum doarme cīntecul pe clapele pianului. Gingaşă comparaţie, dar gīndurile, ca şi cīntecele, ca şi poemele, e bine să fie treze.

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul