Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
0
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Romanţul amazoanelor

        Radu Voinescu

Pentru critici, cartea aceasta e cam edulcorat scrisă. Unii dintre cititorii obişnuiţi ar putea să o găsească prea vastă, prea complicată şi prea cultă. Dar, dacă intri în materia ei, chiar deprins (citeşte: „având un anumit orizont de aşteptare”) mai curând cu limbajul nu neapărat arid, dar, oricum, lipsit de redundanţe şi ferit de verbiaj, ca să nu mai vorbesc de sentimentalism, al studiilor de specialitate, te poţi transforma, însă, încet, încet, în cititorul care vei fi fost cândva, în copilărie sau în adolescenţă, sedus de farmecul unei poveşti lungi, parcă fără sfârşit, depănate tacticos (se va vedea mai departe de ce folosesc acest cuvânt) şi cu o nedisimulată plăcere, dacă nu cu un soi de har.
Amazoanele. O poveste (Polirom, 2013), cartea Adrianei Babeţi, care a stârnit rapid entuziasmul presei literare şi nu numai (încă înainte ca prea mulţi să şi dea ochii efectiv cu substanţa ei), din motive pe care şi le poate figura oricine, chiar asta este: o poveste. În ambele sensuri pe care le implică formularea din titlu. Ar fi vorba de faptul că referirea la amazoane nu ar trimite către o realitate istorică, fiind doar o poveste, dar şi de acela că autoarea va depăna o poveste, una personală (şi este foarte personală, într-un mod superior, din punctul de vedere al construcţiei), a femeilor-războinice, una dintre multele posibile.
Într-un preambul, Adriana Babeţi evocă felul cum s-a născut aceasta. O naştere lungă, o aventură întinsă pe vreo trei decenii. Protoistoria Amazoanelor... este importantă în ordinea demersului, mai ales că ea vorbeşte despre o pasiune a autoarei pentru cele ale războaielor. În contextul respectiv, momentele din copilărie petrecute pe lângă „un ofiţer bătrân din vecini”, cu camera lui „înţesată cu tratate şi hărţi militare” (hărţile militare sunt secrete şi nu le poate lua cineva acasă, aşa cum doreşte, dar asta e... altă poveste; trebuie să fi fost hărţi istorice mai curând, planşe şi scheme ale unor bătălii, ceea ce e altceva) şi cu istorisirile lui despre cetăţi, asedii, despre secţiunea planurilor în relief şi a machetelor de fortificaţii din Muzeul Militar al Franţei, trebuie interpretate ca definitorii, deşi li se lasă în text, cum e şi firesc, doar câteva rânduri. Înţelegem că în autoarea Dandysmului..., studiul „despre bărbaţii efeminaţi”, se ascundea şi un al doilea eu, unul a cărui copilărie, întâmplător sau nu, a avut „ceva băieţesc”.
Încă de copil, prin urmare, viitorul istoric (sic!) al amazoanelor a manifestat o atracţie specială pentru tactică, artă operativă şi strategie, între tehnicile de luptă pe care le-a dorit stăpânite cele dintâi fiind acelea ale asediilor. Împresurând cu toate forţele (filologice) ipotetica fortăreaţă ce adăpostea „secretul” amazoanelor, Adriana Babeţi a imaginat, formal, o fastuoasă desfăşurare de forme şi procedee de luptă, cartea rezultată fiind o punere în scenă ingenioasă a acestora. 
Numele capitolelor o arată, după ce autoarea îşi dezvăluie, ca un bun stat-majorist prezentându-şi planurile de campanie, metoda: Îmbărbătare (asta nu e chiar înscrisă între procedeele de luptă, ci mai degrabă între cele literare, dar, cum arată încă dintru început, a învăţat că „arta literelor şi cea a armelor îşi împrumută una alteia din legi), Atac, Contraatac, Încercuire, Asalt, Paradă şi Retragere. Capitole mari, întinse pe zeci şi sute de pagini, cu subcapitole şi sub-subcapitole purtând şi ele titluri unul şi unul: Onomastikon, De la Amazon la amazon.com, De neamul amazoanelor, Consemn, Lege şi ordine, Amazonland, Topografii, Pe Donul neliniştit: sauromatele, În Nord, spre Nord-Vest, Interval, Capturi, La graniţă. Barocul, Trei dandy şi toţi trei, Poliţistă, substantiv, „Zoe, fii bărbată!” sau amazoanele la români, Cică nişte amazoane... Mă opresc aici. Cititorului nu îi vor fi scăpat nici termenii de extracţie militară, nici aluziile şi parafrazele la titluri cunoscute, de la filme şi seriale de televiziune la expresii consacrate din istoria literaturii.
Dacă rămâne cineva cu impresia, după această înşiruire plină de spirit ludic, că totul are aerul unor aplicaţii tactice (manevre sau jocuri de război, după denominaţii mai vechi), şi nu al unor confruntări militare (o să spun înfruntări, ca să mă menţin în limbajul adesea vetust, literaturizant cu care este tratată materia; dar asta nu e tot, există, cum tocmai s-a şi văzut, şi cuvinte, şi expresii de cea mai nouă inspiraţie, intrate de curând pe „piaţa lexicală”), trebuie spus că suntem făcuţi părtaşii unui veritabil război pentru a urmări subiectul amazoanelor, încă de la primele menţiuni în literatură (Homer, Pindar, Strabon, Filostrat, Diodor din Sicilia ş.a.) până în zilele noastre, spre personaje precum Calamity Jane sau Cathrine Tramell (dracul în rochie albă, cu guler colant, din Basic Instinct, dacă aţi uitat cumva). Plecând de la etimologie şi de la descrierile sumare, impregnate de fumul fantasticului, ale începuturilor, legenda amazoanelor este urmărită într-o secţiune transversală prin straturile geologice ale întregii istorii a culturii. În fond, este vorba – dincolo de observaţiile care se pot face cu privire la prolixitatea tratării, la o scriitură de tip feminin, la întrebuinţarea unor expresii de literatură pentru midinete sau pentru la gura sobei – de o istorie a literaturii universale şi a artelor privită prin prisma acestui unic aspect: amazoanele.
Chiar dacă textul are lungimi, trebuie spus că tratarea se arată exhaustivă (nu adaug „aproape”, cum se face de obicei). Iar asta pentru că nu doar ceea ce ţine strict de temă este luat în discuţie, disecat, explicat, pus în corelaţii – admirabil modul în care Adriana Babeţi îşi controlează textul deosebit de complex şi cu atât de multe articulaţii, enunţând, acolo unde i se pare necesar, în care capitol sau subcapitol se vor afla mai multe date în legătură cu un motiv ori altul, cu un personaj, cu un autor, cu o carte –, ci şi contextele unde apare măcar cuvântul „amazoană”. Sau operele în care ideea de amazoană este sugerată, cum se întâmplă cu tribul „fetelor în floare”, între care se disting Gilberte şi Albertine, din În căutarea timpului pierdut, ori cu alte şi alte personaje, inclusiv din istoria şi din literatura noastră, trezind, prin atitudine, comportament, emancipare, imagini şi sentimente legate de ipoteticele femei luptătoare ale Antichităţii.  
Amazoanele. O poveste se situează, ca stil, la graniţa dintre studiul doct, alimentat cu o bibliografie uriaşă, mustind de date şi informaţii (autoarea are grijă să îi menţioneze, în conformitate cu bunele uzanţe ale criticii anglo-saxone, pe toţi cei care au contribuit, într-un fel sau altul, la completarea informaţiei), şi literatura de popularizare ştiinţifică. Nu ştiu dacă e o opţiune bună sau rea acest fel de scriitură din perspectiva unor cititori pe care ar putea să îi câştige. Se va vedea. Aşa cum este, cu plusurile şi minusurile ei, cartea aceasta are însă un mare atú. Studiul critic, de istorie literară şi comparatistică, de antropologie culturală, având pronunţate tuşe de roman popular, este, implicit, o pledoarie pentru frumuseţea literaturii. Mai cu seamă în capitolul Parada, în care sunt repovestite, practic, operele literare în care apar Pentesileea la diferiţi autori vechi, Arctinos din Milet, Proclos, Quintus din Smyrna, dar cu deosebire la romanticul Von Kleist, Camila lui Vergiliu, Velleda lui Chateaubriand, Bradamante a lui Boiardo şi Ariosto, Clorinda lui Tasso, Jeanne d’Arc văzută de Michelet, Hauteclaire a lui Barbey d’Aurevilly, Madeleine de Maupin a lui Théophile Gauthier, Orlando a Virginiei Woolf şi Albertine a lui Proust, unde Adriana Babeţi analizează, interpretează, identifică resorturi ale construcţiilor şi psihologiilor, se dovedeşte că materia acestor opere se înfăţişează ca o plămadă aproape miraculoasă. 
Pe lângă toate, faptul de a convoca zeci de nume şi opere ale Antichităţii greceşti şi latine, ale Evului Mediu, Renaşterii, Barocului mi se pare un moment rarisim pentru cultura română, cantonată de prea mult timp într-o postmodernitate uneori cam găunoasă.

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul