Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
0
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Copiii cuminţi nu mai au dinţi

        Bogdan Mihai Dascălu


Piesă īn două acte şi zece posibilităţi
Decorul
O cameră modern mobilată.
Peretele din dreapta este acoperit de o mare bibliotecă ce īncadrează trei uşi, dintre care numai una e evidentă. Peretele din stānga, complet alb, maschează alte două uşi, albe şi ele. Pe cel de-al treilea perete, o fereastră obişnuită, īnsă fără perdea. Īn mijlocul camerei se află, alături de o masă, două fotolii şi o canapea. Undeva, īn planul al doilea, o scară de zugrav, pătată de vopsea, reţine privirea.
Personaje
Majoritatea personajelor sunt duble sau triple, piesa putānd fi jucată şi cu patru actori.
Īnainte de a fi ridicată cortina, pe un ecran uriaş, care acoperă scena, este proiectată o păpuşă Matrioşca, ce se īnclină īntr-o parte şi īntr-alta, pe ritmul unui metronom. Apoi, īncetul cu īncetul, păpuşile se suprapun, pānă la cea mai mare. După cāteva momente scad din nou, revenind la cea mică. Jocul se repetă de două-trei ori, pānă cānd nu se mai aude zgomotul metronomului, ecranul ridicāndu-se, păpuşa fiind īn continuare proiectată īn īntunericul scenei, pe parcursul primelor cinci replici. Se aprind apoi īncet luminile şi imaginea păpuşii se dizolvă īn Lumină.
Actul I
Scena 1
Īntuneric. Păpuşa este īn continuare proiectată pe scenă, se disting nişte contururi imprecise.
Vocea Bătrānului: − Eu nu cred nici īn Iehova,
Nici īn Buddha – Sakya Muni,
Nici īn viaţă, nici īn moarte,
Nici īn stingere ca unii.
Visuri... (E īntrerupt.)
Vocea Bătrānei (fără să strige, plată, plictisită, dar fără să accentueze plictisul ori orice altă stare de spirit): − Taci.
Vocea Bătrānului: − Şi de ce, mă rog?
Vocea Bătrānei: − Tu şi romantic!
Vocea Bătrānului: − Nici tu n-arăţi pe măsură!
Scena se luminează. Cei doi stau īn fotolii.
Bătrāna: − Oamenii se mai schimbă.
Bătrānul: − Nu şi noi! (Scurtă pauză.) Eu rămān ce-am fost, ro... (E īntrerupt.)
Bătrāna: − Asta da!
Bătrānul: − Acum ce mai e?
Bătrāna: − Rămāi ce-ai fost. Asta da. Un derbedeu. Mă mir că te mai suportă pămāntul.
Bătrānul: − Uite că e nevoit s-o facă! Şi el, şi tu, şi eu, şi noi, şi El.
Bătrāna: − Pe El să nu-l amesteci!
Bătrānul: − De-asta nu mai pot eu.
Bătrāna: − Abia ce-ai īnviat. Măcar fii mulţumitor.

Scena 2

Intră Autorul.
Autorul: − Această piesă a fost concepută la un interval de optsprezece ani de la aducerea pe lume a primei ei părţi, Copiii cu dinţi se spală cuminţi. Tirajul fiind epuizat, ea nu mai există ca atare, doar prin personajele ei, care, prin bunăvoinţa Mea, revin la viaţă. Aceasta nu este nicidecum o explicaţie, dar poate fi socotită, la nevoie, ca atare.
Autorul iese.

Scena 3

Bătrānul: − Poţi repeta ultima replică? Am impresia că am uitat-o sau că timpul a stat īn loc.
Bătrāna: − Ramolitule! Fireşte că ai uitat-o. Timpul nu stă īn loc fiindcă el nu există pentru noi. Noi existăm pentru el, dar asta nu ai cum s-o īnţelegi.
Bătrānul: − Timpul există şi ne roade, aşa cum şoarecii rod de atāta amar de vreme blana aia a ta din debara.
Bătrāna: − Īn fine. (Scurtă pauză.) Măcar fii mulţumitor!
Bătrānul: − Pentru ce dracu?
Bătrāna: − Că exişti, la naiba! Auzi la el (maimuţărindu-l) – pentru ce dracu?!?!?
Bătrānul: − Pentru atāta tot?
Bătrāna: − Nu, pentru tot!
Bătrānul: − Asta da. Cred că ai dreptate! Mă căiesc pentru ultimele cinci minute şi-I sunt recunoscător pentru tot! (Scurtă pauză.) E mai bine aşa?
Bătrāna: − Cum vrei!
Bătrānul: − Auzi la ea, cum vrei! Eu nu vreau nimic. Dar absolut nimic. Tu tot ce vrei e să fiu mulţumitor şi recunoscător şi ascultător şi adorator şi adulator şi măturător! (Scurtă pauză.) Da, asta cred că ţi-ar plăcea! Măturător!
Bătrāna: − Eşti penibil.
Bătrānul: − Din naştere. Dar asta nu schimbă cu nimic situaţia.
Bătrāna: − Care situaţie?
Bătrānul: − Exact asta mă īntreb şi eu. (Accentuānd.) Care dracu de situaţie?
Bătrāna: − Cu tine nu se mai poate...
Bătrānul: − Nici nu vreau să se poată. Nu vreau să se poată, nici să nu se poată, nu vreau să vreau şi nici nu vreau!
Bătrāna: − Tu te auzi?!
Bătrānul: − Cāt se poate de bine. De cānd am īnviat, aud ca īn tinereţe. (Scurtă pauză.) Aud ca īn tinereţe, văd ca īn tinereţe, şi nu-mi place nici ce văd şi nici ce aud. Dar mai ales ce văd.
Bătrāna: − Nici mie nu-mi place nimic din toate astea, dar nu avem de ales. Suntem aici.
Bătrānul: − La dracu!
Bătrāna: − Trebuie să te suport, trebuie să mă suporţi, oamenii ăştia din sală trebuie să ne suporte, cu toţii trebuie să ne suportăm.
Bătrānul: − La dracu!
Bătrāna: − Te repeţi.
Bătrānul: − Fii pe pace, e intenţionat.
Bătrāna: − Mai taci!
Bătrānul (scurtă pauză): − N-ai dreptate! Oamenii ăştia nu trebuie să ne suporte. Şi nici noi pe ei.
Bătrāna: − Noi pe ei, da, ei pe noi, nu.
Bătrānul: − Să-i dau afară?
Bătrāna: − Cum vrei, e treaba ta!
Bătrānul: − Ar fi distractiv. După ce dau bani pe bilete să-i dăm dracului afară din sală şi din vieţile noastre.
Bătrāna: − Şi ce-am cāştiga? Noi tot trebuie să ne suportăm. Unul pe altul. (Scurtă pauză.) Şi fiecare pe el. (Scurtă pauză.) Şi fiecare pe el, aici e problema.
Bătrānul: − Pe cuvānt că i-aş da afară. Nu cāştig nimic, dar nici ei! Zău aşa!
Bătrāna: − Lasă-i īn pace!
Bătrānul: − Şi ce-am cāştiga dacă īi lăsăm īn pace?
Bătrāna şi Bătrānul: − N-avem ce cāştiga, n-avem ce pierde, nu putem ieşi din joc.
(Pauză.)
Bătrānul: − Fals. Am ieşit din joc acum optsprezece ani. Ne-a scos El, apoi nu ştiu ce a făcut de ne-a īnviat.
Bătrāna: − Măcar de nu ne-ar mai fi adus īmpreună! Toată viaţa mea se rezumă la piesele astea două nenorocite, īn care trebuie să te suport.
Bătrānul: − Ţi-am spus, sunt romantic.
Bătrāna (uitāndu-se lung la el): − Măcar ai citit DEX-ul.
Bătrānul: − Şi acum ce facem?
Bătrāna: − Nimic.
Bătrānul: − Nu există nimic.
Bătrāna: − Totul e nimic.
Bătrānul: − Nimic nu se repetă
Nimic nu se repetă
Nimic nu se repetă
Nimic nu se repetă
Nimicul se repetă.
Bătrāna: − Alt Autor.
Bătrānul: − Acelaşi sens.
Bătrāna: − Nu este niciun sens.
Bătrānul: − Ăsta e sensul.
Bătrāna: − Eşti pur şi simplu inutil.
Bătrānul: − Hopa! Asta-mi place. Nu m-am simţit niciodată mai bine. (Īncepe să se plimbe pe scenă.) Sunt inutil. Daaa, sună bine! La ce dracu să fiu util? Cui să-i fiu util? Cine e util? (Scurtă pauză. Către Bătrānă). Nu eşti chiar proastă, ştii? (Către Public.) Şi voi sunteţi la fel de inutili cum suntem şi noi, cum sunt şi cei care nu sunt īn Teatru azi, cum sunt şi cei ce vor veni māine, cum sunt şi cei care nu vor veni niciodată. (Scurtă pauză.) Doar că ei nu vor afla asta!
Bătrāna (aparte): − De la tine!
Bătrānul: − Totul este deopotrivă la fel de util, cāt şi inutil, suntem pur şi simplu fiinţe care īşi creează un rost, amăgindu-ne că este real, că există, din moment ce existăm, fiinţe care vrem să ducem societatea mai departe, care, cānd colo, este la fel de inutilă ca fiecare dintre noi.
Bătrāna (către Public): − Nu-l ascultaţi. E īntr-o pasă proastă. Mai tārziu o să-i treacă şi o să se apuce de mari planuri pentru anii pe care nu-i mai are. Atunci veţi vedea şi cealaltă latură a lui. Optimismul.
Bătrānul: − Ia nu mai boscorodi pe la spatele meu!
Bătrāna: − De cānd īţi pasă ţie de ce spun eu?
Bătrānul: − Nu-mi pasă deloc. Nici de ce spui tu, nici de ce aud ei (arată spre Public), nici de ce crezi tu că vei să spui, nici de ce cred ei că īnţeleg!
Bătrāna: − Şi-atunci ce vrei? Ce nu ţi-e bine?
Bătrānul: − Ba mi-e foarte bine. Mai bine ca niciodată. Sunt pe scenă şi cred că fac ce-mi place, adică joc, interpretez un personaj care aş putea fi chiar eu, cu care mă identific de n-ai mai văzut şi, īn clipa asta, chiar cred că tu eşti nevastă-mea care mă boscorodeşte pe la spate, şi nici nu vreau să ştiu nici cu cine, nici cu ce, pur şi simplu nu mă intereseaza, atāta timp cāt sunt de faţă.
Bătrāna: − Dar nu te inflama aşa! E doar o piesă, nimic mai mult, nimic mai puţin. Suntem actori şi jucăm īntr-o piesă. Atāt.
Bătrānul: − Ba nu, e realitatea! E realitatea mea de azi, de acum. Asta e ceea ce trăiesc eu īn clipa asta, clipă care n-o să se mai īntoarcă niciodată şi de care nu-mi pasă, deşi ar trebui să o iubesc, să o ador, dar pe care o dispreţuiesc cel puţin la fel de mult cum mă dispreţuieşte Autorul pe mine.
(Se aşază.)
Bătrāna (īmpăciuitoare): − Hai mai bine să vorbim despre tinereţe.
Bătrānul: − N-are niciun rost. Morţii cu morţii, viii cu viii. (Pauză.) Nu trăim īn trecut.
Bătrāna: − Ei, hai, nu fii aşa! Mai ţii minte cānd... (E īntreruptă.)
Bătrānul: − Nu.
Bătrāna: − Dar nici nu ştii... (E īntreruptă.)
Bătrānul: − Nu ţin minte, nu mai ţin minte, nu ştiu, nici nu mai ştiu, nici nu vroiam să ţin minte şi nici să ştiu!
Bătrāna: − Ei, hai, cānd l-am īmpins pe omul ăla ciudat īn văioagă! Hai că a fost haios!
Bătrānul (amuzat): − Asta da! (Rāde uşor.)
Bătrāna: − Ei, vezi?
Bătrānul: − Da, au fost şi clipe frumoase! (Scurtă pauză.) Cānd şi-a prins vecina degetele īn maşina de tocat carne... Cum mai ţipa după ajutor!
Bătrāna: − Ei, vezi?... Se poate şi aşa!
Bătrānul: − Credeam că vrei să mă iei cu chestii plicticoase – cum ne-am cunoscut, cum ne-au plecat copiii de acasă şi alte prostii!
Bătrāna: − Ei, hai, şi aia ne-a bucurat! Doamne, ce bine! Dacă nu-i făceam! Oare eram mai fericiţi?
Bătrānul: − Tot aia. (Scurtă pauză.) De fapt, cred că nu. Nu, nu-i tot aia şi nici nu eram mai fericţi. Noi nu. Ei da.
Rād amāndoi īncāntaţi.
Bătrāna: − Şi-acum aici!
Bătrānul: − Ducāndu-ne singurătatea īn doi.
Bătrāna: − Adică cum? Eu pe-a ta şi tu pe-a mea? Sau e una a amāndurora, pe care ne-o īmpărţim cum putem.
Bătrānul (pe gānduri): − Habar n-am. Cert e că suntem a naibii de singuri.
Bătrāna: − Şi neputincioşi.
Bătrānul: − Neputincioşi eram şi-n tinereţe. Omul este de la natură neputincios. Dacă nu era aşa, eram zei, nu oameni.
Bătrāna: − Şi singur. Omul e singur de la natură.
Bătrānul: − Asta īnsă ne apropie de zei. De fapt, cred că e vorba doar de unul. Un zeu.
Bătrāna: − Asta o ştim cu toţii, dar o cred numai cei puţini.
Bătrānul: − Dar dacă am fost creat după chipul şi asemănarea Lui īnseamnă... (E īntrerupt.)
Bătrāna: − Că şi El e singur şi neputincios.
Bătrānul: − Exact.
Bătrāna: − Asta-i o discuţie teologică din care, odată intrat, nu mai ieşi.
Bătrānul: − Aşa-i. De aici nu mai ieşi.
Bătrāna: − Din discuţie, vreau să spun. 
Bătrānul: − Şi discuţia e aici. Aici, cu noi. Nici ea nu mai iese, nici noi nu mai ieşim. (Arătānd cu māna spre Public.) Nici ei n-o să mai iasă.
Bătrāna (către Public): − Nu-l ascultaţi, poate vouă vă este mai bine.
Bătrānul: − Aş!
Bătrāna: − E un bătrān decrepit, ramolit, hodorogit, scrāntit, care se urăşte pe sine, pe mine, pe toată lumea!
Bătrānul (scurtă pauză, īn care o priveşte uimit): − Şi nu e normal să fie aşa? (Pauză.) Vreau să ştiu care om normal, adică din ăia ca noi, care nu ne ducem la psihiatru, nu se urăşte pe sine? E o chestiune perfect normală, īn ton cu ceea ce suntem. Animale.
Bătrāna: − Animalule!
Bătrānul: − Asta-i o replică de acum optsprezece ani.
Bătrāna: − E cu atāt mai valoroasă.
Bătrānul: − Valoarea rezidă īn deosebirea ei de non-valoare.
Bătrāna: − Ce este non-valoarea?
Bătrānul: − Tot un drac!
Bătrāna: − Un arc!
Bătrānul: − Un ţarc!
Amāndoi: − Ţarco... (Se opresc şi rād.) Ţarcofag!
Bătrānul: − E o replică veche. Obişnuieşte-te cu asta! N-are nici valoare, nici non-valoare. Este.
Bătrāna: − Noi nu avem valoare.
Bătrānul (scurtă pauză): − Īn ochii cui?
(Pauză.)
Bătrāna: − Oamenii nu au nicio valoare.
Bătrānul: − Vezi că te aude. Nu-i a bună. Te iei de cel mai de preţ lucru. De creaţie. De noi.
Bătrāna: − Eu nu fac parte din ea. Sunt increat.
Bătrānul: − Ai fost inclusă de la bun īnceput īn planul de urbanism al Universului.
Bătrāna: − N-am vrut nici să fiu, nici să nu fiu.
Bătrānul (rāzānd pe īnfundate): − Dar eşti, draga mea, obişnuieşte-te şi cu ideea asta.
Autorul (din public): − Fără draga mea.
Regizorul (ieşind din culise): − Mata cine mai eşti?
Autorul: − Creatorul.
Bătrānul: − Creator pe dracu. Autor.
Autorul: − Ia seama, personaj firav ce eşti!
Bătrānul: − La ce să iau seama? M-ai creat. Bravo ţie! Sunt aici! Bravo mie! Foarte bine, minunat. Suntem. Şi mai departe? Mă omori iar? Nu cred, ţi se duce dracu’ piesa. Ţi se duce dracu’ reputaţia. Ţi se duce dracu’ numele! Ţi se duce dracu’ gloria postumă, fiindcă antumă nu mai există īn zilele noastre.
Bătrāna: − Ba da!
Bătrānul: − Ba nu!
Bătrāna: − Dacă eşti īn servicii, reuşeşti!
Bătrānul: − Poţi fii īn servicii, dacă ai făcut aceleaşi servicii şi īnainte. Un securist tot securist e şi o să fie. Nişte porci şi cretini.
O voce din Public: − Subscriu!

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul