Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
0
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Poeme

        Liviu Capşa

Nuntă-n cartier

s-a lăsat liniştea
peste cortul legat cu lanţuri
de hârtie colorată
doar muştele mai cutreieră
pe mesele deşirate
cât o zi din postul Crăciunului
sug sleiala oaselor
acreala îmbătătoare a petei de vin

ameninţătoare înaintează şi armata furnicilor
urcă în şiruri trudite compacte
asemenea sclavilor egipteni
prin pustiul piramidelor nesfârşit

au fost de-ajuns câteva cioburi
şi fericirea miresei i se citeşte în coc
în zulufii ce-i mângâie tâmpla
nici a mirelui nu-i mai prejos
cum scânteiază pe ghiulul
cât piuliţa de la roata carului mare

după ce-au închinat şi ultimul pahar
cuscrii au plecat cu lăutarii de gât
s-au dus şi mesenii
frumoşii mauri ce şi-au făcut datoria

vijelia nunţii s-a risipit
după ultimul strigăt al darului
acum e pace şi-un foşnet fără număr
adie printre degete iscusite
o dulce confirmare că totu-i
aşa cum a fost socotit


Leul

leul ăsta întreg puternic monumental
cu blană sănătoasă
şi ochi strălucitori
cu gura flămândă
ce dă să muşte din viaţă

leul ăsta neîmblânzit
ce abia-şi mai încape în piele
mândru statuar imperial
în faţa căruia te cutremuri
pe care abia îl atingi cu privirea

leul ăsta care-a înghiţit
toate deliciile savanei
care-a fentat zeci de vânători regale
şi tot atâtea capcane

ei bine leul ăsta
rege nedetronat uriaş
are urgentă nevoie de cineva
să-i oprească sângerarea rumeguşului
să-l mute puţin
mai în spate 


Ca o ghilotină, întrebarea

ca o ghilotină a căzut întrebarea
când toţi se ghiftuiseră
înşurubaţi în scaune
traşi de suflul alcoolului peste mese

când aceleaşi frânturi de cuvinte
ciozvârte de fraze
pluteau prin îmbâcseala salonului
când Şeful-cel-Mare tocmai dirija
corul omagiilor trudind
la al treilea bis

când fiecare îşi dedica oda personală
puterii de-a crede ştiinţei de-a-nvinge
când toţi primeau pe tipsiile de aur
capul duşmanului cu ochii plecaţi

ei bine în toiul dansului paharelor
în miezul desfătărilor fără număr
ca o ghilotină a căzut întrebarea
dar noi aici
noi astăzi ce sărbătorim


În piaţa publică

vin toţi în piaţa publică
au răspuns unei chemări urgente
venite de undeva
din afară sau din adâncuri

sunt mânaţi de speranţe de încredere
de deznădejde
după unghiul din care
i-a străpuns realitatea
după cum suflă vântul zvonurilor

sunt mulţi compacţi de neînvins
se sprijină unii de alţii
unii de umbre alţii de goluri

când coaja murmurului plesneşte
ies vorbe
apoi şuvoi de cuvinte
care le umflă pieptul le încleştează pumnii
prin buzunare
ca un nor pluteşte însufleţirea
ca o ceaţă se lasă dezgustul
nimic nu scapă neatins
nici om nici pom nici statuie

sunt mulţi compacţi de neînvins
vuieşte văzduhul tresaltă firul de praf
nimic nu-i mai poate opri
să-şi strige speranţa încrederea deznădejdea

când totul se termină în sfârşit
unii pornesc către casă
alţii tot mai departe de ea


Ce tablou, ce savoare

ghioceii au ridicat capul
mugurii scot şi ei limba
la ultimii fulgi de zăpadă
domnişoarele şi-au scurtat aşteptările
şi pulpele lor frăgezesc peisajul

în curând desantul berzelor
va lumina câmpul zariştea lacul
ochii copiilor
vor scânteia dârele melcilor
va înverzi burta omizilor
uşor va fi şi sufletul 
precum straiele sperietorilor
în care vântul îşi face cuib toată vara

ce tablou idilic
îşi spune ochiul care veghează de sus
ce savoare în cerul gurii
care muşcă rupe macină totul


Tata la Ghencea

tata n-a vizitat nicio ţară străină
deşi i-ar fi plăcut
ştiu asta fiindcă l-am văzut
cu câtă încântare îşi plimba ochii pe hărţi
când i se ivea ocazia

nici la mare n-a fost tata
nu mai era nevoie
căci îşi bronza pălăria toată vara
în arşiţa Bărăganului
iar pentru tratamente oho
dispunea de câteva bălţi puturoase
cu nămol din belşug

când şi-a ciuruit stomacul
cu tutun şi porţii de răbdări neprăjite
cât era ziua de lungă şi câmpul de lat
l-au trimis la staţiune la munte
de unde ne trimitea ilustrate că-i bine
şi se reface cu linişte multă
şi raţii de apă clocită

îi plăceau mult şi lui Bucureştii
unde şi-ar fi dorit o casă
mai la margine însă pe pământ
să-i fie câmpul aproape

de peste treizeci de ani
tata stă cu acte-n regulă în capitală
la Ghencea
tot în pământul de care nu s-a despărţit
toată viaţa
din când în când îl mai vizitez şi eu
îi duc flori îi curăţ locul
să nu-l spurce buruienile rele
cum îmi spunea când mă lua cu şareta
să se laude cu câmpul lui
curat ca în palmă 


Trec vremurile

nu mai sunt cinematografe
pe bulevarde
minunaţii actori s-au retras din vitrine
sămânţăresele s-au scufundat 
în pungile lor soioase
pe alte meleaguri
casierele culeg cu sârg căpşunile Domnului Spaniol

nimeni nu mai întreabă
de un bilet în plus
nimeni nu se mai ascunde de sticleţii
cu chipiu înstelat
pustiu şi tăcere în grota miracolelor

pe bulevarde curg limuzine
domnişoare pline de viaţă
domni plini de importanţă
potăi pline de purici

prin faţa fostelor cinematografe
curg vremurile


Cu ce să înceapă

temători au intrat în palatul ghicitoarei
cu mâna la gură
şi sufletul ghemuit
ca al puiului de vrabie
înaintea primului său zbor

se hotărâseră după îndelungi ezitări
n-au mai putut suporta nesiguranţa
ce le ajunsese la os
incertitudinea plutind ca o ceaţă
care sporeşte misterul

îi înspăimânta viitorul incert
bâjbâiala asta de zile şi nopţi
pe care viaţa le-o tot pune în faţă

vroiau şi ei un răspuns răspicat
o speranţă acolo cât de mică
să ştie în sfârşit ce-i de făcut
de unde şi cu ce să înceapă


Şi mâine-i o zi

a spus ce-a avut de spus
scurt şi-a plecat
cei rămaşi încearcă de-atunci
să afle înţelesul
tâlcul vorbelor sale aruncate în fugă

e de bine ziseră unii
nu-i cazul să ne fiarbă vreo grijă
ba-i de rău
chiar foarte de rău
scânciră alţii cu faţa în mâini

doar unul singur doar unul
aruncă şi el dintr-un colţ
fiţi pe pace
să ne tragem mai întâi sufletul
şi mâine-i o zi


Cariera de piatră

ce aspră ce secată e viaţa
în cariera de piatră
nicio gâză niciun fir de iarbă
nu-şi riscă aici frăgezimea
nicio floare de câmp nu-şi şterge culoarea
cu praf
niciun scaiete nu-şi agaţă speranţa
în malul de piatră

doar piatră numai piatră
coaptă răscoaptă de soare
şi-arar vreo şopârlă speriată
înverzind din adâncimi nepătrunse

acesta ar putea fi
un corect început de poem
dar cine-i nebun să scrie un poem
despre o biată carieră de piatră 


Una cu pământul 

în sfârşit a ajuns şi la ei
aşteptarea lunga lor aşteptare
nu a fost în zadar

s-a pus imediat la treabă
le-a oblojit rănile
i-a îmbrăcat pe cei goi
i-a hrănit pe cei flămânzi
a mângâiat pruncii bătrânii dobitoacele
a limpezit apele a cules poamele
a aprins focurile

a tras apoi preşul deşertului în păduri
din fiecare fâlfâit de pleoape
le-a dăruit câte-o pasăre
cu fiecare bătaie de palme
le-a înveselit frunţile împietrite

când a fost să plece
au tras de el să mai stea
l-au rugat în genunchi
l-au îmbrăţişat cu toţii deodată
l-au sufocat cu recunoştinţa lor fără margini
făcându-l una cu pământul
încât abia mai reuşi
cu ultimile puteri să-i binecuvânteze

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul