Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Scriitorii și stresul

        

Răspund: Tudor Călin Zarojanu ● Gabriela Gheorghişor ● Carmen Firan ●Felix Nicolau ● Irina Petraş ● Laura Poantă ● Liviu Ioan Stoiciu ● Adrian Lesenciuc ● Gellu Dorian ● Constantin Arcu ● Răzvan Voncu ● Horia Gārbea

1. Care sunt lucrurile care vă provoacă stresul īn calitatea dvs. de scriitor și de trăitor īn secolul XXI?
2. Credeți că scriitorul e mai expus la stres prin sensibilitatea lui specială sau tocmai arta sa īl protejează de efectele nocive ale stresului? De ce?
3. Concret: cum vă apărați de stres și cum vă eliberați de el cānd apare?

Tudor Călin Zarojanu
1. Prostia. Faptul că mă confrunt zi de zi, ceas de ceas şi-n proporţie de masă cu prostia mă stresează extraordinar, mă oboseşte, mă īmbătrāneşte, pentru că īmi pretinde eforturi disproporţionate pentru a obţine ceva care ar trebui să meargă ca uns, de la sine. Mă ucide, de asemenea, psihic, pandemia prin care oamenii presupun drept evident ceea ce e evident doar pentru ei. Şi īncercările absurde şi voiniceşti de a anticipa ce vrei să spui şi să faci. De fapt, toate acestea – şi chiar şi altele – se pot rezuma īntr-o singură propoziţie: oamenii nu se ascultă unii pe alţii. Dacă s-ar asculta, ar īnţelege ce li se cere (chiar dacă nu sunt inteligenţi), ar pricepe că rozul lor e pentru alţii galben şi şi-ar lăsa interlocutorul să-şi ducă ideea sau relatarea pānă la capăt.
2. Nu cred că pot generaliza. Cu siguranţă, există scriitori – probabil cei īnclinaţi spre lirism şi introspecţie – pe care agresiunile mediului, inclusiv stresul, īi afectează mai mult decāt pe oamenii obişnuiţi. Nu este īnsă cazul meu: pentru mine, sursele de stres sunt surse de scris. Cu cāt mă enervez mai tare, cu atāt scriu mai bine şi mai mult. Īnclin să cred că n-aş mai scrie nimic dacă aş fi milionar īn dolari şi aş trăi īn Hawaii.
3. Ca scriitor, mă defulez īn scris. Ca persoană, īntorcāndu-mă cu faţa spre lucrurile care mă īncāntă şi mă liniştesc: familia mea, muzica, natura, prietenii, cititul.

Gabriela Gheorghişor
1. Īn calitate de cronicar literar, mă stresează, fireşte, deadline-urile. Dar cred că nu doar pe mine şi, de fapt, este un stres catalitic pentru lenea aristocratică a artistului mai mult visător decāt īntreprinzător. Ce mă stresează cu adevărat ţine de birocraţia existentă īn toate sectoarele vieţii noastre. Pentru orice proiect sau acţiune, trebuie să completezi nenumărate hārtii, să răspunzi la cerinţe aberante, să utilizezi un limbaj de lemn – oroare pentru scriitorul obişnuit să vorbească personalizat, original, inventiv. De asemenea, ritmul rapid īn care se desfăşoară lucrurile, inclusiv īn cultură sau īn sistemul de īnvăţămānt, īncurajează superficialitatea şi impostura. Goana dup㠄puncteˮ a īnlocuit efortul răbdător şi primatul creativităţii. Şi cāţi scriitori mai sunt dispuşi azi să lucreze mulţi-mulţi ani la o carte? Gloria actualităţii bate ideea de glorie durabilă (a posterităţii, īn speţă). Oare cāţi scriitori recenţi se mai gāndesc să rămānă īn istoria literaturii, nu doar să aibă succes acum? Secolul al XXI-lea este unul al tranzienţei.
2. Chiar şi cānd profesia nu intră īn coliziune directă cu scrisul (de pildă, profesor-critic literar), scriitorul trăieşte stresul curent al vieţuirii īn Romānia: salariul mic, statul la cozi la ghişee, servicii medicale proaste ş.a. Īn mod particular, criticul literar mai este stresat de pretenţiile veleitarilor, care au impresia că opera lor genial㠄trebuieˮ neapărat citită şi comentată īn scris. Dacă nu pot īnvăţa să scrie (uneori nici nu vor să īnveţe, iar talentul oricum nu se poate „īnvăţaˮ, nu-l ai, nu ai cum să-l cultivi), ar fi extraordinar să īnveţe măcar politeţea. 
3. Scriitorul este mai expus la stres, fiindcă el simte enorm şi vede monstruos. Nu ştiu cum se apără alţii, dar bănuiesc că şi ei īncearcă să evadeze din cotidianul stresant, la fel ca mine: citesc ceva de plăcere, ascult muzică, vizionez filme, uneori mă uit chiar şi la desene animate. Mai ales cānd am alte lucruri „serioaseˮ de făcut. E aşa o senzaţie minunată să te īnfrupţi din borcanul cu dulceaţă cānd lumea aşteaptă să rezolvi treburi „de maximă importanţăˮ!

Carmen Firan
1. Nu am perceput niciodată scrisul ca stres. Scriu de cānd eram foarte tānără sau foarte mică, īn Romānia unde, īn ciuda vieţii austere create de o realitate politică absurdă, stresul nu īşi arătase totuşi colţii. Cred că nici nu am ştiut acest cuvānt pānă tārziu. Scrisul era un refugiu, un dar, un privilegiu şi, mai mult ca toate, era ceva natural. Scriam pentru că īmi venea. Şi aşa a rămas pentru mine şi azi. Nu recunosc īnsă nici latura lui terapeutică. Nu scriu ca să scap de ceva sau ca să mă rup de realitate, ci pentru că īmi place, dă sens vieţii mele. Pot să spun că uneori e datorie, alteori cruce, dar niciodată stres. Da, cānd nu scriu cāt aş vrea din lipsă de timp ori din cauza vieţii intense şi dinamice īn care mă las atrasă, mă simt vinovată. Dar nu stresată. Din fericire, nu am suferit de blocaje ori de perioade īn care să nu pot scrie. Cred că aş mai avea nevoie de vreo două-trei vieţi. 
De cānd m-am stabilit la New York şi am īnceput să public īn reviste şi edituri americane, lucrurile s-au complicat din cauza procesului dificil (era să spun stresant) al traducerilor. Fie că lucrez cu un traducător, fie că īmi traduc singură scrierile, am mereu teama, neliniştea transpunerii fidele īntr-o limbă străină. Respect prea mult cuvāntul şi mi-e mult prea teamă de penibil pentru a scrie direct īntr-o limbă căreia nu-i cunosc īn profunzime subtilităţile, īn care nu visez. 
2. Scriitorul are o sensibilitate exacerbată, cred, el īnsumează anxietăţile, spaimele, neliniştea multiplicată, atāt ale semenilor, cāt şi ale personajelor create de el. Scriitorul e uneori stāngaci, nepriceput, lipsit de practicalitate, ceea ce īl poate face vulnerabil. E uneori tensionat, ca o oală sub presiune continuă. Dar scrisul e eliberator, e supapa prin care tensiunea izbucneşte afară.
3. Cum mă apăr? Citind. Cum mă eliberez cānd apare gheara nesiguranţei? Citind.

Felix Nicolau
1. Mă stresează lipsa de aer curat, poluarea fonică şi faptul că trebuie să lucrez la prea multe proiecte/texte īn paralel. Cu alte cuvinte, mă stresează desele īntreruperi şi prea marea oboseală. De exemplu, faptul că obiectele nu mai au rezistenţă şi trebuie să le schimb continuu. La toate astea se adaugă şi birocraţia, mare consumatoare de timp. Toate sunt programate ca să nu mai poţi gāndi coroziv la adresa sistemului dezumanizant. Cam cum simţea Balzac invazia notarilor īn universul aristocraţilor. 
2. Scriitorul este protejat atunci cānd face artă, īnsă doar de stresul exterior, nu şi de cel interior. Pe de altă parte, dat fiind că arta īntotdeauna nu s-a īmpăcat cu banalitatea şi cu şmecherirea regulilor sociale, scriitorul e adesea extrem de expus. Dar sunt atāţia creatori care au atins vārste venerabile, ceea ce dovedeşte că au găsit antidotul stresului, contrazicānd făţiş zicala: „Pe cine iubeşte, Dumnezeu ia la Dānsul”.
3. Īn afară de pastile, ceaiuri şi femei, mai combat stresul cu role, fitness, īnot, muzici şi filme bune, vagabondări prin mama natură, precum şi cu emisiunile perfect tāmpite ale televiziunilor comerciale, seara, după miezonoptică. 

Irina Petraş
1. Nu ştiu dacă stresul e neapărat boala acestui secol, căci definiţiile sale oscilează īn funcţie de emitent. Dar e limpede că orice disfuncţionalitate a persoanei ori a grupului social e pusă īn seama stresului. Ceea ce odinioară era socotit semn al caracterului ciobit, al deficienţelor de personalitate, al proastei educaţii, al intoleranţei şi al lipsei stăpānirii de sine, astăzi se datorează, nesmintit, stresului. Dacă vorbim de Romānia şi de ţările Estului european, se poate numi stres deruta generalizată, senzaţia de aşteptare īntr-o gară mizeră a unui tren cu īntārziere necunoscută. O proastă calitate a reacţiilor, căci apatia şi blazarea sumbră se īntind ca o plagă, e forma endemică a stresului. Apar mereu cărţi despre erorile (voite, deci criminale?, sau doar nesăbuite şi lacome?) ale celor care au gestionat schimbarea īn ultimele două decenii şi jumătate, dar reacţiile la relele social-politice sunt ineficiente, ele se pliază exclusiv pe interesele persoanei şi ale clanului, nu au generozitatea de a urmări binele comunităţii. 
2. Scriitorul, nu e nevoie să o mai repet decāt īn mare, a pierdut mult īn ultimul sfert de secol, mai mult decāt a cāştigat, aş zice. Īn primul rānd, şi-a văzut demonetizat şi demonizat chiar instrumentul de lucru: cuvāntul. Societatea postrevoluţionară a instaurat libertatea dezmăţată a cuvāntului cu o atāt de joasă frenezie, īncāt „cuvāntul potrivit” al scriitorului s-a pierdut īn vacarm. De aici toate celelalte rele. De sus şi pānă jos, abia de mai crede, ici-colo, cāte un excentric că numai prin cultură există şi răzbate un popor. Oricum, popor, patrie, limbă maternă nu mai sunt monedă forte.
3. Fiind foarte dispusă să relativizez toate accentele catastrofice ale vieţii noastre literare şi sociale, observ cu o doză de calm (decurgānd din neputinţă) tot ce se īntāmplă īn jurul meu. Īncerc să-mi ajustez proiectele personale īn aşa fel īncāt să rezulte un pustiu de bine şi pentru ceilalţi. Aştept, am observat, mult mai puţin de la societate decāt mare parte din colegii mei. Munca, fie şi neremunerată sau foarte prost răsplătită, e leacul meu la toate loviturile sorţii. Cărţile mele despre moarte şi muritudine pot explica mai pe larg situarea mea faţă īn faţă cu aşa numitul stres. Cu un oarecare efort de imaginaţie, ajungi la īncheierea că viaţa īnsăşi e un stres. Stresul. Că īnaintarea prin zile şi ani nu poate fi decāt o luptă (vorba lui Coşbuc!), una cu final implacabil de previzibil. Din această mică filozofie de muritor foarte conştient de condiţia sa decurg generozitatea, toleranţa, seninătatea tensionată cu care trec prin lume. Cu care trec.

Laura Poantă
1. Calitatea de trăitor īn secolul nostru este, prin definiţie, stresantă, dar, īn acelaşi timp, a devenit o adevărată modă să pui totul pe seama „stresului”. Termenul este hiperutilizat, folosit īn toate domeniile, pus ca explicaţie alături de orice nemulţumire, durere de cap, palpitaţie sau insomnie. Īn calitatea mea de medic, grafician, scriitor şi trăitor īn secolul nostru, mă poate stresa orice, de la aglomeraţia din oraş, la colegul irascibil sau lipsa medicamentelor din spitale. Şi, probabil, chiar mă stresează. Medic fiind, nu pot să nu mă gāndesc la definiţia stresului cronic şi să nu-l analizez din punctul de vedere al unui clinician: modul īn care ne adaptăm la cerinţele de zi cu zi, echilibrul dintre acestea şi „controlul” asupra vieţii noastre; īntr-un cuvānt: cum facem faţă lucrurilor mari şi mici de care ne izbim zilnic? De aceea, cred că adesea răspunsurile la această īntrebare vor īnsemna mai ales „ce mă enervează”, pentru că stresul īnseamnă şi consecinţele lui, iar aici intervine din nou gāndirea de clinician. Are impact de lungă durată asupra mea faptul că m-am certat cu şeful, cu un coleg sau că am diagnosticat unui pacient o boală incurabilă? Mă enervează minciuna, haosul zilnic şi lipsurile materiale. Mă stresează lipsa de īnţelegere şi de respect din partea oamenilor din jurul meu. Mă enervează un şofer aiurit din trafic. Mă stresează (sub formă de nemulţumire cronică) lipsa veşnică de timp, faptul că nu pot picta sau scrie, din această cauză. 
2. Scriitorul este un termen prea vag ca să putem afirma că este mai supus stresului decāt alte meserii, decāt pictorul, decāt medicul, decāt vānzătorul de flori. Ca să revenim, iarăşi, la dezechilibrul cerinţe/control, contează foarte mult modul īn care un om, indiferent de meserie, se raportează la ceea ce are de făcut. Este dovedit ştiinţific că există meserii stresante prin automatism şi că lipsa de control este mai rea decāt munca intensă, dar creatoare. Astfel, teoretic, scriitorul ar trebui să fie mulţumit de faptul că este mai liber, este un creator, aşadar nici nu poate fi vorba de o muncă repetitivă şi plictisitoare. Dar, repet, fiecare om percepe īn felul său această realitate. Sunt implicaţi foarte mulţi factori: eşti liber profesionist, trăieşti din scris, ai termene limită? Ai un salariu fix şi o muncă de rutină, pe lāngă cea de scriitor? Eşti, īn acelaşi timp, cadru didactic? Īţi place sau nu ceea ce faci? Steve Jobs spunea că, dacă şapte zile la rānd te trezeşti nervos şi fără chef de mers la serviciu, trebuie să īţi schimbi locul de muncă. Este valabil īn orice profesie, dar este un lux pentru majoritatea. 
3. Psihologa Connie Lillas are o reprezentare foarte plastică a modului de reacţie la stres făcānd referire la şofat; ar putea constitui răspunsul la această īntrebare. Există trei feluri de răspuns: A) piciorul pe acceleraţie (eşti agitat, fără stare, hiperactiv, nervos, pornit „la luptă”); B) piciorul pe frānă (eşti retras, deprimat, fără energie, fără emoţii, pornit pe „fug㔠din faţa problemelor); C) ambele, adică frānă şi acceleraţie, deci pari paralizat, dar de fapt eşti agitat şi neliniştit. Eu cred că mă īncadrez la punctul B īn cazul unui stres acut, serios, de tipul doliului. De apărat īn faţa enervărilor zilnice mă apăr (deşi nu sună foarte ştiinţific şi nici recomandabil) prin fleacuri de genul filme siropoase cu happy end, cărţi romantice sau foarte cunoscute, shopping de lucruri inutile. 
(N.R. Laura Poantă este autoarea, printre altele, a unei teze de doctorat despre stres.)

Liviu Ioan Stoiciu
1. Cine mă cunoaște, cāt de cāt, consideră că eu sunt tot timpul stresat, că sunt greșite īn mine amestecurile chimice. Culmea, pānă și īn DEX se atrage atenția că stresul (scris cu un singur s īn romānește) provoacă īmbolnăviri fără leac, inclusiv cancerul. Īn acest caz, așa cum sunt eu făcut pe dinlăuntru, greșit și stresat, am trăit pānă azi... 64 de ani. Motiv să pot să atrag atenția că nu e dracul chiar așa de negru, poți trăi bine-mersi și stresat pānă la adānci bătrāneți. Nenorocirea e că din cauza stresului nu poți fi niciodată fericit (e la modă azi să fii fericit, nu?), dar mie am impresia că mi-a folosit cumva nefericirea la masa de scris, „sensibilizāndu-mă”. E adevărat, din cauza stresului (și a amestecurilor chimice greșite din mine), am fost obsedat toată viața de sinucidere. Altfel, stresul e un bun factor de ratare pe toate planurile, la acest aspect trebuie să fii mereu cu ochii īn patru... Ce-mi provoacă mie stres? Totul: de la știrile cotidiene (aflate la televizor sau de pe internet) la citirea presei literare (și conștientizarea amănuntelor neplăcute din lumea literară), de la nerealizările din viața de zi cu zi (avānd bani insuficienți la dispoziție să fac față obligațiilor) la evenimente personale pline de obstacole și nemulțumiri, de la orgolii la mici māndrii sufletești, care sunt pedepsite pe plan spiritual.
2. Scriitorul īși convertește īn scris suferințele sau complexele mai mult sau mai puțin morale (de fiecare zi, după cum i s-au dat prin naștere, sau căpătate și pervertite īn timp). Față de stresul din perioada dictaturii ceaușiste, de exemplu, azi scriitorul are stresul lipsei gloriei literare (al absenței din prim-planul vieții literare, al neincluderii cinice īn manualele școlare sau īntr-un grup de susținere, fie și numai al unei redacții cum e... Luceafărul de dimineață), al cărților pe care nu i le mai citește nimeni, al publicării pe banii lui. Pānă la Revoluție erai stresat de debutul prin concurs (dānd peste jurii oportuniste), apoi de cenzură și de hachițele redactorilor de carte, de cronicile literare, dacă aveai norocul să fii băgat īn seamă, de frica turnătorilor la Securitate și a ofițerilor Securității care te supravegheau „informativ” fiindcă erai scriitor (adică persoană publică) sau de condiția socială mizerabilă (asigurarea hranei elementare te stresa, mai ales dacă aveai copii de crescut). Să ne ferească Dumnezeu de stresul trăit de scriitorii care au fost īntemnițați politic (suferința lor, mult mai intensă decāt a scriitorilor fără probleme, oare a produs și opere nemuritoare? Aveți un răspuns?). 
3. Eu, acum cānd scriu aceste rānduri, sunt stresat la maximum de mutarea domiciliului, īn luna mai trebuie să părăsesc apartamentul vāndut. Am fost 17 ani terorizat (stres dus la limită) de o cārciumă deschisă abuziv sub apartamentul meu, de la parter și mezanin, cu muzică dată la maximum (tremurau pereții) și miros infect de la bucătărie, anul ăsta am hotărāt să părăsesc locul, fiindcă nu mai pot să suport (nu mai pot nici soția și nici fiul, care locuiește cu noi). Mă mir că n-am intrat īn spitalul de nebuni și că stresul provocat nu m-a trimis direct īn mormānt. Am hotărāt să-i cumpăr fiului un apartament (așa cum īși dorește; plus mașină) și eu cu Doina Popa să ne mutăm īn alt apartament (ambele, la margine de București). E de neimaginat cāte noi motive de stres au apărut de cānd cu mutarea... Sper să rezist, să mai trăiesc și după ce mă mut (să nu mă mut acum chiar la Ceruri), deși nu mă interesează cine știe ce să continui să mai rămān pe lumea asta, am stat destul. (27 martie 2014, București)

Adrian Lesenciuc
1. Interpretānd lumea contemporană cu instrumentele determinismului tehnologic, vom vedea cu surprindere că ne aflăm, īn cel mai fericit caz, spre apusul culturii scrise. Prin urmare, aș separa dintru bun īnceput lucrurile. Calitatea de scriitor și cea de trăitor īn secolul XXI sunt oarecum antagonice īn condițiile īn care rolurile derivate din statusul de scriitor conduc, īntru īntāmpinarea epocii, spre vandabilitate și cotă de piață. Scriitura e din ce īn ce mai mult o marfă simbolică. Privind astfel, putem īnțelege că stresul vine din imposibilitatea punerii īmpreună a calității de scriitor cu cea de trăitor īn secolul XXI. Asta doar dacă nu scrii pentru a vinde. Și aici, iertată fie-mi apropierea de vorbele lui Sabato, „să scrii pentru a cāștiga bani e o mārșăvie”. Īn cazul meu, stresul e provocat mai degrabă de goana īn care ne biciuie secolul. Ca scriitor ies din el. Reușesc chiar să īmi păstrez echilibrul īn siajul secolului și īn orizontul literaturii.
2. Tehnic vorbind, scriitorul n-ar avea motive să fie expus stresului. Privind scalele de stres (ale intensității surselor stresului), īncepānd cu cea a lui Holmes și Rahe din 1967, niciuna nu include pe primele zece poziții vreun factor stresor specific profesiei (sau calității) de scriitor. Evident, viața culturală actuală nu poate fi o sursă de liniște. Dar agenții stresori ai acestei vieți se caracterizează mai degrabă printr-o durată neobișnuită decāt printr-o intensitate ridicată. Evident că există tensiuni privitoare la proiectarea și gestionarea corespunzătoare a raporturilor cu publicul, la promovarea lucrărilor, la relația cu critica en vogue. Adică tensiuni privitoare la marketingul cultural, aproape absent īn Romānia actuală. Īnsă, chiar și īn aceste condiții improprii, arta nu produce stresul, ci protejează. Comercializarea artei și competiția produc stres. Și, din păcate, tot mai mulți scriitori se despart de scris apropiindu-se de lumea profană. A politicului, care a pătat īn istorie nume mari ale literaturii romānești și universale. A minorului televizual, care conduce la creșterea valorii de piață a cărților teleintelectualilor īn apropierea cotei de piață a unor autori precum Mihaela Rădulescu sau Irinel Columbeanu. Scriitorii resimt stresul cānd uită să fie scriitori. Pentru că asta nu le mai dă certitudini īntr-o lume dinamică, īn care orice act public devine marfă simbolică. Stresul apare, ca scriitor, doar atunci cānd joci la bursa valorilor cotidiene.
3. Am o viață organizată, o familie frumoasă care īmi dă putere, știu să zāmbesc și să ascult, știu să iubesc și să cred īn oameni. N-am motive să plec īn căutarea cămășii fericitului.

Gellu Dorian 
1. Tot ce nu intră īn modul meu de viaţă, de a fi, chiar dacă, īn unele situaţii, sunt destul de tolerant, mă stresează. Dar cel mai mult sunt stresat de prostia ajunsă la rang de vip, vedetă, elită, clasă sus-pusă tot printr-un exerciţiu exercitat al prostiei, dar de data aceasta de marea masă a alegătorilor (fie vorba īntre noi, nu mai mult de puţin peste patru milioane de alegători care votează cu aceeaşi īncăpăţīnare aceiaşi reprezentanţi care, ajunşi să ne conducă, ne stresează īngrozitor). Trăim īn secolul XXI, aici, īn acest spaţiu, pe aceleaşi principii care au guvernat Ev-Mediul Timpuriu, Mijlociu şi Tīrziu, adică etern. Dacă atunci mijloacele de stresat omul erau altele, acum, cu timpul, măcar acestea s-au perfecţionat, stagnīnd mentalitatea şi dezvoltīnd, evoluīnd metodologiile de păstrare a ei la nivelul burdihanului, adică al traiului zilnic, la limita subzistenţei şi mai puţin lucrīnd la nivelul spiritului, acolo unde perspectiva eliminării stresului ar putea fi posibilă. Ce să faci acum, cu atītea mijloace de manipulare, de erodare a sensibilităţii umane, de la cele pe care le numim ca fiind ale mass-media – jurnalişti ieşiţi din cīmpul falimentar al muncii, din profesiile de ingineri, subingineri, electronişti, ciberneticieni etc., ajunşi de la presa de cancan, unde  primează ca ştire găina care naşte pui vii şi violurile de toate felurile, baroniada şi alte şmenuri, şi nu ştirile autentice, veritabile şi veridice, inşi care, după o hălăduială de huzur pe hīrtie, pe sticlă şi pe timpan, au ajuns şi profesori la şcolile de jurnalism, pe la facultăţile care au casieriile veşnic deschise, scoţīnd pe bandă rulantă jurnalişti care vorbesc şi scriu agramat – la cele de coerciţie electorală, să le numim aşa, care sunt generatoare de stres continuu? Nimic! Te stresezi sau, dacă ai voinţă, le ignori, fugi de ele, te ascunzi, lupţi īntr-un fel īn favoarea ta. Dar chiar şi aşa, la un moment dat constaţi că nu mai poţi dormi, nu mai ai chef de nimic, īmbătrīneşti rapid şi devii irascibil, depozit de boli extrem de costisitoare. Cam astea sunt lucrurile care mă stresează. La care se adaugă altele şi altele, pe care sper să le enumere alţi participanţi la această anchetă.
2. Scriitorul, ca tot muritorul de rīnd, ce-i drept, scriitorul trăieşte īn iluzia unei vagi nemuriri, a traiului de după moarte – că, dacă ar fi să ne luăm după ultima descoperire a lui Robert Lanza de la Advanced Cell Technology din America, care a descoperit, pe criterii demonstrate ştiinţific, că nici măcar moartea nu mai există (ceea ce, pentru simplul om, dar nu numai pentru el, era o certitudine), am constata că, pentru scriitor cel puţin, nici această miză, a traiului şi după moarte, nu mai există! –, este, firesc, şi el la fel de stresat, dacă nu cumva chiar mai mult decīt omul de rīnd. Alte griji īl manipulează şi pe el. Pentru a putea scrie, trebuie şi el să aibă un minim confort şi un trai zilnic asigurat. Or, se ştie că mulţi scriitori au capotat tocmai din această cauz㠖 lipsa veniturilor constante, un loc sigur īn care să scrie, un trai decent, altele şi altele l-au pus la zid de fiecare dată. Nu mai vorbim de vremurile care au trecut peste el, regimurile totalitare, de la Inchiziţie la totalitarism, care i-au creat suficiente motive de stres şi agonie. Refugiul īn scris este echivalent cu oricare altă prestare pe care omul o face, cu satisfacţii mai mici sau mai mari. Pe scriitorul adevărat, autentic, esteticul īl face să se mulţumească acolo, īn munca lui, īn lucrul finit, cu chinuri ale creaţiei nu tocmai de fiecare dată răsplătite. Şi atunci stresul este cumva expediat, īmpachetat īn ceea ce face şi şi-l iartă, ca să zic aşa. Dar tot īl culcă pīnă la urmă. La celălalt, că există şi scriitorul celălalt, cel fără prea mari probleme de conştiinţă a actului de creaţie, fără pretenţii estetice, cel fără talent, cel veleitar, stresul apare doar ca expresie a agresivităţii faţă de cei care, păsămite, nu-l īnţeleg. Dar să nu discutăm prea mult despre el. Arta īn sine nu-l protejează pe scriitor, ci poate doar īl motivează. Stresul intră pe orice fantă īn inima scriitorului. De acolo mai departe, acesta se transformă īn artă, dacă se transformă, şi abia atunci scriitorul poate cere o oarecare vindecare de la lumea īn care trăieşte. Dacă nu de la aceasta, măcar de la cea de mīine, care se numeşte posteritate. Īnsă aşa cum arată aceasta acum, nu poate fi decīt īncă un motiv de stres.
3. Te poţi apăra de stres numai dacă nu dai de el. Dacă apare, īncerci să-l defineşti, să-i găseşti sursa. Şi, dacă elimini sursa, elimini şi stresul. Dar asta, cum să spun, este aşa... un soi de īndemn pe care īl fac nutriţioniştii pentru oamenii obezi, cărora nici un sfat nu le mai este de folos.

Constantin Arcu
1. Cred că stresul mătură ca un uragan lumea și nu face diferențe după preocupările oamenilor. Īn majoritatea cazurilor, scriitorii au și alte preocupări prin care īși cīștigă existența, iar cei care lucrează īn redacții, edituri, biblioteci etc. se pot socoti fericiți. Par mult mai feriți de stres. Ceilalți sunt nevoiți să se īnhame la ce se pricep, deci n-au un statut special față de alți indivizi. Sigur că o profesie poate fi, prin natura ei, mai stresantă decīt alta, īnsă calitatea de scriitor nu constituie prin ea īnsăși un factor de stres suplimentar. Stresul scriitorului este dat de aceiași factori (profesiune, familie etc.). Preponderența fiecărui factor depinde de la caz la caz. Eu īnsumi am practicat ani īn șir o profesie extrem de stresantă (volum mare de muncă, termene limită amenințătoare, asediul continuu de corupere din afară etc.), pīnă cīnd, īntr-o zi, am pus piciorul īn prag și, īn ciuda unor oferte tentante, m-am hotărīt să schimb macazul. Mă simțeam la capătul puterilor. Eu sīnt pește și peștii īși fac probleme din toate, așa că īn capul și īn sufletul lor e un talmeș-balmeș de nedescris.
2. Īntrebarea mi se pare retorică, deși conține conjuncția sau, iar nu și! Cred că scriitorul e ceva mai vulnerabil din pricina sensibilității sale acute, avīnd astfel o mai mică rezistență la factorii de stres care ne asaltează. Īmi amintesc de o fostă colegă de serviciu, care nu-și prea bătea capul cu nimic și trecea peste toate cu nonșalanță. Chestiuni īn care eu mă frămīntam de n-aveam aer, doamna le ocolea cu degajare și de fiecare dată aveam imaginea raței care iese din apă fără să se ude! O invidiam. Dacă scrisul ne protejează? Probabil că da. Răspund pozitiv, socotind că măcar īn acele rare (din păcate!) clipe de euforie creatoare simți o descărcare și aceasta face bine minții și trupului.
3. Există un punct al agresiunii stresului din care organismul īncepe să se apere și fiecare găsește o cale. Eu mi-am schimbat munca, īnsă n-am reușit să mă feresc total de stres. Īnainte vreme fumam īn draci și asta nu folosește la nimic. Nici alcoolul nu ajută, amăgește numai. Pīnă cīnd am descoperit... pescuitul! La fel de eficiente − muzica bună și sexul. Metodele astea te apără de stres și te eliberează de el īn aceeași măsură. Iar īn ultimii ani călătoresc ori de cīte ori am prilej, deși călătoriile au și ele ceva stresant. Trebuie numai să te lași purtat de ritmul lor interior și să ignori ifosele parveniților care se vīntură astăzi pretutindeni. 

Răzvan Voncu
1. Cam stresante īntrebări... Bănuiesc că, īn măsura īn care a fi scriitor este o profesie (și o condiție) diferită de altele, există și anumiți factori de stres... profesionali, ca să zic așa. Dar, cum ancheta nu se adresează scriitorilor īn calitatea lor de membri de sindicat, ci tocmai īn cea de creatori individuali, vă voi spune pe scurt ce mă stresează īn momentul de față, fără pretenția de a fi original: mă stresează restaurantele cu māncare proastă și chelneri insolenți, vinurile demiseci, demidulci și dulci, produsele Microsoft īn īntregul lor, ultimele trei generații de iPhone, mașinile nemțești de neam-prost (īn sine sau īmpreună cu neamurile proaste care le posedă), limba romānă vorbită de comentatorii sportivi, clădirile de patrimoniu lăsate să se dărāme, publicitatea de orice fel (dar mai ales stradală), emisiunile gastronomice realizate de englezi, comentariile literare ale filozofilor și cele filozofice ale literaților. După cum vedeți, chestiile obișnuite...
2. Savanții jamaicani au descoperit recent că nu există nici o legătură īntre artă și stres. Și că berea, consumată frecvent și īn cantități mari, ajută la slăbire.
3. Nu cred că reușesc vreodată să mă eliberez de stres, dar am impresia că o māncare bine gătită și un vin bun, īmpreună cu unul sau mai mulți prieteni de calitate fac minuni. Dacă nu merge așa, o carte bună sau un disc cu o trupă rock de calitate. Īn cazuri disperate, se poate īncerca și ceva mai drastic: o excursie, scrierea unei cărți sau, de ce nu?, o cină īn doi cu soția.

Horia Gārbea (inițiatorul anchetei)
1. Aproape totul stresează astăzi pentru că trăim, cei mai mulți, īn zone suprapopulate și ne și băgăm unde-i aglomerația mai mare. Este o constatare a biologilor că vietățile ținute īn spații suprapopulate sfīrșesc prin a-și pierde mințile. Sīnt prea mulți stimuli ca să-i poți controla. Ca scriitor, mă stresează marginalitatea socială a preocupărilor mele văzute de ceilalți ca o nebunie inofensivă și incurabilă sau o preocupare pleziristă care nu se cuvine retribuită.
2. Scriitorul e cel mai stresat dintre pămīnteni prin situația sa de excentric. Scriitorul, cu cīt e mai bun, cu atīt e mai izolat. Pentru că și īn breasla literară lipsa de merit și valoare se impun, uneori agresiv. „Cota” se stabilește prin intermediul presiunii politice și a forței mediatice a grupului care impune ierarhia „sa”. Prin faptul c㠄valoarea artistic㔠e un lucru necuantificabil, artistul e oricīnd victima ridicării din umeri a suficienților, a odiosului și neangajantului „și ce dacă?”. „Ce dac㔠ai scris Luceafărul sau Război și pace? Prin scris, autorul uită vremelnic de orice. Dacă se poate abstrage și concentra doar la scris, are o șansă. După ce termină, iese iar īn lumea unde „băieții deștepți” īși trag premii, subvenții și indemnizații, iar cei mulți, fraierii, iau țepe. Abia atunci, dacă poate să se detașeze de asta și să se bucure de ce a scris, dă de fericire.
3. Nu mă apăr. Ar fi istovitor și fără sens. Stresul e viața mea. 

Gheorghe Stroe 
1. Scriitorului de azi nimic nu-i este străin din ceea ce presupune condiţia sa de trăitor īn secolul XXI. Ne place sau nu să mai gīndim sartrean, existenţa īnseamnă coexistenţă, cu toate consecinţele ce decurg de aici, turnul de fildeş nefiind altceva decīt o frumoasă ficţiune/prejudecată a altor vremuri. Calitatea de scriitor implică īnsă şi o complicaţie, pentru că tot ceea ce īl ţine departe de masa de lucru este resimţit acut drept un factor de stres īn plus, or, situaţiile perturbatoare nu pot fi nici măcar anticipate. Īţi planifici cu grijă pentru scris timpul ce nu-ţi este ocupat de inconturnabila slujbă sau de obligaţiile familiale, dar circumstanţe la care nici nu te-ai fi gīndit te constrīng să-ţi modifici proiectele. Nu poţi ţine pixul īn mīnă cīnd s-a spart o ţeavă la baie, cīnd a cedat pe neaşteptate robinetul din antimoniu, cīnd garnitura termopanului lasă ploaia să-ţi intre īn casă, cīnd maşina s-a defectat şi nimeni altcineva nu o poate duce la service.
2. Cred, aşadar, că scriitorul este mai expus la stres prin īnsăşi condiţia sa, nu doar prin sensibilitatea lui specială. Sursele de agresiune (constrīngerile vieţii), pīnă la un punct, sīnt aceleaşi pentru toţi trăitorii acestui secol, cu toţii au o vulnerabilitate psihică determinată de agenţi afectogeni specifici timpului nostru, constituţională sau dobīndită, īnsă condiţia de scriitor este un adaos, o expunere īn plus. E un factor de stres şi că īn librărie cartea nu ţi-a fost expusă corespunzător – un cotor īntr-un raft, ca atare coperta īn sine nici nu mai contează pentru a atrage atenţia prezumtivului cumpărător. E un factor de stres şi modul īn care funcţionează relaţia cu cititorul, cu critica literară. Pariul cu cititorul nu a fost niciodată sigur, cu atīt mai puţin astăzi. Şi totuşi...
3. ...cītă vreme scrii, totul este bine. Te instalezi īntr-o lume ale cărei norme le stabileşti tu īnsuţi şi nimic nu te apără mai bine de stres decīt să scrii. Profesorul pensionar dintr-o povestire a subsemnatului, inclusă īn volumul O aniversare cu prietenii (Editura Tracus Arte, 2012), īntrebat de fiul său de ce scrie acum, la senectute, răspunde scurt „scriu pentru că”, iar asta i se pare īndeajuns. El constată, borgesian, că să scrii este o desfătare... La limită, scrierea unei cărţi face suportabil stresul cauzat de inalienabilele accidente cotidiene, dar, din nefericire, aventura publicării şi tot ce se īntīmplă după aceea ajung să fie un lanţ lung de situaţii psihic perturbatoare, mai ales că adesea distanţa dintre speranţă şi realitate se dovedeşte mare.

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul