Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
0
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Vitrina cărților

        

Dan Horia Mazilu 70, Editura Tracus Arte, București, 2013

Apărut īn condiții grafice foarte bune, datorate lui Mircia Dumitrescu, dar fără unele indicații bibliografice strict necesare (cum ar fi persoana coordonatorului), volumul Dan Horia Mazilu 70 este un omagiu postum adus unuia dintre marii noștri cărturari din ultimele decenii.
Profesor de literatură romānă la Universitatea din București, slavist, director al Bibliotecii Academiei și manager universitar, Dan Horia Mazilu ne-a părăsit mult prea devreme, īn 2008, la numai 65 de ani. A lăsat īn urmă o operă vastă, īn care istoria literaturii medievale, studiul mentalităților, imagologia și antropologia culturală se īmbină armonios, pentru a ne livra o lectură complexă (cea mai complexă de pānă acum, mai exact) a vechii culturi romāne, de la īntemeierea statelor feudale și pānă īn epoca revoluțiilor moderne.
Volumul, beneficiind de contribuții valoroase, este, din nefericire, haotic alcătuit, ceea ce dăunează textelor – studii despre opera lui Dan Horia Mazilu sau īn onoarea sa, evocări și fișe biobibliografice – și relativizează omagiul conținut. Īn loc să fie structurat pe secțiuni, volumul amalgamează studii și evocări, lăsānd cititorului misiunea de a recompune, din fragmente, portretul omului de mare calitate care a fost Dan Horia Mazilu, iar din studii și cercetări biobibliografice, profilul intelectual al savantului.
Totuși, dincolo de asta, Dan Horia Mazilu 70 este nu numai un memento binevenit, ci și o colecție de studii și cercetări remarcabile īn legătură cu opera cărturarului și cu domeniul său de predilecție (cultura romānă medievală), cărora li se adaugă cāteva evocări ale foștilor colegi de catedră sau de breaslă (Eugen Simion, Silviu Angelescu, Liviu Franga, Antoaneta Tănăsescu, Mircea Muthu, Ion Bogdan Lefter, Emil Ionescu, Nicolae Mecu).
O concluzie se desprinde cu claritate din studiile dedicate operei profesorului și din lista de lucrări (alcătuită de Helga Bogdan): am fost contemporani cu unul dintre marii cărturari moderni ai Romāniei. Care, fără ostentație, dar cu o clarviziune egalată doar de tenacitate, a schimbat din temelii canonul istoric al literaturii noastre medievale și, īn general, felul īn care lecturăm, azi, acea lume fascinantă și īndepărtată, de care revoluțiile secolului al XIX-lea ne-au rupt pentru totdeauna. De la structura scrisului medieval și pānă la structurile vieții cotidiene, Dan Horia Mazilu a parcurs traseele vechii culturi romāne cu un ochi proaspăt, care a deconstruit discret clișeele de receptare, propunānd noi interpretări. Aflate, se cuvine precizat, la egală distanță de ignoranța modern㠖 care clamează inexistența unei culturi romāne medievale constituite – și de paranoia protocronistă, care exaltă o preeminență culturală romānească de-a dreptul inexistentă.
Īntr-un anume sens, dacă opera lui Eugen Negrici identifică și configurează ce rămāne, ca literaritate, din scrisul medieval romānesc, cea a lui Dan Horia Mazilu inventariază ce rămāne din metabolismul culturii noastre vechi, īn īntregul ei.
Dan Horia Mazilu 70, cu toate deficiențele lui de concepție, este prima contribuție substanțială la posteritatea unui savant care, deși puțin preocupat de proiecția publică a personalității sale, a modificat radical felul īn care percepem medievalitatea romānească. 
E mult? E puțin? Știu doar că unele studii cuprinse aici vor intra curānd īn bibliografiile de specialitate, iar ediția a II-a a Dicționarului general al literaturii romāne va dispune, pentru articolul dedicat lui Dan Horia Mazilu, de referințe solide.


Nicoleta Sălcudeanu, Revizuire și revizionism īn literatura postcomunistă, Editura Muzeului Național al Literaturii Romāne, București, 2013

Revizuirile, cu sau fără ghilimelele de rigoare, au ținut capul de afiș al dezbaterii critice īn primul deceniu și jumătate de după 1989. Au consumat energii, au antrenat polemici, au sfărāmat amiciții și alianțe literare. 
Nimeni nu mai pare, cu toate acestea, preocupat de ceea ce a rămas valabil, din revizuirile post-decembriste, azi. Este, poate, meritul unor cărți ca Iluziile literaturii romāne, a lui Eugen Negrici, Istoria critică a literaturii romāne, a lui Nicolae Manolescu, sau Scurtă istorie. Panorama alternativă a literaturii romāne, de Mihai Zamfir, care, fiecare īn felul ei, au schimbat complet planul discuției, dinspre afecte și ierarhii īnspre īntrebarea fundamentală: cum interpretăm literatura romānă azi? 
Totuși, ceva trebuie să fi rămas din „campaniile” de revizuiri, chiar dacă promotorii lor nu au reușit pe nimeni să convingă că Nichita Stănescu este un poet total lipsit de valoare, iar G. Călinescu, un histrion superficial și un trist bufon al realismului socialist. Este principalul merit al cărții Nicoletei Sălcudeanu, Revizuire și revizionism īn literatura postcomunistă, acela de a-i „revizui” (citește: a-i reexamina critic) pe „revizori”, īnzestrată nu cu arma resentimentului sau cu convingerile imutabile ale conservatorului īnrăit, ci cu comprehensivitatea teoreticianului și suplețea criticului literar.
Cercetarea Nicoletei Sălcudeanu pornește de unde trebuie, adică de la E. Lovinescu, examinānd pertinența aplicării teoriei revizuirilor, așa cum a fost ea īntrebuințată după 1989. Cercetătoarea distinge cāteva „capitole” īntre care se polarizează dezbaterea privind literatura creată īn Romānia īntre 1948 și 1989: exilul politic și cultural, disidența (cu cazurile Dumitru Țepeneag, Virgil Tănase și Paul Goma), dezghețul brusc din 22 decembrie (care a răsturnat raportul īntre tabere), virulența denunțării colaboraționiștilor, reali, dar mai ales īnchipuiți, din primii ani de democrație, dosariada din jurul anului 2000 și răsturnările de reputație care i-au urmat.
Remarcabilă și productivă critic este finețea disocierii liminare īntre revizuire, care este o fatalitate a actului critic, și revizionism, care este doar un atac brutal și insistent, nejustificat de modificarea gustului public, la adresa ierarhiilor literare, īntr-o relativă indiferență față de text(e). Chiar dacă Nicoleta Sălcudeanu nu procedează cu violența unora dintre corifeii revizionismului, cercetarea ei sugerează transparent accentele...
Cred că Revizuire și revizionism... ar merita mai multă atenție din partea istoricilor literari. Momentul paroxistic a fost, cum spuneam, depășit fără urmări, īnsă radiografia Nicoletei Sălcudeanu spune ceva adevărat despre relația dintre critică și literatură: și anume că, oricāt de talentat ar fi criticul și de propice contextul, textul nu poate fi niciodată escamotat. (R.V.)


Scripta manent, Antologie de proz㠖 Anamarol, vol. 1 și 2, Editura Anamarol

Adunare sună mai bine decīt „adunătură”, dar „antologie” sună și mai bine! Așa că, la editura cu numele farmaceutic Anamarol au apărut două volume masive cu titlul orgolios Scripta Manent. Care adună fiecare cīte 20 de autori așezați īn interior alfabetic, iar pe copertă, stupefiant, īn ordinea inversă a lungimii numelor. Printre autori apar și cīțiva mai cunoscuți, ca Emil Lungeanu, Eliza Roha și chiar Ion Dodu Bălan. Adunați, se vede treaba, din prietenie față de editoare īntr-o īncercare disperată de a mai ridica media valorică. Zadarnic īnsă! Volumele sīnt o colecție de aberații ale gustului, o piramidă a lipsei de talent, īnsumīnd 800 de pagini de grețoșenii. Īn prefață, un prof. Ștefan Dumitrescu (?), membru USR, zice: „substratul textelor miroase a pămīnt reavăn, arat proaspăt”. Mie mi-a mirosit a pajiște pe care a trecut − lăsīndu-și autografele − o cireadă de bivoli. A trebuit să fac această cură cu Anamarol ca să aflu c㠄soarele de toamnă este o binecuvīntare pentru natur㔠de la dna Mihaela Arbid Stoica. Mai rău, volumul 2 se deschide cu un nume cunoscut de mine: Magdalena Albu, fostă studentă a mea, foarte conștiincioasă, aproape tocilară, care īntre timp și-a dat și doctoratul īn inginerie. Bravo ei! Ceea ce face īn literatură este īnsă rușinos și impardonabil. Ea scrie despre „Mihai Eminescu, reperul fix pentru romānitate īn constelația vastă a culturii mondiale” și despre „statutul Omului lăuntric”, īnșirīnd numai sintagme care īți răsucesc mațele. Toată făcătura ei, care numai „proz㔠nu este, se cheamă Noua conjugare a verbului a fi la timpul prezent al nonvalorii. Ar putea fi o prefață a volumelor scripta-manenților care sīnt piscuri gemene ale nonvalorii și ale prostiei cu ifose. Din cīnd īn cīnd, antologia de proză trece īn versuri. Probabil, pentru autori, diferența nu e perceptibilă. Așa sīnt poemele lui Viorel Băetu care īns㠖 la o analiză sumară − nu sīnt nici poezie nici proză, ci un șir de enunțuri fără noimă. Versuri (slabe) cu proză amestecă senin pīnă și Ion Dodu Bălan care, la vīrsta și experiența d-sale, ar fi putut să se controleze. Așa, ajunge să semene uimitor și trist cu nulitățile din juru-i. Īntre care se detașează, prin strălucirea lipsei de har, numitul George Roca, tocmai din Australia! Acolo a pierdut și uzul limbii materne, căci face dezacorduri īntr-o veselie. Īmi pare rău pentru autorii stimabili care s-au băgat īn așa ceva. Sper că și-au citit companionii și le-a fost īnvățătură de minte. 

Mircea Gheorghe, O adevărată familie, Editura Adenium

Scriitor din emigrație, Mircea Gheorghe e demn de felicitări nu numai pentru vīrsta de 70 de ani īmplinită recent, ci mai ales pentru vivacitatea scrisului său. El īși alege subiectele, de regulă, din viața romānilor de peste Oceanul Atlantic. Știe bine despre ce scrie, are farmec, niciun pic de morgă și mult umor. Textele sīnt divizate īn secvențe scurte, constituind un fel de „treatment”-uri pentru scurtmetraje de calitate. Autorul are ochi de cineast și deține arta de a ne face să vedem alături de el momentele (și schițele) contemporane pe care le īnfățișează simplu, direct, precis. Oferă cititorilor o lectură agreabilă care binedispune. Cu proza și cu eseurile lui Mircea Gheorghe nu m-am plictisit niciodată.


Dinu Grigorescu, Ultima cafea cu Iuliu Maniu, Editura Ghepardul

Cunoscutul comediograf originar din Ploiești publică la propria-i editură un experiment literar și dramaturgic foarte rar la noi: un scenariu de docu-drama. Textul īmbină dramaturgia cu istoria și memorialistica īntr-o construcție scenaristică (sau dramaturgică, eventual) care īmbină faptul real și documentul cu mijloacele specifice filmului (teatrului). Textul pornește de la īmprejurarea că tatăl autorului, avocat, l-a cunoscut personal pe Iuliu Maniu și chiar el, Scriitorul – sub acest nume apare īn scenariu –, l-a īntīlnit și i-a vorbit īn copilărie. Acțiunea este dinamică, ea se desfășoară īn spații foarte diferite și īn momente istorice felurite, din 1938, anul īn care Avocatul, ulterior și el deținut politic la Botoșani, l-a cunoscut pe Iuliu Maniu, īn anii 1950, cīnd el e arestat, iar Maniu moare (1953), și īn anii 1990, cīnd Scriitorul reconstituie īntīmplările. Faptele īn sine și scriitura de profesionist a lui Dinu Grigorescu fac textul pe deplin demn de interes și de o – sper – cīt mai rapidă prezentare ca spectacol teatral sau, mai bine, film. Am a-i reproșa scriitorului (nu personajului omonim) precipitarea cu care se derulează textul și numărul prea mare de personaje secundare pentru acest text, mai scurt și mai grăbit decīt e cazul.


Marilena Dumitrescu, Tanga, Editura Tipo Moldova

Volumele din colecția Opera Omnia de la Tipo Moldova au devenit o prezență familiară pentru lumea literară, editorul procedīnd, din păcate, extensiv și cu un slab simț critic, motiv pentru care și seria de poezie (cea cărămizie, o știți), și cea format mare și cartonat adună tot felul de autori, unii nefiind compatibili cu genericul, pentru că, fie prin vīrstă, fie prin valoare, nu au īncă o „operă”. Marilena Dumitrescu este, indiscutabil, o autoare de teatru cu simțul replicii, creatoare abilă de scenarii ingenioase, mai ales comice. Volumul său īși justifică pe deplin apariția, nu și ponderalul „Opera Omnia” care, pus līngă titlul Tanga, sună ca īncornoratul. Măcar să fi ales titlul altei piese din cele trei: Moartea ca experiență de viață sau Totul de vānzare. De altfel, cel puțin Moartea... e o piesă net superioară comediei īntr-un act Tanga, o jucărie sprințară despre un designer de modă specializat īn chiloți de damă, dar nu mai mult. Marilena Dumitrescu, autoare jucată la Nottara și la Comedie, ceea ce nu-i deloc puțin īn ziua de azi, are, cum se zice, comedia īn sīnge, o emană firesc, de unde o anumită pripeală și pericolul de a rămīne īn spuma de la suprafața realității. Faptul că a scris cu mīnă sigură și o dramă precum Moartea ca experiență de viață īi atestă calități certe. Se cuvine să așteptăm de la ea piese mai ample și mai profunde.


Iulia Sala, Din dragoste pentru poștaș, Editura Brumar

Un romănaș cu un poștaș sau o nuvelă de dragoste, cu fapte puține și multă reflecție și psihologie, alunecīnd și spre fantastic, dovedește că Iulia Sala are viitor īn literatură. Personajele sīnt cam evanescente și lirice. Dintre ele, mai ales Victor Ban, violonistul poștaș, ar fi meritat un contur mai precis. Autoarea arată o evidentă bucurie de a scrie, de a imagina. Unghiurile multiple, variate rapid, sub care ni se prezintă situațiile atrag cititorul și pot chiar să-l farmece. (H.G.)

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul