Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Ascultānd... povestea tatălui meu

        Dinu Grigorescu

Premieră la Teatrul Odeon, Sala Studio

Matematician, filozof, redactor, diplomat, expert guvernamental, de trei ori senator activ, om politic longeviv, echilibrat, Radu F. Alexandru īmbină precizia cu erudiţia, informaţia de ultimă oră cu reflexia, diplomaţia cu pragmatismul, altoindu-se pe acest copac al talentelor multiple, conexe, harul dramaturgului de cursă lungă al generaţiei sale cu opera fluviu calibrată pe valori umaniste şi emoţionale. O personalitate culturală complexă de prim-plan a vieţii publice, și omul, și dramaturgul, şi politicanul au maniere elegante, nu se pierd cu firea, cāştigă şi menţin adeziuni, simpatii, aliați. Īn condiţiile acestea, Golgota urcării pe scenă a piesei sale Poveste despre tatăl meu, scrisă acum șapte ani, nu face decāt să mai sublinieze paradoxul contemporan: nici măcar un prestigiu nu asigură astăzi dramaturgului rapiditatea scenică, pe care o merită din plin și de care au beneficiat īn trecut Mazilu, Băieşu, D.R. Popescu, Tudor Popescu şi alţi corifei ai scrisului dramatic de la noi.

Radu F. Alexandru scrie clasic, dar şi modern. Construieşte teatral, dar şi cinematografic, pe alocuri piesa lui dāndu-mi senzaţia, deliciul, că asist, īntr-un anumit fel, la Moartea unui comis-voiajor a celebrului Arthur Miller, cu marele Jules Cazaban īn rolul principal. Numai că e vorba de alt tată, alt subiect, de altă familie. Textul este internaţional. Dramaturgul cunoaşte bine istoria și culisele, arhivele, ascunzişurile, diversiunile, conspiraţiile şi, mai nou, muşamalizările dosarelor.
Nu poliţismul e principala miză a textului, ci modul cum sunt prezentate, succesiv, sintetic, minuţios analitic, tehnicile de supravieţuire pe fundul apelor tulburi a Monstrului enigmatic − Securitatea.
Povestea despre tata a fost „mămit㔠cu grijă, cu afecţiune regizorală, cu experienţă şi inteligenţă scenică de Gelu Colceag, declarat, īn rafinatul program de sală, fan al scrierilor şi al stilului dramaturgului. Distribuţia de vedete, decorul generos şi frumos, jocurile de lumini, proiecţiile, coloana sonoră recreează pas cu pas şi amplifică oportun emoţia iubirilor: de soţ, de tată, de viaţă, prieteniile, decepţiile, reconstituirile. Motorul poveștii īl constituie dispariţia, de neexplicat, a Luciei, prima soţie, iubire a lui Andrei, un arhitect cu prestanţă īnainte de 1989, şi reapariţia sau iluzia apariţiei ei īn trafic, la un moment dat, cānd pot fi dezlegate misterele, dosarele secrete, perioada. Noua viaţă de familie a bărbatului, recăsătorit cu Anca, este grav perturbată de umbra primei soţii. Povestea este relatată de fiică, după decesul tatălui, iar piesa se clădeşte pe arhitectura reconstituirii momentelor lămuritoare, īntr-un mozaic de scene edificatoare, ce dezleagă treptat, tensionat, emoţional misterul dispariţiei Luciei. Inexplicabilul este, pānă la urmă, deductibil: femeia, decepţionată de o aventură pasageră a soţului, se lasă antrenată īntr-un vārtej, devine victimă.
Drama psihologică domină piesa. E drama noii soţii care află adevăruri tăinuite, drama arhitectului prins īntre două iubiri, drama copilului nevinovat şi obligat să ia act de tragedie. Admirabile toate portretele. Īn rolul arhitectului, Gelu Niţu parcurge cu mobilitate traseul sinuos al aflării adevărului despre alţii, dar şi despre sine. O creaţie sobră, cu suspans şi balans al bărbatului matur, aflat la o neaşteptată răspāntie de viaţă. Fermecătoare, nuanţată, fermă, exprimānd iubire, patimă, devotament, fidelitate și curiozitate vizavi de prima soţie este interpretarea Crinei Mureşan. Actriţa rosteşte cu strălucire cel mai frumos monolog al piesei. Īn rolul prietenului, Mircea Constantinescu, vioi şi eficace artistic, asigură conexiile şi echilibrul. Portrete veridice, originale, realizează experimentaţii Mircea Creţu (George) şi Dan Bădărău (Bujor), focusaţi pe esenţialul demascator al oportunismului extrem şi al periculozităţii īncă latente a mecanismului care toacă destine. Tānăra Ioana Anastasia Anton, povestitoarea, joacă cu duioşie şi sensibilitate adolescentină rolul fetei şi trăieşte din plin durerea cu lacrimi īn ochi. Scenografia lui Constantin Ciubotaru, albă și funcţională, cu mai multe spaţii de joc − două locuinţe, birouri, fotolii, recuzita, proiecţiile −, dă consistenţă, totul place publicului.
Spectacolul de la Odeon e lăudabil din mai multe puncte de vedere: acceptă dramaturgia naţională, pune la dispoziţie forțe artistice, impune o piesă de la premieră, satisface spectatorii, educă tinerii, demască impostorii.

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul