Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Augustin Frăţilă, in memoriam

        Radu Aldulescu

Am o anume reţinere faţă de evocările memorialistice īn contul colegilor de breaslă. Īnsuşi termenul de „colegi de breaslăˮ īmi vine cam peste mīnă, dar s-a īmpămīntenit pīnă īntr-atīt, īncīt e greu de evitat. Pe de o parte, timpul şi energia de care aş mai dispune sīnt antamate pentru alt gen literar; pe de alta, s-ar putea ca reţinerea să derive şi din felul cum se practică la noi aceste evocări, īmbibate adesea de un soi de ecumenism literar (inevitabil apare şi reversul acestui ecumenism, etalīnd accente de pamflet) pe care personal īl percep la fel de dăunător ca ecumenismul religios. Creştin ortodox fiind, subzist printre alte religii fără să le īmpărtăşesc īnvăţăturile. Tot astfel, subzist printre mediocrii de toată mīna din mediul literar, pīnă-n momentul cīnd sīnt constrīns de īmprejurări să-i laud, pentru că aşa cer bunele maniere sau pentru că respectivii se află īndeobşte īn fruntea bucatelor. Am mai spus: e loc pentru toată lumea sub soarele literaturii, dar mai ales pentru mediocri. Cum-necum, mediocrii fac legea, fiindcă sīnt tot mai mulţi, mai vitali şi mai solidari.
Cīnd un scriitor vorbeşte despre alt scriitor sau, īncă şi mai grav, cīnd scrie, e greu, īn ce mă priveşte, de găsit o cale de mijloc, separīnd eventual drastic omul, simpatic, carismatic, decent, civilizat, onorabil, bun familist etc., de scriitorul care mimează, mai jalnic sau mai īndemīnatic, respectiva stare. Impostura īn confruntare directă cu spiritul critic, aşadar, care spirit adesea īşi calcă pe inimă. Depinde, desigur, şi ce fel de inimă ai, cīt de tăbăcită īn astfel de confruntări. Unii dau curs tentaţiei de a lua la pachet omul cu ce scrie, cu ideile lui despre literatură, elogiind sau desfiinţīnd per total, īn timp ce alţii nu stau īn loc de aşa ceva, nesinchisindu-se să răsfoiască vreo carte a respectivului. Pīnă-n momentul de faţă, nu m-aş īncadra īn nici una din aceste categorii, evocările mele fiind preponderent ficţionale, romaneşti, necalate asupra unor persoane recognoscibile din mediul literar. Īn acest articol īnsă, fiindcă aici vroiam să ajung prin acest lung şi necesar preambul, m-aş putea īncadra īn a doua categorie. 
N-am citit nici o carte de-a lui Augustin Frăţilă, poetul, cantautorul, editorul, prietenul lui Nichita Stănescu. S-a īntīmplat să-l cunosc pe la īnceputul anilor ’90 şi să ne intersectăm de cīteva ori cu tot felul de ocazii, īncununate cu un eveniment postum īn ceea ce-l priveşte: primirea de către mine a Premiului pentru romanul anului 2012, care-i poartă numele şi care m-a determinat şi m-a motivat. Este vorba, repet ce am spus īn articolul trecut, de cel mai important premiu literar din Romānia, importanţă conferită de suma de zece mii de euro care-l recompensează.
Se īntīmpla, cred, prin anii 1995-1996. Nişte vremuri senine īntrucītva, īn care mai exista un rest de emulaţie pentru literatură şi scriitori. Nu sucombase īncă speranţa īn direcţia respectivă, o spun perfect conştient de existenţa multor cinici din stirpea mediocrilor pomeniţi mai sus, autoprogramaţi să declare că lucrurile merg bine. Īn sfīrşit. Fiinţa pe atunci şi se afla īn plin avīnt o nouă generaţie, numită nouăzecistă, prima generaţie literară funcţionīnd īn regim de libertate. Apăruse şi un critic al acestei generaţii şi editori decişi s-o promoveze pe piaţa de carte de la noi şi din străinătate. Toţi aceştia şi mai cu seamă scriitorii printre care mă prenumăram, erau implicaţi īn treburile lor cu entuziasm specific acelor primi ani de după căderea comunismului şi a cenzurii ideologice. Īn plus, criticul generaţiei, Dan Silviu Boerescu pe numele lui, exersa şi făcea primii paşi īn ceea ce ar fi vrut să īnsemne meseria de agent literar, recomandīnd deocamdată scriitori şi manuscrise lui Augustin Frăţilă, director general al Editurii All. Cīnd mă nimeresc īntr-o discuţie care invocă lipsa instituţiei agentului literar din Romānia, īnainte chiar de a aminti lipsa unei pieţe literare, o lipsă gestionată cu mīnă fermă altminteri de editorii de la noi, din care derivă lipsa respectivă, īl amintesc pe Dan Silviu Boerescu, primul şi ultimul agent literar din Romānia, care, alături de Augustin Frăţilă editorul, a īncercat să aducă piaţa literară de la noi la standarde occidentale. Nu s-a putut, īn primul rīnd pentru că existau şi există nişte interese ca īn Romānia să nu se īntīmple aşa ceva.
Ţin minte că se organizau atunci, īn primii ani după revoluţie, un fel de lecturi publice şi turnee de promovare a scriitorilor nouăzecişti şi nu numai, finanţate de consiliile judeţene de cultură. Am participat la cīteva din aceste turnee la Slobozia şi Călăraşi, laolaltă cu mai mulţi scriitori, dintre care mi-i amintesc pe Gălăţanu, Cuşnarencu, Gh. Iova, Horia Gārbea, Daniel Bănulescu, Lucian Vasilescu, Mihai Grămescu, Ştefan Caraman... Citeam şi ne spuneam poveştile vieţii de scriitori prin şcoli, săli de festivităţi, redacţii, īn faţa unui public compozit de elevi, profesori, scriitori şi personalităţi culturale din zonă. Acele ieşiri au fost pentru mine nişte experienţe extraordinare. Revedeam nişte locuri şi nişte oameni după mai bine de douăzeci de ani. Pe la sfīrşitul anilor şaizeci şi īnceputul anilor şaptezeci, umblasem prin Slobozia şi mai multe localităţi din judeţ cu tatăl meu, care funcţionase ca redactor-şef adjunct al ziarului Tribuna Ialomiţei vreme de circa cincisprezece ani, īncepānd cu anul 1967. Īn Tribuna a debutat un idol literar al meu, Mircea Dinescu, pe care s-a īntīmplat peste foarte mulţi ani (prin 2009), cu o ocazie anume, să-l cunosc pe viu şi l-am interpelat, neinspirat se pare, pe această temă: legătura mea cu Slobozia şi Tribuna Ialomiţei, unde a debutat... Am fost pus la punct şi concediat pe un ton agresiv şi suficient, ca un aspirant scos din joc īnainte de a fi primit, īn virtutea unei gafe capitale. Revin, īntorcīndu-mă īncă īn timp: īn toamna anului 1973, la 19 ani aşadar, fusesem pentru ultima dată īn Slobozia, lucrīnd vreme de două luni ca electrician pe şantierul Casei de Cultură a oraşului. Revedeam Slobozia, īn ’95-’96, īn calitate de prozator fruntaş, ca să zic aşa, al generaţiei literare nouăzeci. Am reīntīlnit atunci mai mulţi foşti colegi de-ai lui tata, iar dintre scriitori l-am cunoscut pe prozatorul optzecist Nicolae Stan, pe care-l citisem īn epocă şi care avea şi el un rol īn acele lecturi-turnee, dată fiind funcţia pe care o deţinea la Consiliul Culturii al oraşului. L-am cunoscut, de asemenea, pe Marin Lupşanu, a cărui poezie o ştiam şi o preţuiam din anii optzeci. Tot cu prilejul acelor turnee de lecturi, l-am reīntīlnit, după mai bine de douăzeci de ani, pe gazetarul, prozatorul şi fostul boxer Mihai Vişoiu, un personaj fabulos, care mă fascinase cīnd aveam treisprezece ani, cīnd mă adusese tata prima oară la Slobozia.
Am venit, aşadar, īn cīteva rīnduri la Slobozia, cu maşina Editurii All, condusă de directorul editurii, Augustin-Gusti Frăţilă, īnsoţit de Dan Silviu Boerescu. Pe līngă organizarea unor astfel de turnee şi editarea de literatură romānă contemporană, cei doi mai aveau o pasiune comună, pescuitul, iar bălţile din judeţ ofereau din belşug astfel de oportunităţi. Īn ce mă priveşte, nu numai că nu mă atrăgea, dar aveam şi am obiecţii majore faţă de sporturi precum pescuitul sau vīnătoarea. Īn sfīrşit, peste abilităţile şi talentele lui de chitarist, folkist, poet şi editor, l-am reţinut pe Gusti Frăţilă ca un personaj neguros, la figurat şi la propriu. Vorbea īncet şi rar, eliptic, ţinīnd parcă īn penumbra sinelui lucrurile importante, mai cu seamă īn zona subiectelor literare. Nu-mi puteam da seama cīt se pricepe īn domeniu, fiindcă nu se lăsa provocat ca să-şi exercite făţiş spiritul critic. Se conserva parcă īntr-o zonă neguroasă, aidoma īnfăţişării sale. Ulterior, am aflat că-i prieten cu alt prieten al meu din perioada aceea, prozatorul optzecist Vasile Ionescu, funcţionar la Ministerul Culturii īn Departamentul Naţionalităţilor Conlocuitoare, şef al Secţiei rromilor. Ţin minte că Vasile mi-a dat, la un moment dat, un indiciu īn aprecierea bruneţelii colegilor scriitori: ţigani sīnt doar aceia care se recunosc ca atare şi nici aceia īn totalitate, fiindcă unii dintre ei se pretind rromi. Ţigan, deci, poate fi o ofensă adusă rromului, cum ar fi să-i zici jidan evreului. Romanele mele fiind pline de ţigănie, ţigănisme şi ţigani care nu-şi spun niciodată rromi, a trebuit să-mi impun un soi de autocenzură unor porniri sentimentale care ar fi putut fi interpretate pe dos de unul ca Gusti Frăţilă. Oricum, cred că romanele mele nu erau pe gustul lui. Erau, īn schimb, foarte gustate de prietenul nostru comun Vasile Ionescu, şi el chitarist şi folkist pasionat. Omul m-a inclus chiar cu un fragment de roman īntr-o culegere de texte intitulată Ţiganii īn proza romānească, alături de Ion Budai-Deleanu, D.R. Popescu, Fănuş Neagu, Ion Groşan şi alţii. Felul cum empatizez cu sufletul etniei īn cărţi şi-n viaţă a fost de altfel principalul liant al prieteniei noastre. Ţigănia īnsă se limita īntre mine şi Vasile. Īn pofida bruneţelii lui şi a prieteniei cu Vasile, n-ar fi avut cum să-l implice pe Gusti Frăţilă. Cīt despre neguroşenia lui figurată, modul lui de a fi reţinut-abscons, mizīnd pe o comunicativitate redusă, cred că ţinea de o timiditate de extracţie romantică. Omul avea un suflet de poet romantic, a cărui predispoziţie introvertită se potrivea foarte bine cu meseria de editor. Nu-şi prea permitea să se pronunţe, vreau să zic, asupra valorii sau lipsei de valoare a scriitorilor cu care avea de-a face. Ţin minte totuşi că, la un moment dat, am reuşit, fără voia mea, să-l provoc īn acest sens. S-a īntīmplat īn timpul unuia din turneele acelea īn Slobozia, īntr-un soi de reuniune de cenaclu. Am citit atunci o povestire alături de George Cuşnarencu (alt optzecist pe care l-am citit aplicat şi pasionat pīnă-n revoluţie şi mă gīndesc azi cu oarece regret că nu mai ştiu nimic despre el). Lectura s-a petrecut īntr-un loc īncărcat de nostalgii grele pentru mine, şi anume īn localul redacţiei Tribuna Ialomiţei din copilăria şi adolescenţa mea, unde lucra tata. Ce s-a īntīmplat acolo şi cum a continuat relaţia mea cu Gusti Frăţilă, voi povesti īntr-un articol viitor.
(va urma)

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul