Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Gata cu fiţele: începe Fotbalul!

        Gelu Negrea


Ar fi putut naţionala României realiza mai mult decât cele două puncte cu care şi-a încheiat euro-aventura fotbalistică helveto-austriacă? – iată întrebarea ce frisonează media româneşti, sportive sau nu, ca să nu mai vorbim despre opinia publică de pe meleagurile carpato-danubiano-pontice, mult mai interesată, aşa cum s-a văzut cu ochiul liber, de reprezentarea noastră sportivă pe plan internaţional decât de propria reprezentare în organele locale ale puterii şi administraţiei de stat. Ceea ce, să recunoaştem, dovedeşte realism istoric, bun simţ politic şi un spirit de orientare ontologică şi chiar ideologică întru totul remarcabil...


Răspunsul onest la acea interogaţie mai degrabă retorică de la începutul paragrafului anterior este: nu, n-ar fi putut, şi asta din motivul binecuvântat că echipa lui Piţurcă şi-a epuizat cele trei meciuri din grupă la care îi dădea dreptul calificarea şi n-a reuşit mai mult! Restul ar trebui să fie virilă tăcere, ridicare neputincioasă din umeri sau inutilă turnare de cenuşă în creştet. Pentru că, distinşi contemporani şi boieri dumneavoastră, variaţiunile pe tema „ce s-ar fi întâmplat dacă...?“ nu constituie altceva decât o formă evazionistă şi penibilă de a pierde vremea, atâta timp cât nici o propoziţie serioasă din lume nu începe cu vocabula „dacă...“!


N-am ştiut să preschimbăm ghinionul teoretic al unei trageri la sorţi care a sfidat toate legile probabilisticii într-o şansă istorică aflată la îndemâna picioarelor acestor jucători de valoare medie, dar care puteau uşor să-şi depăşească condiţia şi să-şi sară peste umbră. N-am îndrăznit să deschidem ochii şi să vedem ce vedea orice miop cu mai puţin de o sută de dioptrii: că nici Franţa, nici Italia, nici Olanda nu au însemnat, la ora meciurilor cu noi, decât nişte formaţii oarecare, de o perfectă mediocritate, apte să încaseze ceea ce, în limbajul de specialitate, se cheamă bătaie de cofetar.


Despre vicecampionii mondiali, cu o vestimentaţie mai albastră decât situaţia fotbalistică în care se găsesc, am scris după primul joc clar, Negrea pe alb, în acest colţ de revistă, că punctul cu România va rămâne unicul pe care şi-l vor înscrie în palmares la acest Euro. Adaug acum: şi ăla fiindcă au avut norocul chior să dea peste nişte adversari speriaţi de bombe şi de presa de la Bucureşti, aceasta din urmă de o lipsă de realism şi de profesionalitate incredibile. Aceeaşi presă care, după meciul cu papagalii lui Domenech, i-a sufocat cu critici sângeroase pe piţurcanii pe care avuseseră grijă să-i demoralizeze la greu, cu anticipaţie şi cu o uluitoare perseverenţă. Nu trebuie să faci psihologia la Stanford ca să ştii că, după luni de presiune zilnică, în care au fost intoxicaţi cu tot soiul de enormităţi despre „grupa morţii“ şi alte asemenea prostii, fotbaliştii lui Piţurcă şi Piţurcă însuşi nu vor găsi resursele de voinţă să depăşească un complex de inferioritate întreţinut cu nătângă încrâncenare. Complex evident, în primul rând, la presa în cauză – a se vedea servilismul, drapat în petinsă obiectivitate, cu care a fost pus sub semnul întrebării penaltiul clar ca lumina zilei la Daniel Niculae şi condescendenţa slinoasă cu care s-a insistat asupra corectitudinii golului (pentru mine, şi acum suspect de ofsaid) înscris de Luca Toni, ambele în partida cu Italia. Despre eterna fiică a norocului am scris că nu se poate să câştige în continuare trofee jucând la infinit prost şi foarte prost; scadenţa a venit repejor, în meciul cu Spania.


Apropo de previziuni: până acum, toate mi-au ieşit cu o precizie matematică. Pe portocalezii porniţi ca din puşcă i-am avertizat că, după cum spune tablagistica zicală, căţeii dintâi turbează. Ce-au făcut cu ei Arşavin, Pavlicenko et comp. în sferturi n-a fost distracţie, ci umilinţă, iar asta s-a întâmplat din motivul simplu că Rusia, în afară de jucători extraordinari în teren, a avut pe bancă un antrenor adevărat (cam olandez de felul lui, ce-i drept...), pe când batavii s-au consolat cu un figurant infatuat, fost mare jucător, nimic de zis, dar atât. (Mai cunoaştem şi-alte cazuri...). Am o singură rezervă: poate că noua stea a fotbalului continental – tot despre năzdrăvanul Arşavin vorbesc – n-ar fi trebuit, totuşi, să-i facă ghiduşia aia de la golul al treilea lui Van Der Saar: în fond, olandezul i-ar putea fi tată şi nu se cădea, orişicât... Şi uite-aşa, cei trei zmei ai înfricoşătoarei „grupe a morţii“ au sucombat lamentabil la graniţa semifinalelor!


O soartă nu tocmai veselă i-a prigonit şi pe colegii micuţului Cristiano Ronaldo, pe care entuziaştii incompetenţi îi cocoţaseră deja pe cele mai înalte culmi de... mă rog, de una şi de alta, şi despre care, aşijderea, am profeţit că-şi vor frânge gâtul cu prima ocazie. Ocazie pe care au fructificat-o strălucit îndată ce-au ieşit din grupă. Să le fie de bine!


Urmează: Germania-Turcia şi Rusia-Spania. S-a cam terminat cu fiţele granzilor de mucava inventaţi de cei care n-au curajul să strige că împăratul e gooool! De acum, poate să înceapă Fotbalul!

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul