Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Miraculosul medieval

        Radu Voinescu

Şi zeii grecilor făceau miracole – Atena, de exemplu, dirijānd săgeata lui Paris către călcāiul lui Ahile –, dar obişnuim să asociem ideea de miracol creştinismului, Evangheliile şi, mai apoi, Faptele Apostolilor fiind pline de momente īn care se exprimă puteri supranaturale, īnsă nu orice fel de puteri, ci dumnezeieşti. Prin intervenţia lui Iisus, care este īnsuşi Dumnezeu īntrupat, sau prin diferite minuni săvārşite de către sfinţi. Şi azi catolicismul oficiază beatificări sau canonizări ţinānd cont de un element capital: săvārşirea unor miracole. Īn procedura Bisericii, acesta este un element important, pentru că el denotă intervenţia lui Dumnezeu prin acţiunea celor aleşi.
Miracolul nu se confundă cu magia sau cu derivata sa trivială, vrăjitoria. Īn aceste cazuri sunt presupuse fie o intervenţie a Diavolului, fie o conlucrare cu acesta, fie trucuri care apar creştinilor ca blasfemii, imitaţii nepermise ale manifestărilor divine. Real şi acceptabil este numai ceea ce poartă amprenta Creatorului Suprem. Teologii creştini i-au osāndit pe magi (cu o excepţie sau, mai precis, trei: Gaspar, Melchior şi Balthazar) şi pe vrăjitori, pildele iniţiale de negare şi de distrugere a puterii acestora venind, din nou, tot din Evanghelii. Creştinul crede cu tărie īn miracole, el considerāndu-le, cum am spus, absolut reale şi incontestabile (miracolele sunt prezente şi īn alte religii, dar mă refer doar la creştinism dintr-un motiv care se va vedea imediat). Ideea de miracol a modelat imaginarul creştinătăţii pānă īntr-atāt, īncāt a putut configura nu numai o morală legată de acesta, dar şi un comportament artistic, estetic īn ultimă instanţă, cu trăsături specifice extrem de pronunţate īn perioada Evului Mediu. Aşadar, un fel tipic de a crea şi de a simţi, de a percepe arta şi literatura.
Despre această forma mentis şi despre efectele ei īn planul generării şi utilizării simbolurilor şi al interpretării produselor artistice – fie că era vorba de opere literare, fie de opere de artă plastică, īncearcă să discute cu lux de detalii lucrarea Roxanei Zanea Miraculosul. Forme şi manifestări īn literatura şi arta occidentală (Prefaţă de Silviu Angelescu, Editura Minerva, 2013). Şi ortodoxia cunoaşte miraculosul, īnsă, aici el nu a ocupat o arie semnificativă īn creaţie. Ortodoxiei nu i-au fost proprii inovaţiile artistice, imaginaţia artistică a pictorilor s-a redus la crearea unor tipare ale īnceputului artei icoanei, de pildă, tipare devenite extrem de rigide, normarea artistică fiind atāt de puternică, īncāt artiştii cei mai importanţi, precum Andrei Rubliov, ca să iau exemplul cel mai cunoscut, s-au remarcat doar prin felul personal īn care au tratat aceste tipare, īn rest, ei situāndu-se cu docilitate īn canoanele formale, altfel, cei īndrituiţi să dea girul lucrărilor lor – prelaţii, mai sus sau mai jos īn ierarhia ecleziastic㠖 putānd să īi sancţioneze extrem de sever. Mult mai laxă īn morala de zi cu zi şi īn aplicarea īn viaţa obişnuită a dogmelor şi prescripţiilor decāt catolicismul, ortodoxia s-a dovedit inflexibilă īn privinţa modalităţilor de figurare a elementelor sacrului şi de operare cu simbolurile. Abaterile care constituie stilul nu au fost privite cu ochi buni, nu au fost īngăduite decāt īn limite extrem de reduse, aproape insesizabile. Există multe asemănări īn concepţia privind fixitatea formelor artistice īn creştinismul răsăritean şi īn islam, dar aceasta este o discuţie care depăşeşte cu mult cadrul rāndurilor de faţă.
Cert este că, examinānd īndeaproape şi fără prejudecăţi acest fel de a aborda creaţia artistică, īncadrarea acesteia mai mult īn zona meşteşugului īşi are justificări doctrinare pertinente dacă ne plasăm īn unghiul de vedere al teologilor respectivelor credinţe. Odată statuat şi acceptat, un simbol trebuie să rămānă imuabil, ca şi referinţa lui, altminteri, orice īndepărtare de la tipar ar fi asimilată unei erezii, unei contestări, ar introduce ideea de schimbare. Or, această logică a schimbării nu este proprie unei concepţii, unei viziuni care nu poate atribui celor veşnice calitatea fluidităţii, a nestatorniciei.
Am recurs la consideraţiile acestea din dorinţa de a lămuri mai bine cititorului interesat conţinutul cărţii semnate de Roxana Zanea, carte ce īşi propune, după cum avertizează autoarea, „identificarea, descrierea şi exemplificarea surselor culturale, mitologice, religioase care stau la baza miraculosului medieval prezent īn textele literare ale Evului Mediu [mă īntreb dacă miraculosul medieval mai e prezent şi īn textele altei epoci; cu puţin efort de imaginaţie, probabil că se poate – n.m., R.V.], īn ceea ce medieviştii au numit modele de scriituri, respectiv, poetica medievală”. Ultima parte a afirmaţiei trebuie luată cum grano salis.
Spun că aş dori să fac mai pe īnţeles această carte, īntrucāt ideatica ei este destul de complicată, pe măsura subiectului, numeroasele inserţii de citate şi exemplificările cu trimitere la arta gotică, īn special, putānd, adesea, să īl pună īn īncurcătură pe lectorul care nu pleacă la drum avānd conceptele clare. Iar asta, pentru că, pe de-o parte, se fac simţite numeroase interferenţe şi amestecuri de motive, simboluri, viziuni reperabile īn arta Evului de Mijloc (din această perspectivă, nici un gen nu este substanţial īncarnat cu fidelitate īntr-o operă, de la Tzvetan Todorov citire, consideraţiile acestuia servind ca bază a discuţiilor despre diferenţierile dintre fantastic şi miraculos, printre altele), pe de alta, pentru că autoarea īnsăşi nu respectă īntotdeauna cadrul pe care şi l-a trasat. Īn această ordine de idei, prefaţa semnată de Silviu Angelescu se dovedeşte foarte instructivă, ştiută fiind preocuparea criticului pentru ceea ce s-ar putea numi puritate terminologică.
O accepţiune a miraculosului pe care Roxana Zanea o īmbrăţişează, urmānd liniile trasate de Tzvetan Todorov īn Introducere īn literatura fantastică, este legată de acele reprezentări ale unor fiinţe fabuloase, ale unor tărāmuri ideale, precum Grădina Desfătărilor, sau ale faptelor unor eroi ai legendelor medievale. Ciclul arthurian, Ciclul Graalului etc. ar ţine de acest tip de miraculos, pe care autoarea īl tratează copios. Prin urmare, avem de-a face cu o faţetă laică a fenomenului (nu stăruim īn consideraţii asupra justeţei sau asupra erorilor de perspectivă derivate de aici), una care ţine mai mult de fantastic decāt de miraculosul propriu-zis, cel legat de minuni. Pānă la urmă, miraculos poate fi orice fenomen care ne depăşeşte īnţelegerea, care sfidează o explicaţie raţională. Dihotomia dintre acest miraculos şi acela aparţinānd sacrului pare ireconciliabilă. E adevărat că se poate vorbi, īn cultura Evului Mediu, de o opoziţie īntre ceea ce ţine de īnvăţătura bisericii şi cultura laică, mult mai ataşată de continuitatea manifestată prin preluarea unor elemente ale Antichităţii, ale imaginarului pre-creştin. E adevărat şi că, aşa cum sesiza Mihail Bahtin, acestea interferează uneori īntr-o manieră deconcertantă pentru spiritul nostru de azi, cum se īntāmpla īn reprezentaţiile numite miracles īn spaţiul francez, despre care avem o exegetică bogată, dar asemănarea este mai ales una de formă, nu de fond.
La finalul lucrării, Roxana Zanea afirmă, peremptoriu, că a spune c㠄literatura miraculosului şi arta medievală ce-l reflectă la rāndul ei se poate īncadra strict īn vreunul dintre domeniile teoretice ale miraculosului aşa cum au fost ele stabilite de cercetătorii medievali [presupun că e vorba de medievişti – n.m., R.V.] este un lucru imposibil”.
Īn ciuda multor stāngăcii şi confuzii, a unor dificultăţi de a manipula corect materia extrasă din bibliografia destul de īntinsă, a unor impardonabile neglijenţe (totuşi, numele autorului unor importante sinteze de istoria culturii şi civilizaţiei este Ovidiu Drimba, nu Drīmba; doar la lista bibliografic finală acesta apare corect), lucrarea este una muncită şi, īn plan general, necesară. Este de sperat că va stimula gustul şi pentru alte domenii ale culturii decāt acela al postmodernismului, care a inflaţionat cercetarea literară şi culturală romānească, preocupările noastre critice din ultimii ani.

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul