Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
0
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Poeme

        Aurel Pantea

***
Gīnduri fade. Dispersie lentă. Viaţă interioară: inexistentă. Salut cunoscuţi vagi. Fără memorie, fără gīnduri, fără dorinţă de acţiune. Īntins. Ca o piele. Nimic interior. Doar decoruri. Transpir īn umbra clădirilor voievodale.


***
Īn parcul de sus al oraşului, nimic suspect, bătrīni şi adolescente. Piele īncreţită, ochi lăcrimoşi, gambe īnnebunitoare, priviri şi rīsete sub tei impasibili. Miresmele vieţii coboară īntr-un oraş de dedesubt. Fluviu invizibil al unei dezagregări lente.


***
Scriu aritmic. Mă livrez capriciilor memoriei. Memoria e, ea īnsăşi, discontinuă. Singurele momente de eventuală construcţie sīnt scenele. Scriu, ca să zic aşa, pe scene. Stau īn faţa trecutului şi el vine ca o curvă şi mi se oferă. Scrie, mă!


***
Am o noapte lungă. Īmi suport insomniile. Sīnt foarte frecvente. Ascult muzică gregoriană. Linişte deasupra vulcanului. Să fii singur. Să fii singur şi să nu vrei asta. Urăsc, īn continuare. Alcool şi muzică. Să urăşti, clamīndu-ţi ranchiuna, gīndirea fără cer.


Am puterea de a mă judeca. Īmi simt toate păcatele. N-am nevoie de judecata altuia pentru a ajunge la starea de pocăinţă. Īnţeleg aproape toate păcatele celuilalt. N-am nici o toleranţă faţă de ale mele. Dar continui să le săvīrşesc. Omul din subterană din mine găseşte luminile spre ziuă fără mediatori, īn afara unuia singur, de care mi-e ruşine. Fireşte, Christ. Nu ştiu cīt mă mai īngăduie.


Ea tīnără, īn furiile timpului,/ şi ele tinere,/ un anotimp plin/ de guri,/ īn faţă cu alt anotimp/ īncărcat de guri şi mai rapace,/ Doamne, cruţă sīngele/ ce-Ţi spală faţa/ şi dă-i alte răsărituri


Azi, doar realismul crunt al vieţii. Cineva ştie şi va ataca. Fiecare, īn singurătatea lui, īncearcă să īnveţe viaţa de īnvins./ Nu toţi reuşesc./
Ştiu, Doamne, că eşti Atotputernic şi Bun,/ dar e atīt de multă moarte


Simţi că e iarnă/ şi că se desparte suflet de suflet,/ iar partea din noi/ ce nu se va arăta vreodată/ se īndepărtează,/ fără explicaţii,/ astea, tot timpul, au avut ultimul cuvīnt/ şi au īncurcat lucrurile,/ priveşte acest apus al graiurilor şi taci/ pentru că, iată, vin sărbătorile trupurilor,/ şi rămīn linişti mari,/ şi trupurile īndură tăceri,/ şi pe urmă tăcerile se adaugă/ unor melodii ce se aud/ cu auzul nostru de pe urmă,/ cīnd o divinitate priveşte īn limbajele noastre/ cum ne prăpădim,/ cum ne ocupă tăceri fără īndurare,/ şi īn privirile ei se aude un plīns fără seamăn
O să pierd, o să pierd/ trupul viu,/ o să-mi fie ocupată viaţa de trupul amintit,/ prin cămări cu umbre,/ prin odăi unde pătrund lumini depărtate,/ o să-mi aduc aminte, ca şi cum aş trăi din nou,/ trupul viu,/ prin lumini moi, trupul viu va fi trup amintit/ şi nu va mai fi sortit să piară,/ şi timpul, da, timpul/ se va face bun,/ se va umple de dragoste/ şi va cīnta cīntece de pieire,/ cum numai timpul ştie să cīnte, cīnd se simte īndrăgostit


Acum, amintindu-mi-te, revăd/ lentoarea gesturilor,/ atīt de lente, că timpul devine vizibil/ şi apare chipul pur al absenţei


Ies din noi negustori/ şi dispar īn mesagerii opace,/ vindem lumină, cumpărăm lumină,/ pe chipurile noastre īnfloresc surīsuri de cămătari,/ dintr-un cer de cifre/ cad peste noi fīşii de suflete numărate,/ imaginea mielului ce se va naşte/ se oglindeşte pe lame de cuţit


Nu ajunge urletul,/ nici tăcerea,/ īntre un da asurzitor/ şi un nu indiferent/ cineva, tot timpul,/ se pregăteşte de moarte


Bestia nu are gură,/ ea nu cunoaşte sălbăticia,/ e tandră,/ ea īţi spune că te iubeşte,/ şi te consumă,/ īn fiecare zi īţi aduce dovezi de dragoste,/ iar tu dispari treptat,/ dar din asta e făcuta bestia,/ din iubiri pe moarte,/ din apusuri,/ şi din enervarea că dincolo/ de limbajul acestui poem,/ ea se īntrupează, şi se īntrupează, şi se īntrupează/ īn mari horcăieli,/ īn irezistibile cīnturi ale nimicitorului,/ īn surīsurile ei tot timpul e seară,/ ea apare, cīnd, īn lume,/ se aud corurile epuizaţilor


Mi-e egal, mă dedau anotimpului,/ unde nu e nici ură, nici iubire,/ ci doar nesăţioasa stare gri,/ din ea abia mai răzbat voci īndepărtate de morţi,/ īncă nu e ordine acolo,/ pīnă la stadiul mineral mai trebuie să se spună/ cīteva poveşti despre moarte


Eram īntre oameni strălucitori,/ eram ultimul dintre oameni,/ am simţit umilinţa cumplită/ că nu īnsemnam nimic,/ că mă aflam īntr-un loc/ unde au īncetat semnificaţiile,/ că a semnifica ceva nu īnsemna nimic īn locul acela,/ că toate ale mele erau obosite,/ că veneam dintr-o mare oboseală,/ pe care toate cuvintele mele o īmprăştiau ca pe un deşert, īn germinaţie,/ voiam să mă īntorc şi nu mai ştiam ce īnseamnă a te īntorce undeva,/ nici prizonier nu eram, nici om liber,/ dar eram sedus de acei oameni strălucitori,/ eram pierdut pentru totdeauna,/ dar ce mai īnsemna totdeauna, eram ultimul dintre oameni,/ era cumplit


Pe unde se rupe spinarea zilei,/ pe-acolo intra dezordinea,/ ruptă toată,/ cum īi stă bine dezordinii,/ şi se aude Dumnezeu rīzīnd


Īl găsesc pe Iisus Hristos īn biografia mea cutremurată,/ īn spaima din Grădina Ghetsimani era şi justificarea pentru spaimele mele,/ īn iertarea lui Petru e şi iertarea pentru clipele mele, īn care am fost laş,/ īndoiala lui Toma mă presupune şi pe mine,/ cīnd credinţa e ameninţată de nevoia de argumente,/ El e Bărbatul pentru care moartea e un eveniment depăşit,/ simţind gurile lacome ale iadului,/ El a transformat moartea īntr-o problemă clasată,/ līngă numele Lui, timpul se arată o simplă prejudecată,/ călătoriile mele sunt drumuri spre Emaus, cīnd, fără să-mi dau seama,/ mă simt īnsoţit,/ Īnsoţeşte-mă, Doamne, īn singurătăţile mele,/ cīnd lumina din lăuntrul meu e ameninţată/


Intră īn vieţile noastre ceva nelămurit,/ ne atinge, parcă īn treacăt,/ īn trupurile noastre vine atunci o nepămīnteană īnserare,/ parcă am pleca,/ dar ne īnsoţeşte o nehotărīre,/ nu putem tulbura ordinea īn care vom fi īnscrişi,/ līngă noi, după stările astea/ se aude, aşa, un fel de oftat/ şi o muzică


Am găsit un loc unde toată vremea/ e seară,/ nu ştiu dacă mi-l amintesc/ sau īl imaginez, acum/ acolo nu se ştie dacă se vine sau se pleacă,/ acolo dorinţele se fac amurg/ şi chipurile se retrag


Povestea unei vieţi īn care realitate nu mai există/ şi īncepe un aşa de mare război/ al poveştii cu nimicul din miezul zilelor,/ acolo trăieşte ea/ prea puţin cunoscută/ ce nu reuşeşte să se stingă/ şi cīntă,/ şi īi simt arsura chiar īn inima acestui poem,/ ce să mă fac, Doamne, cu animalul de pradă,/ ce să mă fac īn mijlocul nimicirilor,/ ce să mă fac, după ce am descoperit/ că toate ale lumii/ vorbesc alte limbi,// scriu singur şi singur mor/ īn scrisul meu


***
Și tăcerea, şi corpurile ei,/ s-au adunat atītea,/ prin miezul serilor,/ prin memorii rătăcitoare,/ acolo se vorbeşte despre viaţă,/ ca despre ceva de demult,/ ca despre ceva străin, īntr-atīt de robace au fost tăcerile şi corpurile lor,/ īntr-o seară tu cīntai,/ era mare pustiu şi multă īnstrăinare/ īn vieţile noastre,/ despre asta era cīntecul tău,/ pe care īl aud, acum,/ īnainte de a pleca,/ īnainte de a face promisiuni/ despre care se ştie/ că nu se pot onora


***
La fel cum ai şterge de praf/ un obiect foarte īndrăgit,/ pentru a vedea limpezimile lui de odinioară,/ apare un chip/ ce ne īnsoţeşte vieţile,/ īncīt se surpă īn noi aparenţele/ pe care am mizat,/ şi ele nu erau decīt mesageri umili/ a ceea ce trebuia să vedem,/ dar, acum, e tīrziu,/ chipul face semne de departe/ că drumul ce trebuia urmat s-a şters/ şi nu-l pot reface corurile noastre,/ ce cīntă ostenite, vai, atīt de ostenite


***
Depresie rece, vreme potrivită/ pentru decapitări,/ după ce nopţi īntregi/ au umblat prin vieţile noastre/ armate de şobolani.// Din nou e pe cale/ să se producă evenimentul/ fără nici o urmare


***
Pīnă īn străfundurile morţii,/ pīnă ce glasurile toate se aud/ tare de departe, pīnă ce doar căderi se mai pot īntīmpla,/ pīnă ce miezul īnsuşi al distrugerilor se apucă de plīns,/ pīnă īncep să se audă limbi necunoscute,/ iar de acolo Altcineva vorbeşte īn numele nostru,/ Cineva care a călcat moartea noastră cu moartea Sa,/ şi se văd īnviaţi trebăluind,// inima ta e īn inima mea,/ iar sāngele īnfloreşte



***
Cazi şi o arătare iese/ din viaţa ta de pīnă atunci,/ şi se face o lumină mare,/ ce te īmbrăţişează pīnă uiţi cine ai fost,/ şi simţi īn trup o singurătate/ din care s-au retras toate privirile,/ iar cīnd te ridici, se īnalţă/ līngă viaţa ta/ un vuiet de vieţi netrăite,/ precum īnsuşi timpul ar fi rămas orfan,/ şi toate īncep să se īndepărteze/ īn seri fără sfīrşit şi fără soluţie.

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul