Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Poezii

        Anghel Gādea

ABSENŢĂ


Ploile şi-au frānt genunchii-n iarbă
Şi pămāntul parc-a mai crescut,
Duc īn piept mirosul de pădure
Luminat de-un cer necunoscut...


Aş voi să-mi fii aici, aproape,
Să te strig, copacii să-i despoi,
Zāna mea dintr-o poveste veche,
Să plutim pe ierburi amāndoi...


Lunecă pe crengi lumina mută,
Frunzele sub tălpi duhnesc a moarte
Pentru noi – acelaşi drum, iubito,
Parcă vine-acum mai de departe...



ĪN FAŢA TOAMNEI (II)


Iubita mea, stăpāna mea,
Cu gura strāmbă şi vopsită
Un’ te mai duci?
Īţi văd călcāiele şi ceafa,
Pantofii tăi – butucănoşi,
Tociţi prin tārgul adormit,


Prin piaţa plină de buticuri
Ca nişte bărci purtānd catarge
Pe care fālfāie maieuri, ciorapi, chiloţi
Şi sutiene...


Īnot spre trupul tău plăpānd
Şi-n mālul gāndurilor tale:
„Ce-a fost a fost!... Te rog!...“
Īmi spui – frigidă ca o precupeaţă
Cărāndu-ţi tălpile de lemn
Şi-amorul devenit mătreaţă...


Miroase-a ceapă şi-a mărar
Īn piaţa cu atātea fructe,
Cu struguri, vinete şi roşii
Şi o femeie-n fustă neagră,
Cu ochii stinşi şi fără ţāţe...



ZBOR STRĂIN


Fata care trece surāzānd
Patru veri īn sānge mi-a dansat...
Mi-aş deschide trupul
Ca o mănăstire
Paşii să i-i simt
Cum mă străbat...
Fluturāndu-şi părul
A trecut – plutind
Şi-mi răsună-n tāmple
Zborul ei străin;
Pasăre divină,
Pasăre nebună,
Pietrele se umflă
Īn neştire
Şi pe streşini
Noaptea


Curge ca o apă, curge fără margini,
Zdrenţuită, lin...



ĪNTĀLNIRE


A venit azi-noapte, cam dinspre ziuă,
Tānără, frumoasă, virgină,
A alungat gerul, zăpada şi frigul,
M-a mutat din somn īn alt anotimp,
A deschis o fereastră
Ca să intre peste mine lumina...
Şi-a descheiat bluza şi mi-a luminat patul
Cu sānii ei ca două stele mici:
„Acum poţi să mă iubeşti,
Mi-a spus,
Fără storuri trase şi fără perdele,
Toţi să ne vadă, să ştie...
Acum sunt frumoasă cu adevărat,
Numai tu m-ai făcut frumoasă,
Altminteri de mult aş fi murit...
Sunt aici, cāntăreţule!“



FEMEIA CARE LUMINA


Aceea era femeia care credeam că-i a mea,
Care se autoaprindea şi tot lumina...
Dar unde, īncotro lumina?
Poate īn beznă, īntr-o grotă, īn nămol,
Sau pe un maldăr de iarbă unde o aşteptam şi-o aştept;
Care grotă, care beznă, care iarbă şi care nămol?
Eu o uitasem, nu mai aşteptam pe nimeni
Şi nu mai eram acolo de mult,
Doar pădurea, mai bătrānă ca mine,
Poate o scānteie, un licurici
Şi femeia īn iarbă, femeia mea,
Care lumina, şi tot lumina, şi se-ntuneca...

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul