Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
0
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Poezii

        Carmen Focşa

Umbre necesare


Ciocārlia trimite un ţipăt
Răcorind cāmpul care se termină aici
Unde răspundem prezent deşi nimeni nu ne cheamă
Cu glasul scurt, fulgerānd ca un bici.
Capetele celorlalţi-ulcele pe gard
Lovindu-se īntrebătoare de pari
Ca de nişte planete īncă neaflate
Iar noi le gāndim cu pleoapele īnchise
Altminteri ne mistuie, ne ard...
Deasupra jarului − māinile tale
Aşază freamăt, inventează umbre necesare
Uneori devin corăbii
Care s-au īntors īntre noi ca-n adāncul de mare...



Cartea


Cānd apeşi cu vārful degetului-ce-a mai rămas din
Lumină urcă-n tārziul din mine
Iar tu te-apleci asupra cărţii pe care o ţii
Īntre degete lungi, subţiri şi osoase
De parcă din ea īţi afli sentinţa
Că a fost scrisă-ntr-o limbă pe care
Īnsuşi poetul s-ar fi bucurat s-o uite...



Turma de elefanţi


...Treceam cu mereu aceeaşi turmă de elefanţi
Ei, fără grabă, īşi gāndeau fiecare pas
De parcă soarta pămāntului depindea
De urma lor īn care se-adunau ploile şi roua
Aşa-ncepea totul, dar mai ales lumea populată cu fiinţe abstracte
Şi-apoi te privesc aşa, ca pe un mecanism la care cheiţa de-ntors
Aşteptānd uleiuri divine, mirosind a mirt şi tămāie
Care să ne oblojească īncheieturile.


Şi, vai, mai ales frumoasele care foşneau, picurau cireşe albastre
Şi pentru care mureau, rānd pe rānd, toţi bărbaţii
Īn dulcele cărnurilor īnfrigurate
De surāsul care n-a fost niciodată al lor.
...Şi eu treceam, mereu cu aceeaşi turmă de elefanţi
Uneori intram īn visul rătăcit pe cāte-o bancă acoperită cu ziare
Asurzeau sunetele strigāndu-se īn suavul coşmar,
Elefanţii din turmă īmbătrāniseră dintr-o dată


Şi păşeau tot mai rar, tot mai rar...



Sonet de noiembrie


O oră pustiită şi-n urma ei − pārjol
O mirişte pe care e semănat nimicul
Tristeţile trecute īşi clatină-abia spicul
Sub cāte-un ochi de ceaţă care priveşte-n gol.


Se-nvolbură-aşteptarea ca apa lāngă dig
Şi morile de suflet macină a-mpăcare
Dar īntre noi e noapte, e linişte şi frig
Ca-n īnceput de lume născută din eroare.


S-ar zice că e toamnă, şi dacă e − totuna
Se risipeşte somnul-funingine-aurită
Īn care-ncet castanii şi-au contenit colindul.


Deasupra-ne, tăcerea īngheaţă precum luna
Cāt ne devoră clipa īncet, ca o termită...
Se despleteşte toamna, cu părul risipindu-l...

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul