Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Arsenie Boca: reprezentarea iconografică a Învierii

        Ioan Buduca

Am fost la biserica din satul Drăgănescu (lângă Mihăileşti, judeţul Giurgiu) anume ca să văd reprezentarea iconografică a Învierii realizată de Arsenie Boca. Văzusem reproduceri fotografice ale acestei opere, dar nu eram lămurit: ce era atât de extraordinar în reprezentarea aceea? Toţi comentatorii operei iconografice realizate de Arsenie Boca la Drăgăneşti remarcau singularitatea acestei icoane.
Acum ştiu. În reprezentarea iconografului Arsenie Boca, Învierea nu arată vederii noastre un trup. În limbajul teologic al Sfântului Pavel, nu avem a vedea, aici, trupul cel stricăcios al omului, ci avem a vedea trupul cel nestricăcios. Nu materialitatea unui trup fizic, ci spiritul care a construit prin eoni trupul fizic şi următoarele (hiperfizice) ce vor fi să fie până la Învierea cea de obşte. Dar cum să reprezinţi tu, iconograful, un asemenea trup spiritual, pe care Pavel l-a văzut în drumul Damascului şi apoi a fost orb câteva zile din pricina strălucirii sale? Cum să reprezinţi o „explozie” de lumini spirituale?
Arsenie Boca a ales „explozia” în ROGVAIV (roşu-ornaj-galben-verde-albastru-indigo-violet) a curcubeului. Curcubeul fusese semnul celui de-al doilea legământ între Dumnezeu şi oameni. Primul – fără semn exterior – fusese legământul din Rai (interdicţia cu privire la Pomul Cunoaşterii Binelui şi Răului). Dar ROGVAIV-ul lui Arsenie Boca este totalmente transparentizat: roşu transparent, oranj transparent etc. Şi, totuşi, „explozia” aceasta de transparenţe (de voaluri, dacă vreţi) era chemată să reprezinte un trup, un altfel de trup. Cum? Nimeni, înaintea lui Boca, n-a îndrăznit să realizeze o icoană a Învierii în care trupul să fie invizibil. Aşadar, model iconografic pentru acest trup invizibil Boca nu avea nici în iconografia bizantină, nici în pictura tradiţiei catolice. Singurul „model” era înscris în descrierea Sfântului Pavel. Dar descrierea lui Pavel nu era amănunţită. Cum arăta capul? Cum arăta pieptul? Cum arătau membrele? Exista un al doilea „model”, dar acesta nu fusese oficializat de biserică la 1968, când pictează Boca. Şi nu este nici astăzi. Acest al doilea „model” al trupului nestricăcios al Învierii este descris (dar este descris în aşa fel încât nu-l poţi vizualiza) în diverse locuri din opera de 354 de volume (în ediţia germană) a antroposofului Rudolf Steiner. Sinteza acelor „locuri” a fost realizată abia în zilele noastre (în 2008, mai exact). Serghei O. Prokofieff, unul dintre cei mai importanţi cercetători de azi ai operei lui Steiner, este cel care a reuşit această sinteză în volumul Misteriul Învierii în lumina antroposofiei (în româneşte, la Univers  Enciclopedic şi Triade, 2011). Arsenie Boca a murit în 1989 şi, neştiind limba germană, putem presupune că n-a avut acces la acele „locuri” steineriene. Cum în limba franceză, pe care o cunoştea, până în 1968 nu fusese tradusă ediţia integrală a operei steineriene, ne-a mai rămas la îndemână să facem ipoteza că Boca ar fi putut avea acces fragmentar la acest al doilea „model”. Dar această ipoteză ar fi considerată jignitoare de cei care s-au constituit în paznici ai sanctificării lui Boca, pentru că, în viziunea lor teologică, steinerismul apare a fi o rătăcire eretică.
Cert este însă că „modelul” steinerian al Învierii este transpus iconografic, în integralitatea sa, pe peretele dinspre Nord al bisericuţei din satul Drăgănescu. Mă grăbesc să pun aici concluzia acestor dileme ce ar rezulta din căutarea unor influenţe prin lectură în ceea ce a reprezentat Arsenie Boca acolo, pe acel perete. Chiar dacă ar fi avut acea lectură, vizualizarea, reprezentarea vizualizabilă a Învierii n-are cum să vină de acolo, întrucât în conferinţele lui Steiner nimic despre Înviere nu este comunicat în sensul în care ochii de carne ar putea percepe (sau vizualiza). Steiner a pretins (iar ucenicii săi cei mai apropiaţi au mărturisit că nu era vorba de o vană pretenţie) că – în „călătoriile” sale extracorporale – a văzut chipul lui Iisus Hristos. L-a reprezentat, apoi, într-o lucrare monumentală sculptată în lemn, aflată astăzi la Dornach, lângă Basel. Dar n-a susţinut niciodată că ar fi văzut el însuşi trupul Învierii, deşi una dintre cele mai „eretice” afirmaţii ale sale este aceea că, începând din prima treime a secolului al XX-lea, prezenţa trupului Învierii în ambianţa eterică a Pământului a devenit accesibilă văzului spiritualizat şi accesabilă prin iniţierea acestui văz întru clarvedere. Ceea ce înţelegea Steiner prin clarvedere era rezultatul unui proces prin care intuiţia noastră intelectuală (aceea prin care înţelegem problemele de geometrie, de pildă) era metamorfozată în intuiţie-iubire, iar această intuiţie-iubire învaţă să devină un organ văzător şi cognitiv. În concluzie, aşadar, iconograful Arsenie Boca ori deţinea această intuiţie metamorfozată în iubire văzătoare, ori a improvizat reprezentarea Învierii.
Cum improvizaţia în acest domeniu ar fi fost un păcat împotriva Sfântului Duh (şi Boca ştia asta mai bine decât o ştie intelectul nostru prea puţin îmbisericit), suntem constrânşi să acceptăm că iconograful bisericuţei din satul Drăgăşani a văzut trupul Învierii cu ochii lui. Cu ochii lui sufleteşti, fireşte. Ceea ce rămâne să frământe spiritul nostru este întrebarea următoare: de ce trupul Învierii apare în reprezentarea lui Boca în perfectă corespondenţă cu descrierea non-vizualizabilă din textele antroposofiei steineriene?
Nu ROGVAIV-ul celor nouă voaluri transparente din reprezentarea lui Boca are a aduce întrebarea de mai sus în sufletele noastre, ci faptul că sunt nouă şi că sunt organizate în grupe distincte de câte trei. Exact aşa (adică de trei ori câte trei entităţi distincte) apare trupul Învierii şi în descrierea steineriană. Prima grupă de trei entităţi în descrierea antroposofică a omului este grupul corpurilor fizice: cel propriu-zis fizic (mineral, în fapt), cel eteric (o substanţă invizibilă care asigură viaţa corpului mineral) şi cel astral (o substanţă care face posibilă mobilitatea sufletească a vieţii animale şi umane). Al doilea grup de trei entităţi în viziunea antroposofică asupra omului este grupul celor trei „corpuri” sufleteşti. Ele se dezvoltă din substanţa corpului astral prin continua rafinare a acestei substanţe, care rafinare este coordonată de sus, de la nivelul instanţei spirituale pe care antroposofia o numeşte eu. Partea întrupată a acestei ipostaze spirituale este eul inferior. Partea încă neîntrupată este eul superior (sinele nostru celest sau, cum spune Biblia, chipul şi asemănarea logosului în noi). Cele trei „corpuri” sufleteşti sunt numite în antroposofie în felul acesta: suflet al senzaţiei, suflet al raţiunii şi suflet al conştienţei. Ele au o „istorie”. Abia în zilele noastre istorice are a se forma şi a se desăvârşi sufletul conştienţei, de pildă. Va fi pe deplin format, desăvârşit, abia peste câteva secole (în mileniul al patrulea) şi, când va fi în deplina sa eflorescenţă, sufletul conştienţei se va manifesta prin facultatea de a simţi prin empatie calitatea sau non-calitatea unui alt suflet, aşa cum, prin raţiune, putem „simţi” calitatea sau non-calitatea unei alte minţi.
Aşadar, dacă un clarvăzător poate vedea, azi, voalurile unui trup uman viu, ele îi apar ca fiind şase (fizic – eteric – astral − suflet al senzaţiei − suflet al raţiunii − suflet al conştienţei). Ca să vezi toate cele nouă voaluri ale trupului Învierii, trebuie să vezi chiar trupul înviat al lui Iisus Hristos. În viitor (milenii ce nu pot fi numărate în acest fel de timp istoric), prin muncile eului, asistat de sinele nostru celest, vor avea loc şi alte rafinări corporale. Substanţa astrală va fi spiritualizată. Până acum a fost doar însufleţită. Apoi, substanţa eterică va fi spiritualizată. Iar, la urmă, şi substanţa minerală va fi spiritualizată. Atunci, numărul voalurilor unui trup uman va fi nouă şi acel trup va fi asemenea trupului Învierii lui Iisus Hristos – care, din acest punct de vedere, a fost o realizare profetică a ceea ce toate trupurile umane au a realiza în cursul evoluţiei lor antropogonice.
Trupurile Învierii de obşte – precum trupul Învierii lui Iisus Hristos – au a avea nouă voaluri de substanţe distincte (trei de natură fizică, trei de natură sufletească şi trei de natură spirituală), fiecare substanţă fiind în corespondenţă directă cu muncile câte uneia din cele nouă ierarhii spirituale.
Rămâne să ne frământe sufletul şi mintea cum şi de ce un văzător mistic precum Arsenie Boca şi un văzător gnostic („eretic”) precum Rudolf Steiner au putut avea aceeaşi reprezentare a trupului Învierii.
Misteriul numărătorii. Da, există şi un astfel de misteriu în antroposofie. Într-o viziune statică, fără timp, cele nouă voaluri fiinţiale ale trupului Învierii vor ieşi la numărătoare de trei ori trei. Dar, într-o viziune dinamică, evoluţionară, apar ca fiind şapte. De unde acest „iluzionism” al numărătorii? Din faptul că substanţa fizică astrală şi substanţa sufletească pe care o numim sufletul senzaţiei este una şi aceeaşi. Altfel spus, fiinţialmente, aici avem consubstanţialitate. La fel se întâmplă şi la trecerea de la sufletul conştienţei la prima „corporalitate” spirituală (astralitate transformată în spirit, ceea ce antroposofia numeşte sine spirituală): sufletul conştienţei şi sinea spirituală sunt consubstanţiale în fiinţa lor.
Astfel că, în ordinea evoluţionară a trupului, avem următoarele şapte voaluri: fizic − eteric − suflet al senzaţiei (astral animat de simţuri) − suflet al raţiunii − sine spirituală (suflet al conştienţei spiritualizat) − spirit al vieţii (eteric spiritualizat) − om spirit (fizic spiritualizat).
Iată de ce şaptele ROGVAIV-ului înscris în fiinţialitatea celor nouă voaluri substanţiale ale trupului din reprezentarea iconografică a Învierii realizată de Arsenie Boca are a uimi chiar şi mai mult decât corespondenţa perfectă dintre grupurile trei ori trei din cele două reprezentări corporale: cea iconografică şi cea static-steineriană.
În esenţă, gnoza steineriană se întemeiază pe o viziune evoluţionară a omului, altfel aspus, ea crede în reîncarnare şi este, din pricina asta, o antropogonie, nu o antropologie. Straniu – sub raport dogmatic – este şi faptul că, în reprezentarea Nunţii Împărăteşti, Ioan Botezătorul şi Ilie apar unul lângă altul, comeseni alăturaţi, ca şi cum Arsenie Boca ar interpreta reîncarnaţionist episodul evanghelic în care Iisus Hristos, la întrebarea ucenicilor despre identitatea lui Ioan, spune că Botezătorul este Ilie. Or, în dogmatica actuală a teologiei oficiale, şi în ortodoxie, şi în catolicism, doctrina reîncarnării este considerată o culme a rătăcirii în erezie. Daţi-mi voie să cred că sanctificarea lui Arsenie Boca, atunci când va fi să fie oficializată sub presiunea deja formidabilă a opiniei populare, are să fie şi un prilej pentru o mai dreaptă recunoaştere a caracterului non-eretic al operei steineriene şi pentru curajul spiritual de a repune reîncarnaţionismul în drepturile sale.



 

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul