Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
0
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Poezii

        Marina Popescu

Ultimul nu va stinge niciodată lumina


Īn casa asta a stat cineva,
cineva sosit de departe, din nord
cineva care a adus doar tinereţea īnghesuită īn valiză;
īn casa asta s-a iubit,
aici s-a născut, s-a băut lapte, s-au cumpărat păpuşi,
s-a rās şi s-a plāns la intervale inegale de timp;
aici s-au făcut cozonaci moldoveneşti dolofani şi rumeni
ca nişte purcei de lapte
apoi s-a fumat, s-au spart farfurii,
s-au udat exact cāt trebuie florile,
s-au făcut poze şi multe gesturi banale;
īn camera bună s-au īmpodobit brazii,
brazi din an īn an tot mai mici
pānă la o simplă creangă īntr-o vază
şi ace de brad aduse pe tălpi de afară;
de aici unii au plecat spre alte case
sau mai departe, undeva īntr-un pămānt;
īn casa asta ploile au creat cu vremea fisuri
şi viaţa a īnceput să se scurgă
prin pereţi,
prin parchet,
prin oase pānă cānd
a rămas doar ursul de pluş
cu praful adunat īn ultimii ani;
doar ursul de pluş a privit totul
prin două bile negre, lucioase,
totul
pānă īn ultima clipă
chiar tot.



Poză uşor mişcată


Şi peste toate se īntinde
o pojghiţă, ceva ca folia
care acoperă pachetul de ţigări;
īn camerele cu draperii grele şi roşii
se face sex la orele amiezii;
tutunul ucide
şi iubirea ucide,
soarele aşterne pelicule de cancer
peste trupurile goale;
īţi lipeşti tălpile de cada rece,
īnvārţi robinetul şi apa amestecată cu lacrimi
pare un vis;
fiecare om ar trebui să-şi facă odată un chip de nisip pe o plajă,


să vadă cum apa sau vāntul īl spulberă
şi să īnţeleagă viaţa.



Ca un semn, ca un autograf bizar


Mi-l amintesc pe Dumitru
purta halatul spălăcit din molton, mirosea
a tutun şi aer īnchis şi a boală, rula o ţigară
apoi căuta scrumiera prin dulapurile verzi din bucătărie,
bunică-mea īi zicea scurt, moldoveneşte
mai lasă ţigările celea, măi omule,
iar el zāmbea pe la spatele ei,
i se zăreau plombele metalice, strălucirea lor
batjocoritoare era un fel de răspuns
la grija ei tardivă.


Cānd mergeam pe la el, Dumitru mă māngāia
cu oarecare sfială pe creştet
singura chestie care nu-mi plăcea deloc
erau buzele umede apăsate pe fruntea mea,
īn rest era un tip de treabă
vroia să ştie mereu cāt e ceasul,
ieşeam la plimbare cu bicicleta īn parcul din spatele blocului,
īmi făcea poze stāngace cu aparatul negru rusesc
pe care-l purta agăţat de gāt ca pe un soi de verdict.


Odată de ziua mea, īmplinisem 6 ani,
Dumitru mi-a cumpărat o pereche de sandale cu flori,
stānga era mai mică şi tata s-a enervat,
a spus vorbe grele şi le-a aruncat imediat la gunoi,
eu am plāns atunci pe furiş, a fost cred singurul moment
īn care l-am iubit cu adevărat pe Dumitru,
nici măcar cānd a murit, cam un an mai tārziu,
nu am plāns pentru el
şi uite că azi mi-am amintit toate astea
privind ultima poză pe care mi-a făcut-o:
īn cadru, lāngă obrazul meu, degetul lui Dumitru a rămas
ca un semn, ca un autograf bizar.



Dinţii


Am scos un ciocan şi am spart
telefonul celui care s-a aşezat pe scaun
īnaintea mea;
tastele au sărit
ca dinţii unui luptător de box,
ca nişte mărgăritare
pe jegul podelei din tramvai.


1000 de rotaţii/minut
Eşti trist
şi aşa stai pe wc
urina se scurge şi ea melancolic,
o scurtă simfonie pe vasul alb.


Ascuns īntre oasele umerilor priveşti
coşul cu rufe din faţa ta,
te gāndeşti că ai putea să fii şi tu
o rufă murdară īn maşina de spălat.


Ar fi mişto nu atāt curăţarea īn sine,
cāt zvārcolirea, cele 1000 de rotaţii pe minut
şi apoi, īntins la soare
liniştea.

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul