Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
0
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Poezii

        Valeriu Marius Ciungan

PENTRU POEZIE


aş fi-nceput frumoasa poezie
fără să ştiu în versul următor
cerneala, cum se-aşterne din peniţă ştiu, dar nu ştiu ce-o să scrie
cerneala scade-n călimară e vinul pus deoparte, cu sigiliu, e-nvechită
ca timpul părăsit în ceasul de perete, tresare în aceeaşi baterie
şi moare şi parcă-nvie o clipită
creionul ce-o să scrie? tăciune negru, lumină din adâncuri
lemn dulce, ros la capăt, cînd inspiraţia nu vine,
înaltă, sveltă siluetă, tăcută umbră rătăcită printre rânduri
cum e să scriu, fără să ştiu că vreau să scriu, să scrie
Altul pentru mine, să mă supună, să posede, să ucidă
să mor puţin (să văd cum e) să mor frumos
şi-apoi să-nviu frumos în poezie
pentru poezie!



TU, CARTE
Tu carte scrisă, închisă între cărţi mai vechi, pe raft,
Tu laşi vocalele ca fluturi albi, curaţi să zboare, să se-aşeze,
pe degetul arătător ce-ţi înfioară zveltul tău cotor,
ce te alege şi te-nclină,
pe mâna binecuvântată ce te-aduce
din întuneric la lumină
Voi pagini albe
cu meşteşug legate-n astă carte
lăsaţi vocalele să zboare, să se-aşeze
pe degetele albe, binecuvântate, mofturoase,
ce vă abandonează plictisite sub veioză,
pe lemnul înţelept al noptierei-n noapte
Tu, carte scrisă
(cinste cui te-a scris)
cheamă-ţi buchiile aflate-n zbor ’napoi
îmbracă-ţi poeziile în alb şi negru
pune-le straiele pentru marea trecere
anunţă familia
trupul tău
trupul meu
timpul tău
timpul meu
au trecut!



FLOARE DE TROTUAR
şi nu s-a scris vreodată despre astă floare
nemaivăzută de poeţii filologi, la bibliotecă, în lecturi suplimentare
ţâşneau afară cu cu pupile dilatate pipăind pământul
să simtă răsăritul rânced, rece (şi doare) dacă doare
adesea talpa grea de gumă lângă floare trece
călcâiul strâmb de platfus trece lângă
şi se-auzea-n periferii îndepărtate sunând prelung albastru
sirena orei şapte, când muncitorii merg la lucru prin răsăritu-albastru, rece
nu ştim cine a sădit frumoasa floare de trotuar
cum a răsărit ea între dalele de piatră perfect finisate,
poate e sufletul întrupat al şantierului strămutat în îndepărtatele periferii...
cine-o creşte, poate doar ploaia bunului Dumnezeu...
cine răspunde de fragilul ei destin, poate doar bunul administrator,
poate eu
cum recitam abia şoptit unui tufiş mai nou pe-aici, artizanal
fără o stea la căpătâi, căzuse, în noaptea-înţeleaptă emisferă
şi mă trăgea-ntr-o parte răsăritul
manşeta udă (rouă, lacrimi sau cerneală?)
floarea de trotuar de la butonieră!
nu ştim cine-o fi sădit acest tufiş artizanal...



POEM FRUMOS
şi te prindeam de glezne, să uiţi cum este mersul,
să nu atingi cărbunii-aprinşi, focul mocnind, cenuşa
să nu se-aştearnă peste foaia albă, să uit a scrie versul
şi te eliberam adesea – să-nveţi saltul − în visul meu boem
dor pietrele, doare drumul, tace jarul
când tălpile din palma mea
mai şchiopătau scriind acest frumos poem!



VEGHE
eşti tu aceea care-n ruga nopţii tainic îmi veghezi tăcerea
sunt singur rătăcesc cărarea-ntre pământ şi stele
sunt singur ispăşesc păcatul, îmi petrec durerea
’napoi în trup, din trup ’napoi în suflet, spre-ale mele
tăceri, credeam că îmi veghezi tăcerea, o ocroteşti de zvârcolirea nopţii
şi căutând lumina am ajuns târziu şi obosit prin asfinţit în noapte
sunt singur şi frumos îmi ispăşesc păcatul, îmi petrec durerea
din trup în suflet, din suflet înapoi în trup, în dulci păcate
şi aş fi vrut să mă răscumperi-n seara de iubire
poate în dimineaţa parfumului tăcut şi desuet de seară
eşti tu aceea ce îmi spovedeşti, ce îmi asculţi tăcerea
dimineţii
şi-ai vrea să fie dimineaţa
seară?
şi seara dimineaţă
şi dimineaţa seară
iară?



VARA
te aşteptam şi nu se mai sfârşea o vară muribundă,
în pepenele roz, searbăd, încă nevândut,
în bobul vânăt strugurele aştepta fecunda
degustare a vinului promis şi încă nefăcut
şi aşteptai (cum aşteptam să treacă lunga vară) -n nenăscuta toamnă
să mă atingi, să mă culegi, ciorchini negri-amărui,
mâinile albe cufundai în călimară
ca într-un teasc mai vechi de lemn, ca ritual, să-mi spui
că versul este dulce ca şi-aşteptarea
versului să fie poezia-acestui anotimp
cu degetele înmuiate-n must citeai ca dintr-o carte vinul
şi degustai acest dulce, leneş timp!



LANURI
păşeşti
tăcut
cu talpa goală
pe pământ
treci prin grâu
cu poala albă
ridicată
ca prin râu
pe umeri
pletele-ţi curg
râu
curg spicele de grâu
te-aşezi
te uiţi la cer
şi taci
iar cerul este plin de maci
şi unduiesc
în jur
lanuri de grâu
şi tac
te-aşezi
te uiţi la cer
şi taci
iar cerul este plin de maci!

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul