Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Memoria deschisă

        Iolanda Malamen

Străbătīnd Bucureştiul cu oarecare īncăpăţīnare solitară, ai surpriza, nu de puţine ori, să bifezi evenimente vizuale de un acut şi clamat enunţ valoric.
Un exemplu a fost (la sfīrşitul lunii mai) expoziţia „Art Safari”, deschisă īn Piaţa George Enescu, o ingenioasă şi insolită etalare de lucrări patrimoniale şi contemporane de artă romānească şi europeană, aflate īn muzeele noastre, īn instituţii publice şi īn colecţii particulare, expunere īnsoţită de comentarii avizate şi de sesiuni de comunicare. Asemenea evenimente au de-acum o lungă practică īn Occident, de rezonanţa lor beneficiind atīt publicul, cīt şi specialiştii de artă. 
Nu īntīmplător am amintit de „Art Safari”, fiindcă, iată, la exact o lună de la amintitul eveniment, aflat la prima ediţie, criticul şi istoricul de artă Ruxandra Garofeanu a īmprumutat pīnă īn septembrie pentru Galeria Dialog, pe care o curatoriază, o mică parte din acel „prea plin” expus. Este vorba despre lucrări de pictură şi sculptură aflate īn custodia „Centrului Artistic Baia Mare”.
Astfel, Tiberiu Alexa, directorul Muzeului Judeţean de Artă şi iniţiatorul acestui Centru, a propus pentru evenimentul „Safari” o selecţie care să īntrunească, īn mare, un parcurs vital al faimoasei „Şcoli de Pictur㔠(„Colonia”), ca fenomen īn perpetuă splendoare şi re-dimensionare exegetică, de-a lungul unui secol şi ceva. Trebuie amintit că Tiberiu Alexa este şi autorul unui proiect care vizează nouă volume (primele două au fost deja publicate) despre acest extraordinar fenomen pictural devenit legendar. 
Anul 1896 este cel īn care Simon Hollósy părăseşte doar pentru perioada verii „Şcoala de Pictur㔠īnfiinţată de aproape un deceniu la München, odată cu elevii lui (227 la număr), veniţi din diferite zone ale lumii: Cehia, Danemarca, Spania, Lituania, Basarabia, Romānia, India, Australia, Austria, Elveţia, Germania, Polonia, Transilvania, Rusia, Serbia, Slovacia, Ucraina, Ungaria, SUA.
Īn 1944, „Şcoala” număra peste 800 de artişti, ceea ce arată rezonanţa, autenticitatea şi pulsul īn creştere al fenomenului.
Īn afara primilor ani (1896-1901) cīnd Simon Hóllosy, pictorul romān de origine armeană, a hotărīt, datorită unei conjuncturi benefice, să adune īn timpul verilor, īntr-un nou popas, cīnd lumina este la apogeul limpezimii ei celeste, artişti din toate colţurile lumii. Regeneratoare īn viguroasa şi empatica ei familiarizare cu „lumini şi umbre” mai altfel, cu un cer de o albăstrime rar īntīlnită şi cu pofta lucrului īn plein-air, aceast㠄Colonie” va conţine īn „desfăşurătorul” ei, structurat pe date stilistice şi estetice, remarcabile reuşite.
Īn anul 1897 va avea loc prima expoziţie a artiştilor băimăreni la „Mücsarnok”, īn vechea sală de expoziţii de pe calea Andrįssy. La vernisaj este prezent ministrul de atunci al Culturii, Gyula Wlassics. De menţionat că, odată cu primele expoziţii, pentru unii dintre artişti vin şi primele succese internaţionale, la München, Paris ş.a.m.d., aducătoare de medalii şi premii.
Īnceputurile „Şcolii de la Baia Mare” sunt girate entuziast de un primar mecena, Oliver Turman, care-i va ajuta şi cu bani de transport pe tinerii artişti strămutaţi verile la Baia Mare. Promite şi ateliere, dar īncetează din viaţă īnainte de a-şi putea ţine promisiunea.
Caracterul extraordinar al acestei ebuliţii artistice care a particularizat „Colonia”, făcīnd-o cunoscută īn toată lumea, a avut şansa de a primi sprijinul şi īngăduinţa municipalităţii de la acea vreme. Ca să nu mai vorbim de tihna mentală şi gestuală a pictorilor de a ieşi cu şevaletele sub cerul liber īn chiar centrul urbei, īntr-un cadru natural printre copaci maiestuoşi şi vegetaţie generoasă. La īnceputurile ei, „Colonia” a numărat, cum aminteam, puţin peste 200 de artişti, majoritatea din Germania şi Ungaria. Īn deceniile următoare, numărul de prezenţe artistice s-a dublat şi chiar s-a triplat, īn pofida unor umbriri administrative, economice şi politice, vădindu-se soliditatea şi stabilitatea unui fenomen pictural insaţiabil īn ataşamentul lui faţă de valoare şi autenticitate.
Această minimă selecţie de lucrări aduse īn Bucureşti nu este aleatorie; ea se vrea o demonstraţie a unei „īmpotriviri” faţă de pitorescul şters şi logosul evaziv. Sunt reprezentate curente care au particularizat şi frisonat de-a lungul deceniilor stilistica artiştilor. Sunt temperamente distincte, care au īnfrīnt rutina, au prospectat noul, mulţi dintre ei fiind astăzi consideraţi avangardişti de prestigiu.
Să nu uităm, privirea artiştilor era impregnată cu valorile europene şi integrarea īntr-o estetică lipsită de retorici prolixe, cīt şi libertatea de opţiune erau lipsite de inhibiţii.
Expoziţia surprinde prin complexitatea recuperatoare a unor principii şi sonuri estetice, prin pulsul unui tradiţionalism pe alocuri recesiv, dar şi printr-o decompensare eliberată de mimetisme.
Naturalismul, impresionismul cu accente realiste, īnceputurile avangardiste, simbolismul, postimpresionismul, fovismul, tradiţionalismul, expresionismul, postmodernismul sunt asimilări stilistice care, īntr-un plan al farmecului şi al valorii, devin comunicante. Un imaginar care invalidează posibile estetici endogene.
Se observă, mai ales īn primele perioade ale acestei mutaţii „locative”, că un spaţiu mai curīnd marginal a căpătat deodată importanţa unuia polarizant, lipsit de păcatele gregarităţii. O energie neīntreruptă, care a īnchegat o mişcare artistică de dimensiuni internaţionale. Un anti-vacuum creativ şi fascinant. Abordarea avangardistă, cel puţin interesantă, īnnoirile izbucnite uneori chiar eroic, legitimīnd şi instinct, dar şi cunoaştere, sunt argumente temperamentale şi conceptuale.
Plein-air-ul primilor ani dă un conţinut emoţional lucrărilor, descoperind constante umane şi popasuri familiare.
Persistă, cu siguranţă, īn memoria artiştilor băimăreni, imaginea emblematică a locatarilor „Coloniei”. Doar că cei de azi sunt mai pragmatici şi mai īnsinguraţi īn excursul lor artistic şi acel fond sonor ce s-a stins odată cu epuizarea unor cadre cromatice (verdele, albastrul şi roşul īn cruditatea şi-n curgerea lor, cerurile inconfundabile) a fost de multe ori īnlocuit cu o cerebralitate accentuat eliptică. Chiar şi aşa, ceva din duhul acestei longevive īntreprinderi picturale īncă trăieşte cu intensitate.
Nu mi-am propus īn aceste rīnduri să mă opresc asupra fiecărei lucrări şi a fiecărui autor īn parte. Aş fi superficializat cumva comentariul, dat fiind şi numărul mare al expozanţilor. Am vrut să amintesc de existenţa unei artere care uneşte, de peste un secol, sute şi sute de artişti, mulţi dintre ei figurīnd astăzi (din păcate) īn muzee şi colecţii care nu ne mai aparţin.
Totuşi, vreau să spun cīteva cuvinte despre Triptic-ul (1912) cu tematică biblică, al lui Tibor Boromisza, fiind, cu siguranţă, lucrarea care atrage imediat privirea prin noutatea tratării şi prin dimensiune. Naşterea Pruncului e sărbătorită simplu, aproape cīmpeneşte, iar figurile personajelor par a nu se diferenţia ca vīrstă. Īnsuşi Pruncul are o maturizare intenţională. O digresiune extrasă parcă din nativitatea iconică. Cromatica e cea care dă undă unui neosimbolism tonic. Īn fundal recunoaştem, īn peisajul cu dealuri albăstrii, şi turlele unor biserici − chiar oraşul īn care pictorul īşi scotea şevaletul zilnic pentru a picta: Baia Mare. Soarele enorm, strălucitor acoperă cerul cu razele trasate geometric. Culorile limpezi, calde şi reci, īntăresc, parcă, ideea de sărbătoare. O operă vindicativă pentru interiorizarea mistică, dar originală prin nota ei de libertate ludică.
Pornind de la primul „Muzeu Orăşenesc”, īnfiinţat īn 1904 şi avīnd doar 15 lucrări originale, după ani şi ani de regrese şi pierderi, după frustrări financiare şi schimbări intempestive, pe care muzeul băimărean le-a suportat de-a lungul existenţei, trecīnd prin toate hachiţele politicilor, pīnă la urmă acesta şi-a conservat rangul şi stabilitatea. Achiziţiile şi donaţiile s-au īnmulţit, restaurările au īnceput să devină un act responsabil, iar desele expoziţii sunt şi ele o realitate ciclică. Astfel, s-a īnchegat un fenomen artistic unic, cu reuşite şi certitudini īntinse pe durata unui secol şi ceva.
Incredibilul ataşament faţă de aceast㠄transhumanţ㔠artistică a strīns, īntr-o perioadă scurtă, nume care au confirmat īn timp, sădind īn memoria locului, o genetică a continuităţii.
Sigur, etapele manageriale şi faptul că, astăzi, mai nou-īnfiinţatul „Centru Artistic Baia Mare” este o instituţie judeţeană independentă, europenizată şi extrem de vie şi de ofertantă vor fi, fără īndoială, o permanenţă spirituală a culturii noastre vizuale.
Ierarhizările şi eternizările operelor, reperarea lor, recunoaşterea şi prestigiul căpătat īn propriile culturi de primii artişti care au populat această remarcabil㠄Colonie” băimăreană sunt pagini ale unei coagulări unice īn arta noastră.
Baia Mare, acest notoriu „oraş al pictorilor”, nu este un punct pierdut undeva, prin cine ştie ce continent īndepărtat, ci un oraş pe harta Romāniei, aproape de noi toţi, un spaţiu īn care, de un secol şi mai bine, se īntīmplă evenimente concordante cu arta universală, dar cu un specific moral şi cultural care ne īndreptăţeşte să ne īnvingem aprehensivităţi nejustificate.
„Şcoala de la Baia Mare” a rămas īn conştiinţa romānească mai mult decīt un simplu concept, mai mult decīt o definiţie īncărcată de cuvinte pompoase şi stinghere. Ea a īnflorit şi a reīnflorit īn tot secolul 20, continuīndu-şi şi azi existenţa, vegheată de oameni admirabili, care i-au īnţeles rostul şi rodirea. Unul dintre aceştia este Tiberiu Alexa.
Īn īncheiere, se cuvine să amintesc numele pictorilor care figurează cu peisaje, portrete, nuduri, compoziţii, cīt şi cele cīteva nume care figurează cu lucrări de sculptură mică: Jįnos Thorma, Arthur Garguromin Verona, Leonhard Kober, Simon Hollósy, Elemir Hradl Holasy, Jeno Matcska, Bella Ivąnyi Grümwald, Andras Mikola, Stanislas Stuckgold, Sįndor Zeiffer, Oszkįr Nagy, Ipolit Strāmbu, Nicolae Stoica, Grigore Negoşanu, Dumitru Bāscu, Jugo Mund, Sįndor Szolnay, Oszkįr Nagy, Dįvid Jįndi, Tibor Boromisza, Traian Bilţiu Dăncuş, Csaba Vilmos Perlroft, Eugen Pascu, Geza Vida, Petre Abrudan, Mihai Cămăruţ, Tasso Marchini, Jean Al. Steriadi, Jozsef Klein, Jįnos Krezsan, Alex. Şainelic, Ilie Cămărăşan, Gabor Tőrős (sculptură), Mihai Olos, Jozsef Balla, Traian Moldovan (sculptură), Nicolae Apostol, Dorel Topan, Ioan Anghel Negrean, Carol Kondrak (sculptură), Peer Merloe.

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul