Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Nordul axiologic

        Adrian Niţă

Căderea regimului comunist a adus, pe lângă multe lucruri bune, şi ceva complet neaşteptat, şi anume degringolada valorilor. În România de azi, nimic nu mai e sfânt, nici adevărul, nici binele, nici, cu atât mai puţin, frumosul. Societatea noastră arată ca o ambarcaţiune navigând haotic pe apele tulburi ale vremii, lipsită complet de busolă. Degradarea spiritului critic face ca acum să se considere valori manelele, şi nu Mozart, ori Sanda Brown, şi nu Saramago. În aceste condiţii, meditaţia pe care o propune Ion Dur în lucrarea Cel de-al treilea sens (Iaşi, Institutul European, 2014) vine să reconsidere rolul criticului într-o încercare de repunere a valorilor (nu numai morale) la locul lor.
Critica gratuită, demistificatoare l-a vizat nu numai pe Eminescu, în activitatea sa ziaristică sau cea politică, dar şi pe Blaga ori pe membrii generaţiei ’30. Ion Dur arată cum parcurgerea volumelor de scrieri politice (volumele IX-XII din ediţia Eminescu, Opere) poate contribui la depăşirea atitudinii de protecţionism estetic prost înţeles şi la despovărarea lui Eminescu de lespezile mortificatoare ale mitizării. ,,Coborârea de pe piedestalul unei forme de obedienţă critică, desacralizarea acelor atitudini al căror zel mumificat au blocat exerciţiul hermeneutic al operei, decodificarea mai realistă a poziţiei ideologice pe care au exprimat-o textele publicate preponderent în Timpul, interpretarea mai nuanţată a gramaticii discursului publicistic eminescian sunt câteva din strategiile apropierii şi, în egală măsură, despărţirii de Eminescu” (p. 23).
Gândirea lui Blaga a oscilat de la început între aderenţă şi contestare. Limbajul său are strânse legături cu literatura şi teologia, astfel încât criticul ce doreşte să evalueze originalitatea discursului metafizic blagian simte apropierea de discursuri similare. De exemplu, în America se pot observa cel puţin cinci filozofi ai culturii cu un demers asemănător cu al lui Blaga (deşi nici unul nu a auzit de autorul nostru). În acest sens, ieşirea pe care o propune criticul şi istoricul literar Ion Dur este prin metafizica metaforei: conceptele blagiene au o natură metafizică, deşi nu sunt definiţii lirice. Gândirea se face prin analogie, în sensul proporţiei aristotelice. Cum termenii blagieni se prevalează de simbol, metaforă şi mit, această gândire filozofică primeşte o clară substanţă mitic-simbolică (p. 44). Această abordare metaforologică (ca să o numim în termenii folosiţi de Blumenberg) face ca performanţa blagiană să fie totuşi greu de egalat: el foloseşte limba naturală în discursul filozofic, ajungând să utilizeze ,,o atare limbă ca limbă filosofică. El a ambiţionat să ne dea, în cele din urmă, un fel de ontologie a metaforei, alături de care să pună în funcţiune şi o pragmatică textuală a acesteia” (p. 45).
Nici triada Vulcănescu-Noica-Cioran (ce însumează partea cea mai voluminoasă a lucrării lui Ion Dur) nu a fost ocolită de o critică prost făcută. Mai mult, cel mai vârstnic membru al grupului Criterion, Vulcănescu, a avut recent parte, într-un hebdomadar bucureştean, de (alt) text critic semnat de Alexandru Florian. Nu vreau să spun că interbelicii nu sunt de criticat, dar e bine ca atunci când o facem să subliniem nuanţele, să ştim să separăm grâul de neghină. Cum aceste pesonalităţi au avut şi calităţi, şi defecte, după cum au făcut în viaţa lor şi lucruri bune, şi lucruri rele, este necesar ca gândirea lucidă a criticului să ştie mereu să arate nordul axiologic.
Dat fiind faptul că în anii ’30 lupta dintre generaţii era cheia tuturor conflictelor şi principiul explicativ al tuturor evenimentelor, Vulcănescu rămâne actual prin analizele sale lucide făcute ideii de generaţie. Cea de-a şasea generaţie a României moderne, cum era considerată generaţia criterionistă, ce dorea o nouă orientare spirituală a României, voia să opteze pentru viaţa interioară. Astfel, în abordarea lui Vulcănescu, era evident ataşamentul faţă de viaţa românească autentică, născută şi conservată de mediul rural. În acest fel, crede Ion Dur, Vulcănescu reuşeşte să rămână un ,,spirit robust, mereu profund şi coerent cu sine, încrezător în biruinţa neamului românesc, având deopotrivă o morală a convingerii şi responsabilităţii, cu judecăţi şi atitudini necontradictorii”, un Vulcănescu ,,temperamental, al bunei relativităţi, cu îndoială şi măsură, un salahor al proiectelor «orientate spre Nord, singurul punct cardinal fix»” (p. 73-74).
Dimensiunea intelectuală a criticului literar, bine surprinsă în secţiunea a doua a lucrării, intitulată Sine ira et studio, este subliniată printr-o idee extrem de valoroasă: intelectualul este agentul cel mai lucid al conştiinţei şi discursului, rolul său nefiind atât cel de a fi altfel, sau de a spune adevărul tăcut de toţi, cât mai ales acela de a lupta împotriva formelor de putere (p. 181). Această  caracterizare a naturii intelectualului vine pe linia teoriei lui Foucault legată de cunoaştere (savoir). Raportul dintre putere şi adevăr se completează cu dimensiunea etică a dialogului şi comunicării, intelectualii fiind, sau aşa ar trebui să fie, marii maeştri ai adevărului şi justiţiei. Depăşirea relaţiei de subordonare în raport cu puterea (în special, cu cea politică) se face tocmai pe linia putere-cunoaştere, prin ieşirea criticului din starea de indiferenţă, prin refuzul alinierii şi compromisului. Dacă nu reuşeşte să fie în opoziţie faţă de (orice fel de) putere, măcar să aibă demnitatea de a fi independent în raport cu aceasta.
Mesajul lucrării lui Ion Dur apare astfel de o mare şi stringentă actualitate: criticul (nu numai cel literar; orice critic de artă) are locul său binemeritat în societatea românească actuală. Nevoia de critică literară de calitate este dată de degringolada valorică postdecembristă, de lipsa unei busole axiologice care să arate cititorului nordul axiologic al lucrărilor literare. Acest al treilea sens, ce vine să se adauge celui de-al doilea sens, al cititorului, şi celui prim, al autorului însuşi, este tocmai cel ce întăreşte cultura şi, odată cu ea, întreaga societate.

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul