Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Nume şi corp

        Adrian Mihalache



Numele unui om oarecare este solidar cu corpul său. În termenii semiotici, numele propriu este un indice, adică un semn care nu poate fi interpretat decât dacă este contiguu faţă de referentul său, este „propriul” acestuia. Cartea de identitate are, în afara numelui şi al codului personal, un icon, respectiv poza posesorului. Nici aceasta nu are sens dacă nu se află „la purtător”. Când mă prezint, întinzând mâna sau cartea de vizită, afirm explicit legătura între corpul care mă poartă şi numele pe care-l port. Numele de familie ţine de o istorie, cel de botez, de o personalitate. Aceia care se prezintă, indicând doar numele de familie, sunt fie foarte modeşti, pentru că acceptă să se înscrie într-o filiaţie, fie foarte mândri, pentru că se revendică de la o tradiţie. Cel care indică doar numele de botez se crede sortit unicităţii. Napoleon semna Bonaparte, cât timp a fost general şi prim consul, apoi doar cu iniţiala N, când s-a proclamat împărat.


Cel nesigur de sine îşi consideră numele derizoriu, de aceea caută acoperire sub umbrela unei bresle sau a unei instituţii. El pune profesiunea înaintea numelui, respectiv instituţia, în coada lui. Se recomandă ca „profesor Ionescu”, „inginer Popescu” „arhitect Georgescu”, „Gelu de la Externe" sau „Mimi de la Apaca".


Julieta lui Shakespeare credea că numele nu are nici o importanţă, doar el nu este „mână, picior, sau altă parte a corpului”. „Oricum ai numi trandafirul, el ar mirosi la fel de frumos” – argumentează ea, cerându-i lui Romeo să renunţe la numele de Montagu, adică la toată istoria care le sugrumă iubirea.


Platon ne-a învăţat, în dialogul Cratylos, că numele n-au nici o legătură cu lucrurile, ele fiind doar convenţii sociale, care permit desfăşurarea proceselor de comunicare. Totuşi, jocul cu semnele nu este lipsit de primejdii. Consecventă cu ideea că numele nu contează, Julieta o extinde la nivelul tuturor semnelor. Dacă „numele trandafirului” îi este indiferent, de ce s-ar feri de semnele exterioare ale morţii, având în vedere că acestea sunt ambigui, deci derutante? Logica ei este impecabilă, dar, din nefericire, periculoasă. Un savant matur, ca părintele Lorenzo, ar fi trebuit să ştie acest lucru şi să fie mai precaut în administrarea poţiunilor care dau simptome false. Se ştie doar ce a urmat.


Dacă Julieta credea că semnele n-au importanţă faţă de ceea ce ele „desemnează”, astăzi se crede, dimpotrivă, că doar ele au importanţă, nu şi referentul lor. O gândire care nu îndrăzneşte să se recunoască pe sine drept magică presupune că eliminarea semnelor disconfortante, prin obligativitatea limbajului „politic corect”, rezolvă de la sine orice probleme legate de tema acestui limbaj. Este suficient să-l numeşti pe grăsan „campion în greutate”, pe pitic „redus vertical”, sau pe negru „afroamerican”, că toate complexele dispar. Recitirea lui Shakespeare ar putea da de gândit adepţilor acestor metode.


Dacă numele este tipărit pe coperta unei cărţi sau dacă el însoţeşte fişierele diseminate în mediul virtual, legătura dintre el şi corp slăbeşte până la dispariţie. Numele uuni autor se leagă de imaginea lui corporală, nu de corpul lui real. Stendhal seamănă mai mult cu frumosul Fabrice del Dongo decât cu corpolentul Henri Beyle. Balzac a cucerit-o pe Evelyna Hanska prin stil, nu prin farmec. Când se vor întâlni pe malul lacului Neuchatel, se vor privi prin voalul textual ţesut de lectură.


Multimedia permite să-ţi construieşti acea imagine virtuală care se potriveşte cel mai bine textelor pe care le redactezi. Astăzi, un Cyrano de Bergerac – spiritual, dar urât – n-ar mai avea nevoie de un mesager atrăgător între el şi Roxana. I-ar putea trimite faimoasele scrisori prin e-mail, ataşându-le un avatar avantajos.

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul