Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Luxurianţa trăirii feminine

        Simona-Grazia Dima

Universitara orădeană Liana Cozea nutreşte, încă din studenţie, o intensă pasiune pentru descifrarea meandrelor ce compun profilurile, deopotrivă lăuntrice şi extravertite, ale unor scriitoare importante din literatura noastră. Ea a semnat pe această temă mai multe volume, între care Prozatoare ale literaturii române (1994), Cvartet cu prozatoare (1997) ori Confesiuni ale eului feminin (2005), care şi-au atras recunoaşterea lumii literare prin premii de prestigiu. Cel mai recent, Al doilea Eu, apărut la Ed. Cartea Românească în 2013, aduce în discuţie jurnalele a cinci autoare din generaţii diferite şi din epoci distincte ale istoriei româneşti, ordinea prezenţei lor în volum fiind cea alfabetică: Maria Rosetti-Tescanu-Cantacuzino-Enescu, Nina Cassian, Gabriela Melinescu, Ioana Em. Petrescu şi Alice Voinescu. Observăm că două scriitoare cu activitate semnificativă în epoca interbelică le încadrează pe alte trei din perioada contemporană.
Privirea exegetei urmăreşte cu atenţie crezurile artistice, dar şi lumea în care au evoluat diaristele, motivaţia lor artistică, dar şi impactul societăţii asupra existenţei şi gândirii lor. Capitolele dedicate Marucăi Cantacuzino, de pildă, reuşesc să pună în valoare o frescă mustind de viaţă, realizată cu „ochi sociologic” de o autoare foarte talentată, care s-ar fi putut ilustra mult mai consistent în câmpul literar, dacă în viaţa ei nu ar fi predominat mondenitatea şi istoriile dramatice de amor. Pe urmele aristocratei moldovene, Liana Cozea creionează în pagini aurifere o întreagă lume de boiernaşi scăpătaţi, ducând, de sute de ani, pe seama rudelor mai bogate, o existenţă parazitară, ruinată de viciul jocului de cărţi, de patimi, de indiferenţa faţă de propriii copii, crescuţi amorf şi la înghesuială, vegheaţi salvator doar de câte o dădacă înţeleaptă. În plus, familia Marucăi este supusă unui vechi fatum, tatăl şi sora ei fiind bolnavi, cu fondul genetic slăbit în urma unor traume ancestrale. Maruca însăşi, în pofida culturii şi talentului, nu-şi află pacea sufletească şi cade, la rându-i, pradă suferinţei psihice. Aflată mereu în căutarea iubirii, îl trădează pe George Enescu, alături de care se afla de 21 de ani, pentru Nae Ionescu, fiind părăsită de acesta şi livrată autodafării, dintr-o pornire distructivă ce o va face, pentru mulţi ani încolo, pacienta unor aşezăminte medicale. Vindecată tot de Enescu, iubită de acesta cu un simţământ suprauman, Maruca, al cărei profil e completat de confesiunile binevoitoare ale Alicei Voinescu, apare maculată de megalomanie şi mai ales de vina de a nu fi înţeles un mare artist, pe care nu l-a iubit şi l-a deturnat adesea de la arta sa. Autoritară, regală, cu privirea îndreptată perpetuu spre vaste zări, ea a avut marea carenţă de a nu fi putut totuşi vibra la genialitatea aproapelui său, compozitorul.
Analista ştie surprinde aerul caracteristic, savoarea fiecărui destin în parte. Bunăoară, decorul se schimbă radical odată cu „intrarea în scenă” a Ninei Cassian, al cărei jurnal vădeşte un joc persuasiv complicat (propunându-şi expres publicarea lui, poeta a operat varii modificări). Incontestabil talentată, dar şi dominată de ambiţie, Nina Cassian ia în serios toate comandamentele epocii proletcultiste, încercând să li se supună, suferă atunci când nu i se arată încredere din partea puternicilor politici ai zilei, deveniţi pentru ea veritabile autorităţi morale şi culturale (sic!). O anume clemenţă putem totuşi arăta. Poeta, scriitoare evreică, ridicată dintr-o etnie ameninţată şi persecutată, care suferise recent inimaginabile orori, manifesta în fond o dorinţă de afirmare similară cu a multor creatori din epocă. E de stabilit până unde mergea conformarea ei. Dovezi ale transgresării bunului-simţ sunt destule, iar Liana Cozea le aduce, dar tot ea, deşi remarcă invidia poetei faţă de confraţii „care reuşiseră mai bine decât ea să intre în graţiile Partidului” (p. 79), îi pune constant în evidenţă talentul şi vitalitatea. O vitalistă neînfrânată, aşa apare Nina Cassian, mereu aptă să reia viaţa de la zero, să se implice erotic, să-şi reverse optimismul, adesea exasperant pentru o conştiinţă lucidă. Însuşi acest hedonism, trăsătura ei cea mai reprezentativă, poate fi, credem, adus ca o explicaţie pentru lipsa simţului moral: satisfacţia egotică nu putea fi abătută de nimic, în urgenţa şi aspiraţia ei spre autosatisfacere cu orice preţ.
Eseista găseşte tonul adecvat şi atunci când îşi afirmă, despre jurnalul Ioanei Em. Petrescu, îndoielile privitoare la oportunitatea publicării acestuia. O înregistrare a suferinţei continue, destinată doar autoscopiei propriei fiinţe a unei scriitoare mistuite de o boală incurabilă, ar fi fost preferabil să nu fie dezvăluită – este opinia Lianei Cozea. Ea consideră apariţia acestei scrieri, monolog solitar care oglindeşte numai momente de criză şi deznădejde, drept o indiscreţie şi un deserviciu adus memoriei diaristei, exercitată exclusiv sub specia negativului, odată cu tăgăduirea propriilor daruri şi haruri.
Într-o stare de graţie este scris capitolul despre Gabriela Melinescu, al cărei destin, deşi făurit iniţial în suferinţă (atât în familie, cât şi în iubire), se luminează prin căsătoria cu un editor belgian trăitor în Suedia şi prin evoluţia în alte spaţii culturale decât cel românesc. Veritabile valuri poematice sunt rândurile închinate acestei autoare culte, vieţuind prin poezie, spiritualitate înalt filozofică şi nobilă prietenie.
În final, Alice Voinescu este surprinsă în originalitatea formulei diaristice alese: aceea de a se adresa soţului decedat, care o înşelase şi o torturase psihic. Este poate un element de feminitate iertătoare şi religioasă. Autoarea alege şi acum pasaje semnificative relativ la nedreptăţile suferite – îndepărtarea de la facultate şi încarcerarea, apoi instituirea, tot de către comunişti, a domiciliului forţat. Observaţiile sociale, verdictele emise de Alice Voinescu sunt impecabile, vizionare, probe ale anvergurii ei de cugetător.
Liana Cozea reuşeşte să transpună materialul vast al jurnalelor în sinteze subtile şi profunde ale unor destine ce nu au fost cruţate de grele încercări. Textura acestor condensate efigii este densă şi variată, monotonia este exclusă, graţie înţelegerii nuanţate a eseistei, neobosită în a depista detalii unice pentru fiecare eroină în parte.

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul