Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Poezie

        Laurenţiu Belizan

tangent soarelui

pielea este franjurată
tăietura adâncă
te spăl cu apă rece
sângele curge în fire răsucite
carnea pare un ochi bolnav de conjunctivită
corpul tău tangent la soare
mă chinuie ca pe Brâncuşi coloana

− ţi-ai schimbat linia vieţii/ de sus cineva priveşte strada ca entomologul un muşuroi de furnici/ ai putea să laşi batistele de hârtie pe crengi/ durerea ar rămâne atârnată ca un fruct necopt al mâniei/ trebuie să înveţi să mori în orice secundă

− sunt un copil care vrea să ştie cum arată soarele noaptea
uşor uşor încep să uit
trebuie să inventez ceva pentru golurile din viaţă
poezia creşte din mine ca unghiile unui mort
cu faţa vitrată
voi fugi
ca Rimbaud
de o frumoasă deşertăciune


silhouette

îţi trebuie forţă să rămâi singur
să-ţi îmbraci gândurile în staniol
dând culoare vieţii

întotdeauna ai de ales:
poţi face lumea mai acceptabilă
sau să te tolerezi pe tine – cel din afara ta

cu el nu ai aproape nimic de împărţit
poate corpul vesperal
adevărurile fruste – cruste ale minciunii
şi norii – pleoape zdrenţuite ale cerului
sub care înveţi cocorii să zboare

poetul scrie de multe ori închis în oglinda vorbelor
cu gândul la exhibările purificatoare
mi-aş dori să fiu mai degrabă chiromantul actelor ratate

sper că
oamenii nu sunt metastaze ale lui Dumnezeu
şi nu mă voi topi în întunericul umbrei mele
la capătul curcubeului există totuşi ceva


karaoke

pot să presupun că stâlpii de pe dig sunt ace înfipte într-o epidermă de elefant
nu pot să-mi închipui că ar putea tămădui cotul râului
nici că podul este un deget al oraşului pe care apa să-l muşte
când are o criză de epilepsie
un lucru este sigur
realitatea respiră altfel în tentaculele ficţiunii
ventuzele ei intră adânc scormonesc umorile
şi îmi amintesc brusc
dulapul aşezat pe uşa lipsă dintre camere
spatele lui dezmembrat prin care intram şi ieşeam
dintr-o lume în alta
apoi busculada de pe scări şi vioara unui lăutar gata să se facă arşice
ceata lui Kusturiţa prin oraş ca o coadă ruptă de salamandră

nu vreau să mă creadă cineva
aşa ar fi cel mai bine
aşa arbustul meu de goji ar putea creşte liniştit
şi nimeni nu va şti că am desenat odată un pom cu tot cu rădăcini

a urmat goana spre râu cu maşina de gunoi
în spate pianul legat fedeleş zornăia
din el sărind prin hârtoape sunete ca monedele aruncate peste umăr morţilor

pe dig a fost mai greu
frânghiile scrâşneau lăsând ghemotoace în betonul zgrunţuros
când l-am scăpat pe marginea râului în el a vibrat scurt vocea lui Armstrong
şi cerul părea un club de karaoke
de undeva din pereţii de piatră prinşi în plasă au început să iasă rădăcini
apendice articulate sensibile
apropiindu-se de noi
căutându-şi
fructele


punere în abis

avea branhii în locul ochilor
jur-împrejurul curgea în ele
lua durerea şi o folosea
mărturisesc asta cu un soi de infirmitate

trebuia doar să pună catargul şi camera începea să plutească
deasupra Amazonului
indigenii defrişau o palmă din selvă
pământul rodea doar trei ani
apoi plecau şi cântecele se auzeau până la noi
îmi spunea că uite de aia e nevoie de mai multe iubiri

nu-i păsa că animalele s-au zbătut înainte de a fi mâncate
şi cel mai frumos vers este „să fie lumină”
energia statică a rochiei putea iniţia combustia spontană
a celui care îi zărea bruioanele frunţii
Proust a scris despre Odette atâtea pagini
dar tot nu-mi dau seama cum arăta
un străin care a văzut-o i-ar face un portret-robot impecabil

şi totul face implozie
toate bucăţile acelea mici în care organizăm trecutul ca să-l putem depăşi
se depun în oase pe artere devin inele saturniene ale inimii
ca într-un ritual de iniţiere


liziera dintre linii

șina de cale ferată ar putea fi perna
care te aruncă în ziua când ai pus moneda
la capătul celălalt al traversei înmuiată în ulei ars
pajura semăna cu un desen al lui Copernic
metalul cald pierduse filigranul
cercul siluit de locomotivă −
ued al zilei

păpușile de plastic din vis
și matrița piesei găsită într-o floare de mină
stau în aerul tare de sub biută

băiatul cu uniformă albastră și beretă
are mâna stângă încleștată pe kalashnikov
umbra lizierei îi taie fața în fire de iarbă
salcâmii subțiri scrâșnesc prin firele vestonului

o drezină ar fi fost mai bună
ar fi spintecat altfel dogoarea
seria armei nu trebuia uitată
ar putea fi numărul de telefon
al călăuzei
care stă la picnic cu transfugii

făceau dragoste între vagoane
și l-au văzut
din ochi îi
ieșea plasmă
salcâmii o străpungeau
lumea se strângea
cu zgomot de țiplă
și gust de marțipan

dacă soarele s-ar învârti atât de repede
ca spițele unei roți rupte din osie
ai trece de ziua aceea
ca și cum n-ar fi fost


oniromahie

vine o vreme când te gândeşti la viitor
ca şi cum ai mânca boabe de struguri pe întuneric

soarele îţi răsare dintr-o rotulă şi apune în alta
începi să semeni cu desenele copiilor pe asfalt
te aşezi pe margine/ fumul de ţigară devine un laţ
de care se împiedică trecătorii

vine o vreme când nu mai încapi între noapte şi zi
umbra caută alt trup
ajunge la tine ca un melc traversând o autostradă


amnezia

valurile erau mustangi
mușcând zăbala ochilor
ai început să vorbești într-o limbă ciudată
secundele treceau scormonindu-ne trupul ca niște viermi

timpului i se făcu sete
din purgatoriul minții tale
se iese doar prin apnee

eram surferi în inima unui val
și iubirea era blândă ca un lup care doarme
efect secundar al unei false amintiri

toate cuvintele fac implozie
se adună într-un spot
lumina crește în cercuri
pleoapele se mișcă-n buiestru
curând lupul se va trezi


epifanie

te iubesc așa cum își iubește un deținut păianjenul
strivesc zilele le pun într-un colț al ferestrei
aștept să văd cum le mănânci
noaptea ies din tine fire lungi rezistente
ca niște gratii

umbra-mi ademenită
capul stă să-ntoarcă
trebuie să fii tare!
moneda lui Charon te arde în palmă

mi-ar plăcea să sculptez piese de șah din gheață
am juca până tabla s-ar umple de apă
luntrașul ne-ar urca la prora
orașele noastre au luat de-abia acum foc
Nero are alzheimer a uitat tot
nu mai știe nici măcar să se bucure
am rămas aproape singuri

i-au făcut o tomografie
în cap a rămas atât loc
încât ar putea intra lumea toată

acum știu!
ar trebui să-ți dau mai mult decât inima și ficatul
ca să-i fac loc lui Dumnezeu


călătorie spre interior

cu băieţii la o bere conceptele iau forma bulelor de pe marginea halbei
se măresc apoi dispar suflate de un copil
ca într-o fotografie developată în timp ce uşa se deschide din greşeală
vezi adevărul doar o secundă şi hârtia se înnegreşte

dacă o fărâmă din inima ta s-a trezit pentru mine e suficient
pe acolo pot intra trăgând albastrul cerului în fire

vei spune că suntem un apendice al absurdului
precum un poem perfect rupt în bucăţi şi mestecat în graal
dar hârtia poate redeveni pom
un pom cântând din rădăcini în urechile nopţii de cheratină
ştiu/ moartea dă dependenţă
trebuie să atingi măcar o dată coarnele taurului din Pamplona
numai aşa poţi avea acces la extazul pe care în această realitate îl ratezi
oricât l-ai pândi te prinde cu garda jos

şi dacă nimic din astea nu s-ar întâmpla
şi dacă gura ar ţine locul inimii
tot nu aş întreba „ce-ai face Doamne fără mine”
aş ieşi cu capul înainte din dragostea asta prin oamenii-oglinzi
până am rămâne doar noi doi
un lotru
şi Tenzing Norgay


pe aici nu se întâmplă nimic

duminica dimineaţă vânzătorul de la Bingo
nu vine lângă coloane
nu este nimeni să oprească liniştea
doar profesorul ros de cancer
coborât din blocul bălţat cu polistiren ca din cer
îţi povesteşte zâmbind că aproape a scăpat
răul este un bine iconoclast
şi banii curg fără zgomot pe stradă precum sângele în abatoare

accelerezi
parbrizul înaintează lent ţi se lipeşte pe faţă ca o mască
duminica la prânz
nu este nimeni să-ţi spele maşina de praf şi cheaguri

la periferie păsările cuibăresc toracele vitelor
privind cu teamă din spatele vertebrelor de şofran
în Antarctica s-a mai desprins un gheţar cât un cartier
aici ghioceii şi liliacul şi-au întins dezgolite gâturile emo în gerar

oraşul e cufundat în ceaţa ca de ambră
un geamăt surd creşte în cupola de aer lăptos
ca şi cum fiecare stradă ar avea glas
stropi stacojii cad de pe geamul unui lupanar

aş putea să-ţi povestesc multe
dar până ajung la tine cuvintele
noi suntem deja altfel
şi iubirea poate înţepeni ca un camion sub o pasarelă


invincibila

dacă la început a fost cuvântul
poezia ar fi trebuit până acum să intre în toate cotloanele
ca o pastă multicoloră în matriţa unui membru amputat
mască mortuar-vivantă a lumii
o lume androgină în care vulcanul krakatoa
ar disemina turbioane de versuri radioactive
minţi lichide revărsate într-un singur creier cu neuroni vârstaţi de litere
capabil să capteze lumina

dar cuvintele fug spre roşu
între ele rămâne inefabilul şi deznădejdea de a trăi
pur şi simplu


djuna

la început a fost zâmbetul
ca o rună
sau un lanţ de licurici
pâlpâind în pădure

ca atunci când vezi doar sfârşitul unui film
şi totul îţi e străin
nu înţelegi de ce actorii plâng
iar muzica este un val prea mic pentru surfing

urmează greaţa atingerii
şi cuvintele vin ca nişte termite
să te transforme-n muşuroi

rădăcinile de pe mal se întind mult în tine
absorb apa aurul şi amintirile toxice
ajung în frunze
apoi eliberate
goana după metal este în zadar
ar trebui treizeci şi trei de eucalipţi pentru un inel


eva(a)dam cu pisica-de-mare

33 seamănă cu două trupuri care fac sex apoi dorm
o să-mi spui că e prea puţin
mintea şi corpul se constrâng reciproc

nu contează că eşti pe alt meridian şi dorul nu te poate ajunge
chiar dacă tehnologia îl prinde uneori din urmă pe Dumnezeu
un lucru ştiu sigur
orice fac orice gândesc te influenţează
liberul arbitru făureşte versurile
într-o şerpuireaxismundi la care vor lucra pentru decriptare

mâinile îmi tresar uneori
încerc să găsesc ectoplasma repudiată în subconştient
să-ţi reconstitui faţa din arhitectura arcadelor descărnate pomeţilor ivorii
apoi harta neuronală ca a unui tablou de Pollock

absenţa ta creşte 1 2 4 8 16 32 64
embrionul pulsează
există un număr imposibil de reprodus aici acum
când doar acea tăcere prinde viaţă
cordonul ei ombilical este o coadă-spin a pisicii-de-mare
vine spre mine mă recunoaşte
înotăm
îi mângâi pielea fină
şi iubirea devine strategie de supravieţuire


La solitudine

savanţii au clonat urechea lui Van Gogh
scannerul urmăreşte precis curbura
lobilor inimii creierului
soarele a devenit o lumină oarecare pe cer
abia atingi vârful miilor de cuvinte
skipper pe un velier în ape fără maree

pe insulă din ramuri de sequoia cresc suflete
fructe de aer vrăjit ieşind unele din altele
atingând pământul

zilele-piranha pătrund în vene cave aorte capilare
distilate în penumbra crudă a vieţii altora
simt
ştiu că trupul tău este un gând al meu simplificat
şi sunetele din jur se hrănesc cu epiderma îngroşată
de sub călcâiul lui Ahile

mintea refuză vacanţe în Caraibe
efluvii frumos mirositoare
acolo delfinii se sinucid cu cinism de dragul artei pe nisipul alb
şi cuvintele stau în teci ca ghearele unei leoaice cu pui


cu tălpile goale

intoxicaţi de frumos mergeau ocolind voma zilei de ieri
el era un fel de Rasputin
îmbrăcat în jeanşi şi sacou negru
ea o divă de cartier
înaltă/ într-un cocon străveziu de feromoni
bombardat de o radiaţie cosmică a tristeţii

când se întâlneau axa pământului se înclina puţin
şi creştea al cincilea anotimp
palmele lor se căutau oarbe
fiecare deget purta alt nume
aer apă foc metal pământ
el sărea uneori într-un picior
şi striga din toţi rărunchii:
bughi mambo rag
şi trotuarul era o nicovală/ cerul un baros
sufletele deveneau pojghiţe de aur cu care poţi îmbrăca un grup statuar

plouă
privesc mişcările ciudate ale apei pe geam
mă apropii
te înfioară gândul că simt ce se întâmplă în tine
în curând vor reuşi să cloneze un mamut din permafrost

nu demult stăteam de vorbă şi lumea era o apă curgătoare
noi o bulboană
ceva/ oare ce?/ ne trăgea în sus şi în jos
ieşeam cu greu
sorbind neantul cu înghiţituri cuantice
ştiu/ pupila se dilată citind asta
mirarea se ridică precum un dirijabil cu prea mult heliu injectat în vintre
si mai este atingerea aceea numărată în pixeli
styluxul/ degetele atinse din întâmplare/ un tremolo în miez de noapte/

nimic nu e nou sub lună
Rasputin o ţinea de mână
şi toţi marinarii din Odessa nu ar fi putut-o trage
i-am spus:
nu mă fotografia/ nu-mi furaţi privirea!
adevărul suferă de un sindrom paranoid
de partea cealaltă nu e virtutea/ e libertatea
cântă-ne maestre!
striveşte-ne între cutele acordeonului
mugurii nu orbesc niciodată


plenitudine

fiecare secundă cufundată în styxul realităţii
smulsă somnului este un ac înfipt sub unghii
poate Ghilgameş nu voia să învingă moartea
doar să simtă implozia lentă a fricii şi poezia fermentată de lumină

în pleoapa visului mişcam obiectele din jur
simţind reculul şi depărtarea ca o personificare a dragostei
stringuri de cenuşă prinse în alveole albastre
decorau peretele de la intrare
deasupra uşii desenat în 3D
îmbrăcat în jeanşi tricou mulat pe corp şi pantofi casual
Dante mă ţinea de mână
am ieşit prin globul ocular
degetele lui încrucişate la spate mişcau întunericul ca pe un pachebot
orchestra cânta aproape de gheţar
de departe atingeam clapele pianului
corzile necorodate ale viorilor
ţinând soarele captiv în dovleacul scobit din vârful catargului

ochii tăi au intrat în REM
îţi aminteşti deodată fata cu braţe ca două arce de cerc
între degetele uşor depărtate scântei brodaseră o membrană de mamifer marin
cum apăsa pachetul de ţigări
îl şi ridica trepidând ca o rachetă înaintea decolării
fixându-l brusc în cerul palmei
cotul ei se sprijinea pe o carte
lumea întreagă dizgraţios de cuminte
nimic dislocat toată fericirea era la locul ei în adâncituri hexagonale
doar coperta neagră se înălţa cu evantaiul curbat al foilor
al doilea înveliş căzând neruşinat pe orizont

te trezeşti
oraşul este o cameră mai mare
podeaua un peisaj selenar
puterile telekinetice au dispărut sau poate nu
te mişti în aerul cu miros de miere
cobori treptele
urcăm
strada este un fermoar peste o rană
ne închidem în ea
câte poeme
atâtea copci
şi bani de argint pe ochii vremii

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul