Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Mirabila lumină

        Iolanda Malamen

Opera lui Silviu Oravitzan (n. 1941 la Ciclova Montană, jud. Caraş-Severin) s-a impus definitiv īn conştiinţa colectivă ca o construcţie al cărei caracter simbolic duce cu gīndul la rost, desăvīrşire, lumină, spiritualitate.
Biografia acestui exemplar artist conţine o sumă de perioade de zbucium şi de negare a convenţionalului factice, lungi perioade de iniţiere, directoratul galeriei Pro Arte din Lugoj, unde alături de alţi artişti, dezicīndu-se şi ei de limitele unor formulări perimate, a fundamentat ani mulți, printr-o răspicată īmpotrivire faţă de „glorioasele” cerinţe ale epocii (sfīrşitul anilor ’80), noi şi importante paradigme picturale. A călătorit mult, a vizitat muzee, a avut īntīlniri faste, zeci şi zeci de galerii occidentale i-au primit operele pe simeze, operele i-au fost răsplătite cu premii. Timp de doi ani (2000-2002) Muzeul de Artă Catolică din New-York i-a expus lucrări de pictură şi sculptură. Īn 2007, nouăzeci de sculpturi, basoreliefuri, desene, picturi i-au fost expuse īn spaţiul muzeal de la Klosterneuburg, Austria, şi alte peste o sută de lucrări tot īn Austria (la Viena), īn spaţiul Palatului Palffy; a făptuit „zidurile de lumin㔠de la Nicula şi Cluj (lucrări din lemn sculptat şi aurit) şi a expus īn aceşti ani, bineīnţeles, de nenumărate ori īn ţară.
Din această mirabilă trudă am ales, ca pe un miez concentrat şi mărturisitor, pictura lui Silviu Oravitzan realizată īn ultimele decenii. Ea reprezintă īntregirea sa sufletească şi spirituală, trasată cu exemplară definire simbolistică. „Luminează-mi īntunericul, luminează-mi īntunericul!” e rugăciunea ca o arsură a Sf. Grigorie Palama. Cu simbolistica ei izvorītoare, cu orbitoarea ei puritate, duhul luminii exprimă īn lucrările lui Oravitzan originarul şi atotcuprinde īn imagini şi mesaje ordinea şi cunoaşterea.
Motivul crucii invocat nu este numai o ilustrare teologică, duhovnicească, ci şi o „īmplīntare” prin mijloacele artei moderne, stăpīnită la superlativ. Conştienţa privirii care contemplă şi compară. Prin succesiunea repetitivă a simbolurilor, artistul recreează şi īntruchipează o formă extatică de reprezentare a voinţei de-a vedea. Memoria creştin-ortodoxă, pe care autorul o celebrează pe pīnze, lemn sau hīrtie, fără idolatrii chinuitoare, ci cu o precizie recurentă şi printr-o materialitate neconflictuală. Crucea, semn al Morţii, dar şi al Īnvierii, este īncărcată de lumină şi atinsă de sīngele Jertfei.
Centrul īncheagă şi īnmagazinează energii familiare şi este călăuză desăvīrşirii. El se umple de lumină īmplinind Creaţia.
Crucea şi dinamica ei expresivă! Crucea „primăverii veşnice”, a semnelor celeste, a „vegetaţiei paradisiace” sau a anluminurilor meşterite cu un lexic uimitor al liniilor! Concentrarea īncheagă şi reduce īntregul la lumină şi puritate. Spaţiul limitează, unifică şi dimensionează, „veşniceşte” auriul şi negrul ca axe ale memoriei şi „risc㔠genuine construcţii. Filigranate cu o rigoare uneori (ne)umană, aidoma unor geometrii incredibile de Ev Mediu, imaginile lui Oravitzan īnchină şi culorilor pagini de-o rară expresivitate: siene naturale, roşuri pulsatile, albastruri cereşti sau ultramarinuri abisale, variante de ocruri şi verziuri răspīndind mirosuri de vegetaţii. Doar auriul bizantin este aplicat aproape ritualic, şi el sună, cīntă, īncălzeşte şi luminează.
„Hainele de Slavă”, transfer şi reverberaţii de lumină, veşminte „lucrate” īn „broderii” minuţioase, poartă şi ele ca pe un simbol crucea, desferecată de păienjenişuri şi labirinturi, figurată īn varii elemente de uniune creştin-ortodoxă. Cromatica este fie de-o unicitate radicală (de exemplu, roşu sau ocru), fie de-o complementaritate tihnită de culori reci şi calde, printre care se strecoară nuanţe ritmate difuz. Sensul limbajului, substituit īncărcăturii culturale, īnglobează firesc sacrul, eliminīnd accidentalul. Trupul aurului şi intervenţia lui calmă, aromitoare şi mīngīietoare, sonurile acestei materii, subţirimea şi graţia foiţei de aur, īnsoririle care plachează pe lemn, pīnză, hīrtie, „zidind”, creīnd sau revărsīnd „ploi” de aur, īntemeiază un imaginar estetic şi etic extrem de personal, deşi, fără să forţăm apropierile, putem vorbi de artişti romāni cu care Silviu Oravitzan are un văz comunicant (Horia Bernea, Sorin Dumitrescu, Marin Gherasim).
Geometriile repetitive, asumate riguros, amintesc de lucrăturile de pe pīnzele portului şi iconografiei populare, iar seninul lor, de iluminare şi de sfinţenie, de logos īnvăluit de vocabule, de tonusul liturgic, sens al unor simboluri primordiale.
Mistica labirintului, caligrafiată armonios īn siajul ordinii universale, are īn centru ca temeinicie crucea, simbolizīnd calea spre mīntuire, spre revelaţie spirituală, după complicate „orbecăiri” labirintice. Oravitzan operează cu arhaicul pe care-l „strunjeşte”, revalorizīnd elemente care să-l apropie pe om de imaginea lui Dumnezeu. Impunerea unor simboluri esenţiale extrase dintr-un imemorial cosmic-religios īşi are ca sprijin capacitatea de (des)tăinuire, de stare celestă şi de pace. Tonurile sunt īmpăcate, sacralitatea, limpezimile, reluarea unor motive bizantine īncheagă īn modul īnalt al marii arte un imaginar ce şi-a desăvīrşit de-a lungul ultimelor decenii lucrarea. Aş asemăna pictura lui Oravitzan, fără riscul de a-i dezintegra unitatea şi asamblarea magnetică a stilisticii, cu o muzică ivită din imensitatea celestă şi pămīnteană. Centrul de greutate al picturii rămīne īnsă imuabil, iar peste fibra temperamentală a actului creator lumina invocă, cedīnd spaţii altei lumini. Astfel, ritmurile acestor complexe ţesături seamănă uneori cu „frīngerea pīinii”.
Īn pictura lui Oravitzan puritatea şi identificarea acestei  purităţi unifică şi intensifică emoţiile. Efectul erudiţiei hristice este īnsuşirea adevărului eliberator. Propriile trăiri şi experienţe spirituale integrează īn opera sa circuitul izbăvitor al luminii. Monodia semnelor nu complică īntregul, ci aduce cu sine o explicită descoperire a centrului, lăsīnd vederii crucea, „īndestulat㔠de lumini şi de certitudinea slavei.
Pictura lui Silviu Oravitzan conţine şi un consecvent echilibru ornamentic. Hrana, Potirul liturgic, elipsele, octogonul, hexagonul, ghirlanda de flori, caroiajul, anluminurile măiestrite cu bucuroasă trudă, iată semne şi esenţe din spiritualitatea teologică. Artistul le foloseşte compunīnd adevărate minuni de orfevrărie. Un aer de luminoasă sărbătorire supravieţuitoare īn toate ipostazele ei ortodoxe se īnfăţişează privirii. Crucea devine o cupolă solară, reflectīnd şi iradiind căldură şi lumină. Un alt spaţiu sacralizat este cel de pomenire a morţilor şi de trezire, firida pe care pictorul o imaginează īn tonurile monocorde ale urmelor gălbui de ceară brăzdate de trecerea timpului. Mica flacără umilă care arde, metaforă articulată a figurării tainei mīntuitoare, este semn al Vederii şi al Veşniciei. Picturile lui Oravitzan nu conţin goluri, nici semne şi sensuri mutante sau īnşelătoare, ele au ordinea īnsoţitoare de lumină, au o morfologie ziditoare şi sentimentul cosmosului.
Inepuizabilă īn scripturalitatea ei fără sincope, validīnd lumina şi interpretīnd cu fast energetic şi cu „blīndeţe” narativă sacrul, opera picturală a lui Oravitzan este amprentată de o aură profetică. Liniştea ei endemică şi pulsul ei stabil, dau putere construcţiei şi zidirilor neostentative, prin „denunţul” sacru, cel care a „fagocitat” impurităţile.
Declanşīnd īn privitor tentaţia atingerii suprafeţelor, impulsul de-a pipăi ţesătura incredibil de laborioasă şi de-a „respira” caligrafiile, picturile au uneori aspectul unor mozaicuri sau ale unor vitralii, prin ale căror labirinturi ermetice este centralizată şi conturată valoarea simbolică a crucii.
Ca laitmotiv, ca semn perpetuu, artistul a figurat crucea, simbol al răscumpărării oamenilor prin Hristos. Acribia cu care şi-a construit imaginarul arată că lui Oravitzan īi sunt străine rătăcirile stilistice, pictīnd cu siguranţa celui care contemplă şi meditează propriile căi locuite de lumină. Este sacrificiul care face ca lumina să nu fie risipită īn vanul unor metafore stridente.
Īntre pămīnt şi cer, īn faptul gestului pictural, artistul fabrică prezentul şi viitorul unei opere consacrate „luminii bune, ca rază izvorītoare şi ca revărsare de lumină ţīşnitoare de sus, care luminează din plinătatea ei...” (Sf. Dionisie Areopagitul). O certitudine că opera artistului, recunoscută de-acum şi comentată īn toată lumea, īşi are rodnicia īn sentimentul religios strămoşesc şi īn ferestrele pe care acesta le-a deschis cīnd a vrut să privească.
Despre sculpturi, desene, „lemnuri” şi alte bucăţi de materie atinse de mīinile meşterului Oravitzan, cu siguranţă, īntr-un text viitor.
Īnchei cu ceea ce conchide, īntr-un dialog cu Sorin Dumitrescu, Părintele Stăniloaie şi se potriveşte cu demersul artistului: „Īn Casa Tatălui, sunt multe lăcaşuri şi noi, ortodocşii, vom fi īn lumina cea mai puternică”.

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul