Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Eseuri sub semnul patosului

        Simona-Grazia Dima

Ana Dobre, critic şi istoric literar cu cinci volume publicate la activ, precum şi cu o activitate constantă în paginile unor prestigioase reviste, oferă în volumul său Litere şi sensuri (Târgovişte, Ed. Bibliotheca, 2013) o densă culegere de eseuri despre literatura română. Unora dintre autori le sunt dedicate nu unul, ci două sau chiar trei texte (Hortensia Papadat-Bengescu, Marin Preda, Mihai Eminescu, I.L. Caragiale, Camil Petrescu sau Constantin Noica). Aceştia intră şi în chimia unor demonstraţii comparatiste din volum; căci, trebuie spus, autoarea manifestă o vocaţie remarcabilă de comparatist – alăturările pe care le face vădesc o arie întinsă a lecturilor, curaj asociativ şi sunt adesea neaşteptate şi tulburătoare, precum punerea în paralel a lumii lui Caragiale nu doar cu aceea a lui Urmuz, ci şi cu grotescul ameninţător al unei povestiri de E.A. Poe. Marin Preda este asemănat cu I.L. Caragiale, cu M. Eliade, cu I. Creangă; H. Papadat-Bengescu cu Camil Petrescu, dar şi cu Proust, Stendhal sau Colette; Sadoveanu cu Paolo Coelho; Noica nu numai cu E. Cioran, ci şi cu Hermann Hesse. Unul dintre cele mai închegate eseuri ale volumului îi reuneşte pe Max Blecher, Mihail Sebastian şi Giorgio Bassani, ocazie cu care este luat în discuţie impactul nefastei terori a istoriei – sintagmă constant repetată – asupra evreităţii (devenită destin) a acestor scriitori. Foarte subtilă se dovedeşte eseista în a-i apropia pe Nicolae Iorga şi Mircea Eliade, maestru şi discipol situaţi într-o relaţie complexă, tensionată de o viziune distinctă asupra vieţii şi a istoriei: delimitarea de Iorga a lui Eliade s-a petrecut fiindcă maestrului îi lipsea tocmai dimensiunea metafizică, speculativă, care avea să facă substanţa contribuţiei eliadeşti pe scena internaţională a culturii. Procedeul comparatist lărgeşte, de fiecare dată, perspectiva asupra unei opere şi a unui auitor, creând o reţea de sugestii ce transgresează de multe ori spaţiul cultural românesc.
Pentru Ana Dobre, autorii devin veritabile personaje culturale, actori cu o viaţă sufletească prodigioasă, mişcându-se deopotrivă prin meandrele operei şi în lumea ceţoasă a istoriei. În acest sens, motto-ul său „Literatura este şi trebuie să rămână o întâmplare cu oameni”, rezultat din preluarea creatoare a unei sintagme camilpetresciene, îi caracterizează fidel demersul, unul ce nu pierde nicicând din vedere latura umană (lato sensu) a literaturii. De aceea, viziunea autoarei asupra actului literar şi a răsunetului său, una net axiologică, este, totodată, plină de căldură şi de un sănătos bun-simţ – bunăoară, atunci când ia apărarea lui Marin Preda, lovit de unii detractori, în perioada postdecembristă, pentru umila-i origine. Credem că exegeta are dreptate atunci când declară inacceptabilă denigrarea lui Preda pentru că „s-a născut ţăran într-o casă cu pământ pe jos” (p. 102). Nimic mai străin autoarei decât snobismul şi lipsa nobleţei în judecata critică: „Asta fac cei care mută accentele – mânjesc. Adevăratul dialog critic pleacă de la interpretarea operei” (p. 103). Necesitatea primatului operei, în orice dialog despre scris, precum şi judecarea laturii omeneşti cu intuiţie şi răbdare, printr-o atentă plasare în epocă, ni se par înţelepte, judicioase. Autoarea se întreabă: „Cât de «colaboraţionist» a fost Marin Preda? Ar fi putut evada din lumea în care trăia? Devierea discuţiilor de la problematica operei către denigrarea omului nu aduc niciun beneficiu literaturii române. Rediscutarea valorilor a devenit un prilej de eliberare a umorilor negre, a frustrărilor unora şi altora”.
Reţinem şi eseul închinat lui Al. Vlahuţă, al cărui profil, deşi înscris cu luciditate unei tranzitivităţi repetitive şi epigonice, mult în urma laturii reflexive a creativităţii superioare, revelează o perfectă intuiţie critică în clamarea superiorităţii lui Eminescu faţă de Alecsandri. Poeţii au adesea dreptate, căci, deşi a urmat replica lui T. Maiorescu, conform căreia poeţii nu sunt înzestraţi şi cu simţ critic, istoria literară i-a dat dreptate lui Vlahuţă, creator nu de prim-plan, dar totuşi poet, iar nu marelui critic!
La Ion Barbu este studiat raportul dintre livresc şi intelectualism, pe de o parte, şi senzorialitatea scripturală, pe de alta, topite sub larga umbrelă a metafizicii. Şi Ion Minulescu beneficiază de un nuanţat eseu în care este explicat modernismul său programatic, tentativa de a converti banalitatea vieţii în destin. Proza sa, neexplorată suficient, ar putea revela analizei un „Minulescu caragialian”. La Sadoveanu, autoarea distinge „fondul cel mai adânc al fiinţei naţionale”, dar şi rolul iubirii – de călăuză nu doar în procesul cunoaşterii, ci şi în abisul absolutului. N. Stănescu este prezentat ca un restaurator al poeticităţii, un platonician care reface „starea poetică, metaforică a cuvintelor originare” (p. 147). Gala Galaction îşi revelează profilul complex nu doar prin jurnal, ci, mai ales, prin prietenia de-o viaţă cu Arghezi.
Sintagma teroarea istoriei se aplică mai multor creatori, ce au încercat cu obstinaţie să-şi făurească un destin cultural. Dificultatea de a armoniza contemplaţia şi acţiunea, tentaţiile şi vocaţia explică drama unor mari personalităţi, precum C. Noica, dar şi N. Steinhardt sau Camil Petrescu, un veşnic revoltat. Aceeaşi tensiune, dintre istorie şi adevărul pur, spiritual, răzbate şi din lamentourile cioraniene, convocate prin pagini bine alese. Tema nebuniei conducătorilor, din teatrul ionescian, semnifică o „mutaţie, un semn al mişcării liniilor normalului”, într-o lume răsturnată.
Remarcabil în eseistica Anei Dobre este aliajul dintre cultură (chiar erudiţie) şi spontaneitate, dintre aspiraţia spre cercetare şi aplombul publicistic. Acesta din urmă derivă din miza etică a volumului, întruchipând patriotismul ardent al autoarei, cultul ei faţă de limba română şi de protagoniştii ei, oamenii de creaţie ai culturii noastre, deţinători ai unui har preţios pentru toate generaţiile.

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul