Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Poezie

        Rodian Drăgoi

REALITATE NĂPĂDITĂ DE IERBURI

va fi iarnă
nopți īn șir voi călători printr-o lupoaică albastră

tu cu tristețe vei spune:
„călătorul a ajuns dar sufletul său īncă mai umblă pe drum”

ziua va fi atāt de mică
īncāt va putea să īncapă īn cutia poștală

va ninge mult
īncă un poet va muri cu capul pe masa de scris

poemul abia īnceput va continua să se scrie singur
īn timp ce vai poetul va continua să moară


*

aud cum se clatină plānsetul plopilor
īntunericul fuge īnspăimāntat din cetate

şi eu citesc la lumina unui fulg de zăpadă

mama īmi scrie
că şi pămāntul de-acasă a īnceput să plāngă
şi cāmpia e tot o flacără verde

dar unde vreţi să duceţi urāţenia mea?
acasă vă aşteaptă atāta singurătate


*

tatăl meu a murit
īnainte ca eu să mă nasc

īn fiecare noapte visez un ţăran tānăr
care vine spre mine ca o lumină desculţă

nici acum n-am aflat cine e 

de fiecare dată mă trezesc
īnainte ca el să ajungă la mine


*

īncep să īnţeleg
trupul meu nu īşi mai aminteşte de mine
mama mă ceartă că am īndrăznit să īmbătrānesc
copilul meu īncă nu s-a născut
şi īmi trimite sfaturi pentru oblojirea tristeţii

anul trecut nu-mi mai vorbeşte de anul ce vine
amurgul mă bate prieteneşte pe umăr
şi īmi arată realitatea năpădită de ierburi


*

tu de mult erai dusă
dar forma cuvintelor tale
īmi chinuia sāngele
şi apa cu care deseori te īnveleai

acum īmi e frig
glasul tău altă pădure īncălzeşte


*

noapte de noapte
vorbesc cu fratele meu mort acum o mie de ani
nu de mult
stătea īntr-o grădină cotropită de trandafiri
şi mă tot ruga şi eu să mă duc
nu m-am putut ridica
eram greu ca pămāntul īmbibat de blesteme
dimineaţa m-am trezit
cu zăpada afară cāt gardul
şi eu īngropat
sub mormane de trandafiri īnfloriţi
mama atāt de rău s-a speriat
că i-a ţāşnit din gură un roşu trandafir
care a despicat satul īn două
de īndată oameni trăsniţi de mirare
au īnceput să īşi plimbe pe trupul meu
privirile ca nişte viermi hămesiţi
eu rādeam din toate puterile
apoi mi s-a făcut milă de ei
şi am vrut să le spun...

dar gura mea gura mea
īncet īncet se veştejea


*

trenul oprit undeva
īn cāmpie

şi mecanicul locomotivei certāndu-se
cu firul de grāu

ce nu ne lasă
să trecem


*

pentru că nu semănam
cu nici unul dintre ei
m-au prins şi m-au bătut
din toate puterile

te vom ucide
mi-au zis

faceţi cum vreţi
dar rogu-vă

lăsaţi-mă să termin
poemul acesta


*

doar iarba ce mă acoperă
este puţin prea tristă

īn rest... totul e bine


*

ploaia s-a terminat
de la fereastră privesc trecătorii
īn timp ce strada
īncepe să mi se usuce sub unghii

Adana continuă să plāngă
ghemuită īn ceaşca mea de cafea

acum mă uit la Adana
cu cātă grijă aşază
norii pe cer
şi mă bucur că tace

dacă ar deschide gura
ar īncepe să plouă


*

vecinul meu din copilărie
bătrānul care a trudit
la īncălţările atātor şi atātor
sute de oameni

nu a ieşit niciodată
din satul natal

prietenul meu din copilărie
cu care vara mergeam la scăldat
nu mai este
decāt o amintire plutind
precum un cadavru pe lac

din tot ce mi-a trimis
mama

la mine nu a ajuns
decāt coletul acesta
cu lacrimi

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul