Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Genoveva

        Constantin Arcu

Era o vreme īnchisă, cerul părea plumburiu, străbătut ici și colo de nori leneși. Am traversat parcarea presărată cu pietriș, pīnă am ieșit la marginea șoselei. Īn asfalt se vedeau denivelări și găuri, īncīt nu trebuia să faci exerciții de imaginație ca să-ți īnchipui că te afli īn Romānia. Peisajul semăna cu un milion de locuri din țară. Pe partea cealaltă de șosea se afla stația de autobuz īn care coborīsem cu numai cīteva ore īnainte. Nu mă hotăram īncotro s-o pornesc. Știam marketul din stīnga, numai că nu existau trotuare și te vedeai nevoit să mergi pe stradă și să te tot refugiezi printre scaieții prăfuiți de pe margine la trecerea fiecărei mașini. Īn partea opusă, la cīteva sute de metri, se distingeau niște clădiri mari, īnsă nu știam sigur dacă se găsea vreun supermarcato.
Īn stația de autobuz se afla o femeie cu o scurtă de fīș matlasat, albastru și ciorapi negri. Īși trăsese gluga peste cap și privea cu īndărătnicie scaieții de pe margine și miriștea care se īntindea pīnă spre cvartalul īn care locuiau madam Gina & familia. De aici se vedeau numai arbuștii īnșiruiți de cealaltă parte a miriștii, o fīșie īngustă de asfalt de-a lungul zidului ce īnconjura cvartalul de locuințe și acoperișurile maronii din tablă lindab. 
Am traversat strada perpendicular pīnă īn stație, intrigat de alura femeii care aștepta. Mai văzusem spatele acelei femei, nu puteam să mă īnșel. Mi s-a părut că și femeia mă privise mai īnainte, īnsă mă evita cu obstinație. De ce să se ferească de mine? Ori poate că, scufundată īn gīnduri, chiar nu mă văzuse, am presupus. Mi se īntīmpla și mie deseori să nu văd oamenii din fața mea, alimentīnd astfel bīrfa cum că sīnt fudul și nu-mi recunosc amicii. Īmi propusesem să trec pe līngă ea și să acționez īn funcție de reacția pe care ar fi avut-o. Dacă arăta că mă recunoaște, intram īn discuție după o sumară și parșivă scuză, precum că n-am observat-o. Dacă nu, treceam mai departe fără să dau vreun semn.
Apropiindu-mă, răsfoiam īn minte albumul cu figurile pe care le cunoscusem īn Ardea și, făcīnd o selecție rapidă, am tras concluzia că spatele aparținea nurorii doamnei Gina. Nu exista alt spate la fel de īngust și parcă ușor adus din umeri prin părțile alea de lume. Īn plus, avea picioare subțiri, peste care purta colanți negri, iar mușchii pulpelor se ghiceau pe dedesubt ca două perișoare. Nu putea fi vreo confuzie. Nu reușeam să-mi amintesc numele ei, dar treaba nu avea importanță. Un nume īncepīnd cu grupul de litere gi sau ge, din cīte reținusem. Mă distrasem să constat că īn casa aia cīțiva purtau nume īnrudite: domnul Gigi, doamna Gina, pe nepotul lor, țigănelul, īl chema Gino, iar pe tīnăra noră ceva cu Gine, Geneva..., nu, Genoveva!
Trecīnd prin dreptul ei, n-am reușit să mă abțin să nu īntorc privirea și atunci ne-am uitat unul la celălalt. Fără īndoială, Genoveva mă recunoscuse. Avea ochiul drept īnvinețit și umflat, īnsă īn privirea celuilalt ochi am ghicit că īncercase să evite... īntīlnirea. Era totuși prea tīrziu să mai īndrept lucrurile și am salutat dīnd din cap. Dacă nu mi-ar fi dat atenție, nu-mi rămīnea decīt să-mi continui drumul. Dar tīnăra și-a īnsoțit aplecarea capului cu un ciao! Un salut anemic, pe care īnsă nu-l puteam ignora fără riscul de a fi socotit nepoliticos. Ciao!
M-am oprit alături și Genoveva și-a īntors fața cabalină, cu pielea ca toba-ntinsă pe oasele proeminente. Īncercase să schițeze un surīs, īnsă i-a ieșit numai o strīmbătură anemică, iar eu m-am trezit īntr-o neplăcută īncurcătură. Cum s-o īntreb cine i-a stīlcit mutra īn halul ăla? Dar nici să mă prefac orb nu mergea. Cine mă scosese īn stradă tocmai atunci?
Genoveva īnțelese că voi continua să mă zgīiesc la echimoza aia mult și bine, fără să scot o vorbă sau să īntreb ceva. Pentru a scăpa dintr-o situație ce tindea să devină penibilă, tīnăra īmi spuse, arătīnd vag cu mīna spre vīnătaie, că s-a īmpiedicat și a căzut cu fața de capătul patului. Īncercă să zīmbească, īntrebīndu-se ce va spune Dragoș cīnd va veni acasă. El era īntr-o delegație pentru cīteva zile, nu știa precis pentru cīt, īnsă nu credea că vinețeala īi va trece atīt de repede. Asta era. Acum mergea la o prietenă dintr-o localitate vecină. Erau colege la serele de legume și-i ducea un geamantan, n-avea alte probleme.
Atunci am observat și geamantanul dosit līngă un boschet, alături. Un geamantan mare, negru, īn care putea fi īnghesuită toată averea unei tinere sărace. Īi pusese și un lăcățel, de formă. Genoveva īși mută iar privirea spre miriște și-și extrase dintr-un pachet o țigară Camel. Un pachet boțit de cīt fusese purtat prin buzunare, īnsă avertismentul era īncă lizibil: „Il fumo provoca cancro mortale ai polmoni”. Nu ai nevoie de traducere ca să pricepi despre ce-i vorba, dar cum să te pui invers? Īși aprinse țigara și trase adīnc īn piept. Nu eram cel mai potrivit om pentru a da sfaturi antitabac, de vreme ce duhănisem la greu ani īn șir. Și nu spun cīt mă enervau sfaturile astea pe atunci.
Nu reușeam să mă hotărăsc īn ce parte s-o apuc. Aveam senzația că īntīlnirea cu Genoveva complica lucrurile. Ceva nu era īn regulă, chiar dacă oamenii, dar mai ales femeile, cad deseori cu fața peste capătul patului. Cu timpul, dobīndesc o anumită īndemīnare la proba asta și numai ce le vezi cu ochii umflați și vineți, transportīnd vreun geamantan la rude sau la prietene. Se īntīmplă uneori să-l aducă īnapoi după o vreme, dar de obicei căderile peste pat se repetă, pīnă cīnd navetista īnțelege că nu are rost să se īnapoieze cu obiectul. Dar Genoveva părea să fie la prima deplasare, īncīt existau șanse ca valiza să mai fie purtată de cīteva ori īncolo și īncoace.
Īn timp ce prin cap īmi umblau alandala asemenea gīnduri, s-a auzit un zgomot greoi īn spate. Am īntors intrigat capul și, cīnd am dat cu ochii de fiară, am sărit ca ars. Cred că am scos și un țipăt de spaimă, nu știu precis. Imaginea era terifiantă. La cīțiva metri, un țigan solid, cam de 1,60 m īnălțime, chel și cu buze groase, ținea de funie un cīine uriaș, negru. Animalul avea ochii roșii și limba īi atīrna băloasă, printre colții de mamut. Nu purta botniță și se tot smucea spre noi. Mi-am amintit că mai văzusem bestia aia. 
Parcă apăruseră din pămīnt, nu-i observasem venind pe șosea. Genovevei părea să-i fi dispărut tot sīngele din obraz. Se trase īnapoi și īncercă să zīmbească. Nu-i ieși bine figura, era īnspăimīntată. Nu știu prin ce minune, golirea trupului ei de orice urmă de curaj a făcut să-mi revină mie sīngele īn instalație. Dintotdeauna am resimțit o teamă atavică față de cīini, iar cel de față era o fiară, īnsă n-aveam altă posibilitate decīt să īnfrunt bărbătește situația. Dacă īncerci să fugi, bestia te ajunge din două salturi și-ți sfīșie beregata cīt ai clipi. 
− Ciao, Genoveva, salută țiganul, rīnjind. Părea să nu observe spaima tinerei femei. Ai ieșit la o plimbărică, așa-i?
Tīnăra privi spre mine, ca și cum abia atunci m-ar fi observat. Și-a dat seama că n-am de gīnd să mă las pradă spaimei și se trase mai aproape. Dacă aș fi avut un pistol, n-aș fi ezitat să-l descarc īn fiara sīngeroasă, mai īnainte de a fi atacați. Nu știu de ce italienii nu interzic prin lege plimbarea prin locuri publice a jivinelor ce prezintă pericol. Sau poate exista vreo lege, dar acela nu avea chef s-o respecte, de unde să știu?
Genoveva īși mută privirea spre țigan.
− Ciao, bīigui, cu vocea pierită. Tuși apăsat, īncercīnd să-și recapete glasul și puțin curaj. Īși dăduse seama probabil că nu are altă variantă. Ciao, Milu, reluă, ceva mai articulat. 
Țiganul se uită la geamantanul de sub boschetul prăfuit și din nou la Genoveva. Pe mine nici nu mă băgă īn seamă. Mi-am dat seama că era individul din Brăila, fost campion la box, cum fusese recomandat de domnul Gigi. Sau antrenor, orișicīt, un profesionist al boxului. Și unul din locotenenții nașului Cristi. Mare figură și nașul ăsta, cum știa să adune īn jurul lui lumea bună. Unul și unul, parcă fuseseră trași la indigo. Numai la figuri se mai deosebeau, īn rest erau leiți, cu mușchii și apucăturile lor. Aveau un singur cusur: erau lași pīnă īn măduva oaselor. Fiecare purta un pistol la brīu sau o fiară de funie ori vreo cobră īn raniță. Dădeau dovadă de curaj numai īn gașcă.
− Lu’ Dragoș n-o să-i placă deloc asta, reluă Milu. Făcu un semn vag spre geamantan. Īl știu bine, ie pretenu’ meu. Lui nu-i place să-l trădeze careva sau să-i ieie din lucruri, că moarte de om faci. Să nu spui că nu ț-am spus...
Genoveva aruncă spre mine o privire deznădăjduită. Știam fiecare ce gīndea celălalt, acum nu mai avea nimic de ascuns. Īncercase să salveze aparențele, nu existau motive să i-o iau īn nume de rău. Fiara, cu balele scurgīnd, hămăi īnfundat de două ori, zbătīndu-se să scape din zgardă. Reușise să ajungă la un pas de noi și īncerca să se apropie tīrīnd țiganul după ea. Bestiile se balansau īntr-un echilibru precar, de care pe care. Dacă fiara reușea īncă un salt, putea să ne īnhațe. Țiganul īnsă căuta să probeze că are lucrurile sub control. Fii cuminte, Hanibal, īncercă să-și potolească animalul, ai mīncat cīt un porc, nu-ți ajunge? Dacă jegul de țigan nu era sărit de pe fix, atunci sigur o făcea pe nebunul, īncercīnd să bage frica īn noi.
− Nici mie nu-mi place, replică tīnăra, plīngīnd. Spatele slăbuț īi tresăltă după sughițuri. Asta nu-i viață, Milu. Īn noaptea nunții o dispărut cu amanta și s-au īntors după vreo două ore. Da’ tu erai acolo, ce-ți spun eu? Și crezi că Palmolivu nu i-o coace? N-o să-i ierte asta nici īn mormīnt, cīt īi el de Dragoș. Și ce-o fost īn sufletu’ meu, c-am vrut să plec atunci, da’ n-am avut ce face de mama Gina. Și uite că-mi īnvinețește și ochii, dobitocu’, asta-i lună de miere la mine...
Femeia īși scoase gluga, apoi īși șterse nasul cu un șervețel de hīrtie, pe care īl mototoli și-l aruncă la marginea miriștii. Țiganul īși trase cīinele mai aproape, asigurīnd-o că eu te īnțeleg, Genoveva, da’ tu nu-l cunoști pe Dragoș de cīt timp īl cunosc eu. Ăsta te găsește și-n gaură de șarpe. Iești femeia lui, așa că mai bine te-i īntoarce acasă, adăugă.
Abia īn momentul acela tuciuriul păru să mă zărească și mă fixă cu privirea. Tīnăra se opri din plīns și mă prezentă ca fiind o rudă de-a doamnei Gina. Țiganul ridică mīna dreaptă și īncepu să tragă de funia cīinelui. Eram īn ordine.
Rămași singuri, mi-am dat seama că nu găseam ce să-i spun.
Părea penibil să reluăm discuția și tot pe atīt de penibil s-o lăsăm baltă. Chiar nu-mi trecea nimic prin minte, cīnd am zărit cu bucurie autobuzul albastru. Intrase deja īn curba de la capătul șoselei. Autobuzul īnainta vertiginos, același Cotral care mă adusese și pe mine īn pustietatea asta. Genoveva apucă geamantanul și se pregăti de plecare. Īși săltă pe umăr gentuța maro, īn care ținea șervețele de hīrtie, telefonul mobil, țigările și bricheta. Cīnd autobuzul a oprit īn stație, Genoveva și-a īntors fața spre mine. „Ciao!”, spuse īncet, īncercīnd un zīmbet. I-am urat mult noroc. Cred că avea mare nevoie de așa ceva.

Fragment din romanul Măștile exilului, īn pregătire la Editura Cartea Romānească

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul