Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

DESPRE HYBRIS ȘI FAIR PLAY

        Gelu Negrea

Dacă exprimarea nu s-ar fi tocit prin exces de folosință, eram tentat să īncep acest articol cu propoziția: Simona Halep a scris istorie īn sportul romānesc! Și rareori cuvintele ar fi avut o mai deplină acoperire īn aurul performanței, trebuie să fim de acord cu toții. Pentru că, indiferent că ne pică bine au ba la lingurica māndriei patriotice, asta e viața și așa se prezintă realitatea ei brută: īn din ce īn ce mai puține ramuri și discipline sportive noi, romānii, cochetăm cu marea performanță, luptăm pentru succese fundamentale și marcăm borne veritabile. Neavānd acces la titluri, ne mulțumim cu victorii de etapă, cu calificări modeste, cu triumfuri fără ecou īn preliminarii consolatoare. Cultivatori de bucurii mici și mijlocii, ne-am pierdut astfel deprinderea de a ne bucura major, cu toată ființa și din adāncul sufletului. O dovadă? Īn urmă cu mai puțin de o lună am trăit cu toții unul dintre acele momente magice cānd o națiune īntreagă se conectase la tensiunea unui eveniment competițional de dimensiuni planetare. Turneul campioanelor la tenis de la Singapore echivala, mutatis mutandis, cu turneul final al campionatului mondial de fotbal din Statele Unite ale Americii, 1994, iar victoria Simonei Halep la Serena Williams era cam totuna cu bătuta de cofetar aplicată de tricolori formației Argentinei, fostă campioană mondială și etern aspirantă la titlul suprem. Vă mai aduceți aminte revărsarea de entuziasm care i-a scos pe romāni din case și i-a prins īntr-o fremătătoare horă a bucuriei atunci, īn acea miraculoasă și toridă vară americană? Cei care au trăit-o n-au uitat-o și n-o vor uita vreodată…
 Ce s-a īntāmplat īn aceeași Romānie iubitoare de sport și de glorie īn octombrie anul curent cānd Simona Halep a īngenuncheat-o pe cvasi-invincibila Serena Williams, eterna nr.1 mondial, adversara de care tenismana noastră se temea, justificat, cel mai mult? A fost, desigur, o adiere răcoroasă de satisfacție, a fost un puseu de orgoliu național, dar a doua zi au īnceput cārcotelile: ba că Serena n-a fost īn cea mai bună zi a ei, ba că americanca e bolnavă, ba că o doare degețelul de la membrul inferior stāng (dacă nu chiar cel de la acela drept…). Iar cānd, peste cāteva zile, īn finală, marea campioană de peste ocean și-a luat revanșa, bombănelile acrișoare s-au amplificat numeric, chiar dacă tot la fel, īn sotto voce.
 Din punctul meu de vedere, lucrurile stau īntr-acest chip și asemănare. Simona Halep reprezintă o apariție aurorală pe bolta sportului romānesc contemporan, dispune de calități remarcabile – lucru care m-a făcut să văd īn ea īncă de anul trecut o nouă Martina Higgins (am și scris asta la vremea cuvenită īntr-un Contre-pied…). Poate transforma īn mingi cāștigătoare lovituri puternice de dreapta, dar, mai cu seamă, le poate folosi ca „pregătitoare” pentru ucigașul lung de linie de rever, nu ezită să pună stopuri enervante și, nu o dată, decisive, are picioare bune, dezvoltānd o viteză ce devine prin ea īnsăși o armă redutabilă, este inteligentă īn joc și, cel mai adesea, se dovedește capabilă să-și impună atāt de necesarul autocontrol psihic. Īi lipsesc 10-15 centimetri și un plus de forță la primul serviciu. Cu īnălțimea nu se mai poate face nimic; cu serviciul īnsă, da. Paradoxal: cānd eficiența primei lovituri de īncepere a jocului va fi aceeași cu a celei de a doua, serviciul Simonei se va ameliora substanțial, iar șansele ei de a domina tenisul feminin mondial vor crește exponențial. Serena Williams n-a vrut doar să fie gentilă cānd i-a spus Simonei Halep că vrea să aibă o fotografie cu viitoarea nr.1 mondial. Numai că pentru ca acest lucru să se īntāmple mai e nevoie de ceva. Despre acest „ceva” vreau să mă ocup succint īn rāndurile următoare.
 Īn turneul de la Singapore, jocul rezultatelor a adus-o pe Serena Williams la māna Simonei Halep. Tenismana noastră o desființase pe americancă cu un neverosimil 6-0, 6-2, după ce o bătuse convingător și pe canadianca Eugenie Bouchard, calificāndu-se matematic īn semifinale. Īn ultimul meci din grupă, Simona trebuia să piardă cu Ana Ivanovici pentru a o elimina din ecuație pe Serena. Strategic vorbind, gestul era nu numai absolut normal, ci și de așteptat. Este ceva rău să eviți un adversar puternic, dacă īți stă īn putință fără ca prin asta să īncalci regulamentul de joc? Pus īn acești termeni, răspunsul la īntrebare e unul ferm și indiscutabil: nu, nu este. Simona Halep putea foarte bine să se menajeze puțin (foarte puțin, chiar) cu Ivanovici și ar fi scăpat de Serena și de dreapta-i mānie. Era īnsă acesta și un gest de fair play? Păi, să cugetăm oarece. La șah, de exemplu, se sacrifică voluntar o piesă pentru a obține avantajul necesar victoriei finale și nimeni nu pune problema lipsei de fair play a gestului. La fel cum, īn box, adversarii se evită o vreme pānă cānd staff-ul fiecăruia consideră că a venit vremea īntālnirii pentru cucerirea sau apărarea titlului mondial.
Dar mai e ceva, chiar dacă sună cinic: face parte – punctual  și, deci, obligatoriu – fair  play-ul din regulamentul de joc īn vreo disciplină? Nu. Este un principiu frumos și unanim acceptat, dar nu mai mult decāt atāt. Pentru fair play nici o echipă (de fotbal, de handbal, de rugby) și nici un sportiv nu primește un punct īn plus, după cum pentru lipsa de fair play nimeni nu este sancționat pe tabela de marcaj ori pe plan pur sportiv, īn general.
 La prima vedere, jucānd corect cu Ana Ivanovici, Simona Halep a comis un gest apreciabil de fair play. La a doua vedere, īnsă, a comis o greșeală strategică impardonabilă care, poate, a costat-o titlul la Singapore. Aș merge chiar mai departe cu logica nesentimentală și aș zice că, poate, nu din fair play Simona Halep n-a lăsat-o mai moale īn partida cu frumoasa sārboaică. Lăsați-mă să cred, chiar dacă greșesc, că la mijloc a fost un calcul rece, care s-a dovedit valid doar pe jumătate. Simona Halep a gāndit cu superbă īncredere sportivă, că o va putea īnvinge și a doua oară īntr-o săptămānă pe Serena Williams. Acel 6-0, 6-2 era un argument. Tentația unei asemenea superperformanțe a fost mai puternică decāt frica de īnfrāngere. Īn teatrul antic grecesc chestia asta se cheamă hybris și, īn general, se termină prost al naibii pentru eroii care-i cad pradă. Dar ce minune inegalabilă este teatrul antic grecesc!
 …Și mai era o variantă probabilistică de natură să stimuleze curajul sinucigaș al Simonei Halep: dacă o lăsa pe dinafară pe Serena și apoi pierdea īn finală la Caroline Wozniacki? Ei?! Īn sport, ca și īn viață, e mai bine să regreți că ai făcut un lucru, decāt că nu l-ai făcut, iar Simona știe bine asta.

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul