Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Nimic despre alegeri

        Ars Amatoria

Suntem dependenţi de televizor. Cel puţin eu încep să am nu regretul, ci nostalgia zilelor de pe vremuri, când pe parcursul a numai două ore, de la 20.00 la 22.00, Telejurnalul de seară se unea deseori, incestuos, cu Telejurnalul de noapte şi ăsta era tot programul tv zilnic. Când i-am spus asta în 1990 unui amic francez, socialist (socialist la Paris, nu aici!), nu m-a crezut, a zis că exagerez, că nu se putea aşa ceva. Ba uite că s-a putut şi lucrul acesta pe cei cu viciul lecturii ne-a ajutat enorm, căci nu ne uitam la micul ecran, ci ne uitam în cărţi. Acum, cum ajung acasă, deschid televizorul şi rămân pironit în faţa lui, deşi ştiu că e o tâmpenie. Simt cum, ca să zic aşa, mă „kitschizez”, sunt invadat de false valori, sunt atent la false probeme ş.a.m.d. Rareori, din an în Paşte, un film bun care să spargă monotonia kung-fu-ismelor, a telenovelelor, a show-urilor năcăjite de tip Ţociu şi Palade, a vulgarităţilor cu nişte prezenţe feminine aduse parcă şi mai dezbrăcate direct de pe şoselele de centură la statutul de, chipurile, vedete.
Mi se poate spune: „Dar de ce te uiţi la toate prostiile astea?”. Nu mă uit − a fost de-ajuns să privesc o dată sau de două ori ca să schimb imediat posturile ce le difuzează într-o veselie −, dar nici nu am multe opţiuni. Până şi pe canalele de filme documentare nu prea mai ai ce alege, plus că ele, emisiunile, se repetă exasperant şi ajungi să ştii, cadru cu cadru, cum a fost posibilă ascensiunea nefastă a lui Hitler într-un spaţiu care i-a dat pe Kant, Hegel, Beethoven sau ce animale populează rezervaţia Massai-Mara. Dau un singur exemplu: de vreo doi-trei ani, canalul History (nu Viasat History!), de la care te-ai fi aşteptat să trateze subiecte istorice de mare interes, programează în schimb şi-n neştire următoarele emisiuni: „Războiul depozitelor”, „Dinastia raţelor”, „Pe urmele antichităţilor” (nu ale antichităţilor romane sau greceşti, ci ale vechiturilor contemporane!), „E doar depozitul meu”, „Mini-unelte şi mini-profituri”, „Colecţia de la Count’s Kustoms”, „Vândut din nou”, „Camionagiii gheţurilor”, „Vânătorii de chilipiruri”, „Aşii amanetului”, ba chiar, colac peste pupăză, „Aşii amanetului din Louisiana” (!!!), de parcă telespectatorul român ar muri de curiozitate să afle ce se amanetează în acel stat american.
De fapt, urmărind programele posturilor comerciale româneşti, asistăm, fără să vrem şi fără a putea schimba ceva, la o vastă operaţiune de pervertire a gustului public, de care nu sunt străini nici patronii respectivelor trusturi media, pe care nu-i dă cultura şi nici sora ei, gramatica, afară din casă. „Spune-mi ce difuzezi, ca să-ţi spun cine eşti!” − s-ar putea parafraza vechiul nostru proverb. Zeul acestora, al tuturor slujitorilor kitsch-ului, este Măria-Sa Ratingul. Câte crime culturale nu se comit în numele lui! Iar urmările nefaste în educaţie, în chiar modul nostru de a fi ale acestei închinăciuni vor putea fi văzute nu numai în viitor, ci se văd deja de-acum.

Ars Amatoria
P.S.: Ziceam că nu voi pomeni nimic despre alegerile prin care tocmai am trecut. Şi totuşi, nu pot să mă abţin şi să nu remarc o mică, semnificativă gafă de transcriere de la România TV, în chiar săptămâna premergătoare primului tur de la prezidenţiale. Postul cu totul îndatorat dlui Victor Ponta a vrut să anunţe cu surle şi trâmbiţe, pe o burtieră cât un sfert de ecran, că „Pensia bugetarilor va creşte în 2014”. Numai că, din neatenţie şi grabă, anunţul a apărut sub forma „Penisa bugetarilor va creşte în 2014”. Vorba marelui actor Gheorghe Dinică într-o anumită împrejurare: „Să fie, oare, o premoniţie?”.

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul