Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

DRACULA UNTOLD (2014), povestea americană în culori româneşti

        Oana Bădăluță

Teritoriul românesc, platou de filmare pentru diferite producţii străine, a fost asaltat în ultimul deceniu de regizori europeni, americani, motivele fiind diferite: fie să facă uz de ideile neexplorate îndeajuns sau de istoria românilor prezentată mai cu seamă la nivel local, mai puţin cunoscută pentru zona outside, şi să creeze din acest ansamblu comerciale readaptări, fie să folosească spaţiile (diferite locaţii, oraşe, zone montane, studiouri de filmare) mai puţin costisitoare, în vederea filmărilor. De cealaltă parte a poveştii, pe lângă aşezarea, motivaţia şi funcţionalitatea spaţiului, se află subiectul ei, care poate fi explorat şi tratat diferit, în funcţie de intenţia, forma şi compoziţia (povestea) pe care regizorul doreşte să le prezinte publicului.
Recentă readaptare, Dracula Untold (2014) este story-ul american creionat în culori româneşti, povestea regizorului Gary Shore, care urmăreşte analiza şi interpretarea principalelor motive mitologice româneşti ale existenţei, experienţei şi finalităţii personajului multiexplorat DRACULA, dar şi prezentarea lor în pură variantă americană.
Personajul Dracula poate fi interpretat din două unghiuri analitice. Cel literar: Dracula, personaj literar creat de scriitorul Bram Stoker, cel  care a scris în 1897 romanul omonim, inspirat de legenda istorică derivată din (re)numele şi caracteristicile atipice ale subiectului Vlad Ţepeș (zis Dracula, Drăculea, Dragulia, Dracea), purtând la origine numele de Vlad Basarab al III-lea, domnitorul Ţării Româneşti, fiul lui Vlad Basarab al II-lea, zis Vlad Dracul; Stoker a păstrat şi a selectat în scrierea lui doar acele informaţii care puteau conferi elemente de mister şi groază: atrocităţile pe care le comitea Vlad Ţepeș. Cel istoric: Vlad Ţepeş, personaj istoric, cunoscut pentru pedepsele însângerate aplicate duşmanilor, cea mai cunoscută şi uzuală fiind metoda tragerii în ţeapă, creând astfel imaginea eternă a mortului-viu, aşezat în poziţie verticală. 
Întregul complex de trimiteri, de corelări ale personajului Dracula (personaj istorico-literar) cu entităţi ale mitologiei româneşti (strigoi − morţii vii, moroi, pricolici, tricolici) dau naştere unui personaj infinit analizabil, labirintic şi din ce în ce mai problematic, prin denaturarea adevărului ce s-a adâncit odată cu trecerea timpului, în ceea ce priveşte transformarea erou-tiran. Termenul de vampir, vârcolac, strigoi sau nosferat s-a consacrat în secolul al XVIII-lea şi prin ritualurile de protecţie folosite împotriva acestuia: folosirea crucifixului, a apei sfinţite, a usturoiului, străpungerea pieptului celui decedat cu un ţăruş din lemn, pentru a împiedica transformarea lui în strigoi. În ecranizare, Îngeraş, fiul lui Vlad, este salvat dintre ceilalţi vampiri noi, creaţi de călugărul Lucian, prin folosirea crucifixului. În plus, au fost solid construite bazele unui brand istorico-literar DRACULA, o crescândă piaţă de marketing dezvoltată în vederea susţinerii şi stabilităţii mitului DRACULA, emblemă românească, răspândită pe un cumul de arii, segmente de activitate, de proliferare: segmentul comercial (obiecte, lucruri imprimate cu imaginea personajului Dracula), segmentul istorico-literar, segmentul audio-vizualului (multiplele ecranizări construite în jurul controversatului Dracula au fondat un crez pentru fiecare variantă de poveste realizată pe scheletul acestui personaj istorico-literar). Analizând complexitatea personajului DRACULA, putem observa cu uşurinţă incredibila combinaţie dintre personajul mitic (prin corelarea cu mitologia populară românească), cel istoric (prin corelarea cu personajul istoric Vlad Ţepeş) şi cel fictiv (prin rezultatul contopirii celor două aspecte, mitic şi istoric). Ficţiunea a dat naştere diferitelor şi totodată neaşteptatelor readaptări ale poveştii construite în jurul personajului Dracula: Drácula (1931), Dracula’s Daughter (1936), Dracula (1979), Dracula II: Ascension (2003), Dracula III: Legacy (2005), Dracula 3D (2012), Dracula Untold (2014).
Regizorii americani au ales România (Europa) prezentând oglinda teritoriului românesc în poziţie inversă, rebalansată, reflectând în ea şi prin ea o ipoteză a mitului DRACULA în variantă contemporană: motivaţia şi transformarea lui Vlad Ţepeş în propriul străfund al fiinţei lui, aducerea la suprafaţă a mitologicului românesc, transformarea în ceea ce zăcea în interiorul acestuia, un demon, un răsculat, un domn total, un barbar absolut, un conducător de temut, un apărător sângeros, un vampir, Dracula.
Legenda lui Dracula este analizată pornind din adâncul ei, din profunzimea trăirilor personajului ce-l interpretează Luke Evans. Noua repoziţionare a poveştii în variantă hollywoodiană explorează eul domnitorului, interiorul, spiritul, cu toate pornirile şi pulsaţiile acestuia, scoţând la lumină, din om, animalul, fiara, monstrul, răul: „Uneori lumea nu mai are nevoie de un erou, are nevoie de un monstru” (Vlad). Filmul goleşte totodată personajul de rău, îi soarbe istoricul, prin construirea unei diferite reflectări în oglindă. Acţiunea se petrece în Transilvania. Conducătorul transilvănenilor este Vlad, zis Prinţul, „fiu al dragonului” (această apartenenţă este decodificată şi explicată astfel: fiu al dragonului, adică al domnitorului Vlad al II-ea, tatăl lui Vlad Ţepeş, acceptat în ORDINUL DRAGONULUI la 8 februarie 1431, Dracul fiind un termen derivat din cel al dragonului; dragonul având coada încolăcită în jurul gâtului, simbolizează viaţa unui cavaler sacrificată pentru salvarea unui om aflat în primejdie; pe medalionul purtat de cavalerii Ordinului Dragonului, deasupra dragonului se afla o cruce pe care scria în limba latină: O Quam Misericors est Deus („O, cât de milostiv este Dumnezeu”). Mila, iertarea, îndurarea, ştergerea păcatelor reprezintă constantele îndurării divine: „Dumnezeu te va ierta” (Mirena), „Doamne, dacă nu m-ai uitat, ajută-mă să mai rezist încă o zi” (Vlad).
Ca topos, sunt enunţate locuri din provincia românească: Castelul Dracula (Castelul Bran este atestat neoficial drept Castelul lui Dracula, deşi nu există dovezi ale şederii, cel puţin ale peregrinării lui Vlad Ţepeş prin acest topos); adăpostul Mănăstirii Cozia, înfăţişat în film drept o construcţie solidă, bine consolidată, ferită de paşi străini; Mănăstirea Cozia este aleasă de domnitorul Vlad ca loc de refugiu deoarece este ferită, retrasă, poziţionată departe în munţi, iar turcii, se presupune iniţial, ar ajunge mai greu în acel spaţiu; în plus, este un loc protejat şi protectiv.
Povestea se deschide prin punctarea forţei şi grandorii muritorului-domn al Ţării Românești Vlad Ţepeş, interpretat de Luke Evans, care, pentru a-şi apăra ţara, familia [sultanul cere tribut o mie de băieţi pentru regimentele de ieniceri, pentru Ungaria şi Viena, cu vârste cuprinse între 10 şi 15 ani (neformaţi)] şi viitorul (poziţia), încheie eternul pact cu Diavolul şi se apropie astfel de condiţia nemuririi.
Regizorul Gary Shore prezintă în 92 de minute o trecere-fulger dinspre moarte (rău) înspre nemurire (ne-rău), în ideea descoperirii în personajul filmic a unui bine morbid, a unei false salvări, a unui final distructiv, tapetând scenariul cu abundente trimiteri (cosmetizări) spre latura fantasy a ecranizării: locul în care se desfăşoară acţiunea, între munţi, pe întinderile dintre munţi, solemne spaţii fără de margini, care pot înghiţi şi susţine oştiri întregi (române vs otomane); ascunzătoarea vampirului, condamnat să străbată eternitatea clipei şi aruncat în întunericul grotei din muntele Dintele Rupt; denumirea muntelui („Dintele Rupt”) implică o spărtură în consolidarea structurii muntoase, o ascunzătoare, un mister, un loc de acces fără de ieşire, un spaţiu interzis; pactul din grotă, care transferă blestemul aruncat asupra vampirului asupra conducătorului românilor; sângele pe care îl gustă domnitorul este un sânge blestemat, negru, care invită şi forţează la o strânsă conexiune cu thanatosul; transformarea prinţului, domnitorului în vampir (compus dintr-un număr infinit de corbi violenţi, care vor nimici armata otomană); complexitatea personajului dual Vlad Ţepeş − DRACULA, (numismatică, funcţii, origini, apartenenţe, mitologic şi legendă, familie).
Apartenenţe şi funcţii: Vlad devine „fiu al dragonului”, apartenenţă care i se atribuie şi în film. Bram Stoker detronează imaginea domnitorului Vlad Basarab al III-lea (zis Ţepeş), transformându-l într-un personaj negativ, diabolic, înconjurat de o aură mitică; prima monografie veridică a domnitorului Vlad Basarab al III-lea este realizată de autorul Ioan Bogdan.
Mitologic şi legendă: Originea legendelor create în jurul domnitorului Vlad se regăseşte în scrierile saşilor, în gravurile săseşti din secolul al XV-lea, vestul Europei, care îl prezentau pe domnitor drept un monstru ce se hrănea cu organele interne ale victimelor şi cu sângele lor, comitea atrocităţi, după care îi trăgea în ţeapă sau le segmenta corpurile. De aici rezultă dubla personalitate, personajul în dublu, Vlad Ţepeş, domnitor al Ţării Româneşti, şi Dracula, vampirul; publicul a fost dintotdeauna captivat de alăturarea termenului de „vampir” unui muritor, în cazul de faţă fiind vorba despre Vlad Ţepeş; faptele reale împlinite de domnitor au împins misterul fiinţării acestuia până la paroxism, provocând renaşterea personajului istoric, prin intermediul unei naşteri a personajului de poveste. Familie: mama celor cinci copii ai domnitorului Vlad Ţepeş a fost Katharina Siegel, în film s-a numit Mirena/Mina; nu aflăm nici o corelaţie între aceste două nume, dar aflăm o potrivire în finalul vieţii acestora; în ecranizare, Mirena cade în gol de pe un turn al Mănăstirii Cozia, soţia lui Vlad, Katharina, s-a sinucis, aruncându-se în prăpastie de pe zidurile cetăţii unde era întemniţată familia domnitorului.
Prezenţa vampirului în peşteră (Dracula Untold, 2014) se face observată prin miros, rezultatul săvârşirilor acestuia: oase strivite, cranii-trofeu (aşezate/etalate în semn de autofelicitare, mândrie, pentru a-şi însemna locul-mormânt), vietăţi ce trăiesc numai în ascunzişuri, la întuneric (fluturi negri, lilieci), armuri sau obiecte distruse, străpunse, rămăşițe, fărâme din obiecte. Oamenii din partea locului avuseseră un semn premonitoriu, care funcţionează ca o avertizare: de patru seri călugării avuseseră acelaşi vis, în care li se arătase un om-monstru. Ziua în care are loc schimbul (viaţa lui Vlad Ţepeş, un dar încă intangibil), convertirea om-vampir, oferă două posibilităţi de interpretare: eternul vampir (dacă pactul era încălcat, dacă Vlad-vampirul gusta sânge omenesc până în momentul asfinţirii soarelui în cea de-a treia zi, avea să rămână blestemat pentru totdeauna) şi revenirea, reîntoarcerea la omul etern muritor (dacă pactul eşua); momentul convertirii: Paştele (moment definitoriu, simbolic, care la evrei explică eliberarea din robia egipteană).
Legătura vampir-sânge, om-vampir-sânge semnifică un pact care nu a fost definit în totalitate, nefinalizat, nefinisat: sub însemnul înfăţişării (putea rămâne un monstru pentru eternitate, caz în care nu exista un nou pact care să-i ofere posibilitatea eliberării din robia thanatosului), sub însemnul acţiunilor lui (hrană îi era doar sângele sub formă pură, sângele-băutură; trăia doar sub constrângerea întunecimii, iar teama cea mai adâncă era contactul cu argintul).
Metoda retragerii, a separării, a distanţării dintre teritorii, nu pentru a plănui un atac, ci pentru a-şi consolida poziţia, amâna lupta, a se pregăti, a proteja poporul, este aplicată atât în ecranizare, cât şi în plan istoric: Vlad se retrage în munţi, în interiorul Mănăstirii Cozia, iar în plan istoric, Ţepeş aplică tactica pustiirii domeniilor dintre el şi sultan, prin arderea recoltelor, otrăvirea fântânilor, şi a atacurilor nocturne.
Finalul poveştii este diferit în ambele situaţii: de casele evreilor moartea nu s-a atins, pentru că se respectase porunca lui Dumnezeu − omul-vampir a rămas vampir, prin încălcarea pactului (intervine condiţia întrupării şi fiinţării în alte vieţi, a reîncarnării, sub alte raporturi existenţiale: Vlad-Mirena, Vlad-Mina): „De ce să considerăm separate viaţa asta şi următoarea, când se nasc una din cealaltă?” (jurământ de nuntă, Vlad − Mirena).

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul