Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Alte „afaceri biografice” pe insecta

        Toma Grigorie

Poetul Anton Jurebie, după acel debut antedecembrist recuzat, de la „Litera”, a revenit târziu, insistent, cu volume de poeme anuale, la început, pe care le transcriem, pentru a profila un portret literar şi prin simbolistica titlurilor: Elegii distrugătoare (2003), filaj, românia, file de poeveste (2004), Descompunere, pe jumătate (2005), Ţara doamnei Circe (2006), Împotriva negrului total (2011), Afaceri biografice (2012), Subvieţuitorul (antologie) (2013), la care se adaugă ultima vară pe insecta (2013). În acelaşi scop, reproducem şi titlurile capitolelor acestei ultime cărţi, cu motto-urile însoţitoare, dovadă a lecturilor auctoriale extinse, în contrast cu izolarea autorului pe parabolica insulă insecta, situată între apele Dunării. Astfel, pentru ciclul şi edenul e o fermă, este luat un citat din Mircea Ciobanu: „Bine, Doamne, cu veşti despre oameni. Mult mai bine era fără veşti”; pentru ostrov. balade şi letopiseţe, din W.H. Auden: „fiecare în propria lui cuşcă va fi convins de libertatea sa”; pentru ultima vară pe insecta, vorbele lui Ezra Pound îi par poetului semnificative: „Eu am iubit o umbră şi o apă alergînd”, şi în fine pentru cuvinte pentru soarta copiilor păianjen, citează din Bob Dylan: „Speram să aud voci cît de cît umane”.
Putem deduce astfel că poetul, autoclaustrat într-un sat din Mehedinţi, uitat de lume, se simte solidar cu semenii lui pământeni de aici şi de aiurea, transmiţând semnale poetice persuasive, referitoare la tragismul vieţii sale şi al lumii contemporane, la pericolele posibile, de pe insula existenţială, denumită acum insecta, toponim cu largi semnificaţii, printre care şi aceea a unei ţări în derivă.
Deşi retras în cătunul lui, Anton Jurebie ne convinge, ca şi în volumele anterioare, că este conectat la vâltoarea vieţii actuale a fiinţei umane de pretutindeni, la „parada retro & defilări horror” (titlu de poem). Se pare că însăşi soarta Greciei îi stă în grijă, la care participăm împreună cu istoria terestră, perpetuu tulburată. Poetul avansează un avertisment cu iz retrospectiv, dar cu aluzii parodice la prezent, la globalizare; „roma e de partea ta/ dar cartagina poate oricînd să se clatine./ şi parisul e cu tine/ deja vorbeşte despre l’ile de france/ berlinezii visează la o bere rece/ în rodos/ dar se gîndesc şi la lesbos./ nu de perşi să te temi/ ci de fenicienii care vin/ deghizaţi în europeni” (grecia).
Poetul mehedinţean scrie o poezie directă în mare parte, cu transfigurări simbolice şi parabolice, construită în trend actual, cu o inertextualitate bogată, aparent ŕ la léjčr, fără a putea fi considerată o poezie facilă, prin faptul că incumbă şi o profunzime imanentă. Eroul liric este familiarizat cu viaţa pe bloguri, pe facebook, internetul îl scoate din ostrov purtându-l pe meridianele mapamondului, alături de muzica şi de filmele la modă, de actanţii lor integraţi în textul poemelor. Realitatea şi elementele aparţinând ficţiunii sunt bine asamblate, trecerea dintr-un palier în altul se face pe neobservate. Tonul ludic stă lângă cel grav fără vreo scrâşnitură de dinţi. Locul comun, evenimenţialul agrest nu se sfiesc să plonjeze în sfera edenului care, după alegaţia poetului, este şi el o fermă, precum anunţă titlul primului capitol al cărţii: şi edenul e o fermă.
Cartierele oraşului, recte ale Craiovei, sunt personificate în poem conturând alegoric o secvenţă dramatică a naturii provocată de zăpada târzie, trimisă de sus (care pe noi totdeauna ne găseşte nepregătiţi): „e începutul lui martie/ cimitirele de îngeri din lăpuş/ şi valea roşie/ sau craioviţa nouă, bariera vîlcii/ şi toată salba cetăţii/ vor sări la gîtul tău craiova/ îţi vor sfîşia mesh-urile” (poem în direct). În afara acestei ameninţări a troienelor care vor sfâşia mesh-urile, ochiurile plasei urbane, poetul avansează şi o îngrijorată pledoarie în favoarea poeziei deplângând faptul că „nu există legi pentru poezie/ poezia este în afara legii/ nu sunt legi care s-o apere/ şi nici legi împotriva ei”. Face, de asemenea, trimitere discutabilă la contaminarea poeziei noastre cu ingrediente străine: „...totul se importă/ piesele unui poem se fabrică în afară/ şi se asamblează aici./ fabricile noastre de poezie au dat faliment”. O teorie greu acceptabilă de realitatea poeziei noastre considerate printre cele originale şi reuşite ale lumii de astăzi.
În creuzetul biografismului şi al existenţialismului, condimente pe care le prelucrează liric, se întâlnesc toate întâmplările omenirii care sunt transvazate de autor din mixerul realităţii banale în cel al poeziei pe care o scrie imperturbabil „fără să întreb, fără să fiu întrebat/ oriunde şi oricînd”. Antonie Jurebie încearcă şi reuşeşte, cu un limbaj modern adecvat, să învingă tarele literaturii de consum din insula solitudinii sale, cu propriile arme, aşezându-se resemnat oarecum printre renegaţii satului românesc actual. O insulă insignifiantă, fără vreo urmă de celebritate, ci mai ales damnată: „nu e o insulă locuită de fantome glorioase,/ v-aţi convins, îţi vine să crezi că dracu,/ scos cu dibăcie la tanacu,/ s-a pripăşit la ostrovul mare/ doar într-un stadiu de renegare” (renegaţii).
Sunt etalate şi în acest volum „afaceri biografice” (titlul unei cărţi anterioare), reprezentate pastelat, metaforic, brodate pe fondul ţesăturii obiective. Atitudinile sociale sunt alegorice, dar uşor de transparentizat. În insula lui, în curs de dezintegrare, în torpoarea generală a duminicii triste, se ascultă totuşi hiturile la zi: „o parte din tine este în bucătărie/ tai ceapa mărunt/ şi plîngi, asculţi nicole atkins.// o parte din tine vorbeşte la telefon şi plînge,/ celline dion te cheamă în lumea ei./ priveşti pe fereastră/ (rihanna: nu fii proastă!)// termin-o se răsteşte whitney houston, dar nu te opreşti./ kylie minogue îţi face semne din ceaţă./ lumina se scurge pe obraji. aşa începe toamna” (după ora 4, cînd te întorci acasă). În siajul experimentării sale poetice, în unele poeme se supralicitează totuşi aceste trimiteri intertextuale, cât şi aşa-numita romgleză, care nu avantajează întotdeauna poeticitatea versurilor.
Anton Jurebie rămâne însă un poet adevărat, dotat, fiind un cartograf sensibil, spadasin cu mănuşi, se poate spune, dar suficient de tenace, al realităţilor strâmbe ale existenţei contemporane, al angoaselor noastre şi ale lumii întregi.
Cartea este însoţită pe coperta a patra de frumoase cuvinte de apreciere a poeziei jurebiene, semnate de Radu Aldulescu şi Nicolae Coande.
 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul