Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Epistolograful Nichifor Crainic. Contribuţii inedite

        Nicolae Scurtu

Bibliografia poetului, prozatorului, eseistului, jurnalistului, traducătorului şi memorialistului Nichifor Crainic (1889-1972) este însemnată, dar insuficient cunoscută specialiştilor.
Încercările de a sistematiza ceea ce a publicat Nichifor Crainic înainte şi după perioada de detenţie au fost sortite eşecului, deoarece biografii şi cercetătorii operei celui ce a scris arhicunoscuta carte Puncte cardinale în haos (1935) nu au cunoscut arhiva şi biblioteca acestuia, întrucât erau confiscate de Securitate, unde se află şi acum.
O sursă extrem de preţioasă, care poate să elucideze anumite colaborări la reviste, ziare, almanahuri sau altfel de publicaţii, precum şi la uzitarea unor pseudonime, o constituie literatura sa epistolară, cunoscută accidental şi, fireşte, parţial.
Nichifor Crainic a fost unul dintre cei mai însemnaţi epistolografi ai secolului douăzeci din literatura şi cultura română.
A întreţinut un lung şi incitant dialog cu familia, cu prietenii, cu unii dintre confraţi, români şi străini, cu instituţii de stat şi particulare, precum şi cu un apreciabil număr de teologi.
În orice epistolă a sa întâlnim informaţii de ordin literar şi cultural, care contribuie la înţelegerea cât mai exactă a epocii în care a condus una dintre cele mai occidentale publicaţii, revista Gândirea.
Remarcabile sunt şi epistolele, necunoscute până acum, pe care le trimite soţiei, Aglaia Crainic (1891-1946), şi, respectiv, fiicei sale, Fortuna Ioana Crainic (1921-1983), din toposuri geografice diferite − Bruxelles, Roma şi Sibiu − şi în care se confesează cu dezinvoltură, evidenţiind întotdeauna esenţialul.
Ultima epistolă, de aici, impresionează prin tragismul situaţiei în care se afla Nichifor Crainic înainte de a fi încarcerat mai bine de un deceniu şi jumătate.
Impresionează, însă, prin luciditate, prin înţelegerea mecanismelor sociale ale timpului şi, mai ales, printr-o detaşare, aproape neverosimilă, de cei pe care îi considera cei mai apropiaţi.
Epistola aceasta se constituie într-o autentică lecţie de demnitate umană în faţa vitregiilor, dar şi ca un strigăt de disperare într-o lume ce agoniza.
*

Bruxelles, 23 iunie 1927

Dragele mele,

Abia azi am răgaz să vă scriu două rânduri. De când am sosit aici, n-am avut nici măcar un sfert de oră liber, fiind hărţuit între şedinţele congresului1, între banchete, între vizite şi recepţii solemne şi între excursii.
E o mulţime imensă de scriitori de toate limbile şi din toate ţările, o adunătură dintre cele mai pestriţe cu putinţă. Curios şi interesant.
Între ei, ne strecurăm şi noi românii, eu, Bucuţă2, Beza3 şi Panait Istrati4 venit de la Paris şi trecut pe lista congresiştilor ca delegat al României!
M-am dus la biroul congresului şi am protestat: Panait Istrati, scriitor în limba franceză, n-are drept să reprezinte România.
Am făcut cunoştinţă cu o mulţime de scriitori: belgieni, francezi, cehi, sârbi, bulgari, germani şi mai cu seamă cu un poet din Portugalia, exilat de regimul politic de acolo, foarte simpatic şi talentat, dar muritor de foame pe aici.
Am pus oarecare delicateţe ca să-l determin să fie de câteva ori invitatul meu la masă.
Dintre germani, n-au venit cei pe care îi doream eu. Era greu din pricina relaţiilor încordate ce stăruie încă între belgieni şi germani în urma războiului.
Cel mai de seamă între ei e Wilhelm von Scholz cu care am făcut imediat cunoştinţă. Foarte simpatic, deşi la chip seamănă grozav cu Rotică, şi foarte mucalit.
Aseară, întorşi rupţi de oboseală dintr-o excursie, la Anvers, un port uriaş, am mâncat, noi românii, împreună cu el şi cu nevastă-sa, o nemţoaică foarte frumoasă şi prietenoasă.
Von Scholz e încântat că îi cunoaştem scrisul şi vrea să păstreze relaţii cu noi.
De Belgia ce să vă scriu? E o grădină imensă în care fiecare sat pare un fragment din Bruxelles ce parcă s-a răspândit în toată ţara asta minunată.
Nici nu-ţi vine să crezi posibil atâta exces de civilizaţie mai ales când vii aici din scumpa noastră ţigănie orientală!
Bucuţa pleacă azi la Paris. Eu mai rămân cu ceilalţi congresişti să particip la întreg programul de vizite.
Azi am pierdut primul tren cu care au plecat congresiştii la o localitate apropiată. Peste două ore am alt tren.
Aici nici un oraş nu e departe de Bruxelles. Într-o oră maximum ajungi unde vrei.
Ieri a fost singura zi frumoasă. Am putut ieşi în haină. Altfel plouă mereu şi e aproape frig. Lumea umblă îmbrăcată ca la noi când se desprimăvărează.
Am făcut bine că am luat toate hainele negre. Sunt un fel de transformist de dimineaţa până seara: când în sacou, când în smoking, când în frac. Nu strica dacă luam şi jacheta.
Tonul îmbrăcăminţii îl dau englezii şi noi, ăştia mai mici, trebuie să ne ţinem de ei.
Voi, îmi închipui că aţi ajuns bine la pensiunea braşoveană. Ninişor, tu n-ai uitat să iei cu tine şi pe ticălosul cela de pisoi mâncăcios şi alb? Cum îi place lui la Braşov? Face cu tine excursii pe sub munte? Să nu vă urcaţi prea sus ca să nu vă încălziţi şi să răciţi.
Ai tu, mămică, grijă de ei că sunt micuţi şi prostuţi! Ai vrea ca Nini să fie tot aşa de mâncăcioasă ca pisicul. S-o regăsesc grăsuţă şi mai frumuşică decât el!
Că dacă te-oi găsi, micuţo, tot aşa de slăbănoagă cum erai la Bucureşti, să ştii că nici nu mai vreau să fii fetiţa mea, ci iau pe pisică să fie ea fiica mea!
Dar tu, care eşti un „om seriosˮ n-ai să te laşi mai pe jos de pisic, nu e aşa?
Acuma vă pup, pe urmă vă sărut şi pe urmă iar vă pup şi vă doresc din suflet sănătate şi voie bună.
Al vostru tată,
Crainic

[Doamnei doctor Aglaia Crainic, Pensiunea Racoţi, Strada Nisipului de Sus, Braşov, Roumanie].

*

[Roma, 14 iulie 1934]

Scumpele mele soţii şi fiice,

Abia acum vă scriu fiindcă abia acum am o adresă mai stabilă: Hotel Regina Carlton, Via Vittorio Veneto, Roma, adică pe strada cea mai nobilă a eternei cetăţi.
Primul popas a fost la Florenţa, unde am găsit o căldură insuportabilă şi... nici un ban la bancă. Am lăsat dispoziţii să mi se trimită la Roma.
Azi e sâmbătă seară şi... nici pomeneală. De la Bancă ne spune că se poate să sosească chiar în două săptămâni. E o porcărie. Dacă n-aş fi avut prudenţa să iau cu mine cele 500 lire, am fi murit de foame.
Azi i-am isprăvit şi ne-am împrumutat la prietenii italieni. Toată vina e a Băncii Naţionale din Bucureşti. Eu am uitat să-i expediez de acolo telegrafic. Luaţi aminte deci.
Trenul cu care am plecat noi are vagoane de dormit până la Jimbolia, mai exact până la Timişoara. Dar are un vagon de persoane direct până la Ventimiglia. Îl schimbaţi chiar în Iugoslavia cu alt vagon ce se ataşează pentru Roma.
Trebuie să vă luaţi ceva provizii de drum căci altfel prin Iugoslavia riscaţi să crăpaţi de foame. Nu e vagon restaurant. Numai la Subotiţa, unde trenul opreşte un ceas şi jumătate, puteţi lua masa de prânz la restaurantul gării.
Ai grijă dragă Liţişor să nu faci ca noi: adică să ai neapărat dinari la tine şi lire italiene în monede convenabile.
La Roma e căldură de asemenea insuportabilă. Dragoş5 umblă pe stradă în cămaşă, ceea ce nu pot face eu. Italienii ăştia sunt cam ceremonioşi, cu toată arşiţa ce-i bate în cap şi în spate.
Adesea nu poţi ieşi din casă. Numai seara adie un vânt mai răcoros dinspre mare.
Nu vă scriu acestea ca să vă îngrozesc, ci ca să fiţi prevenite. Camera pentru o persoană costă 26 lire plus serviciul. Masa la restaurantele modeste cam 10-12 lire de persoană. Vizitatori sunt puţini. Şi la Florenţa şi la Roma am găsit hotelurile cam goale. Nu mai e aglomeraţia din toamna trecută. Pentru orice eventualitate, e bine să ai bani mai mulţi.
Lucrurile, pe cât ne-am uitat în treacăt prin vitrine, sunt convenabile ca preţ.
Până acuma n-am avut nici o zi liberă. Abia mâine duminică. Şi nu ştiu ce să facem cu ea. Ne-am duce la mare, la Ostia, dar nu ne ţin curelele fiindcă n-avem bani suficienţi.
Mi s-a oferit ospitalitate destul de largă, dar eu am refuzat-o din anume motive. Toată lumea pe care o văd sau o revăd e foarte drăguţă cu mine.
Nu sunt sigur, dar poate că va trebui să lipsesc o vreme din Roma. Voi să-mi telegrafiaţi neapărat ziua sosirii. Dacă n-oi fi eu, vă primeşte Dragoş care e fermecat de ce vede şi supărat că arşiţa nu-l lasă să umble.
Tare vreau să vă văd pe amândouă căscând ochii la grandorile fără asemănare ale Romei, într-o admiraţie leoarcă de năduşeală!
Vă sărut cu dor nespus şi pun punct acestei scrisori fiindcă acum, la 7 seara, am o întrevedere.
Al tău soţ şi tată,
Crainic
[P.S.]
Nici nu ştiu în câte e azi. Socotiţi şi voi după ziua primirii. Hotel Regina Carlton, mai pe scurt Regina, Via Vittorio Včneto sau mai pe scurt: Via Včneto.

[Madame Aglaia Nichifor Crainic, Strada Polonă, nr. 38, Bucarest, III, Roumanie].

*
Sibiu, 16 oct[ombrie] 19446

După arestarea mea

Trebuie neapărat să vă întoarceţi la Bucureşti pentru a nu pierde casa. Se poate întâmpla ca, văzând-o pustie, s-o confişte. Altfel, locuinţa familiei nu se confiscă.
Problema apartamentului nostru
Indiferent dacă voi fi sau nu condamnat, excluderea din Universitate pare un lucru sigur.
Deci, apartamentul nu se va mai achita din ratele lunare ale salariului.
În cazul acesta, pentru ca duşmanii mei să nu găsească în datoria la Casa Corpului Didactic un pretext de a ne lua locuinţa (fiindcă actul de proprietate nu-l avem, nefiind achitată datoria) trebuie făcut tot posibilul spre a o achita.
Veţi proceda astfel: 1) Suma strânsă din depunerile mele lunare (3000 lei), care acum trebuie să se ridice la peste 70.000 lei, se va vărsa în contul datoriei apartamentului, printr-o cerere către C[asa] C[orpului] D[idactic].
2. Veţi vinde unul din tablourile Petraşcu. Vor avea preţ din ce în ce mai mare. Pentru stabilirea sumei, veţi consulta pe Marius Bunescu şi pe Costică Lindau. Tot astfel pentru găsirea amatorilor.
Nu sunt tocmai în curent, dar cred că pe un singur tablou veţi lua minimum 300-400.000 lei, pe care îi veţi vărsa la C[asa] C[orpului] D[idactic].
3. Cea mai bună soluţie pentru procurarea banilor e asta: La depozitul de hârtie Martinescu-Oprescu din str[ada] Academiei (numărul în cartea de telefon) am hârtia Gândirii, text şi copertă care a costat 800.000 lei. E integral achitată. După preţul oficial de azi, ea face 1.200.000 lei. Se poate vinde, dacă nu cu acest preţ, cel puţin cu un milion.
Adeverinţa cum că hârtia e în depozitul Martinescu-Oprescu se găseşte la d[omnişoa]ra Penciulescu, administratoarea revistei, ea locuieşte în str[ada] Arionoaia (nu ştiu ce număr).
Vinderea acestei hârtii e soluţia cea mai bună pentru achitarea casei.
Bani de încasat
1. Salariul meu de la Universitate pe august şi septembrie, a[nul] c[urent].
2. Indemnizaţia de la Casa de pensii a scriitorilor pe august şi poate şi pe septembrie, a[nul] c[urent]. Vă veţi adresa la d[omnul] casier Lungu, Casa Asigurărilor Sociale.
3. La finul V. Sârbu – 21.000 lei
Cum nici tu, soţia mea, nici tu, fiica mea, n-aveţi nici un fel de sentiment bun faţă de mine, să faceţi bine să nu vă interesaţi absolut deloc de soarta mea.
Nici să nu încercaţi să veniţi la închisoare, fiindcă nu vă voi primi. Veţi proceda în viaţa voastră după capul vostru, ca şi cum eu n-aş fi existat.
Dumnezeu să vă lumineze!
Nichifor Crainic
[Pentru Lizzi şi Nini].

Note
• Originalele acestor epistole, inedite, se află în biblioteca profesorului Nicolae Scurtu din Bucureşti.
1. Participa la şedinţele Congresului P.E.N. Clubului din 1927, care a avut loc la Bruxelles. A se vedea, în acest sens, studiul lui Emanoil Bucuţa – P.E.N. Clubul român în Pietre de vad. [Volumul 1]. Bucureşti, Editura Casei Şcoalelor, 1937, p. 202-229.
2. Emanoil Bucuţa (1887-1946), poet, prozator, jurnalist şi traducător. Autorul cărţii Pietre de vad, care s-a publicat în patru volume.
3. Marcu Beza (1882-1949), poet, prozator, eseist, critic literar şi folclorist. A funcţionat o lungă perioadă în diplomaţie.
4. Panait Istrati (1884-1935), publicist, romancier, memorialist şi traducător.
5. Dragoş Protopopescu (1892-1948), poet, prozator, dramaturg, eseist şi un excepţional traducător din literatura engleză.
6. Plicul nu conţine sigiliul poştei. Epistola a fost trimisă printr-o persoană de încredere. În acel moment Nichifor Crainic nu se predase autorităţilor.

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul