Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

„SÂNZIANA ȘI PEPELEA”, CA BROADWAY-MUSICAL Ŕ LA BALCANI

        Eugen Cojocaru

Bănuim că puțini mai știu, astăzi, textul piesei scrise de Vasile Alecsandri, care a avut premiera la Iași, în 1881 – el a numit-o cu mândrie, în acea optimistă Epocă de Renaștere a României, „feerie națională”. Oricum, varianta prezentată în premieră, stagiunea 2014-2015, la Teatrul Național Cluj are în comun mai mult numele personajelor. Ce ne poate spune nou sau ce poate atrage adulatorii contemporani ai erei glorioase a internetului și smart-phone-urilor ultraperformante la un vechi basm specific românesc transpus pe scenă?! Rețeta a fost găsită și pariul aproape imposibil a fost câștigat de regizorul Alexandru Dabija.
Scena e organizată simplu: un eșafod uriaș pe rotile și fiecare din cele patru laturi ale sale reprezintă, „abstractizat”, o altă locație din periplul personajelor. Restul e și el „sărăcăcios” – aluzie, probabil, la vremurile în care trăim: pe margini, jalnici copaci desfrunziți simbolizând „seceta” și un fundal ce potențează atmosfera crepuscular-amenințătoare cu o pânză imensă pe care tronează apocaliptic siluetele negre ale ruinei unei biserici și alți copaci descărnați, totul scăldat într-un albastru siniliu, ca într-un film de groază. Efecte maxime cu mijloace minime, ce pun în evidență calitățile scenografului Cristian Rusu.
Ne-am fi așteptat la o „actualizare” în forță a temei, a personajelor, dar regizorul n-a vrut ori nu a găsit „butonul” cu funcția respectivă... Dacă Alecsandri și marea pleiadă de gânditori și creatori români văd sacrul și măreția miturilor, a basmelor și personajelor autohtone, Dabija merge pe linia impusă de Caragiale – „văd enorm și simt monstruos”, continuată în ultimul timp de Lucian Pintilie, ce se rezumă la caricatural, derizoriu și rizibil în lumea românească.
În consecință, satul e format dintr-un preot beat și nevrednic – rol bine conturat de Cristian Rigman, secondat de niște cotoroanțe rele și setoase de omor (și umor!), numai să vină odată ploaia prea mult așteptată. Ba, între ele, ca un fel de bau-bau post-modern, identificăm și două-trei babe „cu barbă” pentru a completa panoplia mijloacelor „șoc&baroc”! Pepelea – Matei Rotaru conturează subtil un tânăr abulic de azi, mânat mai mult de „chilipirul” ivit, decât de proprii imbolduri înălțătoare, cum e el cam iubitor de lenevie și somn. Norocul „mâinii” fetei de împărat îi este mai mult impus de cea care îl crește, Baba-Rada Vrăjitoarea – Miriam Cuibus își etalează cu dezinvoltură repertoriul actoricesc (și Zâna lacului) – și Zânele aduse de ea. De aceea, spune el la început și la sfârșit, trezit, de fiecare dată, din mahmureală, că „a visat toate astea”! E singurul mai „ancorat” în realitate, vizibil inspirat din cunoscutele „beizadele” de bani gata de la noi. Sânziana – Anca Hanu/și Baba Catrina, Zână − e fiica răsfățată a lui Papură-Vodă într-o țară ușor identificabilă: plină de intrigi, lăcomie și furturi, aflată și la cheremul sfetnicilor, decăzuți și ei din „rolurile” avute o dată: Păcală – Adrian Cucu și Tândală – Romina Merei/și Baba Gheorghița, prezentați ca doi consilieri papali „bine unși”, care se „evidențiază” ilar prin specific „ardelenesc”. Nu e de mirare că, pe acest „tărâm”, nimeni nu vrea să se privească în „Oglinda Adevărului” – un dar al Babei Rada-Vrăjitoarea!
Conform viziunii regizorale, primează anecdoticul și „poanta punctuală” fără reverberații matriceal-arhetipale sau contemporane: Pârlea-Vodă – Dragoș Pop, Lăcustă-Vodă – Cătălin Herlo, Zorilă – Miron Maxim/și Paharnicul, Murgilă-Crai – Silvius Iorga/și Statu-Palmă-Barbă-Cot, Stolnicul sunt ceilalți pretendenți la mâna Sânzianei, niște scorțoși flăcăi ardeleni lipsiți de umor și amarnici de harnici, ce se opun cu stilul lor moldovenescului sprințar, neserios și zeflemitor din „tabăra” lui Papură-Vodă – savuros interpretat în tușe groase de umor de Radu Lărgeanu/și Baba Domnica.
De menționat că actorii se achită cu bravură de două-trei roluri încredințate: Patricia Brad – Pasărea Măiastră, Baba Safta, Zână, Angelica Nicoară – Baba Anghelica, Zână, Irina Wintze – Baba Marghioala, Zână, Adriana Băilescu – Baba Casandra, Zână...
De la început se relevă stilul ales de regizor pentru a „purta” piesa spre inimile spectatorilor de toate vârstele: scene dese de cântece și dansuri – nu din panoplia folclorului românesc, ci tot un fel de derizoriu, de data asta, stil musical: un manelism folclorizat în care nimeni și nimic nu se ia în serios. În această sarabandă inițiativa e preluată, rând pe rând, de Babele-cotoroanțe, de Zmeu-Sora-Zmeului, Sânziana, Pepelea, Popă, Pasărea Măiastră, ce se servesc de cimpoi, de clavecin, de mandoline la inserțiile „forte” de hore-dansuri de toată nostimada. Evidențiem calitatea textului și a melodiei Vremurile frumoase din copilărie a cupletului Zmeu – Ionuț Caras (și Baba Anica) − Sora Zmeului/Codruța – Cristian Grosu, care reușește să delecteze publicul cu un original și memorabil rol de „Sister Horror&Humor”, ca într-un bun thriller-parodie Hollywood-ian. De asemenea, subliniem prestația deosebită a Patriciei Brad în Pasărea Măiastră și a lui Silvius Iorga ca Statu-Palmă-Barbă-Cot.
Muzica originală de Anca Hanu și Ada Milea au delectat publicul, mișcarea scenică a lui Florin Fieroiu e armonioasă, în ciuda multor personaje, și întreaga echipă tehnică – regia tehnică: Constantin Pojonie, Arhidiade Mureșan, design lumini: Jenel Moldovan − s-a achitat cu bravură de numeroasele detalii ce împânzesc toată durata spectacolului.
Tocmai aceasta e esența succesului de public – sala e plină de fiecare dată, inclusiv mulți copii. „Ștampila” ce se potrivește spectacolului e cea a unui „broadway-musical” trecut prin derizoriul caricatural balcanic. Viziunea regizorală e voit anti-eroică, demitizantă și bănuim că „eșafodul” rulant dorește să simbolizeze moartea trecutelor „timpuri mitice de aur” ghilotinate de prezent. „Feeria” lui Alecsandri devine, astfel, cum spuneam, un „musical” moldo-ardeleano-dâmbovițean caricatural – un fel de „deconstructivism” balcanic!
Alexandru Dabija demonstrează în colaborarea inspirată pentru succesul de public cu TN Cluj că rețeta „broadway”-ană all is a show, ca în Mizerabilii, Marile Speranțe etc., cu atributele lor de „amazing, astonishing&smashing”, se poate transfera și în Țara lui Dracula pentru publicul între 3 și 99 de ani, așa cum sunt recomandate la jocurile post-moderne de mare succes ale epocii de consum, ca „Monopoly”...
 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul