Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Un nod major de semnificaţii

        Ioan Groşan

Cine nu-l cunoaşte azi în Maramureş (şi nu numai!) pe Ioan Marchiş? Sculptor cu impresionante realizări (printre altele, ansamblul monumental Bogdan-Vodă din Cuhea, Maramureş, întemeietor al Taberei Naţionale de Literatură şi Arte de la Ocoliş şi al revistei Archeus − ce şi-a serbat recent douăzeci de ani de apariţie), doctor în Filologie şi Semiotică la Universitatea „Babeş-Bolyai” cu o lucrare despre Simbolica artelor non-verbale şi, nu în ultimul rând şi de neinvidiat, director al Direcţiei Judeţene pentru Cultură din Maramureş, Ioan Marchiş vine acum în faţa noastră cu o carte, Nodul dacic, apărută la vioaia editură Eikon de la Cluj.
Ce este acest „nod dacic”? Pornind de la simpla definire de dicţionar a noţiunii de nod („loc unde se leagă două fire, două sfori, două fâşii de pânză etc.”), autorul reuşeşte să deceleze, la capătul a 200 de pagini dense, sprijinindu-se pe o inhibantă prin amploare bibliografie şi cu surprinzătoare, inedite reprezentări şi imagini, toate semnificaţiile simbolice, arhetipale şi sacrale ale Nodului, concentrându-se în special asupra viziunii plastice a variantei maramureşene − nodul de lemn sau „fusul cu ţurcălăi”. Cu o acribie în care se simte permanent pulsaţia unei mari pasiuni, Ioan Marchiş parcurge o întreagă istorie a obiectelor şi formelor nodale, de la crucile celtice, trecând prin structurile plastice arhetipale şi prin modele de labirint nodal, până la Sărutul lui Brâncuşi, despre care iată ce scrie eseistul: „Ochii celor două personaje care se îmbrăţişează se unesc într-un cerc tăiat, semnificând iubirea edenică, unirea sufletului şi nu iubirea sexuală. «Sărutul» lui Brâncuşi nu e un sărut al cărnii, ci al sufletului. (...) Astfel, în «Sărutul» lui Brâncuşi, cele două părţi (personajele) «se strâng» cu mâinile lor. În compoziţia Nodului Sacru, fiecare pereche este strânsă de cealaltă pereche. Fiecare se îmbină cu mâinile celuilalt”. Inedită, uimitoare interpretare a operei brâncuşiene!
Şi-apoi, cum să nu fie amintite şi reprezentate „nodurile” Oraşului Universal ale lui Mihai Olos, deja − vai! − o figură legendară a Maramureşului, căci marele artist s-a stins în februarie anul acesta, în străinătăţuri, cu câteva zile înainte de a împlini 75 de ani? (În această paranteză fie zis, prin 1980, ca să ne facă să înţelegem arhitectura nodului său, Olos, în atelierul său de la Colonia Artiştilor din Baia Mare, ne-a luat mie şi lui Ion Mureşan mâinile şi nu ştiu cum ne-a împletit degetele că, dacă nu era el să ne desfacă, râzând, acea îmbârligătură indestructibilă, aş fi umblat şi azi cu Ion Mureşan ca doi siamezi „digitali”...)
Sobru, într-o riguroasă, impecabilă ţinută ştiinţifică, ilustrând cu o mulţime de planşe şi figuri materia investigată, eseistul îşi dezvăluie totuşi intimitatea într-un emoţionant „cuvânt de încheiere”, când mărturiseşte că, scriind această carte, „mi s-a relevat o secundă misterul acestui Nod Sacru. A devenit trupul, mintea şi inima mea. O bucurie imensă m-a cuprins. Nepământeană. O relaxare absolută, ca cea a morţii, şi o plăcere instantanee, enormă. Oare cât de puţin am putut să exprim din această pură satisfacţie pe care numai muzica o poate exprima?”.
Îl asigur pe Ioan Marchiş că a exprimat suficient de mult încât să înţelegem în profunzime valorile perene ale acestui simbol al întregii spiritualităţi umane.

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul