Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Note despre Mihai Drăgan şi discipolii săi

        Nicolae Scurtu

Biografia istoricului şi criticului literar Mihai Drăgan (1937-1993), unul dintre cei mai însemnaţi dascăli ai Universităţii din Iaşi, se impune a fi cercetată şi elaborată, evident, altfel, după publicarea corespondenţei pe care a trimis-o, în timp, lui Alexandru Dima, Al. Piru, Radu Cârneci, Mircea Zaciu, Gheorghe Bulgăr, Constantin Călin, Zoie Dumitrescu-Buşulenga, Alexandru Oprea şi altora.
Profesor de „emoţii estetice” la cea dintâi Facultate de Litere şi Filosofie a României, istoricul literar Mihai Drăgan, urmând pilda înaintaşilor săi, G. Ibrăileanu, Octav Botez, G. Călinescu şi Constantin Ciopraga, a iniţiat şi format un apreciabil număr de discipoli care s-au consacrat studierii şi aprofundării literaturii naţionale. Şi nu numai.
Printre cei care se pot numi, fără nici o ezitare, discipolii universitarului Mihai Drăgan, amintim aici pe Gheorghe Simon, Miron Blaga, Monica I. Costea, Maria Cucoş, Corneliu Popel şi, desigur, alţii, care au întreţinut şi întreţin flacăra vie a verbului românesc la catedră sau în cărţile lor de poezie, proză şi eseistică.
Epistolele trimise profesorului, poetului, eseistului şi traducătorului Gheorghe Simon (n. 27 martie 1950, Agapia, jud. Neamţ) se constituie în excelente confesiuni privind dualitatea naturii umane, agresivitatea vieţii literare şi academice din oraşul Iaşi, lecturile, precum şi cărţile recent apărute în colecţia Eminesciana pe care o conducea şi o superviza istoricul literar Mihai Drăgan.
Preluând modelul unor mari profesori occidentali, Mihai Drăgan se interesează de toţi studenţii săi care s-au remarcat la cursuri şi, mai ales, la seminarii, le scrie ample capitole, îi stimulează în activitatea de la catedră şi în creaţia literară şi le facilitează debutul sau colaborarea la unele reviste din Moldova.
În epistolele trimise poetului Gheorghe Simon, ajuns, de curând, la vârsta deplinei maturităţi creatoare şi autor al unor memorabile cărţi de poezie, întâlnim numele poeţilor Corneliu Popel (1950-1978) şi Miron Blaga, care s-au impus, încă din timpul studiilor universitare, ca doi intelectuali autentici şi pasionaţi de ceea ce făceau cu atâta voluptate.


*
Iaşi, 5 iunie 1978


Iubite domnule Simon,


Am primit scrisoarea şi pachetul. Îţi mulţumesc mult pentru suveniruri şi-ţi rămân îndatorat. Unul stă pe biroul meu şi am pus în el uneltele de scris.
Nu ţi-am răspuns imediat deoarece am fost mereu plecat (de vreo şase ori în luna mai: inspecţii speciale pentru gradul I, conferinţe, sesiuni etc.). Acesta este motivul întârzierii răspunsului meu.
Zilele trecute, mai exact, acum o săptămână, m-am văzut cu Miron Blaga1. E destul de necăjit (nu se acomodează la Şipote). Am stabilit, în principiu, ca pe la sfârşitul lui iunie să venim într-o zi la Agapia. Te vom anunţa.
Nu sunt într-o stare sufletească tocmai bună. Azi am aflat că aseară Corneliu Popel2 a fost adus de la Cluj la spitalul central din Iaşi. Deja e în comă. Mare durere şi nenorocire. Destinul e crud şi implacabil.
Aştept să-mi confirmi primirea acestei scrisori. Multe urări de bine şi sănătate d[umi]tale şi familiei.
Mihai Drăgan


P.S.
Zilele trecute, la Oneşti, stând de vorbă cu d[omnu]l Nicolae Scurtu am vorbit despre d[umnea]ta.


*
Iaşi, 27 martie 1979


Iubite domnule Simon,


Îţi răspund abia acum la scrisoarea ce mi-ai trimis la jumătatea lunii februarie. Am fost ocupat cu multe lucruri între care, de la 20 februarie încoace, cu vreo patru inspecţii speciale pentru acordarea gradului I în învăţământ.
Fac şi muncă de apostolat, pe teren, în diferite judeţe, şi pot spune că am ajuns acum să cunosc destul de bine şcoala gimnazială şi liceală, precum condiţia profesorului, în primul rând a aceluia de limba şi literatura română.
Situaţia e grea, chiar foarte grea, tristeţea cea mai mare fiind modul destul de jalnic (lucrurile bune sunt excepţii!) în care se scrie şi se vorbeşte româneşte.
Statutul literaturii române continuă să fie în liceu de cenuşăreasă (gramatică nu se face decât la Liceul Pedagogic şi în clasele de filologie-istorie).
O schimbare de optică nefiind posibilă, rămâne ca profesorul de literatură, dacă nu este tracasat, obosit, boicotat etc., să facă ce se mai poate face la orele puţine pe care le are. Ne putem oare purifica prin tristeţe?
Scrisoarea d[umi]tale e tristă şi te înţeleg. Noi, cei cu sensibilitatea prea ascuţită şi cu minte care disecă totul, căutând adevărul pur şi dreptatea care nu prea există, suntem sortiţi să ne luptăm cu tristeţea. Dacă am putea să gândim ca anticii!
Ar fi fost grozav de bine dacă ne vedeam în vacanţa de iarnă când ai fost aici! Trebuia să mă cauţi acasă. Am fi putut schimba îndelung impresii şi idei, fiind bucuros să fac aceasta cu oameni care sunt oameni, dar apoi cu un prieten vibrant ca d[umnea]ta.
E adevărat că am întâlnit-o pe colega despre care îmi spui, am salutat-o şi mi-a răspuns absolut convenţional; chiar dacă mi-ar fi răspuns mai cald, mă îndoiesc dacă aş fi stat la o discuţie, ştiind că ea se gudura pe lângă o canalie de cadru didactic, care a voit să vă facă vouă greutăţi la examenul din anul IV pentru că voi lucraţi cu mine.
Dacă vii în vacanţa de primăvară, te rog să nu mă ocoleşti. Să vii acasă să mă cauţi, după amiază. Ore permanente la Facultate am marţi, 16-20, şi miercuri, 930-1330 (în alte zile, alternativ).
În aşteptarea unui răspuns la aceste rânduri, îţi urez d[umi]tale şi familiei multă sănătate şi noroc.
Cu toată prietenia,
Mihai Drăgan


N.B.
Îmi vorbeşti cu tristeţe de moartea a patru colegi. Care sunt ceilalţi trei? Eu am fost afectat profund de moartea profesorului meu de literatură Al. Dima, cu care eram în relaţii foarte apropiate. Îţi trimit un mic articol din Flacăra Iaşului3. Săptămâna asta sau viitoare vor apărea în Cronica mai multe articole.
P.S.
A apărut Mihai Eminescu – Cugetări. Editura Albatros.


*
Iaşi, 1 decembrie 1979


Dragă domnule Simon,


Am primit veştile d[umi]tale care m-au întristat. Nedreptăţile ce vi se fac pornesc dintr-un exces de zel şi un dogmatism tipic, reînviat cu noi puteri.
Părerea mea este că în situaţia aceasta ar trebui să te adresezi mai sus deoarece injustiţia neînlăturată poate lăsa urme adânci. Înţeleg că doamna nu se simte bine iar starea sufletească a d[umi]tale e tare înnegurată.
Eu ce-aş putea spune? Ştiu ce înseamnă injustiţia şi atunci când am fost lovit (şi nu o dată!) mi-am spus, în durere, că puterea de a rezista se află în mine.
Aşa ceva cred că trebuie să vă spuneţi şi voi, oricât de greu ar fi.
În aşteptarea unor veşti mai bune vă doresc multă sănătate şi noroc,
Mihai Drăgan


P.S.
Abia acum te felicit pentru examenul de definitivat. Gândul să-ţi fie de acum la gradul II. Am telefon: 45.009, prefix 981.


*
Iaşi, 23 martie 1981


Iubite domnule Simon,


Am primit scrisorile din decembrie trecut şi februarie (15) şi abia acum mă învrednicesc să-ţi răspund, deşi la mata m-am gândit de mai multe ori, bucurându-mă că locuiţi de acum la T[âr]g[u]-Neamţ unde este o librărie, o posibilitate de a procura mai uşor o carte sau o revistă.
Cred că s-au adunat multe ca să ne spunem şi să comentăm şi bine ar fi să ne vedem, poate în această primăvară.
Important este că acum, după atâtea nelinişti şi mai ales necazuri, să te linişteşti şi să te apuci mai cu temei de scris şi de publicat.
Lucrurile pentru viitor, pentru consolidarea activităţii didactice, trebuie făcute cu mai mult entuziasm, oricât te-ar încerca tracasările şi melancolia.
Eu însumi sunt un pesimist, veşnic cuprins de nelinişte şi frământare (metafizică), dar cu o dorinţă, care renaşte mereu, de a scrie, de a face ceva, o faptă intelectuală pe care nu mi-o poate lua nimeni.
Când atâţia indivizi ne dezamăgesc la tot pasul, când nu puţini indivizi luptă pentru funcţii şi putere, fiind în stare să treacă peste orice şi oricine, nu ne rămâne decât să credem că munca intelectuală trebuie să ne fie un ideal absolut.
Îţi spun toate acestea deoarece eu însumi trăiesc într-un mediu în care spiritul mafiot a ajuns să fie de o agresivitate nemaipomenită. Acesta se manifestă şi în presă, susţinut de tenorii calomniei.
Ai citit, cred, articolul meu general şi, într-un fel, senin prin umorul lui, despre Eminescu şi „eminescologia modernăˮ (Cronica, 16 ianuarie anul curent).
Un infatuat4 savant – modern – comparatist de la Catedră zice că l-am vizat, sare din tufiş să se vadă că este el (şi el este, într-adevăr) şi atacă, calomniind în lipsa argumentelor (în Cronica, 20 februarie).
Gândacul s-a prins în plasă. Ai citit, cred, ultimul meu articol în chestiune, Diletantismul, un argument? în care arăt, cu răceală, bazaconiile debitate de modernul în ipostaza de plagiator.
Dacă n-ai văzut articolele, pot să-ţi trimit câte un exemplar. Dacă le-ai văzut, ce părere ai? Pe aici, inclusiv în rândul foştilor studenţi şi al actualilor studenţi, hazul şi jubilaţia sunt generale.
A trebuit să ies din indiferenţă deoarece tăcerea mea devenea prea evident vinovăţie.
Din această situaţie vei trage concluzia că toleranţa extremă faţă de infatuaţi şi găunoşii în haine moderne nu e bună deoarece aceştia pot mistifica în voie opinia publică. Şi aceasta este ceva de netolerat.
Aştept un răspuns la aceste rânduri. Multă sănătate şi noroc întregii familii.
Mihai Drăgan


P.S.
Am primit şi eu volumul de poezii de la Miron Blaga. Îi voi răspunde zilele acestea. Din marginea Eminescienei (curând iese nr. 25, N. Iorga) îţi trimit nişte calendare (8) + unul cu efigia lui Bacovia.
Telefon ac[asă] – 45.009, prefix: 981.



Note
· Originalele acestor epistole, inedite, se află în biblioteca profesorului Gheorghe Simon din Mănăstirea Agapia.
1. Miron Blaga (n. 21 februarie 1950), poet, critic literar, eseist şi jurnalist.
2. Corneliu Popel (1950-1978), poet şi eseist. Autorul cărţilor de poezie: Fraţii mei blânzi (1974), Aurea saecula (1977), Elogiul înţelepciunii (1979) şi Voce eternă. Pro Patria (1985).
3. Mihai Drăgan – În memoria unei distinse personalităţi a culturii româneşti în Flacăra Iaşului, nr. 10.101, 24 martie 1979 (Necrolog Al. Dima).
4. Ion Constantinescu (1938-2002), teoretician şi istoric literar. Autorul unor cărţi ce se reţin prin acuitatea verbului şi, mai ales, prin ipotezele pe care le propune privind modernitatea operei lui Eminescu şi Caragiale.

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul