Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

O carte închegată şi autoritară

        Traian Dobrinescu

Criticul şi istoricul literar Ion Predescu poate să surprindă, prin lucrările sale, doar pe cei care nu-l cunosc sau pe cei care încă nu l-au citit. El nu s-a copt târziu, cum unii ar fi tentaţi să creadă, ba din contră, stă de-o viaţă la focul pârjolitor al informaţiilor livreşti, venite prin bunicul său Gheorghe Bobei, şi, nu târziu, la acelaşi foc al lecturii şi al studiului temeinic, pentru alţii devastator şi imposibil. Vorbim, aşadar, despre un om care a cultivat erudiţia ca pe un lucru necesar şi firesc. Mă întreb ce l-a reţinut în Rm. Vâlcea, când aş putea să-l caut, mai degrabă, la o ilustră catedră de literatură sau filozofie de la o prestigioasă universitate românească. Probabil că „toposul”, ca să folosesc un concept drag lui Ion Predescu şi care explică multe din „aşezările”, într-un loc sau altul, al celor care scriu. Nutrimentul spiritual nu-l găseşti doar în biblioteci, dar cu siguranţă îl afli în străfundurile fiinţei, legat de misterioasa aşezare şi stratificare a locurilor înzestrate cu acel „spiritus loci” sau „transcendentul care coboară” (L. Blaga).
Cezar Baltag, concept şi privire este o carte închegată şi autoritară nu doar prin subiectul pe care-l disecă până la ultima consecinţă a spiritualităţii poetului prematur dispărut, dar este o extensie a cunoaşterii şi armonizării celor cu care Cezar Baltag interferează. Expresia matură, plină de sensuri şi de cunoaştere, academică, fără îndoială, îi dă lui Ion Predescu, pentru mai departe, perspectivă de critic şi istoric literar de luat în seamă. Încă din primul capitol (Eseistul Cezar Baltag), Ion Predescu îşi demonstrează şi ne demonstrează măsura valorii, părând să spună că nu doar decriptează sensuri şi concepte ale complexului tematic, dar poate să joace alături de exegeţi similari sau pe teme înrudite subiectului avut sub observaţie (Blaga, Ricoeur, J.P. Richard, Radu Enescu, A. Marino, Al. Pisu, N. Manolescu, Gabriel Liiceanu, Valeriu Cristea, Ion Pop, Mircea Martin, Al. Călinescu sau alţii). Cu alte cuvinte, criticul îşi argumentează retorica prin trimiteri bine fundamentate într-un spaţiu livresc pe care, îndrăznesc să afirm, îl epuizează. Biblioteca umblătoare care este Ion Predescu pune în mişcare, cum spune profesorul, istoricul şi criticul literar Eugen Negrici, „Google-ul” personal. Nimic nu mai rămâne neexplicat din eseistul Cezar Baltag, nici formă, nici text, nici subtext. Mai mult, Ion Predescu îl ridică pe eseist deasupra propriei cunoaşteri, printr-o cunoaştere universală validată de cei preacunoscători, ca o expandare şi reaşezare a temei în univers (Blaga, Heidegger, G. Bruno, Fr. Nietzsche, Ioan Petru Culianu, Eminescu, Mircea Eliade, Origene, Augustin, Berdiaev şi alţii). Ce i-a mai rămas de adăugat sau de interpretat lui Ion Predescu? Nimic. Exhaustiv!
Universul poetic, al doilea capitol, merge sub acelaşi semn al interpretării şi adăugirii exhaustive, aducându-l pe poet în generaţia sa şi cu poezia sa „ca un câmp noesic benefic”. Nu mai rămâne nimic de pus la punct pentru poezia lui Cezar Baltag în subcapitolele care identifică fiecare volum al poetului (Comuna de aur – Efluviile diegezei, Vis planetar – Mit, simbol, Răsfrângeri – Extazele reci ale conceptului, Odihnă în ţipăt – Lumea e un semn, forma – un preconcept, Unicorn în oglindă – Producerea fonematică şi orizontul de aşteptare al conceptului, Dialog la mal – Euristica reflexităţii, Euridice şi umbra – Jocurile Thanatosului, Chemarea numelui – Transcendenţa semnului).
Informaţia criticului literar Ion Predescu este completă (radiografierea – pe măsură), metabolizată şi retransmisă lectorului în toate şi cu toate sensurile, într-o expresie riguroasă, în spatele căreia găseşti, oricând, sensuri ascunse. Dacă „orizonturile poeticii, stilisticii, filosofiei, teologiei îi sunt familiare” lui Cezar Baltag, străine nu-i sunt nici criticului, ba chiar cu asupra de măsură. Predescu face demonstraţia erudiţiei şi viziunii critice pluridisciplinare, aducând alături panorama criticii literare româneşti şi universale, atât cât îi permite subiectul, ca instrument de lucru şi adăugitor-integrant, aşezându-şi scrierea într-un adevărat complex tematic.
Argumentele precise, venite dintr-un nutriment universal, fac din Ion Predescu un critic al interpretării sensurilor nu doar pentru Cezar Baltag, cât pentru fenomenologie, în general. Format la şcoala studiului aprofundat, criticul nu disecă „organismul literar” pentru a-l sărăci, dar pentru a-l înnobila cu sensuri conexe, cu siguranţă, pornind de la ontologic şi traversând miraculoasa savană a sensurilor, esteticii şi stilului.
În ultimele două capitole (Discurs sintetizator asupra operei lui Cezar Baltag şi Cezar Baltag – par lui męme), face măsura sintezei şi exegezei. Prin Hugo Friedrich îl apropie pe poetul român de Mallarmé, prin influenţă, se sprijină pe Gérard Genette, Marcel Raymond, Heidegger, Eugen Simion, Noica, A. Breton, Alexandru Cistelecan şi alţii pentru a contextualiza tema.
Aşadar, lui Ion Predescu, profesorul şi criticul, nu-i lipseşte nimic pentru un angajament definitiv în creaţia critică românească. Prin exerciţiu, „îmblânzirea” cuvintelor, lângă argumentele pe care le are la îndemână, l-ar face perceptibil pentru un mai mare număr de cititori, fără să-i piardă pe cei existenţi acum, printre care mă număr.

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul