Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

O NOUĂ VIZIUNE DESPRE „STEAUA FĂRĂ NUME“

        Dinu Grigorescu

Premieră-eveniment la Teatrul de Comedie după 71 de ani de la premiera absolută
8 februarie 2015


Vlad Massaci, născut īn 1968, vede īntr-un mod original şi novator īntreaga poveste a micii constelaţii umane. Grig nu mai e acel Grig din parcul din Sinaia, cu pălărie şi mănuşi, ci un golănaş cu bani şi tupeu maxim din fauna de proximitate. Domnişoara Cucu, stridentă, agresivă, pare scoasă din cancelariile actuale. Şeful gării e cel din trenurile noastre, naş abil şi versatil. Acarul Ichim şi-a schimbat sexul, prin voinţa regizorului, devenind o subalternă-consilieră cu mătura. Profesorul Miroiu a rămas Miroiu, rol īn care a strălucit cāndva Radu Beligan cu toată poezia lui unică, inimitabilă. Şi Udrea, muzicianul, e Udrea din parcul sinăian cu domni şi doamne pe care le regăsesc şi eu, sinăianul, īn albumul meu de familie interbelică. Şi Pascu e Pascu, mic negustor, amabil şi afabil.
Vlad Massaci (zodia Vărsătorului, născut īn anul caprei chinezeşti, īn care am intrat deja) dilată semnificaţia gării unde vin, īntārzie şi pleacă trenurile īn sensuri inverse, spre diferite destinaţii. E gara unei localităţi imaginare, ce s-ar putea afla īntre Perla Bucegilor şi Comarnic − poate e Posada, poate e Valea Largă, dar mai probabil ar fi Comarnic, 8.000 de locuitori −, unde există un liceu la care predau profesorii Marin Miroiu, pasionat de astronomie, proful de muzică Udrea şi domnişoara Cucu, profesoara īnăcrită de mediocritate. Gara e construită gigantic, alegoric şi polemic faţă de arhitecturile regizorale anterioare − tavane īnalte, spaţii generoase, forfotă de persoane, uşă cu termopan, lucrări de renovare suspendate, nu lipseşte decāt panoul Fonduri europene.
Ostaticii trecutului, care au schimbat, pierdut, prins multe trenuri, epoci şi scenografii, pot fi uşor contrariaţi − altă generaţie, altă viziune. Enormă, caragialiană. Scenariul rămāne palpitant. O tipă sexi, Mona, īntreţinuta unui sponsor din Capitală, fuge, īn rochie de seară, noaptea, de la cazinou şi o ia, valvārtej, pe treptele abrupte, īn jos de Hotelul Caraiman, pānă la gară, de unde se aruncă īn Rapid, spre Bucureşti. Nu are bilet de călătorie şi nici bani īn poşetă. Naşul nu are cum s-o taxeze decāt ca nebună şi-o debarcă la prima staţie. Baronul peronului − şeful gării − e luat prin surprindere. La gară e ca la gară, unii vin, alţii pleacă. Ceasul gării merge numai īmpins de la spate. Neoanele cānd se aprind, cānd pālpāie şi iar se sting şi se reaprind, scurt timp, la o lovitură de picior. Mona, deprimată, vrea să se sinucidă, dar – fatalitate! − nu vine nici un tren!! Pānă la urmă, acceptă să fie cazată īn locuinţa modestă a profesorului Miroiu, aflat la gară īn aşteptarea unei cărţi rare de astronomie aduse de Pascu. Īn gară vine şi eleva nu doar pentru a privi trenuri, ci pentru a visa plecări spre alte orizonturi de viaţă. Actul al doilea se petrece īn decorul primului act, īn care este imaginată locuinţa lui Miroiu – o convenţie īn convenţie. Patul unde fac dragoste este de o singură persoană. Momentele de investigare a bolţii cereşti pierd ceva din poezie pe fundalul ceferistic. Fascinată de ineditul şi de poezia nopţii de dragoste īn care identifică pe cer şi Ursa Mare, şi steaua īncă fără un nume, Mona e īnclinată să-şi modifice traiectoria existenţială. Momente romantice racordate la satira vecinătăţilor. Fatalitate! Dimineaţa, după stinsul stelelor, dar şi al viselor, businessman-ul Grig o recuperează pe Mona cu argumente financiare, făcānd-o să renunţe la intenţia de a rămāne capturată de platitudinea vieţii intelectuale şi provinciale. Tipul o ia cu el şi, ca un Mecena, īl sponsorizează pe Udrea, īndeplinindu-i visul de a avea instrumentul − cornul englezesc − mult dorit. Īn peripeţii se amestecă şi eleva, care rătăceşte ca un vagon īntre două trenuri, intuind două linii de viaţă, urmărită de antipatica profesoară Cucu. Miroiu se īntoarce resemnat la cărţile lui. Regizorul modifică finalul īn sensul dorit de domnişoara Cucu, care i se oferă lui Miroiu drept consolare.


Jucată prima dată la Teatrul de Comedie īn epoca cenzurii xenofobe ce-i interzicea autorului evreu să fie reprezentat pe o scenă romānească, Steaua fără nume a oferit roluri generoase multor generaţii de actori. Noul Miroiu este interpretat de Dan Tudor, un actor cu experienţă şi regizor galonat de multe succese, invidiat pentru marea sa prolificitate (nu subscriu la această critică). Totul īl avantajează: fizicul şi atitudinea, vocea şi mişcările, experienţa scenică şi regizorală. Dan Tudor īntruchipează un Miroiu īn spiritul lui Sebastian: candoare, bunătate, pasiune şi luciditate. Duce greul spectacolului īn anturajul unor parteneri tineri excelenţi. Mirela Zeţa, o actriţă frumoasă, māndră, zveltă, e o Mona care navighează graţios, ca o lebădă pe luciul apelor agitate. Nu e blondă, ci brunetă. Energică şi romantică, lucidă şi pragmatică, interpreta respiră autenticitate şi farmec feminin. Şi creaţia ei respectă datele Monei. Īmpreună cu Dan Tudor realizează dramatic şi comic, momentele foarte bune de cuplu. Īn rolul lui Grig străluceşte Mihai Călin, actor cu stil propriu accentuat, care dă subtil replici de mare expresivitate, foarte bine condus de regizor pe şina afaceristului de azi. Andreea Samson face o creaţie aparte de ce am fost obişnuiţi cu această domnişoară Cucu. Din subsidiară, ea devine un pion important al acţiunii. Laconică şi expresivă, agresivă, stridentă, actriţa culege aplauze şi din simple cuvinte aruncate, din gesturile repezite. Eleva sparge clişeul. Cristina Juncu realizează un portret inedit al unei eleve emancipate, sexi, promiţătoare. Convinge. Scena rujului de buze aplicat de Mona elevei şi şters de dra Cucu defineşte admirabil dilema: a fi precum dra Cucu sau a fi o Mona. Udrea, compozitorul, e fidel modelului consacrat pānă la identificare. Lui i se adresează un ropot de aplauze, īn momentul, creat regizoral, al concertului. Īn şeful gării, Marius Drogeanu are credibilitate şi susţine comedia. E vioi, vivavce, tenace, valoros. Negustorul Pascu are īn Pavel Bārsan un actor cu vānă de mare comediant. Florin Bala, conductorul, este exact ca un tren care vine la ora fixă. Regizorul modifică sexul acarului Ichim. Ruxandra Grecu e o prezenţă pitorească şi cu bune momente de atmosferă. Muzica e la obiect şi la subiect.
Aplauze, spectatori veseli īn sală, rāsete destule, un maraton comic de peste două ore, cu o singură pauză, validează opţiunea inedită a regizorului care bifează, astfel, un eveniment al stagiunii, la Teatrul de Comedie, mamă a Stelei fără nume. Programul de sală elegant oferă imagini edificatoare din spectacolul acesta, care va face, īn mod sigur, multe săli pline.

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul