Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Fantezii de primăvară

        Denis Dinulescu

TANŢA


Dintre toate femeile Obedeniului, Tanţa era singura care nu putea dormi pe burtă. O avea prea mare şi nu se putea întoarce pe ea. Deşi ar fi vrut. Şi mereu gândea: când eram mică, ce bine dormeam pe burtă. Era poziţia mea preferată. Mai gândea: ar trebui să slăbesc. Am auzit că în sat a venit Forrest Gump şi cum dracului să mă arăt aşa în faţa lui? Era o problemă, aşa cum problemă era şi tarlaua de căpşuni din spatele casei, şi bărbatu-său, George, care venea mereu beat de la aeroport, adică nu era pilot, dar lucra la întreţinerea pistelor, le mătura sau cam aşa ceva, deci probleme pe capul ei cât casa. Da, mari, cât casa.
Sătulă de şmotru, închise magazinul, avea unul la marginea satului în care vindea de toate, şi se duse la doamna Tina, vecina ei. Doamna Tina era ocupată, picta nişte flori pentru Muma Pădurii, adică Muma Pădurii se ducea la o nuntă şi avea nevoie de o rochie pe care să fie nişte flori. Flori frumoase. Unele roşii, altele galbene, cum se cădea. Tanţa zise: eşti ocupată, vin mai târziu. Doamna Tina: nu, nu pleca, poţi să ne spui ce vrei, noi ascultăm, că nu muncim cu urechile. Doamna Tina vorbea la plural, pentru că Muma Pădurii era acolo. Urâtania stătea pe un scaun, cu un orologiu în mână, la care se uita din cinci în cinci minute, pentru că doamna Tina îi promisese rochia în douăzeci. Da, în douăzeci de minute sau cam aşa ceva. Stătea cu ochii pe ea şi pe ceas şi muşca nervoasă dintr-o sfeclă albastră. Da, albastră, cum nimeni nu mai văzuse în Obedeni.
Tanța zise brusc: doamna Tina, George, soţul meu, nu-şi mai face treaba de bărbat. Zice că sunt prea grasă şi până mă întoarce pe faţă sau pe dos oboseşte şi nu poate pleca obosit la serviciu, că la pistele alea trebuie să fii mereu odihnit ca să vezi cuiele din asfalt. Mai zise: ori eu am nevoie de bărbat, că sunt tânără, am abia 35 de ani şi ce mă fac? Să alerg ca babele alea goale prin pădure după puşti de doişpe ani? Ce să fac? Îmi trebuie şi mie acolo o socoteală, nu zic ce, că e Muma Pădurii aici, că fără socoteală de bărbat nu merge. Nu merge nimic, nici munca, nici cititul, nici plânsul, nici visele, nimic, nimic.
Printre lacrimi: mi-a zis să slăbesc, dar io i-am zis să facem dragoste în căpiţă, că mă pun pe burtă şi nu se mai observă, căpiţa absoarbe tot, mă face mai slabă, nu-i ca patul nostru de fier în care mai dormim şi cu fetele.
Zise într-un final: m-am gândit, m-am tot gândit şi, când l-am văzut pe Daniel venind în sat, mi-am zis să sar la gâtul lui, la socoteala lui, că părea s-o aibă ca lumea, el chiar părea un bărbat dispus, muncitor, fără prejudecăţi de oraş, de Bucureşti, că la noi, aicea la Giurgiu, nu merge, ai socoteala, o scoţi, faci treaba şi gata, toată lumea mulţumită. Ştiţi care Daniel. Ăla de vinde la legume fructe la Evelyne şi s-a dat la Nela. Veselă: pe mine nu mă deranja Nela, nu mă deranja că am o concurentă, eu vroiam să folosesc socoteala cuiva, că am mare nevoie, doamna Tina, mare nevoie. V-am mai zis, sunt fată tânără, vreau să-mi iau carnet de şofer, să mă fac deputat şi nu merge. Sunt mereu tristă, abătută, că mă întreabă fetele dacă nu vreau să merg la şcoală în locul lor. Da, aşa mă întreabă: mamă, nu vrei la lecţia de zoologie, că e veselă, tare veselă.
De când se vorbea deschis de socoteală, Muma Pădurii închise ochii zâmbind. Se gândea la momentele ei de dragoste cu Zmeul Zmeilor. Matahala aia de zmeu, care o dădu jos de pe mătură, de fapt un măturoi mare de zece metri lungime, doi grosime, cu un pămătuf de cincizeci diametrul, şi-i zise: oho, Muma Pădurii, de când te vreau! Şi-o lăsă însărcinată acolo, pe loc, de născu cinci Mume Păduri, toate fete. Da, cinci, caz unic în lumea Mumelor şi toate cinci acolo, în poieniţă, la lumina soarelui. Da.
Tanţa îi întrerupse reveria, zicând: m-am legat bine cu Daniel. Mă ajută la magazin, pune socoteala la bătaie, că la el nu contează grasă, slabă, ci femeia, frumuseţea interioară, nu burta, gingăşia, nu cutele de sub gât, tandreţea, iar nu colacii din jurul coapselor, frumuseţea ochilor, nu weceul din fundul curţii. Mai zice: i-am interzis să se vadă cu Nela şi aşa a făcut. Aşa a făcut, doamna Tina, să n-am nimic sfânt.
Florile erau gata şi Muma Pădurii se urcă pe mătură şi se duse. Se mai uitau încă după ea în înaltul cerului. O rochie uriaşă, plină de flori, zburând la apus. Că era spre seară, spre seară era.
Rămase singure, doamna Tina şi Tanţa tăceau. Ce-ar mai fi fost de spus? Şi totuşi, Tanţa mai zice: şi acum, Forrest Gump ăsta. Am auzit că a venit la noi în sat direct de la Hollywood. Păi, nu-i semn? Pentru cine a venit? Pentru Nela? Pentru sclifosita aia de Mândruţa din capul satului? Pentru Agrafa, aia de pute a oaie? Pentru nea Mite? Nu, că-i bărbat. Pentru avocata aia bătrână cu casă la asfalt? Nu, nu, vă spun eu, doamna Tina, e semn. Aşa că mă duc să mă primenesc, că, cine ştie, poate trece pe la magazin. Aşa zic: poate trece pe la magazin să-şi ia un nimic, o vorbă, şi să fiu pregătită. Pa, doamna Tina, pa!
Doamna Tina închise poarta în urma ei şi se duse pe verandă. Acolo, tolănit într-un fotoliu, o aştepta Forrest Gump.



MARY


Generalul Manole Ben Manole strănuta de zor în curtea casei sale din Obedeni. Răcise zdravăn de când aflase că ăştia de la Putere voiau să schimbe Constituţia. Aia veche, pe care o păzea el de prin anii ’60 ai secolului ăluilalt, era simplă, avea pagini puţine şi nici nu trebuia s-o deschizi sau s-o păzeşti la propriu, că nimeni n-o-ncălca, ci doar trebuia să-ţi iei salariul ăla baban la timp. Acu’, de când cu revoluţia asta, românii pomenesc des de Constituţie şi vor s-o schimbe şi mai des. De-asta-i curgea nasul, d-asta n-avea stare de om la casa lui, om care a realizat păzind Constituţia cât alţii-ntr-o viaţă sau cam aşa ceva, uitase proverbul, dacă proverb era.
Aşa că o chemă pe nevastă-sa, pe Florica Ben Florica, care făcea ceva porcului din bătătură, mândreţe de animal obţinut tot cu bani de la Constituţie. Zise: Florico, băi, Florico, ia vino puţin!! Femeia se ivi imediat şi-şi ridică fustele, crezând că omul are chef de sex. Însă Manole Ben Manole n-o băgă în seamă şi mai zise: băi, Florico, noi degeaba păzim Constituţia ţării sau p-asta din Obedeni, că oamenii, dacă n-au interes, n-o respectă. Mai zise: ori interes înseamnă să aibă şi ei ceva mai de soi în proprietate, nu doar câte cinci pruni şi câte o mie de metri de pământ pe care cultivă roşii. Adică un căcat, înţelegi?
Florica Ben Florica grohăi de două ori şi-şi dădu seama că bolovanu’ de bărbatu-său are ceva în cap şi vrea să dea pe gură ceva important, aşa că zise şi ea: ce ceva de soi, Manole? Mai zise, cu vocea ei groasă de elefant: adică aur? Argint? Audi, Mercedes, Volvo, Bentley, ca ale noastre? Numai la prostii te gândeşti, sosi replica bărbatului care acum se scărpina în bărbie. Mai zise: Numai la prostii. Şi adăugă: Ceva mai de soi înseamnă un nou membru al familiei, cum ar fi o soţie, o amantă, un copil, un unchi vechi din Iaşi sau o mătușă din Bistriţa, înţelegi? Pentru că altfel îi scăpăm din mână, neam de neamul lor nu vor mai respecta Constituţia ţării, cum n-o fac nici acum. Şi continuă: uite-i la cârciumă, uite-i la furat. Păi, sunt toate astea în Constituţie? Scrie aşa ceva, adică cu furatul ăsta, în Constituţia noastră, băi, femeie? Îţi spun io, nu scrie. Nervos: şi-atunci, cum păzesc eu cartolina asta de-i zice Constituţie? Cum? Tu stai cu porcu-n curte, cu avocata la gard şi nu-ţi dai seama ce responsabilitate am io pe umeri. Ba-mi dau seama, zise Florica timid, temându-se că, dacă iar îşi îngroaşă vocea, Manole e în stare să-i dea foc la rochii, cum mai făcuse. Mai zise: e greu, ştiu că e greu să păzeşti Constituţia, omule. Poate e mai bine să ieşi la pensie, vin alţii mai tineri, lasă-i şi pe ei s-o păzească aşa cum ai făcut tu vreo 50 de ani. Şi zâmbi, crezând că cu asta l-a dat gata pe aprigul şi iubitul său soţ, vajnic apărător al Constituţiei.
Manole n-o luă în seamă. Zise: uite, m-am gândit la ceva de soi pentru oamenii din Obedeni, ceva-ul ăla care să-i facă să respecte mai dihai Constituţia. Vezi materialele ca de muşama, astea de pe verandă? Le coasem cap la cap, după tăieturile făcute de mine cu foarfeca. Hai, coase-le!! Înţelegi? Hai, coase!!
Florica luă un ac gros, din cel cu care punea cercei la animale, puse sfoară în el şi începu să coasă de zor. Curând, materialul muşama luă forma unui corp plat. Semăna cu un corp omenesc. Numa’ că era turtit. Lipit de cimentul verandei. Aşa că generalul spuse: acum, ia pompa de la salteaua pneumatică şi umflă chestia asta. Florica aşa făcu şi în faţa lor prinse viaţă o femeie din cauciuc. Avea sâni, nas, gură, o despicătură între picioare, fund, gaură în el, şira spinării, un abdomen aşa şi aşa, ca la ţară, dinţi deloc şi ochi scoşi din orbite. Manole mai zise: tre’ să-i punem păr pe cap şi-ntre picioare. Când totul fu gata, Florica exclamă: e o femeie gonflabilă. Vai, ce frumuseţe!! Da, zise fericit generalul, da, căreia o să-i zicem Mary.
O sprijiniră pe Mary de gardul prispei. Chiar dezbrăcată era tare frumoasă, înaltă, suplă, cu forme îndrăzneţe şi părul alb. Ai înţeles acum, întrebă pieziş generalul. Dăm fiecărui bărbat din Obedeni câte o femeie gonflabilă şi-l ţinem ocupat. Şi o femeie, şi Constituţia, adăugă Florica fericită. Exact, deşteapto, exact. Femeia mai zise: cu o mână regulează, cu alta ţine Constituţia până o învaţă pe dinafară şi atunci toată lumea o s-o respecte, noi n-o să mai avem nicio treabă. Exact, proasto, exact. Şi omul mai zise: başca industria. Facem din asta industrie. Umplem judeţul Giurgiu de femei gonflabile. Judeţul de femei, noi de bani. Şi dacă o să stăm cu curul pe câteva miliarde de euro, altfel păzim căcatul ăsta de Constituţie. Ha, ha, ha, şi se tăvăleau amândoi pe jos de râs. Ha, ha, ha!!!, şi hăulitul lor se auzea până departe spre Clejani, Vadu Lad sau Dolhasca.
Adormiră. Sforăitul lor sub nucul abia înverzit din colţul casei. Mary atât aştepta. Se desprinse de verandă, se duse în baie, se dădu cu lavandă sub braţ şi-ntre picioare şi ieşi din curte. O luă spre Evelyne. Nu era chiar târziu şi ştia că la ora asta venea la popice Forrest Gump. Aveau întâlnire.

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul