Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Urme epistolare

        Nicoleta Milea

Membru fondator şi primul preşedinte al Societăţii Române de Science Fiction şi Fantasy, jurnalist, scenarist, grafician, Dănuţ Ungureanu, începând din 1982 şi până în prezent, a publicat peste 100 de povestiri şi schiţe în reviste, volume colective şi almanahuri, volumele de schiţe şi povestiri: Marilyn Monroe pe o curbă închisă, 1993, Editura Adevărul, republicat de Tritonic Books, 2012, Români deja deştepţi, 2007, Casa de editură Media On, republicat de Tritonic Books, 2013, Basme geostaţionare, 2008, Editura Bastion, Alţi români deja deştepţi, 2013, Editura Tritonic, romanele Aşteptând în Ghermana, 1993, Editura Nemira, republicat de Eagle Publishing House în 2010 şi apoi de de Nemira Publishing House, 2013, în cadrul colecţiei „Maeştrii SF-ului românesc”, Vegetal, 2014, Editura Nemira, în colaborare cu Marian Truţă, Însemnările damei de silicon, 2014, Editura Nemira.
Ultimul său roman, Urme de sfinţi, apărut în 2014 la Editura Tritonic, dezvoltă o proză realistă în care fantasticul, grotescul şi picarescul se întâlnesc în cea mai fericită conjunctură. Fundamentul cărţii îl constituie materialul brut al realităţii, pe care nici nu îl idealizează, nici nu îl potenţează, doar ne dovedeşte, şi aici identificăm esenţa, că tot ce trăieşte omul, indiferent de loc, de timp, de factură, se poate transforma în epic. Naratorul (în cazul nostru face parte din lumea fictivă pe care o expune) îşi asumă o anumită postură faţă de evenimentele narate, fiind mereu între autor şi cititor. Universul uman deosebit de complex este prezentat din perspectiva unui spirit înalt, dăruit cunoaşterii tuturor celor din jur, dar şi fixării lor în tipologii distincte. Incipitul ex abrupto sugerează, în mod concis, semnificaţia întregului text: „Cine să fi fost omul acela? De unde venise? Cine-i dăduse drumul de capul lui în lumea asta, unde şi noi, ceilalţi, fuseserăm lăsaţi să ne descurcăm cum putem? Ce aştepta el de la mine, de la dumneata? I-am întrebat despre toate acestea pe cei din jur, dar nimeni n-a ştiut să-mi răspundă...”.
Cartea este structurată în 52 de capitole, fiecare purtând un titlu sugestiv, care sintetizează esenţa conţinutului. Identificăm patru scrisori: Scrisoarea întâi „Către Guvernul României”, Scrisoarea deţinutului Gavrilă Marin, Scrisoarea nigeriană şi cea de-a patra, care încheie romanul: Scrisoare către România. Laitmotivul ce revine cu insistenţă în operă: „Ne scrie coafeza Gina Gândeac”, ne ajută să facem cunoştinţă cu o figură definitorie a limbajului în toate formele lui posibile, delectând cititorul cu informaţii despre drepturile omului (I), despre criza mondială (II), despre străinătate (III), despre criza politică (IV), despre Hailaif (V), despre cultură (VI), despre capitalism (VII), despre ziua celor ce muncesc (VIII). În toate musteşte farmecul dureros de trist al unui prezent trăit de o anumită categorie de personaje, dar cel despre cultură mi se pare a ilustra un umor de o rafinată calitate: „Mi-a venit aşa, un impuls de inspiraţie să le spun că eu scriu scrisori la o redacţie, deci fac un act de cultură, dar mai bine că mi-am ţinut gura fiindcă am avut ocazia astfel să aflu cum fac doamnele cultură la greu”.
Totul ne apare din perspectiva modalităţilor de lucru şi a roadelor muncii angajaţilor redacţiei „Gazeta”, un colectiv eterogen, ca şi „personajele”, şi evenimentele aduse în prim-plan. Portretele, uneori de largi proporţii, alteori succinte, creionări fugare, dar sugestive, sunt organic încrustate în tabloul general al naraţiunii, al acţiunii. Uneori ai impresia că romancierul este dublat de un dramaturg, aşa de bine sunt fixate dialogurile dintre personaje. Configurarea lor subliniază anumite atitudini, confirmând şi prin expresia feţei personajului starea lui morală manifestată imediat. Pătrunderea cu fineţe în psihologia personajelor, limbajul atât de bine diferenţiat, individualizat, după poziţia socială şi originea mediului de provenienţă, după gradul de cultură şi concepţia de viaţă, pun în lumină marea forţă artistică şi originalitatea autorului. Numai prin mecanismul creaţiei putem înţelege mai bine manifestarea lumii care ne-nconjoară. Aşa se explică nestăvilita dorinţă de cunoaştere, plăcerea de a observa lumea din jur, dar autorul nu se opreşte aici, el caută liantul, iar acest liant îl găseşte în mental, căci în virtutea lui se construieşte lumea reală şi imaginară.
Preocupat să ilustreze „adevărurile” esenţiale ale unui timp trăit, nu-i greu să identificăm poziţia scriitorului faţă de problemele abordate, faţă de personajele prin care asigură un colorit deosebit naraţiunii. Proprietatea termenilor nu exclude vioiciunea stilului, forţa expresivă a limbii, a plinului estetic, a unui context de intercondiţionări din care nu lipseşte reacţia polemică. Dincolo de încordarea în care ne ţine textul (odată începută lectura) şi de trăirea simultană în identităţi diferite, Urme de sfinţi este şi o carte de reflecţie asupra raporturilor dintre cititor şi prezentul permanent, dintre ficţiune şi realitate, armonizându-ne cu noi înşine şi cu universul.

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul