Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Din chihlimbarul memoriei

        Stelian Tăbăraş

Plecasem din Viena pe Valea Dunării în sus, cu scopul final de a vedea  unul din acele Dorf-uri  în care oamenii colaboraseră cu stâncile la aşezarea caselor, la săparea drumurilor. Auzisem de existenţa acolo a unui stâlp al infamiei – conservat azi după existenţe muzeistice – funcţionabil acolo vreo trei sute de ani. (Pe parcurs oprisem la mânăstirea Melk, abaţia care i-a slujit probabil drept model lui Umberto Eco în Numele trandafirului. Autenticul era şi acolo strivit de invazia prezentului turistic: magazine cu „amintiri”, un restaurant ce te îmbie cu „vinuri din pivniţele mânăstirii”). Dar cât mai durează astăzi o amintire?


Stâlpul infamiei nu era mult diferit faţă de ce-mi imaginasem eu că ar fi aşa ceva: o colonetă de piatră cioplită, cam doi metri deasupra solului, plus ce va fi fost ea îngropată în pământ; perforată de-a curmezişul în vreo două locuri pentru introducerea lanţului ce-l fixa pe „infam”. Totul într-o piaţetă în pantă, acum năpădită de nişte pini, pavată cu pietre rotunde „ca oul”, găsite – evident – chiar acolo, la săparea caselor. Omul era înlănţuit acolo câteva zile, fără apă şi hrană; trebuia scuipat de toţi trecătorii (era chiar obligatoriu!). Mă întreb cum mai trăia el restul vieţii în acea localitate mică unde toată lumea ştia pe toată lumea, ce stigmat va fi fost  pus apoi, ani şi ani,  pe umerii rudelor.  Amintirea dura, desigur, în acele timpuri, câteva generaţii.


Ne-am întors pe alt drum. Într-un alt sat de lângă Viena, un afiş în faţa unei cârciumi anunţa că acolo cântă seară de seară… Vico Torriani! Toţi avem în chihlimbarul memoriei mici zei-fluturi care n-ar trebui deranjaţi; unul era, pentru generaţia mea, şi acest elveţian cântăreţ de şlagăre,  bărbat chipeş, ale cărui discuri în diferite limbi invadaseră Europa, actor  în musical-uri, între anii ’50 şi  ’70. Ce filme! Un adevărat curent ecologic avant la lettre: braconieri răi, fete frumoase de pădurari, tineri ingineri luptători pentru tradiţie şi conservarea naturii, yodlere din Tirol… Venise şi-n România: concertase în două rânduri la Sala Palatului, fă­când-o neîncăpătoare (se spune că la plecare, neavând ce face cu leii româneşti, îşi umplea maşina cu salam de Sibiu – pe atunci Wintersalami – el fiind fiu de negustor). Acum vedeam pe afiş un bătrânel care aducea oarecum cu Gică Popescu, câştigân­du-şi pâinea  într-o cârciumă  austriacă de ţară…. Şi, la puţină vreme după aceea (în 1998), Vico Torriani a evadat definitiv din chihlimbarul memoriei noastre. Nu ştiu azi, la zece ani după moartea sa,  câtă lume mai ştie de el.


Alt şoc al neverosimilităţii amintirii l-am avut (deşi, desigur, la altă scară) cunoscându-i la Viena şi Salzburg pe Stockhausen, Boulez şi Ligeti (născut în Transilvania). În anii ’60, aceştia reprezentau pentru noi însăşi „spărtura“ spre Occident, erau „motorul avangardei“, însemnau primele contacte cu muzica  „neideologizată“; festivalurile George Enescu şi audiţiile muzicale publice organizate de George Bălan  ni-i înfăţişau, alături de Schönberg, Messiaen, Berio, John Cage, Varese, Luigi Nono, Xenakis, ca pe nişte revoltaţi, novatori, nişte „luciferici“ doritori să schimbe lumea. Ciocanul fără stăpân al lui Boulez părea una din cele mai mari inovaţii muzicale,  părea că nu-l mai uita nimeni, niciodată.  Apoi, aflându-mă la festivalurile Wien Modern din perioada 1992-1995, i-am cunoscut în carne şi oase pe aceşti domni: serioşi, sobri, academici; nimic din alura de „furioşi“ pe şi-o aminteşte generaţia mea. Anul trecut, în decembrie, printre ştirile mărunte ale ştirilor de presă se anunţa trecerea la cele veşnice a lui Stockhausen, acum doi ani, a lui Ligeti. Nu ştiu câtă lume, în afară de muzicieni, ar mai putea spune în două cuvinte cine au fost aceştia. Lepidopterele zidite în chihlimbarul tinereţii noastre au început să evadeze.

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul