Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Dilema traductibil versus intraductibil

        Cristina-Alexandra Drăgoi

Traducerea textelor literare constituie o parte semnificativă a traducerii culturale, domeniu mult mai cuprinzător, care include traducerea unor texte variate, ilustrānd diverse tipuri de scriere; astfel, există anumite particularități care definesc procesul de redare dintr-o limbă-sursă īntr-o limbă-țintă a textelor literare. Dincolo de aspectele invariabile, intrinseci oricărui demers de traducere a unui text original īntr-o anumită limbă-țintă, traducerea textelor literare se caracterizează printr-o suită de trăsături care configurează activitatea traducătorului și care depind īntr-o măsură considerabilă de trăsăturile definitorii ale textelor literare.
Īntre textele literare și celelalte tipuri de texte se poate identifica o diferență majoră, care se răsfrānge īn mod inevitabil asupra procesului de traducere: cea mai mare parte a textelor non-literare urmăresc să transmită, prin intermediul cuvintelor – mai exact, dincolo de cuvinte – informații mai degrabă concrete, pe care cititorul să le poată utiliza īntr-un anumit moment al existenței sale, pe cānd o mare parte din textele literare pun accentul tocmai pe cuvinte, prin intermediul cărora se transmit idei, dar dincolo de care traducătorul nu poate să meargă, deoarece cuvintele īn sine constituie o alegere conștientă și pe deplin intenționată a autorului care a generat textul original.
Așadar, atunci cānd un text non-literar este tradus, efortul traducătorului se concentrează adesea pe conservarea informațiilor precise existente īn original, īn vederea redării acestora īntr-o manieră cāt mai fidelă īn cuprinsul variantei traduse. Dacă un traducător ar īntreprinde demersul de a transpune dintr-o anumită limbă-sursă īntr-o limbă-țintă un manual cu instrucțiuni de utilizare a unui aparat casnic sau o carte cu rețete culinare, acesta ar trebui să tindă către realizarea unei echivalențe exacte īntre noțiunile existente īn original și cele generate īn traducere prin identificarea sinonimiilor perfecte īntre cele două idiomuri.
Īn textele non-literare, cel mai adesea cuvintele sunt folosite cu sensul lor denotativ, pentru a exprima idei clare și foarte precise. Prin traducere, aceste idei ar trebui transpuse īntr-o manieră nealterată īn limba-țintă, prin găsirea unor sinonimii la nivel interlingvistic și echivalarea unui termen din limba-sursă cu termenul care īi corespunde īn limba-țintă. Se poate spune, așadar, că īn cazul textelor non-literare prezintă o importanță deosebită nu atāt cuvintele, cāt informația transmisă prin cuvinte. Traducătorul nu zăbovește asupra cuvāntului decāt atāt cāt este necesar pentru a-i stabili sensul (care este, de cele mai multe ori, sensul primar) și apoi pentru a-i identifica īn limba-țintă cel mai apropiat corespondent lexical.
Desigur că există situații īn care traducerea textelor non-literare trece dincolo de o astfel de operație de echivalență: dacă textul original conține un termen al cărui referent este specific culturii din care provine, se poate īntāmpla ca īntr-o anumită limbă-țintă să nu existe un termen corespondent īn absența unui referent pe care acesta să īl denumească, iar traducătorul să fie nevoit să creeze un termen nou īn limba-țintă (Kandler, 1963: 296). Diferențele dintre culturi, deosebit de pronunțate īn anumite domenii de activitate bazate, spre exemplu, pe progres tehnologic, īși pun amprenta asupra idiomurilor utilizate de popoarele aparținānd respectivelor culturi, ceea ce poate duce la crearea unor incongruențe la nivel interlingvistic. Īnsă se poate spune că, īn ansamblu, textele non-literare au un caracter preponderent traductibil, de vreme ce traducerea unor astfel de texte se bazează īntr-o mare măsură pe o operație aproape mecanică de stabilire a corespondențelor interlingvistice pornind de la sensurile de bază ale cuvintelor. 
Īn ceea ce privește textele literare, cuvintele au o importanță sporită pentru că ceea ce se transmite prin cuvinte nu se mai rezumă la semnificația de bază a acestora; termenii nu mai sunt doar niște mijloace de transmitere a unui sens primar. Īntr-un text literar, cuvintele descriu adesea, īn special īn cazul poeziei, un īntreg univers de semnificații care derivă din sensul lor primar, conotativ, dar care nu se limitează decāt arareori la acesta (Kandler, 1963: 293). Īntr-un text literar cuvāntul īși actualizează, pe lāngă sensul său de bază, o sumă de semnificații latente care pornesc de la acest sens și depind adesea de sintagma īn care este utilizat. Cuvintele formează īnlănțuiri īn virtutea cărora cititorul și, deci, implicit, traducătorul pot decoda un număr considerabil de īnțelesuri, fiecare dintre acestea constituind o posibilă interpretare dată ocurenței cuvāntului īn text.
Rolul cuvāntului īntr-un text literar este, așadar, mult mai complex, astfel că traducerea unui asemenea text presupune un efort sporit din partea traducătorului de a se concentra asupra fiecărui cuvānt īn parte și de a-i analiza toate semnificațiile posibile īn contextul dat (Nida, Taber, 1969: 12). Traducătorul nu trebuie să se mai orienteze īn afara textului, către referentul descris de sensul denotativ al cuvintelor īn īncercarea de a denumi același referent printr-un termen existent īn limba-țintă. El trebuie să privească īnăuntrul textului pentru a decoda cāt mai multe din semnificațiile sale potențiale, pentru ca mai apoi să īncerce să transpună toate aceste īnțelesuri īn varianta tradusă (v. Günther Kandler, On the Problem of Quality in Translation: Basic Considerations, īn E. Cary and R.W. Jumpelt (eds.), Quality in Translation, Oxford: Pergamon Press, England, Macmillan, New York, 1963, p. 294) pentru a-l lăsa pe cititorul traducerii să descifreze el īnsuși cāt mai multe din semnificațiile conținute de text.
Cātă vreme un text literar poate cuprinde o sumă imensă de semnificații, posibilitatea ca toate acestea să poată fi redate cu acuratețe īntr-o traducere este de-a dreptul limitată. Se pune, așadar, problema traductibilității: īn ce măsură poate un text literar, atāt de deschis interpretării, să fie redat cu fidelitate īntr-o limbă diferită de cea īn care a fost creat?
Se īntāmplă adesea ca traducătorul să decodeze anumite semnificații latente ale textului original, pe care să nu le poată transpune īn varianta tradusă din pricina diferențelor considerabile existente īntre idiomuri. Aceste deosebiri interlingvistice, foarte pronunțate, mai ales īn cazul idiomurilor care provin din familii de limbi diferite, constituie obstacole cel puțin aparent insurmontabile īn calea realizării unei traduceri: traducătorul poate constata că se află īn imposibilitatea de a reda īn varianta tradusă o anumită semnificație a textului original, deoarece limba-țintă nu dispune de aceleași resurse de exprimare ca limba-sursă.
Din acest punct de vedere, se poate spune că textele literare sunt, cel puțin īntr-o oarecare măsură, implicit intraductibile, deoarece conțin o multitudine de sensuri, dintre care unele sunt specifice culturii din care a apărut originalul și nu pot fi transpuse īntr-o cultură diferită, vorbitoare a unui idiom diferit.
Cu toate acestea, īn ciuda deosebirilor, imposibil de negat, īntre două idiomuri se poate īntotdeauna identifica o punte de comunicare, dat fiind faptul că orice idiom constituie mijlocul de exprimare al unei comunități umane, iar experiența umană se caracterizează prin universalitate. Există, așadar, o conexiune care se poate stabili īntre ceea ce se poate transmite īn diverse limbi naturale. Chiar dacă mijloacele de exprimare diferă, ceea ce se exprimă prin intermediul acestora are īn toate idiomurile o bază comună mai mult sau mai puțin vizibilă (v. Eugene A. Nida and Charles R. Taber, The Theory and Practice of Translation, Leiden: E.J. Brill, 1969, p. 4), dată de caracterul universal valabil al experienței umane. La nivel interlingvistic se pot stabili corespondențe care trec dincolo de diferențele dintre limbi și actualizează fondul noetic comun tuturor culturilor (cf. Theodore H. Savory, The Art of Translation. Oxford, Alden Press, 1957, p. 11), rezultat din faptul că fiecare cultură are īn centrul său ființa umană.
Dintr-o astfel de perspectivă, orice text literar pare pe deplin traductibil, īnsă trebuie ținut cont de faptul că acest fond noetic comun stă la baza unor conexiuni interlingvistice posibile mai degrabă la nivel abstract; cel mai adesea aceste conexiuni nu pot fi stabilite la nivelul concret al unui text literar, astfel că deosebirile dintre limbi nu pot fi īntotdeauna suspendate.
Așadar, se poate spune despre textele literare că se caracterizează printr-un anumit grad de (in)traductibilitate. Avānd īn vedere că exprimă experiența umană, care este universală, acestea sunt traductibile. Dar, īntrucāt diferențele majore dintre idiomuri ascund adesea acel fond noetic comun tuturor culturilor, ele sunt, la acest nivel, intraductibile.

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul