Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
0
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Bărbați fără femei. Sindromul posttraumatic la Murakami

        Laura Botuşan

Într-o bună zi, devii unul dintre bărbații fără femei. E suficient să iubești enorm o femeie, iar ea să plece undeva", spune unul dintre personajele cărții Bărbați fără femei, scrisă de prozatorul japonez Haruki Murakami și apărută la noi în 2014, la Polirom, într-o traducere de Iuliana și Florin Oprina.


Murakami a devenit, într-un timp relativ scurt, unul dintre cei mai populari scriitori din Extremul Orient, iar printre cărțile sale traduse și la noi se numără și Iubita mea, Sputnik, La sud de graniță, la vest de soare, Pădurea norvegiană sau IQ84.


În principiu, majoritatea cărților lui Murakami păstrează, mai mult sau mai puțin, aceeași temă reluată obsedant, anume dispariția femeii iubite și căutarea ei disperată. Scrierile autorului japonez au în centrul lor imaginea unor femei enigmatice și ciudate, cu multe capricii, care, sub masca de femme fatale, reușesc să târască după ele niște băieți necopți, care caută să se inițieze în viață. Întâlnirea cu astfel de femei e un moment de răspântie în viața acestor „băieți", care fie nu se dumiresc cum să intre în grațiile lor, fie nu știu să le păstreze prea mult timp alături. Cert e că, mai întotdeauna, femeia asta, care își joacă „perfecțiunea", dispare într-un mod cât se poate de ciudat, lăsând în urmă un băiat deznădăjduit, care-și va dedica, într-un fel sau altul, tot restul vieții regăsirii ei. Căutarea este cea care îl transformă în bărbat și, maturizat fiind, el își dă seama că nu are niciun rost să o caute pe Ea între toate celelalte sau, dimpotrivă, că Ea nu juca decât un rol neînsemnat, dorind să pară ceva mai mult decât era. O femeie incompletă.


Cine să fie personajul „defect" în toată această poveste? El care, deși crede că s-a maturizat, încă depinde de existența unei himere cu aer matern sau ea care, la rândul ei, deși pare atât de stăpână pe sine, nu are curajul de a-și lua rămas bun? Și iată cum băieții de ieri devin bărbații de azi, deposedați de iubire, bărbați fără femei.


Volumul lui Haruki Murakami împrumută, și nu întâmplător, titlul celei de a doua cărți de proză scurtă a lui Ernest Hemingway. Nu este, însă, singura referință intertextuală din text. Cartea este compusă din șapte povestiri, toate având ca subiect destinul unui bărbat care, la un anumit moment al vieții sale, își pierde într-un mod neașteptat iubita. Prima povestire se intitulează Drive My Car și îl are în centru pe Kafuku, un actor a cărui soție moare și care încearcă, după dispariția acesteia, să înțeleagă de ce a fost înșelat. În cea de-a doua, Yesterday, un individ ciudat, pe nume Kitaru, cu accent bizar, redat ca un accent... moldovenesc de traducătorii cărții (nepotrivită alegere, aș spune), se complace în situația de om ratat, care nu și-a putut încheia nici studiile și nici nu a făcut un lucru mai de Doamne-ajută cu viața lui. Personajul e frustrat că nu a reușit să o aibă cu adevărat pe fata de care s-a îndrăgostit în copilărie.


Șeherezada, apoi, din nuvela cu același titlu, este o menajeră care, ocupându-se de treburile casnice în apartamentul unui tip ce niciodată nu iese din casă, nu se știe din ce motiv, mai întreține și raporturi sexuale cu acesta, pentru a-l binedispune. După fiecare partidă de amor, Șeherezada îi spune individului câte o poveste pe care nu o va termina decât la următoarea lor întrevedere. Poveștile sunt singurele care-i dau viață acestui bărbat îndrăgostit de o menajeră banală. Într-o altă nuvelă, Kino, un barman trădat de nevastă, se compromite cu o individă întâlnită în localul pe care îl deschide, își părăsește casa, luându-se după vorbele unui client blazat, care-i spune numai baliverne. Kino fuge departe, visând în tăcere la femeia de la bar, care i se dăruise.


Un alt personaj, Gregor Samsa, pe care Murakami îl împrumută de la Kafka, se trezește metamorfozat în noul său trup, înrudindu-se, astfel, cu personajul kafkian. Samsa, străin de noile locuri, neobișnuit cu noua sa formă, încearcă să înțeleagă cum stă treaba cu natura umană, iar primul lucru pe care-l descoperă este atracția față de o „cocoșată" care-i repară ceva prin casă.


În nuvela care dă și numele volumului, există un alt personaj, a cărui identitate nu ni se face cunoscută și care ar putea fi foarte bine chiar un alter ego al lui Murakami. Povestirea Bărbați fără femei nu e întâmplător situată la final. Eroul face un fel de sinteză a tuturor celor povestite până într-acel punct, alături de o teorie a bărbaților care rămân fără femei. Dintre toate cele șapte povestiri, aceasta este cel mai bine construită. Aici îl regăsești pe Murakami cu adevărat. Naratorul povestește pierderea uneia dintre femeile pe care le-a avut. El este, însă, singurul dintre toate personajele masculine care reușește să trăiască și dincolo de această pierdere. Este singurul, dintre toți ceilalți bărbați, care vorbește cu adevărat despre ce înseamnă să pierzi o femeie. Personajul îți dă voie să i te strecori în suflet, să îi cunoști întreg mecanismul trăirii și chiar să asiști la o scenă de amor între el și femeia pierdută, pe ritmurile melodiei Theme from Summer Place, cântată de Percy Faith.


Mi-aș fi dorit, poate, să văd mai mult din fiecare poveste. Mi s-a părut că totul s-a terminat subit. Aș fi vrut să știu dacă Samsa a reușit sau nu să supraviețuiască, dacă barmanul Kino s-a mai întors sau dacă mașina lui Kafuku s-a oprit la un moment dat, iar el a continuat povestea. Dar stilul lui Murakami te prinde. E alert. Personajele sunt vii. Poveștile par, totuși, nefinalizate. Te prind și te țin captiv în universul lor și ți-e greu să te obișnuiești cu următoarea, când gândul îți e la ce s-ar fi putut întâmpla cu cealaltă...


Ce înseamnă să pierzi cu adevărat o femeie? Înseamnă ca, într-un moment de neatenție, viața să îți scape printre degete și să ia cu ea zâmbete, nostalgii, plimbări cu mașina pe acorduri de jazz spre nicăieri, partide de amor și mirosul pielii celuilalt, lucruri pe care nu le vei putea găsi în altcineva, momente care suprimă realitatea. „Asta înseamnă să pierzi o femeie. Iar, la un moment dat, a pierde o femeie înseamnă a pierde toate femeile."



_


* Haruki Murakami – Bărbați fără femei, traducere de Iuliana și Florin Oprina, Editura Polirom, Iași, 2014.


 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul