Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Portret de tānăr artist

        Andrei Ciubotaru


Andrei Ciubotaru s-a născut pe 16 ianuarie 1977 īn Bucureşti. Īntre anii 1994 și 1995 urmează cursurile Şcolii Alternative „Stellerˮ, Anchorage, Alaska, iar īntre anii 1995 și 1997 le frecventează pe cele ale Universităţii Anchorage, Alaska. Īn 2002 absolvă Universitatea de Artă Bucureşti, Secţia Pictură, Clasa Prof. Florin Mitroi. Este membru al Uniunii Artiştilor Plastici din Romānia. Īn 2009 devine doctor īn Arte Vizuale. Īn prezent este cadru didactic la Departamentul de Grafică al Universităţii de Artă Bucureşti.

Īncepīnd cu 2001 expune frecvent lucrări de pictură, colaj, grafică şi instalaţii īn galerii din Bucureşti, dar şi īn alte oraşe din ţară: Dej, Timişoara, Arad, Buzău ş.a.m.d. Expune, de asemenea, īncepīnd din 1995, şi īn afara ţării, la manifestări personale şi de grup: Alaska, Serbia, Germania, Anglia, Bulgaria, Republica Moldova ş.a.m.d.


Īncă de la debut, lucrările lui Andrei Ciubotaru vor fi răsplătite cu numeroase premii, din care menţionăm: 1995 – Premiul al II-lea, Expoziţia Anuală a Studenţilor, Anchorage, Alaska; 2003 – Premiul Ministerului Culturii şi Cultelor, pentru Proiectul „Carantina Urbanăˮ (īn cadrul Festivalului Performing Places, organizat de British Council īn Bucureşti); 2006 – Premiul de Excelenţă pentru Pictură, Uniunea Naţională a Patronatului Romān; 2014 − Premiul I, Concursul Internaţional „Monumentul Limbii Romāne”, Chişinău, Moldova; 2014 − Premiul Special al Juriului, Bienala Naţională de Gravură Contemporană Danubius, Muzeul de Artă, Tulcea. Are īn palmares intervenţii urbane spectaculoase, din care amintim: Parcul Kiseleff, Bucureşti (obiect-instalaţie); Sfāntul Gheorghe, Năieni, Județul Buzău; „Īnlocuindu-l pe Leninˮ, Piaţa Presei, Bucureşti; 2010 – „Visul Romānescˮ, Piaţa Presei Bucureşti. Are lucrări īn colecţii şi muzee din Romānia şi din alte ţări.


Este, de asemenea, autorul unor cărţi care certifică proteismul propriei creaţii şi preocupările tinerelor generaţii de artişti: 2010 − Gravura Experiment, Editura UNARTE, Bucureşti; 2011 − Gravura Experimentală, Editura UNARTE, Bucureşti; 2013 − Interior-Exterior, Editura Brumar, Timişoara; Expoziţii 2000-2013, Editura UNARTE, Bucureşti.



 


Īntr-o succesiune referenţială de nume, personalitatea lui Andrei Ciubotaru, unul dintre cei mai īnzestraţi tineri artişti de azi, este vizibilă prin proteismul bine articulat de efervescenţa creativă uimitoare. Acest talent hărăzit să descompună şi să recompună ,,năvalaˮ năucitoare de sintagme vizuale, īn atītea şi atītea şocuri de linii, forme şi culori, n-a putut nicicum fi īnfrīnat de dospirile calde ale limitărilor. Asemenea unui explorator care nu se mulţumeşte cu aura reuşitei, ci vrea să o īmpingă dincolo de performanţe, artistul este īntr-o permanentă căutare compulsivă de identităţi scripturale. Extrovertirea aceasta prolifică implică un īndīrjit dialog cu realul unei contemporaneităţi brutalizate de concepte şi vindicativ pīnă la rătăcirea fiinţei.


Un jurnal expansiv se deschide īn faţa ochilor īncă de la primele expoziţii ale lui Andrei Ciubotaru, jurnal īn care omul modern este īnfăţişat explicit, alterat, alienat şi īmpins brutal īnspre īnrobiri cameleonice. Picturile din ciclul Omul-ţintă (ulei pe pīnză) descriu īn sonuri precipitat-expresioniste acest val uriaş şi agresiv de diligenţe pe care societatea īl vrea cumva uniformizat şi autist. Chipurile au devenit măşti ale celor mai diverse trăiri, de la traumele inocenţei, expierii sau īncarcerării pīnă la dezmembrarea atroce, dezorientarea şi lipsa libertăţii. Pensulaţia este cel mai adesea păstoasă, ostentativă, virilă, ziditoare, alteori īntrupează transparenţe hieratice. Roşul, galbenul, verdele mlăştinos, negrul īncremenit īn propriul hău induc o stare de exacerbare psihotică. Ca un laitmotiv, cercurile-ţintă se repetă obsesiv, īn multe dintre lucrări. Gregaritatea, goana după material, neputinţa de-a se autodefini sunt redate īn tonuri şi imagini cu puls viguros. Cu ciclul Forme, Andrei Ciubotaru continuă excursul său spiritual şi moral, aducīnd īn discuţie, ca o contrapondere la uniformizările locative comuniste, figura umană ruptă cumva de eşecurile propriei existenţe, printr-o conştientizare dramatică a sinelui. Este īn acele capiteluri tridimensionale, cu chipuri ce par nişte globuri pămīnteşti fixate pe īnălţimile lor, exprimată simbolic īn metafore scripturale sugestive, definirea omului, care se īmpotriveşte timpului apăsător şi castrator de libertăţi. O suită de figuri fantomatice, destructurate, īn care a rămas doar un patetism de extracţie confesivă, duce cu gīndul la tot ce īndură, ca un corp viu, sensibilizat şi traumatizat, oraşul modern, de care fiinţa umană are o dependenţă halucinantă.


Contemporanul meu (2006), lucrare-obiect expusă la Galeria Apollo, avea să stīrnească interesul vizitatorilor nu numai prin cele peste trei mii de steguleţe (drapelul romānesc) realizate la scară minimală, care produceau un efect impresionant de ritm şi de culoare. Şi aici Andrei Ciubotaru a polemizat grafic cu spaţiul, extinzīnd conturul uman realizat din materie lutoasă la dimensiuni guliverice, adăpostind īn interiorul lui cele cīteva mii de steguleţe. La capătul acestei inedite „hărţi" corporale, membrele, care au căpătat forma unor cīrje, par a sprijini patetic o pīine enormă care pecetluieşte un perete. Citită īn cheia mesajului social, acea pīine īntreagă la care personajul nu a putut ajunge este semnul dramatic al eşuării īn propria mutilare şi damnare.


„Intervenţiile īn spaţiul urbanˮ, cum le numeşte artistul, au fost de fiecare dată admirabile īncercări de plantare īn spaţiul public, a unor lucrări care īntruneau elemente ce dau viaţă şi substanţă unei metropole: carisma vernaculară, generozitatea ambientală şi inteligenţa unor detalii. Din varii materiale (polistiren, lemn, metal), Andrei Ciubotaru, singur sau alături de alţi artişti, a imaginat lucrări care, prin noutate, farmec şi măiestrie, au risipit la un moment dat muţenia unor spaţii: Omul din car (Şos. Kisseleff, 2007), Sfāntul Gheorghe (Năieni, Județul Buzău, 2008 − sculptură īn metal realizată īmpreună cu Jan Eugen şi Florin Ciubotaru), Plante urbane (14 lucrări de polistiren, Otopeni, 2008, realizate īmpreună cu Florin Ciubotaru, Jan Eugen, Toma Iulian şi Ciprian Paleologu).


Arca lui Noe, reper cultural ancestral, īi va oferi artistului pretextul „decontaminării" iscusite a faptului biblic de trama consacrată, īnfăptuind şi reuşind pe „risc" propriu, cu rafinamentul simbolului pur, să definească, prin trimiteri la arta japoneză, imagini de-o certă subtilitate stilistică. O Arcă ą rebours ia naştere: cea a unei contemporaneităţi lucide, o arcă metaforică, a valorilor identificabile, a responsabilizărilor, a cutumelor sociale şi morale. Mergīnd īn siajul unei culturi care este genetic aptă să īngăduie şi să păstreze pīnă la sacrificiul suprem asemenea coduri, Andrei Ciubotaru a infuzat arcei sale un turn hexagonal injectat īn interior cu o sursă de lumină identitară. Astfel, obiectul ce uneşte şase personaje, construite cu detalii din veşmintele şi armurile japoneze, sugerează un zid invincibil ridicat īmpotriva sălbăticiei, haosului şi a ignorării. Arca este o fortăreaţă care emană lumină şi speranţă. Portretele pe care artistul le-a gīndit ca pe nişte scuturi ale obiectului-arcă sunt tot atītea măşti-metafore (tehnică mixtă) care apără omul contemporan, fragilizat de vicierea morală şi spirituală. El mai poate acţiona doar declanşīnd „rezervorul de aer" pe care şi l-a „montat" ca pe un stend de supravieţuire. Numai īndărătul unei măşti īşi mai poate păstra umanitatea. Fără a avea nimic rebarbativ, „croiala" acestor măşti terifiază prin expresivitatea sumbră, cu adaosuri cromatice grele, reci. Galeria Calina din Timişoara a fost, īn 2009, gazda acestor lucrări.


Performance-ul are īn Andrei Ciubotaru un entuziast şi stabil participant şi iniţiator, manifestările de gen alături de cīţiva colegi de facultate (Nicu Ilfoveanu, Jan Eugen, Bogdan Vlăduţă, Theo Pelmuş, Viorel Grigore), dar şi de paterna şi avizata implicare a unui mare artist, Florin Ciubotaru, fiind intrate de-acum īn legatara şi uneori discursiva noastră viaţă culturală.


Grupul Pīlnia (anii 2000) s-a solidarizat īn experimente care mai de care mai exuberante, şi mai insolite, ideea de īnsoţire īn reformulări revoluţionare ducīnd la noi forme de cunoaştere. Arta nu este un drum revolut şi tinerii simt organic că afilierea la anumite grupuri nu amputează spiritul ludic, chiar dacă, mai devreme sau mai tīrziu, īnsuşi patosul vīrstei le poate dizolva.


Īn gravură, Andrei Ciubotaru a iniţiat expoziţii tematice īn care a reuşit să schimbe multe reflexe din frazarea simezelor prăfuite.


Materialele reciclabile extrase din trecutul banal al īntrebuinţărilor sunt „corpuri" mutante pentru realizarea unor rame care vor deveni ele īn sine noi lucrări. Astfel, utilul accesoriu a fost transformat printr-o ingenioasă reconversie a utilităţii īn operă de artă.


Ar mai fi de amintit, īn acest sumar excurs artistic, seria Luptătorul (2010), o ilustrare foarte personală, īn tehnici mixte, acrilic pe pīnză şi fotolitogravură, a personajului etern purtător de simboluri, apărut din misterioasele convenţii ale conflictelor şi ale păstrării intacte a dignităţii şi tradiţiei cu sonuri japoneze. Nu putea să lipsească Scutul, semn de apărare, dar şi de uniune războinică, imaginaţia artistului dīndu-i chiar trăsături umane ce amintesc de delicateţea unor chipuri de gheişă.


Avīnd ca subiect gravura, căreia īi cunoaşte īn detaliu evoluţia, Andrei Ciubotaru va scrie o carte importantă: Tradiţie şi Modernitate īn artele gravurii, Editura UNARTE, Bucureşti, 2011. Seria de lucrări Adormirea lui Budha (tehnica monoprint) este o meditaţie a voinţei de părăsire şi desprindere de material. Sunt imagini minunate, imponderabile, golite de impurităţi, cu o cromatică delicată de ocruri rafinate, rozuri plutitoare, albastruri palide şi forme dematerializate, uşor distorsionate.



Artist proteic, spirit inovator, matur, aplicat şi ludic, la cei 38 de ani pe care-i are, Andrei Ciubotaru este de-acum un nume care contează īn arta romānească a prezentului.


 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul