Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

FESTIVALUL INTERNAŢIONAL DE LITERATURĂ ,,TUDOR ARGHEZI” ediţia a XXXV-a, 22-24 mai 2015

        

În zilele de 22-24 mai 2015, la Târgu Jiu ți Târgu Cărbunești s-a desfășurat FESTIVALUL INTERNAŢIONAL DE LITERATURĂ ,,TUDOR ARGHEZI”. Au participat numeroși scriitori din țară și străinătate, intelectuali gorjeni, reprezentanți ai autorităților locale. Directorul festivalului, scriitorul Ion Cepoi, și echipa sa au organizat, ca de obicei, impecabil manifestarea. Juriul a fost prezidat de Gh. Grigurcu (președinte de onoare) și Marian Drăghici (laureat al ediției precedente). Din el au făcut parte scriitori precum Ioan Moldovan, Nicolae Dragoș, Horia Gârbea, Paul Aretzu, Spiridon Popescu. La cremonia finală de la Tîrgu-Cărbunești, în prezența domnului primar Mihai Mazilu, s-au decernat prestigioasele Premii „Tudor Arghezi”. Alături de organizatori, Centrul pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Gorj, s-au aflat ca de fiecare dată Institutul Cultural Român şi Uniu­nea Scriitoruilor din România, Biblioteca Judeţeană Gorj şi Liga Fiii Gorjului.

PREMIUL OPERA OMNIA pentru scriitori români, acordat de Uniunea Scriitorilor din România:
- MIRCEA BÂRSILĂ (poezie)
- CORNEL UNGUREANU (istorie şi critică literară)

PREMIUL OPERA OMNIA pentru scriitori străini, acordat de C.J.C.P.C.T. Gorj și titlul de Cetățean de Onoare al Orașului Târgu Cărbunești
- ANTONIO DELLA ROCCA, Italia
- VASILE TĂRÂŢEANU, Ucraina

PREMIUL OPERA OMNIA , pentru scriitori de origine gorjenească, acordat de Asociaţia culturală Fiii Gorjului
- IONEL BUŞE

Premiul pentru PROMOVAREA OPEREI ARGHEZIENE, acordat de C.J.C.P.C.T. Gorj
- MONICA VOUDOURI, Grecia
- OGNEAN STAMBOLIEV, Bulgaria
- ZORAN PESICI, Serbia
- MARGARETA FILARY, Polonia
- LORENA SÂRBU, SUA

GRUPAJ POEZIE
- Locul I: acordat de C.J.C.P.C.T. Gorj şi Premiul revistei ,,Viaţa românească”; Premiul revistei ,,Lumină lină” New York GABRIEL NICOLAE MIHĂILĂ, Galaţi,
- Locul II: acordat de Biblioteca Judeţeană "Christian Tell", Gorj şi Premiul revistei ,,Familia” Oradea CRISTINA ROSTOGOLEA, Tg. Jiu
- Locul III: acordat de Centrul cultural "Tudor Arghezi" Tg. Cărbuneşti, MIRCEA ADRIAN NOVAC, Sibiu,
- Menţiune: acordată de C.J-C.P.C.T. Gorj  şi  Premiul revistei ,,Porto franco” Galaţi DORINA CIOPLEA, Tg-Jiu.

VOLUM ÎN MANUSCRIS, acordat de C.J.C.P.C.T. Gorj
- VALENTIN CHEPENEAG, Tg-Jiu, pt. volumul ,,Seri târzii”

ARGHEZOLOGIE, acordat de C.J.C.P.C.T. Gorj
- LAZĂR POPESCU, Tg-Jiu, pt. eseul ,,Apocalipsă şi teroare la Tudor Arghezi”

OPERA PRIMA, debut în volum, acordat de C.J.C.P.C.T. Gorj
- HRISTINA DOROFTEI, PT. VOLUMUL ,,Reflexie”, Editura Junimea, Iaşi, 2015

PREMIUL PENTRU PROMOVAREA OPEREI ARGHEZIENE, acordat de Primăria şi Consiliul Local Tg. Cărbuneşti
- LEO BUTNARU, Republica Moldova


 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul