Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Fără ieșire

        Geo Vasile

Noul volum de versuri al Ofeliei Prodan (n. 1976), No Exit, Ed. Charmides, 2015, 78 p., girat de nume prestigioase, ca, de pildă, Magda Cârneci, Al. Cistelecan, Paul Cernat, se subsumează crezului artistic douămiist: prevalența eului social asupra eului narcisic, abordarea realității nemachiate și fără retușuri, în alb-negrul invaziv al promiscuității și depresiei (sute de mii de români au optat să facă muncile cele mai riscante și umilitoare în Occident), ce au cuprins o Românie lipsită de un viitor predictibil, chiar dacă favorizată de o libertate totală, inclusiv cea de expresie. Așadar, alături de Elena Vlădăreanu, Linda Maria Baros, Miruna Vlada, Ofelia Prodan semnează o poezie a dramei post-comuniste, transgresivă, sub zodia autenticismului, neoexpresionismului, hiperrealismului. No Exit, a opta carte a autoarei, distinse în 2007 cu Premiul de Debut al ASB, este orânduită pe patru secțiuni: domo arigato, mr. roboto, instantanee prefigurate, liniștea sau alungarea din cetate, o nouă lume. Aceasta din urmă este un lung poem, mai precis un scenariu horror SF, epico-dramatic, ce dă glas unui coșmar al involuției trestiei gânditoare spre grota primordială a războinicilor invincibili, spre jungla îndoctrinării funeste întru fanatismul cuceririi și eliminării celor mai slabi. Fanatism ce va să devină cod etic al unei noi generații umanoide.
Titlul cărții ar putea fi un diagnostic al lumii românești, fără ieșire, fundătură, cul de sac, vicolo cieco; și totuși, mai multe texte sugerează că încă nu e totul pierdut (a se citi scena emoționantă din metrou). Acesteia i se adaugă o seamă de vise țesute la lumina zilei din care poeta este trezită de epifanii, tot atâtea speranțe și culori ale omeniei, pietății și sacralității de tip orfic. În acest sens este invocat Sf. Francisc de Assisi, cel ce „coborât printre oameni/ a renunțat la orice fericire divină și îmbrăcat într-un sac murdar/ în tălpile goale merge pe asfaltul încins printre mașini/ ascultă vocile disperate ale păsărilor ale animalelor/ și își deschide larg brațele să îmbrățișeze o lume distrusăˮ.
Ofelia Prodan este o rousseauistă în sintonie cu angajamentul social al poeziei europene contemporane. Prin recurs la vocabularul specific acesteia, tip amfetamină, adrenalină, sex neprotejat, muzică trance, dar și la un limbaj scientist asumat, se revoltă în contra primejdiilor ce survolează acest sat globalizat contemporan: supertehnologizarea, masificarea, consumismul, cu consecințele sale devastatoare asupra a ceea ce încă omul mai are în comun cu Fiul Omului: omenitate, sentimente, iubire. Așadar, textele cărții dezavuează producția în serie de paradisuri de sinteză, reificarea sufletului, altfel spus dezînsuflețirea omului până la starea de manechin, pledând totodată în favoarea sfintei mari emoții omenești, a comuniunii dintre cer și pământ, dintre trecutul și viitorul omului și al lumii.
O seamă de poezii, în ciuda unor lungimi discursive nerecomandabile, sunt tot atâtea prilejuri de evadare din solitudine, din apatie, din felurite blocaje, rețele electromagnetice sau cutremure spațiale. Ele oferă și efigia artistului contemporan, în speță a poetului, „omul nevinovat care din senin va înnebuni”, ceea ce nu exclude nici ipostaza paroxistică de potențial criminal sinucigaș. Cel mai bine, dintre multele roluri de compoziție oferite, o prinde pe Ofelia Prodan masca de Charlot, eternul rebel, ba chiar anarhist vs establishment, vs procesul de rinocerizare a unei Românii gata să-și alunge poeții din cetate. Totodată, același Charlot se identifică cu dezmoșteniții, marginalizații și obidiții acestei lumi. Epilogul frustrărilor și rebeliunii acestora se consumă, evident, oniric, violul și crima celui ce vine „direct din canal” se consumă ca o vendetă imaginară în contra globalizării indiferenței cinice, a „luxului nerușinat, apocaliptic”. Acest eu social al poetei se solidarizează cu urletul celui căruia „i s-a refuzat totul”, secondat de urletul interior, terapeutic al celei ce scrie.
Ceea ce ne-a surprins plăcut la Ofelia Prodan este evitarea melodramei în favoarea preciziei orei exacte a României, exemplare în acest sens fiind poeziile La spital, În blocul meu, Degradarea etc. Cifrul scriiturii este acest fel de realism „apocaliptic”, făcut din detalii delirante menite să confere poeziilor credibilitatea unui avertisment profetic. Demersul realist, epico-dramatic nu exclude însă „inexplicabilul acela/ cu frumusețea lui obscură și brutală de început de lume”. S-ar putea ca versul citat să rezume o redutabilă ars poetica a acestei cărți grave, conectate la temele esențiale ale poetului, poeziei, ale omului și ale lumii.

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul