Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Felii prozastice

        Adrian G. Romila

Bătrāne care povestesc la nesfārșit, intersectānd aleatoriu īntāmplările și personajele din jur; o adolescentă care descoperă pe facebook mai vechea iubire a tatălui; cupluri care evoluează straniu, după neașteptate avataruri premergătoare; copii care-și bulversează lumea, prin pierderea unui ochi de iepure īn toaleta școlii; iubiri care se destramă īn urma unor mici tragedii; un bunic care-și găsește īntāmplător, prin telefon, o parteneră de singurătate; uimirea īn urma achiziționării unui apartament ieftin, dar cu un trecut funebru; o intersecție urbană părăsită treptat, pentru că īn ea se petreceau accidente misterioase; o ciudată ereditate ce constă īn a sparge obiecte de sticlă; un nume propriu inedit, care predetermină destinul purtătorului; corporatiști īn ascensiune, tineri inteligenți și complicați, gospodine curioase, un artist ratat, un poștaș afectat de onomastica proprie, emigranți și vizitatori ai străinătății; Romānia de acum și de dinainte de 1989.
Toate alcătuiesc numai cāteva din piesele unui mozaic de proze scurte, pe cāt de economicoase īn mijloace epice (narațiune simplă, fluentă, rar dispusă la fragmentare sau surprize formale, fără tropi și fără volute inutile), pe atāt de percutante. E vorba de volumul de debut al Ancăi Vieru, care a īndrăznit să iasă cu un produs personal, după experiența publicării on-line și īn volume colective. Nu că proza scurtă n-ar fi, la noi, īn plin reviriment. Tocmai de aceea spun, din start, că cele douăzeci de povestiri din Felii de lămāie (Polirom, 2015) constituie, īn cea mai mare parte, o reușită. Există cāteva texte cam fără miză (Cheia și foarfeca, Dincolo de ușă), dar ele nu afectează ansamblul, care rezistă. Majoritatea pieselor exploatează abil farmecul lucrurilor mărunte, cu rezultatul unor dramolete ce emerg din banalitatea contemporană. Personajele duc micile descoperiri cotidiene și posibilele coincidențe din viață pānă īn pragul unor viitoare crize. Ele nu apucă să explodeze, pentru că există tăietura de final a naratorului, ca strategie de potențare a tensiunii. Suspiciunea unui adulter, de pildă, vine din faptul că centura de siguranță a mașinii soțului miroase, īn zona unde atinge gātul, a parfum străin. O tānără rememorează, conducānd spre casă, finalul brusc și īncurcat al unei mari iubiri din trecut. Un autointitulat sculptor īn gheață īși părăsește soția pentru un contract īntr-un parc de distracții american. O altă tānără īși dă seama, īn timpul unei noi escapade amoroase, că trebuie să se īntoarcă, aproape fără voia ei, la bărbatul care o părăsise īnainte. Un cuplu trece laș pe lāngă un iminent viol īn natură, īn drum spre o petrecere, unde, imediat, altcineva o salvează pe victimă. Īn cāteva proze īngroșarea psihanalitică torsionează percepția faptelor. Īn bucata Din Veneția, cu drag, o tānără aflată īn orașul lagunelor, īn excursie, cu iubitul, experimentează, sub masca barocă a carnavalului, coșmarul unui ancestral abuz sexual. Īn A zecea parte, o altă tānără e urmărită de obsesia greutății piciorului pe care fostul ei iubit l-a pierdut īn īmprejurări necunoscute. Cānd nu alunecă spre zona straniului (Tradiție īn familie, Intersecția, Recensămānt), prozele Ancăi Vieru se mișcă grațios pe linia subțire dintre spectaculosul social-tipologic și abisul marilor crize existențiale. Combinația subtilă dintre fapte, replici și trăiri dă tabloul unui epic care excelează din plin, īn genul scurt.
Aș īndrăzni să fixez poietica textelor din volum īn bucata care dă titlul. E vorba de un lung și dezlānat monolog al unei bătrāne care-și plimbă cāinele. Vedem, la final, că monologul, atāt de variat īn relatări, și-a căutat destinatarii, căci pe banca din parc s-au perindat, cum era și firesc, o mulțime de oameni care au apărut și au dispărut pe neobservate, ca sub imperiul unor supranaturalii. „Spui că-n ziua aia cu furtuna, cānd a plouat torențial, de atunci n-a mai văzut-o nimeni, de la ploaie i s-a tras, fiecare picătură a topit-o puțin pānă a dispărut de tot, alții zic că s-a ridicat ca un abur, ce aiureală, hai că mă crezi proastă, mai bine spune-mi unde-i fata aia mută care tot stătea pe banca asta, cum care? Aia de stătea cu mine pe bancă īn fiecare zi, cum adică stăteam mereu cu altcineva, fugi de-aici, că nu cred, Cuchi, hai să mergem că domnișoara īși bate joc de noi...”
O lungă conversație, pe o grămadă de teme contemporane, asta pare și volumul Ancăi Vieru. Feliile prozastice se așază una lāngă alta, desprinse din același īntreg, dar fiecare cu aroma și textura ei unică, fiecare cu surprizele și cu adresantul ei imaginar. Asistăm la instantanee de viață autohtonă, surprinse, ca-ntr-un insectar, de boldul hotărāt al unei viziuni unice. Foarte promițătoare, ca debut, Felii de lămāie e o carte care confirmă valoarea prozei de dată recentă și, totodată, talentul scriitoarei.

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul