Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Poezie

        Aida Hancer

Glanda pământului


tată noi vrem să te vindem dimineaţă
vom da jos perdelele să te acopere
soarele oraşului cu obraji de vin oranj
îngheţat
noi stăm cu tine în groapă numai în primele
cinci minute ale morţii tale
ca să ne spui ce văd porcii în ziua nunţii stăpânilor
fă-ne loc lângă tine
cinci minute între cutele hainei tale
ca un fulger între scândurile din gard sau
o femeie subţire dând pe-o răzătoare hainele murdare ale familiei
tată în casă mizeria creşte ca apele
şi ne umple de linişte. soarele apasă pedala coşului de gunoi se deschide
o gură a neplăcerii
îmbracă-te eroii tăi preferaţi au parcat maşinile
în ruşinea ta
dar tatăl calcă prelung îşi adună
pământul mai aproape un sfânt cu
pământ între picioare. el locuieşte o glandă
jos în pământ
noi stăm în picioare îi gâdilăm orgoliul
dar eu dau primele semne de disperare
îmi fluture mâinile în aer ca într-un aluat
urc în găleată şi fac semn
să mă scoată afară de-aici
unde sfinţii latră ca animale de casă
şi nu rămâne carne pe os


Glanda pământului II

tată au venit vânzătorii la uşă
le-am spus de porci
de ateliere şi de toate aşchiile pe care le-a
înghiţit carnea ta
de picioarele umflate de genunchii ca stâlpii
din poartă în care zăpada
a scobit până la os şi mai departe
îşi face loc printre venele tale
ca şerpii printre portative de iarbă
de gleznele mari şi gambele groase
ca nişte tumori care te-au purtat prin
oraş şi în care credeai că ai prieteni de încredere
pentru mult timp şi ochii
pământii de călugăr care se tulbură
nu pentru credinţă ci pentru o cană cu apă
după patruzeci de zile şi fălcile
lui se crapă ca nişte pereţi de colibă

te-ai mutat la oraş
ţi-ai făcut din betoane o casă
ai suflat in ele dar ele n-au inviat
ai mutat femeia iubită de pe-un genunchi pe celălalt
între orgă şi organic
şi să storci atâta lumină cat se poate
dintr-o femeie
şi să zideşti din carne curată
o casă care să nască în fiecare zi
pe uşă
să mă nască pe culoare şi să mă conducă
jos la parter cordonul ombilical
al blocului nostru
apartamentul nostru are ieşire la pământ


ai făcut dragoste într-o cutie de conserve
ai astupat crăpăturile de frig
şi de curioşi
cu şosete de lână
numai călcâiele tale uscate miros a zăpadă şi Casa Mare
ai găurit pereţii deşi ţi-era milă de ei
de parcă ar fi fost pielea unui uriaş care-a suferit
mult şi-a sfârşit răstignit pe pereţi la oraş
ai cumpărat cu greu mobila

şi cand ai plecat şi din oraş
ai luat cu tine o pernă
şi dulapul din camera de nuntă.


eu sunt copilașul orașului

eu sunt copilașul orașului și ridic spre tine
din asfalt mâinile
mie îmi bate inima cu bătăi de bormașină
și pe dedesubtul orașului
cerșetori cu brichetele readuc focul în peșteri
mă ridic din patul de dragoste
ca o macara înțepenită și cobor în celălalt pat
ca un escavator cu pământ în burtă
oamenii mă comandă. cu ei prind lumea în brațe
și-o strâng până când îi ies ochii ca doi sâni
prin care lumea de jos este femeia lumii de sus
 eu sunt copilașul orașului
și în fiecare duminică mă rog cu geamul mașinii deschis
și parbrizul spălat
cu venele proeminente ca să vezi și tu
că acvariul s-a murdărit și sângele trebuie schimbat
ia-l cu găleata și adu-l înapoi cu pipeta
plantează ca la început
sângele cu penseta

eu sunt copilașul orașului și cel mai frumos răsărit de soare
crește din blana acestui oraș
după ce noapte de noapte
ai înfipt cuțitul adânc în același loc
lărgit noapte de noapte

și dimineața ai să iei orașul-hermină
și ai să tragi cu cuțitul prin el
liniile tramvaiului pe deasupra zăpezii.


Tristan


el se duce cu stângul și se întoarce cu dreptul
gura lui pune o ceață caldă pe lucruri
gura lui întoarce din drum orice nenorocire
nu face bine
ar trebui lăsat să moară într-o carieră de piatră
și totuși a fost îmbrățișat cu o flacără albăstruie până
când i s-au afumat buzele.
și totuși degetul lui visează
toate degetele lui sunt lipite cu un fir roșu, sângeriu
care privit la lumină seamănă cu
garanția unui produs
asigurarea lui este sângele oamenilor cules
dimineața
când pământul încă mai tremură excavatoarele stau tolănite
și venele care păreau căptușite cu piatră cubică
pierd învizibil licori
numai atunci
în geamurile magazinelor se reflectă
adevăratele ritmuri prețioase pe piață

dar el când se culcă se culcă pe inimă
și ea îl înghesuie mai tare în oase
atât
și îmbrățișarea ca mecanism
îl mișcă

atât îi trebuie și într-o noapte se hotărăște
că ceea ce nu încape în tâmple
va fi considerat rezidual și plimbat prin corp
câțiva ani

din când în când în gură
un gust spirtos
pașnic
pentru că ești sănătos și totuși
absența poate să miroasă închis și sinistru

și moartea cu ochii mari
te privește cu poftă
fiindcă trupul tău nu ține de foame
și zeii sunt vegetarieni
carnea ta e perna pe care să-și pună paharul cu vin
sau carnea ta e paharnicul vesel

în ea intră toate licorile
tu vezi femeile ca pe niște ace de gămălie
înfipte din greșeală sub unghii

când pășești
lovești cu ciocanul în morții de jos: ești trist dar nu ești mort
și tristețea atrage fiindcă miroase
a brânză și a stafide

ești trist dar nu ești mort și poți oricând să te lovești
cu capul de pragul de sus
fiindcă ți-au rămas intrările și ieșirile
capul tău va rămâne ca bornă kilometrică
deasupra

în timp ce picioarele
sub pământ vor dansa
înviorate din când în când
în pânze freatice.



 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul