Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Poezie

        Marin Dumitrescu

MICROPOEM  
Mai ales noaptea,
Cine sunt, de unde vin
Și unde merg,
Sunt propoziții cărora,
Mi-e teamă să le pun
Semnul īntrebării.

ĪNTĀMPLAREA
Plantele sunt hermafrodite și verzi
Și īnfloresc dinadins, să le fecundeze īn zori,
Fluturii și albinele și bondarii obezi
Și neglijenți trecători...


Īntāmplarea dă naștere... o adiere de vānt
Schimbă tot īnțelesul, de dinăuntru și din afară
Și după ce ești și iubești pe pămānt, pe pămānt
Auzi doar timpul tău, care zboară.
(continuarea controversată a poemului)

ĪNTĂMPLAREA
Un fel de fluturi și de albine și de bondari obezi,
Sunt secundele care te străbat de la naștere
Și sunt atāt de īntāmplătoare, că te fac să crezi
Că īnflorești īspre cunoaștere,

Cānd defapt, nu este așa. E decāt o părere
Și pānă și conștiința de sine e muritoare...
Ajungi printre prieteni călare pe durere
Și pleci pe propria ta moarte călare.

ĪNTR-O TOAMNĂ
Īntr-o toamnă rece, udă și urātă,
M-am ridicat din fotoliu,
Albastru, după o ploaie lungă...
 
Parcă și verde și și roșu,
Galben, indigo și violet,
Ca o ceață, īntre copacii īmbrăcați īn doliu.

Rāul era ud și tremura
Cuprins de pietre reci
Și peștii lui,
Curgeau īn sus, către izvor,
Turmele de oi, veneau oftānd,
Fără berbeci,
Plouate și berbecăind
Ciudat, īn limba lor.

Și deodată ziua,
S-a transformat īntr-o fecioară
Nebună,
Care lua copacii īn brațe și-i strāngea.

Tristețea beată, sta pe cāmp ca o lună.

Murea natura iară
Și cosmosul ploua, ningea...

 ȘI PE URMĂ...
...și pe urmă, muntele scoate apă din el,
Vine apa de ploaie și plouă și se īmbogățește
Cu minerale, cu oxizi și hidroxizi, la fel,
Cum cānd noi īmbătrānim,
Lacrima īntinerește...

Și carnea noastră nu putrezește
Și carnea noasrtră īnfrunzește
Ajutată de vremi și de viermi,
De un fel de distrugere
Īnspre altfel de naștere...

Cine ar mai īnțelege,
Sensul existenței noastre,
Dacă nu ar sta o lege,
La ușa casei noastre ?...


CA UN CĀNTEC

 poem sacrificat poetului Nicolae Labiș

Mă ia de subțiori pasărea,
Rea
Și mă face demāncare,
Zburāndu-mă īn ghiare,
Către cuibul ei din zare.

Mă vor mānca puii păsării rele
Nevinovați și neștiind că mă mănāncă
Se vor bucura sub stele
Īn cuibul lor mușcat de stāncă.

Și eu de bucurie am să mă desfac
Īn vorbe, ca un cāntec;
Să le fiu pe plac
Īn pāntec

Și să se īnfioare
De cāntarea mea,
Cād vor īnvăța să zboare
Puii de pasăre rea.


 VERDE PRIMĂVARĂ
Astăzi m-am fost supărat pe mine
Mai ales la īnceputul zilei
Și m-am īnfrunzit cu frunze fine
Vorbind limba clorifilei.

Verde am vorbit de primăvară
Și am desenat boboci de floare,
Cum strănută peste noi natura,
Primăvara verde și īnfloritoare.

M-am fost amețit de tot și blānd
Din paharul primăverii bānd
Și am bolit o īntreagă săptămānă,
Pānă viața mi-a urcat pe vānă.

Mi-a īnflorit cartea īntr-o mānă
Și am īnflorit īncet, de tot,
Scrisă cartea de o săptămānă,
Jumătate viu fiind și jumătate mort.

M-am cam fost supărat pe mine,
Dar ce puteam să fac?

M-am iertat și tac.

GĀNDUL
Gāndul este un copac
Īnfipt īn creierul meu.
Un parazit care se hrănește
Cu mare parte din ceea ce ar fi trebuit
Să asimilez.

Are rădăcini care mi-au perforat
Plămānii și ficatul
Și ramurile lui ajung dincolo de Steaua Polară.

Inflorește īn cosmos
Universal și frumos
Și este fecundat de toate īntrebările
Și īi cade sămānța să īncolțească,
Pe toate cărările,
Sub fruntea mea pămāntească.

MORALĂ

Cuiele ruginite și strāmbe
Și tāmpite
Și bătute in cap,
M-au făcut să văd lumea altfel.
Cānd eram copil, am descoperit
Īn magazia bunicului meu
O ladă plină de cuie,
Ruginite și strāmbe
Și tāmpite și bătute īn cap.
Mai avea și cuie noi,
Dar cutia plină de cuie
Ruginite și strāmbe
Și tāmpite și bătute īn cap,
Era mai importantă.
Cānd am īmplinit douăzeci de ani,
Cuiele noi ruginiseră
Nefolosite
Și tot cutia plină de cuie
Ruginite și strāmbe
Și tāmpite și bătute īn cap,
Era mai importantă.

ELEGIE
Dureros de adevărat,
Universul este un organism viu.

Eu īl văd din interior
Tot așa cum mă văd pe mine
Posibilele ființe neīnchipuit de mici
Care īmi populează
Foarte puțini dintre electronii
Atomilor din care sunt alcătuit.

Calea Lactee este spirala
Informației genetice
A acestui monstru inteligent,
Tot așa cum, eu sunt monstru
Pentru ființele neīnchipuit de mici
Care mă pupulează.

Aceste ființe īși vor construi
Nave interelectronoce
Și după aceea interatomice,
Ca să mă cerceteze
Tot așa cum eu,
Īmi voi construi
Nave interplanetare
Și după aceea, intergalactice
Ca să-l cercetez
Și să-l cuceresc pe monstru.


Cu alte cuvinte:
Navele lor sunt virușii mei,
Navele mele sunt virușii universului.

Inteligența mea este produsul dorinței mele
De īmbogățire,
De dominare,
De expansiune
Și este identică sau cel puțin asemănătoare
Cu inteligența lor
Și totodată cu inteligența universului,
Care... și el īși va construi nave
Cu care să cerceteze și să cucerească
Megalumea īn care se mișcă.

...și uite așa,
Inteligența lor,
Inteligența mea
Și inteligența lui,
Toate trei, au căzut pe gānduri.

Nu numai că este posibil,
Dar este chiar dureros de adevărat
Scara aceasta de la microcosmos
Spre macrocosmos
Și invers,
Este infinită.

IUBIRE
Pe suprafața unui electron
Care face parte din mine īntāmplător,
Există viață.

Sunt oameni ca noi,
Și-au construit șosele și poduri
Peste apele lor și zboară
Prin aerul lor electronic,
La fel cum zburăm noi
Prin aerul nostru.

Doctorul mi-a spus că mor
Că nu mai am mult de trăit
Și mi-a dat un antibiotic puternic
Īmpotriva vieții care mă trăiește.

Nu mai iau nici un medicament.
Cum pot eu să-i ucid
Pe oamenii aceștia care mă populează???

Am luat legătura cu ei,
( cu unul dintre președinții unui stat
mai dezvoltat,
care poate să domine această lume )
Și sper din tot sufletul
Să mă iubească.

FLUTURELE
Īn seara aceasta
Fluturele a intrat prin fereastră
Tocmai cānd īncercam să adorm
Vāslind obosit printre
Dureri.

De obicei,
Fluturele venea să mă vadă
Și se uita la mine de afară.

Nu mă īntreba nimic
Și nu-i răspundeam.

Īn seara aceasta
Fluturele a trecut prin fereastră
Prin sticla geamului, bătānd din aripi
Grav,
Fără să spargă sticla
Și m-a privit īn ochi.

După aceea fluturele
Și-a continuat zborul
Bătānd din aripi
Prin lemnul mesei
Și prin tot aerul respirat de mine
Și a īngenunchiat īn cele din urmă
Pe tavan.

LA MARGINEA VISULUI
Pești ai nopții īmi īnnoată
Aerul īnstelat
Și gāndul.

Dacă aș putea să adorm
Depărtarea toată
Mi s-ar apropia
Și sigur că m-aș lovi de cuvinte
Īntr-o călătorie albastră.

SEARĂ
Īmpușcat la noroc și la mersul stāng
Īmi aduc aminte sărbătorile cele mari
Ale copilăriei, numărānd īmplinirea vārstei
Pe degetele unei singure māini.

Ca și cum privind īn cais, văd florile
De astă primăvară māncānd caise.

Mute fiind, de piatră tăcută,
Văd īnceputul vieții de pe pămānt
Și apoi văd viața devorāndu-și
Propriul īnceput
Și muntele obosit
Bāndu-și izvoarele.       

 ĪNSPRE  LUNI         
Deasupra apei, pe niște scānduri tinere
La o masă de lemn și ea tānără,
Mi se pare că īntr-o vinere
Īnspre luni.
Mă gāndeam că sunt pe pămānt
Și mă mai gāndeam că nu sunt
Și mi s-a făcut gāndul cuvānt
Și a plāns ca o ploaie mărunt...


Beau dintr-un pahar sărbătorește,
Pānă Calea Lactee mi se pare
Informația genetică īn care
Pămāntește,
Lumina se naște și trăiește
Și moare.

Și eu vin de deasupra apei, vin de departe,
Vin de deasupra mea, ca un duh
Și stau deasupra mea īn văzduh
Contemplāndu-mă cum stau la masa de lemn
Cu propria moarte
Și beau din pahar cerul
Și o īndemn
Să beie și ea, o īndemn.

Deasupra apei la marginea lumii,
Pe niște scānduri de lemn tānăr,
La o masă tānără de lemn tānăr
Și īn paharul meu se oglindesc stelele
Și mă țin cu moartea de după umăr,
Beat de puterea misterioasă a depărtării.

Ridic paharul și beau și mă ridic
Fără să mă ridic de la masă
Și stau deasupra mea contemplāndu-mă
Mi se pare că īntr-o vinere
Īnspre luni.

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul