Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Poezie

        Silvana Depounti

Silvana Depounti s-a născut īn 1963, īn Bucureşti. Din 1990 se stabileşte īn Grecia. Īn 2010 debutează, la Atena, īn traducerea literară, cu proza scurtă Īntoarcerea tatei din război, autor Horia Gārbea, publicată īn revista literară Mandragoras. I se publică poezii īn ziarul Curierul Atenei şi īn revista Η δράση μας. Īn 2011, debutează īn volum, cu o colecţie bilingvă de versuri, Joc de cuvinte/Λογοπαίγνιο, publicată de Editura EL-RO Manuela Marinescu, Atena. Īn același an, predă Editurii Maistros traducerea volumului Dumnezeu īn care spui că nu crezi... (Θεός που λες πως δεν πιστεύεις...) de Nicolae Steinhardt. Īn 2012, cu ocazia Anului Caragiale, participă la proiectul Atelierului de traduceri literare al Societăţii culturale „Balkania contemporană”, cu volumul bilingv colectiv Şapte schiţe/Επτά σκίτσα de I.L. Caragiale, Editura Allotropos, traducīnd Lanţul slăbiciunilor. Īn 2013, finalizează, īn limba greacă, piesa de teatru scurt, Ο θίασος των ανέργων (Teatrul şomerilor). Īn 2014, traduce Pasiuni la Lacul Sărat de Panait Istrati, pentru volumul colectiv Μεσογειακές περιπλανήσεις (Periplu mediteranean), sub egida Societăţii culturale „Balkania contemporană”, publicat de Editura Istros a Muzeului Brăila. Īn 2015, traduce, īn colaborare cu Evghenia Tselenti, Fetele familiei Nikas, īn lumina zilei, mare și albă de Monica Săvulescu Voudouri. Volumul este īn curs de apariţie la Editura Kalentis, Atena. Noul său volum de versuri, 49 de trepte, se află īn curs de finalizare.


Scrisul mi-e chilie. Chilie joasă, chiar subterană, chilie demontabilă, transportabilă, uneori nevăzută. Niciodată inexistentă. Īntotdeauna plină de nedumeriri, pe care le adun cu trudă şi nesăţietate pīnă cīnd, īntr-un sfīrşit, chilia explodează făcīnd loc unui haos microscopic din care se naşte o lume locuibilă. Īn care īmi clădesc o chilie.
Şi toate astea, īn timp ce mă străduiesc să nu scap din ochi Īmpărăţia.
Silvana Depounti


La scăldat

Luna era străvezie,
soarele īncă nu dăduse colţul
cīnd am luat marea la frămīntat
cu mīinile şi cu picioarele
eu, o picătură de om,
de se tăvăleau valurile de rīs,
cīt era plaja de lungă.

Am făcut multe tumbe şi imersiuni,
(īn seara aceea am dansat dansul peştilor),
oricine vroia, mă putea vedea prin satelit.

Īn cele din urmă m-am căţărat
la suprafaţă şi-am rămas īn plută,
cu ochii la cīţiva nori hepatici
şi la avioanele
care treceau pe cer
precum maşinile
pe strada mare la 1920.

Pădurile de pin
ardeau la orizont,
ca īntr-o ceremonie păgīnă.

Cormoranii −
(trei),
īn depărtare,
pe piedestalurile lor.

Īntunericul − īn elementul lui,
nepăsarea mea − contrafăcută.

Ce-ar fi să nu mai ies din plută pīnă la primăvară,
să se zgīiască pescăruşii la mine,
crucificată cum aş fi de frigul iernii,
mutată ici-colo de curenţi binevoitori
sau de furtuni nepoliticoase?


De suprafaţă

Marea este mare şi bună
şi foarte talentată la ceea ce face.
Se dau pescăruşii cu capul de ea,
perforīnd-o.

Pliscul despică,
ochiul sfredeleşte,
suprafaţa toată e numai
găuri vindecabile.


De anticipaţie

Azi m-au depăşit cinci maşini albe,
douăzeci de maşini ieftine,
două biciclete tandem cu cīte un pasager,
un avion proprietate personală
(care s-a şi prăbuşit īntr-o junglă din cartierul vecin)
şi multe altele de hīrtie,
m-am īmpiedicat de cīini şi pisici ai nimănui
şi-am călcat pe şobolani.

Nu m-a depăşit nici un mijloc de transport īn comun.
Īn tinereţe aveam mai multe īn comun cu mijloacele de transport,
īn zilele noastre īmi fac numai
plimbarea de seară sau de dimineaţă,
o dată pe săptămīnă sau o dată pe lună,
cu urechea lipită de oraşul natal,
care īmi spune că a pierdut şirul străzilor
şi că neoanele īl deprimă,
īmi spune că e okei să fii dezmorţit
dar nu modernizat,
că īi vine să se facă mic,
să se ascundă la subsolul vreunei clădiri vechi şi monumentale,
ca acelea care au făcut loc bulevardelor īntinate de neiubire.


Perpetuum mobile

străzi cu mersul tău pe buze
monumente de paşi tropăitori
īmpietriţi pe alei misterioase
mersul oricui pe limba colţurilor de stradă
din lumea frumoasei din oraşul adormit

vrăjitoarele sunt bine-mersi
fac inhalaţii deasupra cazanelor
bolborositoare de farmece
prinţii īşi pierd vremea pe la bursă
sau la vreo partidă de ceva pe viaţă şi pe moarte

īnvăluitor un iz de uitare


O zi plină, ca oricare alta

Era un drum cu dinţi,
ca un pieptăn,
Era un soare cu zimţi,
ca un granaj,
Era un cer cu dungi,
ca o burtă de balenă vărgată,
ca o pasăre īn colivie,
Eram noi,
cu picioarele pe mormīnt,
ca nişte chiparoşi din rădăcini uscate,
ca nişte creioane gata să scrie istoria
cīnd va veni timpul
să se aplece pīnă la pămīnt
cu smerenie.


O lume nebună, nebună

lut cu sīnge şi umori,
cu urmele gratiilor săpate, adīnc, pe obraz,
cu mīinile īncleştate pe braţe,
īntr-o autoīmbrăţişare asfixiantă,
ca o ascundere, nereuşită, īn sine.
om legat de glie,
suflet legat de om,
relief al plăcilor tectonice
pe care ne legănăm, ne legănăm...

ah!... ziduri, ah!... lanţuri,
mai plăcute la atingere
decīt faptele hidoase ale semenilor,
mai făţoase decīt zīmbetele mai-marilor.

zornăiţi lanţuri, īnvīrtoşaţi-vă ziduri,
nu mă predaţi, īnsă, unei libertăţi hīde,
de aici mai am, īncă, scăpare.

cīntece, urlete
īmpletite īn şuviţe subţiri,
de care ne agăţăm
īn cădere.


Natură statică

Am stat.

Am stat nemişcată,
cu ochii la răsărit,
o zi, o lună, un an.

Nu am īnmugurit,
nici nu mi-au dat frunzele,
numai păsările şi-au făcut cuiburi
prin buzunarele mele,
pe umeri, pe picioare.

Puii lor au īnvăţat zborul de pe capul meu,
unii dintre ei chiar mi-au rămas cu aripile
lipite de obraz
pentru că plīngeam
şi n-au mai putut pleca de la mine.


Sinapsă

mi-am pus tenişii şi m-am dus la joacă,
mi-am luat ghiozdanul şi m-am dus la şcoală,
mi-am făcut valiza şi am plecat īn lume.

mi-am luat cheile şi-am plecat la treburi,
mi-am luat cheile, maşina şi-am plecat la treburi,
mi-am luat cheile, maşina, telefonul, ochelarii şi-am plecat la treburi.

mi-am lăsat cheile, telefonul, ochelarii pe policioară,
(maşină nu mai conduceam demult, era rīndul copiilor),
am bolit puţin, cīt să ne spunem cīteva nimicuri
egale cu zero īn faţa infinitelor clipe de tăcere,
nu tocmai toate clipocitoare de iubire,
cum era şi de aşteptat, că doar oameni suntem.

mi-am lăsat trupul pe pat şi-am plecat īn veşnicie,
ceea ce vă doresc şi dumneavoastră.


Sonet de luptă

La oaste cīnd m-au luat, venise iarna,
Coloane, -n dīre, şerpuiam, de-nnămoliţi
Ce nu ştiau de morţii īi erau sortiţi...
Eu m-opinteam, gīndindu-mă la Ana.

Fără de cai de foc şi arme grele,
Prin crīnguri de salcīmi uscaţi şi tei,
Din schije de explozii, din scīntei,
Īnaintam, făcīndu-ne umbrele.

Tentacule, pe-al nostru pas, de zloată,
Par să alunece spre lumea toată
Pe ale luptei, sīngeroase, bale.

Cu-ochii-n pămīnt şi inima īn zale,
Răul īnfrunt, ce l-a creat satana.
Trupul se luptă, gīndul mi-e la Ana.


Un copil căţărat īn cel mai īnalt pom se uită la lume

Păsările cerului s-au aşezat pe ramuri,
s-au transformat īn fructe,
copacul a explodat
umplīnd lumea de aşchii
pe care le-au īnghiţit patrupedele şi tīrītoarele
ce mai apoi s-au aruncat īn ape devenind peşti.
Peştii au săpat găuri īn adīncuri,
acolo şi-au găsit sfīrşitul.

Pe ape
nu se legăna nici o arcă,
peste ape,
o aşezare aştepta.

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul