Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

„Lumini rarefiate, corpuri amplificate”

        Beatrice Lăpădat

Conferințe, prezentări de noi proiecte īn stadiul de work in progress, dezbateri, spectacole invitate din străinătate și din Romānia: toate acestea au transformat cele trei zile de E-Motional Bacău Dance Connection īntr-o serie de īntālniri profitabile atāt pentru artiști și practicieni, cāt și pentru critici și public. Evenimentul desfășurat la Bacău īn perioada 28-30 mai a fost subsumat unui amplu proiect european intitulat E-Motional: rethinking dance 2013-2015. Finanțat cu sprijinul Comisiei Europene, programul este coordonat de Fundația „Gabriela Tudor”, īn parteneriat cu Asociația Coregrafilor Profesioniști (Riga), Fabrica de Movimentos (Porto) și Centrul de Cultur㠄George Apostu” din Bacău. Sub mandatul managerial al lui Gheorghe Popa, instituția băcăuană colaborează cu Fundația „Gabriela Tudor” īncă din 2004, primind īn rezidență artiștii selectați prin programul ArtistNe(s)t.
Așadar, E-Motional Bacău Dance Connection a avut rolul de a pune publicul īn contact cu o parte dintre realizările și finalitățile E-Motional: rethinking dance. Echipele străine de artiști care au beneficiat de rezidențe la Bacău īntre 6 și 30 mai 2015 și-au prezentat īn fața publicului exercițiile performative ce se vor transforma, īn următoarele luni, īn produse finite. Colocviul Dansul contemporan, īncotro? a lansat dansatori, coregrafi, performeri, critici și cercetători īntr-o dezbatere fertilă privind noile tendințe care domină astăzi această arie artistică, iar Șaraiman, spectacol al Teatrului Odeon din București, a oferit publicului momente spectaculoase de umor prin formatul de stand-up comedy propus de Dan Badea și prin dansul lui Răzvan Mazilu.
Unul dintre cele mai semnificative succese ale E-Motional Bacău Dance Connection 2015 stă īn faptul că s-a reușit ca, īn numai trei zile, să fie satisfăcute atāt nevoia de dialog și feedback a artiștilor aflați īn rezidență, cāt și dorința publicului larg de a se bucura de experiențe artistice īmpachetate īn formule inovatoare și stimulatoare. Īn acest context, decizia organizatorilor de a invita un spectacol precum Prélude al companiei franceze Silenda este mai mult decāt binevenită. Sāmbătă, 30 mai 2015, Teatrul Municipal „Bacoviaˮ, partener asociat al E-Motional: rethinking dance, a găzduit cu generozitate acest spectacol de dans contemporan īntāmpinat cu mult entuziasm de publicul local.
Laura Simi, membră a companiei Silenda, se regăsește īn Prélude deopotrivă ca dansatoare și coregrafă. Studiind dansul atāt īn Italia, țara sa natală, cāt și īn Statele Unite, alături de personalități marcante precum Martha Graham, Nikolais sau Cunningham, aceasta pune bazele grupului Silenda la īnceputul anilor ’90, alături de colegul său Damiano Foą. Pentru a valorifica mai acut conceptul purității explorate prin ludic, Laura Simi l-a luat ca partener de scenă, īn spectacolul prezentat la Bacău, pe Léo Launey, īn vārstă de numai 11 ani. Practicant deopotrivă al street dance și al unor forme de dans modern și contemporan, băiatul dă viață unei partituri care, īn mod fericit, pune accentul pe expresivitatea corporal-gestuală mai degrabă decāt pe virtuozitatea fizică. Īn spectacolul Laurei Simi, Jeanne-Marie Golse interpretează īn timp real, cu eleganță, fragmente din Bach și Giuseppe Ielasi.
Īn Prélude, elementele definitorii sunt crearea unei atmosfere reflexive și punerea ulterioară īn mișcare a unor mecanisme coregrafice prin care aceasta să se poată menține. Ambiguitatea funcționează permanent ca factor declanșator al unei serii de contradicții curajos confruntate de cei doi artiști.
Spațiul de joc marchează, prin structura inițială, o aparentă separare īntre diferitele cadre care īl compun: pianista ocupă zona stāngă a scenei, fiind relativ izolată; centrul acaparează īn mod special atenția, comprimānd principalele instrumente scenografice, īn timp ce partea dreaptă a scenei se oferă privirii ca spațiu nud al imprevizibilului. Printr-o serie de mișcări cānd convulsive, cānd sistate prin tăcere și repaus, Laura Simi și Léo Launey construiesc și le oferă mai departe spectatorilor posibilitatea unui moment de meditație pe care fiecare și-l poate asuma ca introspecție sau ca activare a unor energii tainice. Chiar dacă reperele vizuale ale organizării scenice nu se modifică radical pe parcurs prin intervenția celor doi dansatori, spectatorului i se creează impresia că nimic nu mai este la fel cum a fost, dansul provocānd, pe rānd, haos și rearmonizare. Fiecare nouă ordine este sabotată prin dinamismul execuțiilor coregrafice, pentru ca artiștii să recreeze din nou și din nou, preț de o oră, o formă și mai pură de armonie. Īn acest demers, performerii se dovedesc convingători și atunci cānd se ascund cu umor și tandrețe sub prosopul imprimat cu chipul unui cățeluș, și atunci cānd mimează moartea sau cānd se joacă liberi cu obiectele albe, conice, care par a fi niște jucării avangardiste.
Una dintre cele mai memorabile secvențe īn acest sens rămāne cea īn care dialogul dintre dansatoarea adultă și copil inversează rolurile. Cercul magiei prin muzică și dans se desăvārșește, īnsă, prin reuniunea celor doi cu Jeanne-Marie Golse, care īși abandonează pianul pentru a li se alătura īntr-o aventură pe cāt de gravă, pe atāt de revitalizantă.
Chiar dacă Prélude a fost prezent pe scena Teatrului Municipal „Bacovia” ca reprezentație unică, activitatea desfășurată cu neobosit devotament atāt de Teatru, cāt și de Centrul de Cultur㠄George Apostu” constituie o asigurare fermă, pentru publicul băcăuan, că astfel de evenimente vor fi īn continuare sprijinite cu consecvență.
 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul